Maria Cernat
Feminismul reacționar și mitologizarea feudalismului
Marry Harrington este o autoare prolifică de articole, prelegeri și, mai nou, a unei cărți foarte prizate în spațiul britanic și american: Feminism against Progress (Harrington, 2023). Colaboratoare a platformei UnHeard, Marry Harrington este o neînfricată critică a celor mai adânc sedimentate asumpții cu privire la feminism și la revoluția sexuală considerând că nu este un lucru tocmai lăudabil faptul că aderăm, adesea necritic, la ideea de progres adus de tehnologie și în special de pilula contraceptivă și de tehnologiile reproductive.
Lucrarea Feminism against Progres se înscrie în rândul cărților de mare impact care conțin o critică istorică pertinentă a proceselor sociale ce au modelat societatea și au influențat decisiv evoluția și rolul femeiilor. Ideile ei sunt radicale și vin în întâmpinarea multor intelectuali cu înclinații conservatoare în special în partea de soluții și proiect de viață alternativă pentru femei pe care ea le propune la finalul cărții.
Marry Harrington a reușit, în ciuda soluțiilor naive pe care le propune, să articuleze o critică foarte solidă a conceptului de progres în înțelegerea sa actuală, motiv pentru care o investigație a resurselor sale argumentative și o combatere a soluțiilor pe care ni le propune sunt gesturi care ne apropie de dezbaterile actuale din câmpul feminist.
Ca să ne apropiem de o justificare pentru care am ales că evaluăm drept naive soluțiile propuse e suficient să amintim, din capul locului, că Marry Harrington zugrăvește tabloul utopic al vieții de dincolo de progresul tehnologic în care femeia se retrage într-un spațiu idilic alături de soțul și copiii săi renunțând la pilula contraceptivă și la visele de mărire carieristă. Succesul nebănuit al cărții care probabil ar fi fost arsă în piața publică în anii ‘70 ne invită să analizăm cu mare prudență și atenție sursele acestei viziuni utopice despre salvarea femeii din calea societății decăzute și dominate de capitalism prin revenirea la o organizare din epoca preindustrială a familiei.
În cele trei părți împărțite la rândul lor în câte trei capitole, autoarea încearcă să demonteze, pas cu pas, ideea că am progresat ca societate. E o teză foarte îndrăzneață ce ne poate face să credem că tratează cu superficialitate avansul tehnologic ce permite femeilor să se despartă de povara pe care sarcina nedorită o plasează asupra traseului lor de viață. Dar lucrurile nu stau deloc așa. În primul capitol Against progress Marry Harrington se luptă cu ideea de progres pe care feminismul liberal bazat pe drepturi și detașare de corporalitate ni-l propune. Mărturisește că se simte ca o adeptă a unei presupuse biserici a progresismului care a început să-și piardă total încrederea în evanghellile sale în momentul în care a venit pe lume fetița ei. A constatat cu surprindere că iubea tot ceea ce învățase să urască – dependența de cămin, dependența față de fetița pe care nu s-a îndurat să o părăsească, statul acasă, departe de câmpul muncii și de o carieră strălucitoare. Aceste constatări pot veni în întâmpinarea celor care au o viziune mai conservatoare asupra rolului și locului femeii. Cred că sunt câteva întrebări esențiale ce merită să fie explorate aici, deși autoarea nu o face:
- ce anume a fost atât de odios în familia tradițională încât femeile au fugit de ea atâtea decade ca dintr-o casă în flăcări?
- Ce anume e atât de odios în societatea actuală în care femeile sunt integrate pe piața muncii încât, iată, chiar o persoană care a absolvit un master în studii de gen să arunce pe fereastră drepturi pentru care s-au jertfit atâtea femei curajoase?
