Maria Cernat

Feminism și radicalism – CIA-ul ca metodă de îmblânzire a „scorpiilor”

În anul 1975, un grup de feministe cunoscute sub numele de Redstockings Collective a publicat un articol bine documentat despre colaborarea Gloriei Steinem cu CIA. Figură proeminentă a feminismului american, fondatoare și directoare a revistei feministe Ms., jurnalistă de investigație la celebra revistă Playboy, unde s-a angajat ca „iepuraș” pentru a denunța condițiile de muncă, Gloria Steinem a rămas cunoscută publicului larg ca simbol feminist indiscutabil. Începând cu anii ’70, a devenit o celebritate, un reper în jurul căruia s-a coagulat mișcarea feministă americană.

În ciuda acestei perspective glorioase, în anul 1975 au apărut zvonuri cu privire la colaborarea Gloriei Steinem cu CIA. Ceea ce este și mai neobișnuit este faptul că celebra feministă a încercat inițial să ascundă acest detaliu biografic. Pe site-ul CIA apare un articol semnat de John D. Lofton Jr., în care acesta discută despre modul în care Gloria Steinem a încercat să-l intimideze și l-a determinat să șteargă o referință la colaborarea ei cu agenția. Inițial a cedat presiunii, dar apoi a cercetat în detaliu și a aflat că Gloria Steinem a fost directoare a unei organizații care a primit finanțare de la CIA: Institutul pentru Cercetare Independentă (Independent Research Service).

Am considerat necesară aducerea în discuție a site-ului CIA ca sursă oficială de informații în această sensibilă zonă a feminismului militant. Se cunosc încă destul de puține elemente legate de feminism în general, iar despre figurile centrale ale acestuia se știu și mai puține detalii. Dar cert este că însăși Gloria Steinem a recunoscut într-un interviu că CIA a finanțat activitățile centrului pe care îl conducea – Institutul pentru Cercetare Independentă – pentru a facilita deplasarea și participarea studenților americani la forumuri internaționale studențești organizate de comuniști.

În articolul publicat de Redstockings Collective avem însă detalii foarte importante ale acestei colaborări și ale misiunilor pe care le-a îndeplinit Gloria Steinem. Dacă azi mișcarea feministă este una orientată către reușita individuală a femeilor eroine, în detrimentul coagulării unei mișcări de masă, acest lucru se întâmplă pentru că, de la bun început, mișcarea a fost cu bună știință ghidată către zone compatibile cu interesele elitei corporatiste, aflată în căutare de noi angajați care să legitimeze o piață a muncii organizată pe principiile concurențiale capitaliste.

Vom urmări câteva elemente cheie din valorosul articol publicat de Redstockings Collective. În primul rând, faptul că în anul 1970 autoarele au descoperit pur întâmplător o broșură intitulată Raport asupra festivalului de tineret din Viena (1960). Nu erau menționați autorii, ci conducătorii organizației care produsese acel raport: Institutul pentru Cercetări Independente. Gloria Steinem figura ca directoare a acestei organizații. Documentul conținea profiluri politice ale participanților la festival.

În martie 1967, revista radicală Ramparts (1962-1975) a publicat o investigație explozivă care a dezvăluit că National Student Association (NSA) a fost finanțată în secret de CIA. Gloria Steinem, o activistă care a condus o organizație finanțată tot de CIA în acea perioadă, a recunoscut implicarea, apărând eforturile ca fiind o susținere onorabilă a valorilor democratice americane împotriva comunismului. Gloria Steinem a lucrat la o asociație care conlucra cu NSA, la Institutul pentru Cercetare Independentă, care, după cum numele sugerează, în mod eronat, nu era deloc independent, ci primea finanțare de la CIA. A figurat ca directoare a acestui institut din 1959 până în 1962 și, după propriile declarații, a făcut parte din consiliul de administrație al organizației susținute de CIA până în 1969.

Articolul Ramparts din 1967 a permis multor membri ai organizațiilor studențești acuzați că au primit finanțare de la CIA să recunoască acest lucru și să explice ce s-a întâmplat. Însă au existat o serie de colaboratori ai agenției care au tăinuit colaborarea sau au încercat să-și legitimeze alegerile. Printre ei s-a aflat și Gloria Steinem. Articolul celor de la Redstockings Collective apare după ce, în 1971, Steinem înființează și conduce una dintre cele mai importante reviste feministe, Ms. Magazine. Este o poziție de putere și de mare influență, cu ajutorul căreia Steinem poate ghida mișcarea feministă către cauze mai puțin radicale și, mai ales, către anticomunismul individualist care convenea elitelor vremii.

