Ghid de supraviețuire academică. Sfaturi practice despre cum să denunți abuzul.
Vara anului 2024 o să rămână în istoria instituțiilor academice românești una în care abuzul a ținut prima pagină a ziarelor. Alfred Bulai este personajul principal al unor istorii care par desprinse dintr-un film de groază. Ani de zile, sub protecția oferită de faima academică și de validarea socială oferită de televiziuni, și-a abuzat studenții, i-a pus în situații incredibil de proaste, i-a instigat pe băieți să le agreseze sexual în public, la curs, pe colegele lor. Este o istorie de un sordid fără margini.
Nu știu cum vor reacționa instituțiile. În ce mă privește ca profesoară, ca feministă, ca mamă, mă simt datoare să scriu aceste rânduri adresate tinerilor boboci, studenților de anul I care vor păși în luna octombrie a fiecărui an pe porțile instituțiilor de cunoaștere numite universități. Iubesc universitatea ca loc al dezbaterii, descoperii și dialogului. I-am dedicat peste două decenii din viață și nu regret nicio secundă. Vorba unui fost coleg de doctorat: e minunat să fii alături de studenți. Te ajută să nu mori. Căci, dincolo de moartea fizică, eu am aflat încă de când am deschid ochii minții pe lumea asta, se poate muri intelectual și sufletește de o mie de ori. Crezul meu în viață a fost să nu mor în aceste sensuri profund spirituale. Și da, sigur că pentru mulți am fost o persoană rea, exigentă și indigestă, dar sper că ei sunt acea minoritate care e firesc să fie nemulțumită. Pentru că doar persoanele extrem de nerealiste își imaginează că se bucură de popularitate absolută. E firesc și sănătos să fie și persoane care nu te adoră. Pentru că singurul lucru care e de adorat în universitate e cunoașterea, efortul de a descoperi, efortul de a evolua.
Vreau să adresez, cum spuneam, aceste rânduri foarte tinerilor studenți. Dragii mei, ați plecat de acasă și pășiți pe un nou drum. O să fiți întâmpinați de festivități impresionante, de discursuri în care se spun vorbe mari. Dar trebuie să știți că universitatea românească este parte a societății românești. Or, dacă societatea românească are atâtea probleme, universitatea nu poate fi acest turn de fildeș complet izolat de orice chestiune spinoasă în care totul se desfășoară perfect. Îmi asum, deci, nepopulara sarcină de a vă vorbi despre pericole și despre lucrurile mai puțin plăcute care vă pot afecta într-un mod teribil pentru foarte mult timp.
Universitatea s-a clădit în jurul instituțiilor religioase de tip monastic acum multe sute de ani. Când firmele care organizează festivitățile de absolvire vă propun să închiriați acele haine negre și lungi, astăzi „made in China”, ele sunt imitațiile vechilor straie monastice ale universitarilor. Din nefericire, nu avem ca moștenire doar acest mic detaliu vestimentar. Universitatea era o structură piramidală în care în centru se afla profesorul. Încercările de schimbare ale acestei ordini se fac adesea sub imperative ipocrite și comerciale și rezultatele nu sunt întotdeauna fericite. În plus, în România postdecembristă, universitatea a conservat un sistem rigid de relații clientelare dincolo de care e greu să treci. Posturile de titular se obțin extrem de greu, angajarea făcându-se direct în instituție. Lipsa unui concurs public la nivel național de tipul titularizării, face ca gradul de centralizare a puterii și menținere a unor relații ierarhice de tip feudal să fie unul considerabil. Nu peste tot, desigur, dar în suficient de multe locuri încât să fie relevant ce scriu. Pe acest fond, dincolo de lucrurile frumoase, există pericole și derapaje de tipul celor descrise în articolul despre Alfred Bulai sau Horea Bădău. Ce trebuie să știți?
Regula de bază, dragii mei „boboci”: INSTITUȚIILE NU RĂSPUND LA VORBE. SCRIE TOT! FĂ RECLAMAȚIE SCRISĂ
Vreme de patru ani jurnaliștii de la Snoop.ro discută cu victimele lui Bulai. Sunt zeci. Imaginați-vă că existau la comisia de etică și la poliție toate aceste reclamații. Da, e greu, dar rețineți: vorbele nu există! Nu îți asumi scris, cu semnătură, nu există instituțional. Nu avem comisii de profesori însoțiți de consilieri la care să apelați și care să vă ghideze. De aceea scriu aceste rânduri. Există Centrul Filia unde puteți beneficia de sprijin psihologic, de sprijin în definirea problemei. La nivelul universității, nu există structuri instituționale menite să consilieze studenții aflați în dificultate. Nu există o procedură prin care aceste probleme să fie prevenite. Nu avem campanii sistematice de prevenție a abuzului și nici mecanisme de detectare precoce a acestuia.