În feminismul său reacționar Marry Harrington spune răspicat și fără temere că perioadele în care s-a avântat ca un copil al neoliberalismului progresist în comunități queer, a experimentat diverse identități de gen, și-a spus Sebastian pentru o vreme, s-a expus la ideea și practica „diversității sexuale”, în care și-a lansat o afacere pe baze cooperatiste ce părea să meargă strună înainte de pandemie n-a făcut decât s-o dezamăgească profund lăsând-o să constate lucruri foarte ciudate. În primul rând că maternitatea, ce idee odioasă din perspectiva individualismului!, o relație bună cu soțul ei și o relativă prosperitate financiară au adus în viața ei împlinire. Și asta în răspăr cu ceea ce evanghelia progresului îi vânduse drept cale către fericire. Este motivul pentru care și-a pierdut încrederea în progresul pe calea pe care se avântase până la ultimele consecințe: sex fără obligații și cât mai mult, cu parteneri cât mai mulți, fără atașament, fără emoție, experimentare ca identitate diferită și fluidă și, desigur, cooperatism în capitalism. Adică își lansase o afacere care, ce să vezi, deși era cooperatistă, ducea către ierarhii. De vină fiind, în opinia ei, natura bicisnică a oamenilor, nu că n-ar merge cooperatismul la scală mică în capitalism și nu că asemenea experimente n-ar semăna cu o bucățică foarte cooperatistă de unt într-o tigaie capitalistă încinsă la maximum.
Cred că lucrările feministe de acest tip, scrise de femei extrem de deștepte și curajoase, suferă de faptul că preiau din critica marxistă multe concepte fără să fie conștiente de asta și sunt atât de aproape de a înțelege sursele problemelor, dar, când să ajungă în punctul în care să realizeze care ar fi calea de urmat, cad în utopii care ar face Povestea Slujitoarei să pară raiul pe pământ.
Dar, să o spunem din nou și din nou: cartea are un succes fulminant, dovadă că e un tip de feminism care atinge o coardă sensibilă. Fie și numai prin faptul că vorbește fără temere despre maternitate ca experiență frumoasă și bună, menită să le ofere femeilor accesul la trăiri de care nu trebuie să se rușineze. Cum 80% dintre femei sunt mame, e firesc că feminismul va supraviețui dificil ca mișcare de masă dacă invită femeile să deteste și să disprețuiască această parte din viața lor. Și să nu ne imaginăm că disprețul fericirii domestice nu e promovat în actualitate. Pe Instagram, de pildă, o foarte populară rețea socială, există o nu mai puțin populară pagină deținută, culmea, de doi bărbați, care se numește Feminism. Funcționează ca o rețea într-o rețea, în sensul în care deținătorii paginii distribuie conținut produs de alți participanți la acest joc. Iar ce e interesant că singurul moment în care femeile sunt criticate este acela în care publică pe rețelele sociale clipuri despre viața lor fericită de familie și soții întreținute de partenerii lor. Nu-i frumos cum acest gen de feminism liberal celebrează dreptul femeii de a alege orice – să fie supraponderală, să fie non-binară, să fie bărbat, să își lase părul de pe picioare cât de lung dorește sau, dimpotrivă, să-l epileze, să facă sex pe bani ca prostituată sau actriță porno – dar nu cumva să aleagă idealul domestic de fericire? Morala poveștii ar fi că de piața muncii nu trebuie să te eliberezi niciodată. De soț – întotdeauna! Trebuie să fii productivă cu orice preț. Ridicând mingea la fileu conservatorilor care spun că feminismul e dușmanul familiei, această pagină le trage de urechi pe femeile care aleg să stea acasă și să fie întreținute, spunându-le că ele sunt privilegiate, că au suficiente resurse să stea acasă să coacă brioșe, dar oferă un model prost pentru femeile sărace care s-ar afla automat într-o relație abuzivă dacă ar depinde financiar de partener. Sigur, nu-și văd deloc bârna din ochi când prezintă femei prostituate de mare succes, fără să ia în considerare că acelea nu sunt deloc reprezentative pentru industria exploatatoare a sexului și că pentru femeile sărace acest gen de exploatare este cel mai odios posibil.
Împotriva acestei atitudini ultraindividualiste și ultraconectate la piața muncii care e sursa independenței ultime se revoltă Marry Harrington. E, într-un fel, firesc. Participarea la piața muncii, statutul tău de femeie productivă e prezentat de revistele pentru femei și chiar de feministe ca o mare sursă de eliberare. Asta ca și cum să tragi la job până cazi jos e ca un zbor de șoim liber, nicidecum ca trasul în jug la care se înhamă patrupede cornute mai puțin inspiraționale.