Cercetarea Redstockings Collective arată că scopul pentru care Gloria Steinem participa, în calitate de directoare a Institutului pentru Cercetare Independentă, la festivaluri studențești era să discrediteze cauza socialistă și să separe feminismul de ideea de conflict de clasă, ducându-l în zona sigură a conflictului dintre bărbați și femei. Astfel, majoritatea festivalurilor studențești se organizau în anii ’50 în țări socialiste. În 1959, evenimentul a avut loc la Viena, prilej cu care „CIA a înființat secret Serviciul de Cercetare Independent pentru a organiza o delegație anticomunistă și a o instrui cu privire la modalități de a perturba festivalul” (Redstockings Collective, 1975). Este interesant și mecanismul complicat prin care CIA se străduia să ascundă urma banilor pentru a părea că manifestările anticomuniste sunt rezultatul unor dorințe genuine și al unor impulsuri spontane. „Dispozitivul complicat prin care CIA a finanțat Serviciul de Cercetare Independent a fost dezvăluit de revista Ramparts în martie 1967. Banii erau transferați mai întâi către cinci fundații: Borden Trust, Price Fund, Edsel Fund, Beacon Fund și Kentfield Fund. De acolo, banii erau direcționați către Fundația Independence, care își desfășura activitatea din birourile cunoscutei firme de avocatură din Boston, Hale and Dorr. (…) Fundația Independence contribuia apoi direct la Uniunea Națională a Studenților și la alte grupuri” (Redstockings Collective, 1975).

Nici trecutul biografic al Gloriei Steinem nu o recomandă ca specialistă în probleme de tineret și nici ca voce feministă distinctă. Investigația feministelor radicale relevă faptul că, la momentul investigației, cartea pe care Steinem declarase că o publicase nu putea fi găsită. „Tot ce știm despre activitățile ei din India este publicarea unei presupuse cărți, The Thousand Indias, în 1957 (vezi aparițiile recente din Who’s Who in America). Încercările de a localiza această carte în Biblioteca Publică din New York și în listările curente și trecute ale Cumulative Book Index, Books in Print și ale Bibliotecii Congresului au fost toate nereușite. Nu am putut verifica existența ei, ca să nu mai vorbim de a descoperi conținutul sau pentru cine a fost publicată” (Redstockings Collective, 1975).

La 21 februarie 1967, Steinem oferă un interviu revistei New York Times în care face declarații șocante. Era conștientă de faptul că banii veneau de la CIA, dar „departe de a fi șocată de această implicare, am fost fericită să găsesc, în acele vremuri, niște liberali în guvern care erau vizionari și le-a păsat suficient de mult încât să aducă la Festival americani cu toate opiniile politice” (Redstockings Collective, 1975).

O vreme, CIA a avut în rândul publicului american o imagine favorabilă. În special în anii de după război, când mobilizarea patriotică încă își păstra vii ecourile, a fi colaborator al agenției de spionaj părea o datorie patriotică. În timp însă, odată cu dezvăluirile privind activitățile nu tocmai ortodoxe desfășurate în țări ca Guatemala (1954) sau Iran (1953) – pentru a menționa doar cele mai cunoscute exemple din perioada despre care vorbim –, plus războiul din Vietnam, au știrbit iremediabil imaginea CIA. Este interesant că organizația condusă de Steinem încuraja tineri americani să participe la festivalurile studențești internaționale, dar îi încuraja doar pe aceia care aveau convingeri anticomuniste.

Sabotaj și anticomunism

La umbra aurei conferite de statutul de feministă militantă, Steinem opera pentru destabilizarea eforturilor de coagulare a tineretului socialist și pentru promovarea unei imagini distorsionate despre progresele feminismului american. În interviul din 1967, Gloria Steinem declara că s-a ocupat exclusiv de activități benigne, ce țineau de înființarea unui ziar sau a unui club de jazz, dar, în realitate, colecta informații și realiza profiluri politice ale participanților. Dincolo de asta, scopul său era sabotarea evenimentelor și prezentarea sabotajului organizat cu finanțare CIA ca emanație anticomunistă spontană a tinerilor participanți. De altfel, așa cum am subliniat anterior, ancheta celor de la Redstockings Collective arată că erau încurajați să participe tineri americani anticomuniști. Apoi, cu prilejul festivalurilor, cu ajutorul finanțării serviciului secret, aceștia organizau activități care să saboteze întâlnirile. În raportul publicat cu privire la festivalul tinerilor din Viena se menționează faptul că tinerii vienezi au oferit spații de dezbateri care au constituit un festival paralel.