Dar nu ne dăm bătuți! Există o „Cartă a Universității” pe care toate instituțiile de învățământ sunt obligate să o publice pe site-ul lor. Poate vi se pare plictisitor, dar acolo aflați cine conduce universitatea, cine este superiorul cui, cum puteți să vă cereți drepturile. Nu rămâneți pasivi și nu vă prevalați de pesimismul clasic: „nu se face nimic la noi, nu are rost”. Da, nu avem poliție avansată, nu avem, în general, instituțiile pe care ni le dorim, dar asta nu înseamnă că acceptăm să fim călcați în picioare. Scrieți, scrieți fără nicio reținere și comisiei de etică și poliției. Gândiți-vă că poate n-o să se facă nimic când o să scrieți prima plângere, dar rețineți că persoanele cu comportament de prădător nu se potolesc niciodată. Abuzează într-una și poate că vocea ta mică nu contează în primă instanță, dar un lucru e sigur: alături de tine sunt multe alte victime. Trebuie doar să-ți aduni curajul să scrii.
Dincolo de asta, nu te aventura să crezi că vei rezolva simplu, că dacă te îmbraci decent nu o să pățești nimic. Aceștia sunt oameni grav încercați mental de o inteligență peste medie care au în fața ta zeci de ani de experiență în care și-au perfecționat tehnicile până în cele mai mici detalii. Aceste soluții nu au sens în fața lor. Odată ce își fixează obiectivul asupra ta singura cale este să vorbești în primul rând cu organizațiii feministe de tipul Filia. De ce cu organizații feministe? Pentru că sunt singurele care studiază cu seriozitate maximă abuzul, știu să-l definească și nu se prevalează de normele sociale învechite de care poate chiar părinții tăi s-ar putea prevala ca să te oprească din „a face scandal”. Așa e, din păcate, perceput în societatea noastră efortul de a-ți face auzită vocea. Am ajutat personal o studentă a cărei familie o trimitea înapoi la tatăl bătăuș. Că așa e societatea noastră. Fiți pregătiți pentru asta. Te încurajează să taci tu din gură, ca student, ca femeie, iar apoi te blamează că ai tăcut!
O altă regulă de bază este să nu crezi că poți înfrunta singur un prădător care se află pe o poziție de putere și care a avut ani de zile să își elaboreze tehnicile de manipulare și abuz. Contactează de urgență organizații feministe pentru că sunt, din păcate, printre puținele unde vei găsi sprijin real nu sfaturi în acord cu societatea noastră rurală și conservatoare. Nu ignora aceste organizații nici dacă ești băiat și vezi că se întâmplă la universitatea ta lucruri care nu sunt în regulă. Reține că acești abuzatori sunt ca bacteriile anaerobe: se dezvoltă în lipsă de aer, de transparență, de comunicare. Cum i-ai scos puțin „la aer”, cum mor.
Nu merge doar la psiholog. E important să te faci bine tu, în primul rând. Dar e important să nu lași lucrurile să se amplifice la nivel instituțional. În special în cazuri de hărțuire, este vital să reclamați. Este vorba despre viața voastră, despre șansa voastră la normalitate. Un profesor care face asemenea lucruri este asemenea unui pedofil incestuos. Ca studenți, dragii mei, sunteți cel mai de preț lucru al universității. Sunteți motivul de existență a acesteia și vocea voastră trebuie să fie importantă. În special în cazuri în care asemenea abuzuri de petrec. Doar cu ajutorul vostru vom construi instituții mai normale și… nu vom muri!
Ultimele rânduri se adresează colegilor mei. Dragii mei, și noi trebuie să scriem conducerii ceea ce ni se pare în neregulă. Cu orice risc. Și, până instituțiile vor găsi cele mai bune căi să detecteze personajele gen Bulai la timp, fac un apel către voi: haideți să învățăm din acest episod și să rupem câte zece minute din primul curs cu toții să le spunem studenților că ne pot vorbi deschis, că la noi în universitate nu se tolerează așa ceva și să nu cumva să tacă dacă asemenea grozăvii li se întâmplă.
INDICAȚII DE CITARE:
Maria Cernat „Ghid de supraviețuire academică. Sfaturi practice despre cum să denunți abuzul.” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 