Autoarea citează un tele-evanghelist de mare succes care le acuza pe feminsite că „le fac pe femei să-și părăsească soții, să-și ucidă copiii, să distrugă capitalismul și să devină lesbiene” (Harrington, 2023, 53) Pentru o feministă a valului doi asemenea traseu ar putea părea cât se poate de seducător. Dar ceea ce autoarea subliniază este modul în care maternitatea a devenit unealtă de „oprimare-eliberare” a femeilor lăsându-le prea puțin spațiu de manevră între cele două extreme. O urmărim pe Marry Harrington în călătoria ei de proaspătă mamă aflată singură pe străzile de unde coechipierele-mămici ale progresului au dispărut lăsând loc bonelor – aceste persoane către care se externalizează grija. Cu acest prilej îi răspunde peste ani pastorului prăpăstios insistând asupra faptului că în interiorul mișcării feministe au existat mereu tensiuni și puncte de vedere contradictorii. Ce e suprinzător la analiza întreprinsă în această lucrare este înțelegerea faptului că de multe ori ceea ce considerăm a fi o evoluție „naturală” către statutul actual al femeilor este o reacție la schimbările materiale antrenate de era industrială. O lungă perioadă din istoria feministă e marcată de încercarea femeilor de a ajunge la o stare în care maternitatea și interdependența era valorizată alături [s.autoarei] de o corectă doză de autodeterminare și libertate individuală. (…) Pentru multe scopul era să recunoască diferențele fiziologice dintre bărbați și femei dar să caute egalitatea în demnitatea lor de ființe umane, interdependente și capabile de a excela. Dar, pe parcursul secolului XX, mișcarea a luat o turnură decisivă în direcția autonomiei individuale (Harrington, 2023, 58) Autoarea leagă această turnură a feminismului în direcția ștergerii diferențelor dintre sexe de apariția pilulei contraceptivă care oferea, cel puțin teoretic, șansa de a vedea persoana în opoziție cu interdependența, ceea ce a condus la situația în care feminismul grijii să piardă decisiv lupta în fața feminismului autonomiei.
Pilula contraceptivă se află în centrul preocupărilor autoarei, ea bazându-se, surprinzător, pe observația lui Karl Marx privind natura dialectică dintre valorile și normele culturale și condiția noastră de ființe sociale. Este valoroasă această analiză care nu privește evoluția feminismului ca pe un traseu rectiliniu ascendent având drept destinație finală progresul, ci ca pe un traseu marcat de evoluțiile sociale, de descoperirile tehnologice, de schimbările antrenate de era industrială și de lupte interne în cadrul mișcării. Soluțiile pe care autoarea le propune sunt hilar de naive, dar până să ajungem acolo să o urmărim în critica pe care o aduce ideii actuale de progres.
Marry Harrington este dispusă să chestioneze societățile agrare sub aspectul relațiilor de dominație și control pe care bărbații le exercitau asupra femeilor. Ea consideră că feministele portretizează într-o manieră mult prea simplistă exploatarea pe care o deduc din relațiile ierarhice de putere feudale. Mai mult, chestionează ideea modernă conform căreia dragostea nu poate exista decât între egali susținând că interdependența relațiilor din gospodăria feudală lăsa loc unor canale informale prin care femeile își exercitau influența. Este un caz clar de proiecție: ea și alte femei pe care le intervievează, din postura privilegiată pe care altminteri o recunoaște deschis, de femeie albă, educată, din Marea Britanie, se retrag la țară să planteze ghiocei și să crească prunci într-un peisaj bucolic îndepărtat de decadența societății hiper-tehnologizate. Își găsește în capitolul al doilea o justificare în înfrumusețarea imaginii grotești pe care o avem despre familia feudală. Citează cercetătoare care insistă asupra complexității relațiilor de cuplu într-o gospodărie agrară autosuficientă (Rogers, 1975) și asupra faptului că din punctul ei de vedere dominația masculină cunoștea forme mult diferite de imaginile standardizate cu care ne-am obișnuit. Sigur, a înfrumuseța perioade în care speranța de viață era uneori la jumătate din anii de care ne bucurăm azi în medie, abuzarea copiilor o obișnuință, mortalitatea infantilă la cote inimaginabile, moartea la sarcină ceva uzual și arderea pe rug a femeilor suspectate de vrăjitorie o sursă de divertisment, este cel puțin bizar. Însă autoarea pare să aibă nevoie de o ancoră în trecut pentru a justifica stilul de viață „naturală” la care dorește să se întoarcă strivind hidra progresismului capitalist tehnologizat. Folosește cercetări antropologice menite să arate complicatele căi ale vieții în comun în gospodăria feudală agrară ca să idealizeze o perioadă îndeobște cunoscută pentru faptul că, așa cum spune Rutger Bregman, oamenii au fost săraci, bolnavi, tâmpiți și…urâți. (Bregman, 2020). Dar nu și pentru Marry Harrington. Ea va lua modelul gospodăriei feudale pentru a construi un comunism familial și a resemnifica familia ca parteneriat cooperatist bazat pe solidaritate, nu pe iubire romantică.