„Activități «spontane» similare au marcat Festivalul Mondial al Tineretului din 1962 de la Helsinki, la care a participat Serviciul de Cercetare Independent. Pe lângă evenimentele de presă și culturale, acest festival a fost marcat de patru nopți de revolte «spontane» împotriva festivalului, timp în care 40 de persoane au fost arestate. Newsweek, în numărul său din 13 august 1962, a remarcat cu neîncredere că «Pravda, desigur, a dat vina pe tulburări pe agenții bine finanțați ai CIA și FBI…»” (Redstockings Collective, 1975).

Ceea ce este ironic în cazul de față este că suspiciunile socialiștilor nu ar fi fost deloc deplasate. Încercările de destabilizare și de delegitimare urmăreau o regie bine pusă la punct de serviciile secrete americane. În plus, mai grav este că totul se petrecea clandestin și sub masca libertății și spontaneității.

Rapoartele organizației conduse de Steinem publicau documente problematice sub aspect etic, nu doar din pricina finanțării. Se insista, de pildă, pe responsabilitatea individuală a persoanelor de culoare care nu se implică în procesul electoral. La fel, în cazul femeilor, sunt acuzate de defetism; în cazul eșecului, oamenii de culoare sunt acuzați de pasivitate. Vina este individuală – un reper important al acestui tip de „progresism” care vizează o regizare a emancipării în jurul unor figuri eroice care, până la urmă, nu fac altceva decât să susțină sistemul. În fond, sistemul este bun, persoanele de culoare și femeile sunt de vină.

Cariera lui Steinem a evoluat spectaculos după interviul din 1967, în care mărturisea colaborarea cu CIA. A fost angajată de Clay Felker la revista pe care acesta o conducea, New York, în 1968. A publicat, tot prin intermediul lui Felker, la reviste prestigioase precum Esquire. Tot Felker i-a facilitat apariția la emisiuni radio. Dar cine era Clay Felker? În cadrul festivalului tineretului de la Helsinki, publicase împreună cu Steinem, pe banii CIA, un ziar al manifestării în limba engleză.

Revista Ms. Magazine a ajuns foarte repede la faimă și bani. În mod suspect de rapid pentru o revistă care, teoretic, dorea schimbarea societății în direcția avansului femeilor. Printre cei care au cumpărat acțiuni s-a numărat Katherine Graham, editoare-proprietară a Washington Post și Newsweek, care a exprimat puncte de vedere revelatoare cu privire la evoluția mișcărilor progresiste. Radicalii sunt buni la început pentru debutul acestor mișcări, dar apoi se trece la „faza a doua”, cea în care moderații preiau controlul. Dincolo de Graham, în mod ciudat la prima vedere, Ms. Magazine s-a bucurat de atenția Warner Communication Inc., care a cumpărat acțiuni în valoare de nu mai puțin de un milion de dolari. Sigur că atât autoarele anchetei din 1975, cât și noi, peste ani, ne putem întreba în ce măsură un conglomerat corporatist putea să câștige ceva de pe urma cumpărării și promovării unei reviste care dorea să înfăptuiască o revoluție feministă. În fond, atât scopul CIA, cât și cel al corporației era să prevină o asemenea revoluție.

Textul de față dezvăluie investigația amănunțită din 1975 pentru a înțelege de ce feminismul actual este individualist și centrat în jurul femeilor eroine. De ce femeia actuală trebuie să fie și mamă minunată, și salariată eficientă, și soție atrăgătoare. De ce trebuie să fim femeia minune? Nu este deloc întâmplător. Warner Communications, care cumpărase acțiuni de un milion de dolari la Ms. Magazine, deținea, de asemenea, National Periodical Publications, organizația media care publica benzile desenate cu Wonder Woman. Warner a investit în Ms. Magazine în mai 1972. Două luni mai târziu, pe coperta Ms. Magazine apărea Wonder Woman ca eroină feministă. În 1973, revista anunța o carte despre Wonder Woman, eroina lansată încă din 1940 și intrată în declin.

Pentru a nu rata dimensiunea imperialistă sub auspiciile căreia urma să se desfășoare feminismul american, Wonder Woman de pe coperta din 1972 era – deși ar putea părea o glumă proastă – ofițer de informații al armatei, lucrând pentru America, „ultima cetate a democrației și drepturilor egale pentru femei” (coperta Ms. Magazine, 1972).