Este foarte curios pasajul în care familia în era industrială este criticată prin cuvintele lui Karl Marx. Totuși venerabilul Marx riscă uneori să semene în cartea scrisă de Marry Harrington cu un conservator. Ea citează pasajele în care economistul vorbește despre înstrăinarea mamelor angajate de copiii lor, care ajung să fie chiar drogați ca să stea cuminți. Este momentul în care mortalitatea infantilă crește și ca urmare a separării mamelor de copiii lor. De ce sunt periculoase în ziua de astăzi asemenea afirmații? Pentru că Marx avea destulă minte să înțeleagă faptul că nu mamele erau de vină, ci capitalismul. El descrie pe pagini întregi în Capitalul volumul I cât de greu le era femeilor care lucrau în țesătorii pentru că acordă, cum bine știm, o însemnătate deosebită acestei zone a producției capitaliste (Marx, 2010). Dar mulți bărbați de ieri și de azi n-au însă destulă gândire critică să priceapă că soluția nu este s-o îngrădești pe femeie în spațiul domestic, eventual interzicându-i prin lege să muncească, ci să schimbi condițiile de muncă pentru toată lumea! În emisiunea Capitalism Hits Home psihoterapeuta și feminista Harriet Fraad descrie cum viețile noastre particulare sunt subminate de acest sistem al producției competitive de profit, despre alienare, însingurare, depresie și despre modul în care ni se pun în cârcă, ni se impută ca vini ale noastre, ale indivizilor eșecurile sistemice. În privința analizei familiei există puncte de convergență între cele două autoare. Ambele consideră că familia este o instituție feudală care a trebuit să se adapteze schimbărilor impuse de societatea industrială și, în prezent, de neoliberalism. Dar, spre deosebire de Harriet Fraad, care înțelege faptul că e o problemă cu familia ierarhică traduțională în care femeia prestează enorm de multă muncă domestică sarcinile de țin de curățenie și creșterea copiilor fiind inechitabil distribuite, Marry Harrington susține că e o problemă cu tehnologia și evoluția ei.
În capitolul al treilea al părții I „Sex and the Market” autoarea reia multe dintre argumentele formulate de Louise Perry impotriva idealizării revoluției sexuale. Pilula contraceptivă le-a luat dreptul femeilor de a refuza relații sexuale pasagere pentru că acum erau ființe sterile gata să divorțeze plăcerea de reproducere. (Perry, 2022) Ce a rezultat este o oroare de un dezarmant grotesc. Pilula contraceptivă nu este magică. Printre efectele secundare se numără creșterea în greutate, depresia și lipsa apetitului sexual. În plus, pe actuala piață a sexului „liber” între ființe sterile care se bucură de păcălirea biologiei, există o șansă cam de 10% de a avea orgasm pentru femeile care se avântă curajoase în direcția plăcerii eliberate și nestingherite de pericolul sarcinii nedorite. Puține șanse de plăcere obții dacă mergi în direcția „sexului fără sens” (meaningless sex). La fel ca Victoria Smith, autoarea denunță alienarea și lipsa de plăcere pe care o resimțea performând feminitatea în acord cu rețeta progresului. Pentru ea această rețetă este complet înșelătoare: accepți să iei o pastilă care poate avea ca efect secundar depresia, ceșterea în greutate și lipsa apetitului sexual ca să te avânți în cât mai multe relații în care vei face mult sex fără iubire și cu 10% șanse de orgasm. Nu pare o afacere profitabilă. Din contra, pare că accesul la controlul nașterilor nu a servit în primul rând și înainte de toate interesului femeilor. Modul în care a fost instrumentalizat accesul la contracepție pentru a transforma femeia într-o păpușă gonflabilă sterilă și mereu disponibilă nu ne-a condus la ceea ce feministele libertariene ca Germaine Greer își imaginau în anii 70: o orgie minunată în care vor curge râuri de plăcere nestingherită de temerea unei sarcini nedorite. Era firesc: a elibera, în termenii folosiți de Louise Perry, peștișorii și rechinii în piscină presupunând că sunt egali nu are cum să se termine bine pentru peștișori.(Perry, 2022)
În partea a doua, Cyborg Theocracy, Marry Harrington analizează modul în care societatea actuală hipertehnologizată duce un război împotriva relațiilor, împotriva maternității și împotriva corpurilor noastre care devin spațiul ultim de comercializare. Oricât de multe critici i-am putea aduce pentru soluțiile naive avansate, aceasta este o analiză de o rară pertinență. În primul rând relațiile. În era hiperindividualismului și a capitalismului dus până la ultimele consecințe, a iubi pe cineva este, desigur, și neprofitabil și contraproductiv. Trebuie să ne gândim la noi înșine ca la persoane care trebuie, cum afirmă Albena Azmanova, să ne dovedim constant că merităm să fim angajați. Angajabilitatea este o temere cu care trăim în ceea ce Azmanova numește capitalismul precarității (Azmanova, 2022). Relațiile de interdependență nu fac decât să ne oprească din această cursă pentru auto-determinare și împlinire care trebuie să se manifeste neapărat pe piața muncii. Noi înșine devenim proiectele în care trebuie să investim. Prima noastră temere și preocupare trebuie să fie statutul de potențial angajat productiv și de succes. O relație stabilă este un serios impediment. De aceea, ca femei, ajutate de dispozitivele care ne fac sterile, este rațional și dezirabil să urmăm sfaturile amintite de Louise Perry când analizează anumite reviste pentru femei – trebuie să ne dresăm corpul să reziste tentației atașamentului emoțional. (Perry, 2022).
Anii ’60 sunt marcați de o revoltă împotriva domesticului. Rock-ul este dominat de revolta împotriva mamelor, împotriva soțiilor și a ideilor de familie. Nu este preocuparea lucrării scrise de Marry Harrington, dar nu putem trece peste acest episod fără să remarcăm că e tare curios să descoperim că tele-evangheliștii prăpăstioși nu își abat diatribele împotriva bărbaților teribili ai rock-ului care declară cu emfază că urăsc femeile și că n-au altă bucurie decât să folosească sexul ca unealtă de dominare și umilire a acestora. (Press & Reynolds, 1995) Pe conservatorii creștini îi cuprinde o nețărmurită panică în momentul în care o feministă ca Germaine Greer publică The Female Eunuch (Greer, (1970),2008) și afișează o rară cutezanță când ne explică într-un limbaj frust și ironic cât de opresivă este familia tradițională pentru femei. Pentru Marry Harrington, Germaine Greer este una dintre sursele nefericirii actuale. Greer imaginează o lume fericită scăpată de sarcini nedorite și familii opresive organizate feudal, o lume în care femeile pot în sfârșit să înceteze să se mai teamă că vor fi pedepsite pentru curajul de a-și explora sexualitatea și de a o separa de reproducere și căsnicie. Doar că lăudabilul curaj de a denunța familia ca spațiu opresiv și claustrant este insuficient sau naiv. Germaine Greer nu înțelege că într-un capitalism dezlănțuit forțele pieței vor da naștere unor mecanisme exploatatoare chiar mai insidioase și eficiente decât familia tradițională. O critică a familiei fără o critică a capitalismului nu face decât să le expună pe femei unei soluții de „eliberare” care le scoate de sub papucul soțului pentru a le transforma în păpuși sexuale la dispoziția publicului larg. Este o datorie și un imperativ să nu te căsătorești tânără, să experimentezi cât mai mult căutând calitate prin cantitate. O relație stabilă și o familie sunt o trădare a idealului de a investi în tine, de a experimenta, de a căuta senzații care să-ți dezvăluie părți ale ființei tale pe care altminteri nu le-ai cunoaște. În direcția celor expuse de autoare, putem observa că nu eliberarea față de un sistem economic în care trebuie să faci ce ți se spune, nu eliberarea de job-ul solicitant este importantă în societatea noastră, ci eliberarea față de celălalt, eliberarea față de potențialul unei relații emoționale stabile. Or, deși nu identifică această interesantă definiție a eliberării și independenței pentru femei, Marry Harrington intuiește foarte bine că această alienare față de celălalt și refuz al iubirii în căutarea experimentării ne expune și mai mult riscului exploatării pe piața muncii. Cred că nicio autoare feministă până la ea nu a avut curajul să explice cu atâta elocvență cum relațiile interpersonale banzate pe emoții puternice sunt o sursă de stabilitate care ne ajută să înflorim, nicidecum să stagnăm. De asemenea, este meritul ei de a arăta cum nebunia unei societăți hiperindividualizate formată din mici psihopați castrați emoțional care caută să-și maximizeze profitul în orice interacțiune este de natură să ne facă fundamental alienați, anxioși, depresivi și disperați.