Sigur, când Femeia Minune clama teatral aceste lucruri, întreruperea de sarcină era încă disputată în SUA, iar la universitățile de prestigiu admiterea fetelor începuse abia în 1969. În 1963, rusoaica Valentina Tereșkova executase un zbor în spațiu, iar avortul la cerere era disponibil din 1955 în URSS. Sigur, problematica avortului naște vii dezbateri. Aici discutam evoluția progresistă a celor două blocuri – vest si est – din perspectiva feminismului militant.

Însă aici este chintesența feminismului individualist, imperialist, teatral – cu puține drepturi și realizări reale, dar cu un ireproșabil ambalaj construit cu cele mai avansate mijloace ale propagandei.

În 1974 apare filmul Wonder Woman, în care eroina excepțională părăsește paradisul matriarhal pentru a salva patriarhatul local, salvând o rețea de spioni (bărbați) (Redstockings Collective, 1975).

Ca detaliu umoristic, reținem din articol și faptul că o colaboratoare a Ms. Magazine a publicat un articol în revistă fără să ofere dreptul de republicare a articolului său. A fost apoi contactată de un bărbat care lucra pentru Agenția de Informații a Statelor Unite. I s-a cerut permisiunea să-i fie republicat articolul, alături de un portret laudativ al Gloriei Steinem, care urma să apară într-o broșură menită să circule în spatele cortinei de fier. Scopul era promovarea emancipării femeii americane. Autoarea a refuzat, motivând că ea dorea, prin articol, să insiste asupra oprimării femeii americane, nu asupra emancipării acesteia.

Dar, desigur, asemenea informații nu puteau să circule liber, oricât de mult promovau ideea de libertate de exprimare celebrată în SUA de elitele vremii.

Dincolo de aceste implicații politice, există importante chestiuni de ordin economic. Revista refuza reclame sexiste și reclame la produse de înfrumusețare. Dar nu refuza reclamele venite din partea corporațiilor care doreau să recruteze femei ca potențiale salariate. De altfel, revista era citită în principal de femei tinere din clasa de mijloc și urmărea crearea unui ideal aspirațional legat de pătrunderea pe piața muncii. Or, aceasta întărea sistemul, pentru că femeile erau puse să concureze cu bărbații pentru pozițiile deschise în sistem, dar nu să schimbe nimic din modul de organizare a pieței muncii. Așa cum afirmă alți cercetători, a te lupta cu bărbații pentru porții egale de inegalitate sfârșește prin a susține sistemul (Fraser, 2013, Azmanova, 2016).

Articolul din 1975 ar trebui să fie studiat îndeaproape, deoarece el ridică o serie întreagă de întrebări relevante și astăzi:

• În ce măsură sursele de finanțare ale organizațiilor progresiste și ale revistelor feministe trebuie să fie transparente?
• În ce măsură o legislație care să oblige organizațiile progresiste să își publice sursele de finanțare ar fi oportună sau ar contribui la temerea de a susține cauze controversate?
• În ce măsură o revistă care se pretinde feministă poate fi folosită ca instrument propagandistic pentru a vinde drept legitim doar această formă de feminism individualist, imperialist și teatral?
• În ce măsură o revistă care se pretinde vehicul pentru propagarea ideilor feministe colectează informații pentru serviciile secrete despre figurile feministe de succes, despre organizațiile feministe importante și despre planurile acestora?
• În ce măsură feminismul promovat de asemenea organizații media corporatiste nu este tot unul claustrant, creând un mediu care înlocuiește sclavia din spațiul domestic cu autoexploatarea la locul de muncă pentru a ajunge „Femeia Minune”?

Referințe

Azmanova, A. (2016). Empowerment as surrender: How women lost the battle for emancipation as they won equality and inclusion. Social Research: An International Quarterly, *83*(3), 749–776. https://doi.org/10.1353/sor.2016.0052

Fraser, N. (2013). Feminism, capitalism, and the cunning of history. În N. Fraser, Fortunes of feminism: From state-managed capitalism to neoliberal crisis (pp. 209–226). Verso. (Lucrare originală publicată în 2009)

Lofton, J. D. Jr. (n.d.). Gloria Steinem and the CIA. CIA Reading Room. https://www.cia.gov/readingroom/docs/CIA-RDP88-01315R000300380009-2.pdf

Redstockings Collective. (1975). [Off Our Backs, July 1975 Volume 5 No. 6 pp. 8-9, 28-33].

INDICAȚII DE CITARE:

Maria Cernat, „Feminism și radicalism – CIA-ul ca metodă de îmblânzire a „scorpiilor”” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.