Totuși, rețetele tradiționale de familie sunt încă marcate de obsesii ierarhice celebrate de noii guru ai masculului dominator, Jordan Peterson fiind starul absolut. Studiile arată că femeile singure sunt cele mai fericite. Iar asta e foarte trist pentru că indică nu soluția singurătății ca strategie optimă, ci faptul că trebuie să regândim relațiile de cuplu de o manieră în care să ne ajute cu adevărat să progresăm și să ne dezvoltăm, nu să devenim sclave domestice care au un bărbat în întreținere. (Cain, 2019) Familia are un potențial uriaș însă așa cum este ea organizată în prezent, în ciuda a secole de transformări economice și sociale, ei bine, familia este în continuare de prea multe ori un loc al violenței din care femeile aleg să fugă ca dintr-o casă în flăcări. Autoarea o îmbrățișează ca soluție, dar, e corect să menționăm în apărarea ei că o dorește reformată și pusă pe alte baze decât cele din prezent.
Marry Harrington nu se răfuiește doar cu idelul actual de eliberare și progres. Marea iubire romantică este o altă țintă a criticii ei. Romantismul este, în opiniei autoarei, răspunsul pe care l-au găsit femeile la situația impusă de societatea industrială în care nici nu puteau munci pentru că le era interzis prin lege, nici nu puteau scăpa de căsnicie. Pentru femei, singura șansă era să beneficieze de un stăpân care să le iubească. Iubirea romantică și pasiunea pentru romane care o ridică în slăvi este calea spre o viață cu un stăpân ceva mai blând. Poate e și motivul pentru care bărbații o refuză cu atâta ură – intuiesc că e o cale de a-i supune venită de la un potențial servitor fățarnic care caută și el să se poziționeze mai bine. Romantismul este ținta predilectă a urii masculine pentru că prețul pe care consideră că trebuie să îl plătească pentru a avea acces la corpul femeilor. Într-o situație bazată pe suspiciune și ură e clar că romantismul trebuie demonetizat de cei pentru care e un simplu impediment în calea obiectivului final – corpul femeilor. Marry Harrington consideră că trebuie abandonat pentru că e o relicvă a stării în care bărbații aveau acces la mijloacele financiare, iar femeile dețineau monopolul accesului la plăcere. Caracterul tranzacțional al relațiilor impus de o asemenea structură de putere fixează bărbații în rolul de susținător financiar perpetuu, iar femeia în rolul de obiect al plăcerii. Această dinamică toxică nu poate fi spartă dacă nu abandonăm, în opinia autoarei, idealul iubirii romantice.
În capitolul The Devouring Mother autoarea insistă asupra alienării copiilor și a creșterii lor în structuri instituționale. Îndrăznesc să spun că poae fi suspectată de judecăți pripite în momentul în care pune pe seama creșterii copiilor în instituții în care siguranța este mai importantă decât oferirea de libertate dorința de „spații sigure” a tinerilor de azi. Progresiștii în căutare de safe spaces sunt, în opinia autoarei, copii crescuți departe de mame în grădinițe în care obsesia siguranței împiedică experimentarea unei copilării libere în care faci și lucruri riscante. Este o speculație care dezvăluie un resentiment destul de problematic față de ideea de a socializa efortul de creștere al copiilor prin creșe și grădinițe, în ciuda faptului că, așa cum ne mărturisește, Marry Harrington a beneficiat ea însăși de asemenea sprijin. Dar, pentru că pilula contraceptivă a pus întreaga presiune a evitării sarcinii pe umerii femeilor și pentru că tații și familia sunt deresponsabilizați, statul trebuie să vină în ajutorul mamelor singure. În critica perioadelor de carantină din perioada pandemiei și a obsesiei curățeniei și izolării întrezărim teme foarte plăcute conservatorilor, dar și o idealizare a contactului social, a familiei care se retrage într-un univers idilic al vieții „simple” și „sălbatice” din fața societății hipertehnologizate și aseptice.
Ar fi greșit însă dacă ne-am grăbi să o înfierăm pe Marry Harrington ca retrogradă conservatoare. Obsesia creșterii oamenilor în incubatoare, a concepției sterile și fără chinuri, închirierea de utere ale femeilor sărace pentru a produce bebeluși contra cost sunt realități foarte dure pe care ea le aduce în discuție. Piața bebelușilor produși de mame surogat este de-o rară violență, în ciuda posterelor cu mame fericite să nască pentru femei sterile sau bărbați homosexuali. Ideea feministă că femeia nu se schimbă în timpul sarcinii dezvăluie o viziune progresistă care dorește să ne facă identici, nu egali, ca bărbați și femei, și o perspectivă mecanicistă asupra producerii bebelușilor. Există feministe care repudiază drept „știință patriarhală” descoperirea privind schimbarea creierului femeilor odată ce devin însărcinate. (Caruso, 2016) Or, Marry Harrington atrage atenția asupra naivității acestei perspective individualist mecaniciste care neagă fie și descoperirile științifice care ne duc în direcția interdependenței în ce privește relația cu viitorul copil.
Criticarea dezumanizării antrenate de piața sexuală și de piața bebelușilor proveniți din mame-surogat nu sunt lucruri foarte controversate. Capitolul cel mai inflamant este Meat Lego Gnosticism. Idealul transexualității ca rezolvare a problemelor generate de faptul că eu-l nostru autentic a poposit în corpul greșit este înfierat fără rezerve de Marry Harrington. Ea nu recunoaște nici disforia de gen, ci critică întreaga mișcare pentru afirmarea persoanelor transexuale ca fiind rezultatul unei concepții dezvotate de filosofii gnostici și întărită de dualismul cartezian. Autoarea atacă ideea că identitatea noastră este un centru de natură ideatică fundamental diferit de corp și că această identitate pur spirituală poate nimeri din motive necunoscute în corpul greșit. De asemenea, critică ideea că putem recompune corpul nostru ca pe niște piese de lego din carne. Pentru Marry Harrington este culmea transumanismului să consideri corpul ca un lego cu piese de carne interșanjabile pe care le poți, dacă nu-ți convine alcătuierea actuală, să le rearanjezi cu ajutorul chirurgiei. Aduce în discuție experimente efectuate de medici indieni de a plasa utere în corpul bărbaților dorilori de schimbare a corpului pentru a fi în armonie cu esența lor ideatic-identitară. Pentru autoare aceasta este o formă de bio-libertarianism în care individul este separat de societate, corpul este separat de identitate, mama este separată de copil și de toți are grijă știința și tehnologia societății capitaliste gata oricând să facă un ban din tratarea cu bisturiul a problemelor identitare.
Să spunem că am mai fost expuși criticii activismului pentru afirmarea chirurgicală și hormonală a persoanelor trans. Dar soluțiile pe care le avansează autoarea sunt … ceva extrem chiar după cele mai relaxate standarde.
Din nou, mergând pe urmele trasate de Germaine Greer, deși o critică, Marry Harrington ne propune o revoluție pe persoană fizică prin refuzarea … piluei contraceptive! Da, dacă nu ne place la ce se poate ajunge pe calea tehnologizării sexualității până în punctul în care luăm piele de pe membre pentru a crea penisuri acționate mecanic și încercăm să băgăm utere în corpuri de bărbați, e clar, nu mai e altă șansă decât să nu luăm pilula contraceptivă! Acesta este, fără îndoială, un salt logic mortal, dar autoarea crede că totul s-a stricat în momentul în care pilula contraceptivă a apărut ca soluție la sarcinile nedorite. După ea, sexul e mai sălbatic dacă tremuri de frica unui copil pe care nu-l vrei.Chiar pledează pentru un asemenea „sex re-sălbăticit” într-un capitol al cărții. După sexul resălbăticit prin refuzul pilulei contraceptive, familia trebuie reformată prin uciderea iubirii romantice. Astfel, familia, în concepția autoarei, trebuie să fie bazată pe cooperare, retragere din societatea tehnologizată, ca insulă de rezistență în fața transumanismului care va face din corpurile noastre resursa ultimă. Din acest tablou pe care personal nu-l pot califica decât o teribilă soluție pe cât de naivă, pe atât de violentă, putem totuși reține temerea femeilor actuale de o piață sexuală dezumanizantă, de o piață de bebeluși produși pe bani, de ideea folosirii chirurgiei și medicației pentru a trata probleme psihologice doar în scopul maximizării profitului. Mai putem reține ideea altfel foarte interesantă a reconfigurării familiei dincolo de mitul romantismului în care iubirea trebuie să fie atât de intensă încât să țină loc de orice altceva.
Marry Harrington ne propune o familie în care să cooperăm, să ne respectăm, să abandonăm pretențiile nerealiste în privița partenerilor și să ne fortificăm căsnicia sub forma unei celule de rezistență comunistă bazată pe solidaritate în fața neoliberalismului transumanist atoatedevorator! Cum spuneam, soluția propusă de autoare este de ordin individual și coincide cu soluțiile avansate de multe alte autoare. Comunismul familial reproduce ideea autoarei de a-și construi în tinerețe o afacere cooperatistă, care, ce să vezi, n-a mers! Dar se pare că n-a învățat prea multe pentru că acum dorește comunism familial. Dacă n-a mers cooperativismul afacerist, poate merge acest comunism familial, nu? Fără o miscare politică serioasă de contracarare a forțelor pieței și puterii lor de a ne comercializa cele mai profund umane și intime zone ale vieții, comunismul în doi va fi o nouă bucată de unt în tigaia încinsă a societății dominate de capitalism, exploatare și tehnologie supusă profitului. Să repeți la nesfârșit soluții individuale – de la crearea unei cooperative în tinerețe, la crearea unei celule familiale comuniste la maturitate – și să te aștepți la rezultate diferite e cel puțin absurd.
În plus, de ce să ne începem cu pilula contraceptivă? Dacă societatea asta dezaumanizată ne-a dus departe de umanitatea autentică din perioada feudală, păi e cel puțin ipocrit să renunțăm doar la pilula contraceptivă. Ar trebui să fim consecvenți și să radem tot, de la nasturi, la aspirină și să urmăm calea Amish! Deși am văzut că până și ei foloseau cuțite electrice – ce decadență!
Lucrarea Feminism against Progress este, în ciuda aspectelor criticate, foarte provocatoare. Autoarea dovedește că a parcurs multe lucrări și propune o interpretare foarte inedită a direcției în care feminismul ar trebui s-o ia. Bogăția de idei, întorsăturile neașteptate pe care argumetele expuse le iau adesea, fac lectura una extrem de ofertantă, mai ales pentru cei care vor să se expună argumentelor venite din tabăra adversă, dar să se bucure totuși de compania unei autoare extrem de inteligente și interesante.
References
Azmanova, A. (2022). Capitaismul pe Muchie de Cuțit. Baricada. 978-973-0-37299-1
Bregman, R. (2020). Utopia pentru Realiști. Litera.
Cain, S. (2019, May 25). Women are happier without children or a spouse, says happiness expert. The Guardian. Retrieved April 26, 2023, from https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2019/may/25/women-happier-without-children-or-a-spouse-happiness-expert
Caruso, C. (2016, 12 16). Pregnancy Causes Lasting Changes in a Woman’s Brain New mothers showed evidence of neural remodeling up to two years after giving birth. Scrientific American. Retrieved 04 26, 2023, from https://www.scientificamerican.com/article/pregnancy-causes-lasting-changes-in-a-womans-brain/
Greer, G. (2008). The Female Eunuch. HarperCollins.
Harrington, M. (2023). Feminism Against Progress. Swift Press.
Marx, K. (2010). Capital: A Critique of Political Economy. CreateSpace Independent Publishing Platform.
Perry, L. (2022). The Case Against the Sexual Revolution. Wiley.
Press, J., & Reynolds, S. (1995). The Sex Revolts: Gender, Rebellion, and Rock ‘n’ Roll. Harvard University Press.
Rogers, S. C. (1975). female forms of power and the myth of male dominance: a model of female/male interaction in peasant society. American Ethnologist, 2(2), 727-756.
Perry, L. (2022). The Case Against the Sexual Revolution. Wiley.
Press, J., & Reynolds, S. (1995). The Sex Revolts: Gender, Rebellion, and Rock ‘n’ Roll. Harvard University Press.
Rogers, S. C. (1975). female forms of power and the myth of Male dominance: a model of female/male interaction in peasant society. American Ethnologist, 2(2), 727-756.
INDICAȚII DE CITARE:
Maria Cernat „Feminismul reacționar și mitologizarea feudalismului” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 