ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Maria Cernat

Femeia și socialismul – August Bebel

În feminism e o întreagă discuție dacă bărbații își pot sau nu asuma numele de „feminiști”. Julie Bindel este una dintre cele mai sonore voci care se opun ideii de a permite bărbaților să-și însușească această etichetă. Ea este însă deosebit de deschisă la ideea de a coopta bărbații în efortul de a combate violența împotriva femeilor și a fetelor, însă insistă asupra denumirii de „aliat al feministelor”. Dacă ar fi să adoptăm această terminologie, am spune că unul dintre cei mai serioși aliați ai feministelor a fost August Bebel. Născut în 1840 în Germania, Bebel a avut o copilărire grea dat fiind că la 13 ani a rămas orfan. Ca meșteșugar s-a mutat de la un atelier la altul. În adolescență a început să citească economie. Traseu intelectual foarte interesant, astăzi aproape de negândit. În orele rămase libere după munca istovitoare din atelierele meșteșugărești avea timp și pricepere să înțeleagă „Capitalul” lui Marx. A devenit un comunist convins și a luptat toată viața pentru drepturile salariaților. Este primul muncitor ajuns în Bundestag. Este și cel care în lucrarea ce urmează să o recenzăm „Femeia și socialismul” dezvoltă ideile lui Marx și Engels urmărind parcursul istoric al situației femeii și descriind cu lux de amănunte oprimarea ei în societatea capitalistă. Feministele de astăzi datorează mult socialiștilor. Au fost cei care și-au asumat deschis ideea egalității dintre femei și bărbați. Și-au asumat deschis să primească femei în partidele lor. Și, în ciuda faptului că mentalitatea retrogradă nu e ștearsă de ideologie ca prin minune, destule femei au ajuns să se remarce în rândurile partidelor socialiste și să ocupe funcții de conducere.

În special în țara noastră, unde anticomunismul se practică mereu ca o religie, se ignoră aproape complet uriașa contribuție pe care socialismul a avut-o la emanciparea femeii. Mai mult, socialismul din est a pus o serioasă presiune pe regimurile capitaliste din vest să ofere drepturi și libertăți femeilor care altminteri s-ar fi văzut atrase, cum de altfel s-a și întâmplat, de socialism. Și aliaților feminiști ca Bebel nu le-a fost deloc ușor. Vreme de un deceniu partidele socialiste au fost interzise în Germania. Cartea lui Bebel era destinată distrugerii, ideile propagate în ea – egalitatea dintre femei și bărbați – erau considerate periculoase și demne de dispreț. Ca să nu cădem, cum se întâmplă adesea în capcana de a idealiza ordinea burgheză prin opoziție cu „socialismul cel rău” e bine să nu trecem sub tăcere aceste aspecte. Obsedați de ceaușism și excesele sale, uităm adesea să privim adevărul istoric și în față și să recunoaștem că fără socialism emanciparea femeilor nu s-ar fi petrecut la fel de repede. Să-l urmărim chiar pe autor descriind parcursul cărții sale, ajunsă în 1902 la cea de-a cincizecea (!) ediție:

La începutul acestui an s-au împlinit trei decenii de la apariţia primei ediţii a cărţii de faţă. După cum am arătat în prefaţa la ediţia a 9-a, ea a apărut în împrejurări excepţionale. Cu cîteva luni înainte fusese promulgată legea împotriva socialiştilor, pe baza căreia a fost interzisă orice literatură socialistă. Dacă cineva îndrăznea totuşi să difuzeze o lucrare interzisă sau să o reediteze şi era prins asupra faptului, era condamnat la închisoare pînă la şase luni. Şi totuşi s-au găsit oameni care să facă şi una şi alta. Prima ediţie a fost tipărită la Leipzig, dar a apărut sub firmă falsă. Ca editură figura „Verlag der Volksbuchhandlung” din Zürich-Hottingen, unde se edita şi ziarul „Sozialdemokrat”, care pe atunci era interzis în Germania. Cu ediţia a 2-a a mers însă mai greu; nu am reuşit să o public decît în 1883, căci motive de ordin personal m-au împiedicat să o public mai devreme. Această ediţie a apărut la Zürich în editura „Verlagsmagazin” (J. Schabelitz). Pînă în 1890 au urmat apoi alte şase ediţii, fiecare cu un tiraj de 2 500 de exemplare. Piedicile care au stat în calea difuzării cărţii au fost învinse. Se mai întîmplă uneori ca un transport să cadă în mîna poliţiei, iar exemplare disparate să fie confiscate la percheziţii; dar nici aceste exemplare nu erau pierdute: ele ajungeau, e drept fără plată, în alte mîini şi erau citite — poate chiar cu mai mult nesaţ decît de tovarăşii mei de partid — de poliţişti, de familiile şi cunoştinţele lor. După ce în 1890 a fost abrogată, în sfîrşft, legea împotriva socialiştilor, am procedat la o revizuire substanţială şi completare simţitoare a cărţii.

Ca politician, August Bebel a susținut unificarea Germaniei pe baze socialiste, pacifiste. A fost printre puținii care au votat împotriva bugetului de război în debutul primei conflagrații mondiale și a suferit de-a lungul anilor numeroase abuzuri și persecuții ca urmare a ideilor sale novatoare pentru acele vremuri.

Lucrarea „Femeia și socialismul” este de ample dimensiuni – peste 500 de pagini. În prefețele la edițiile succesive autorul se războiește cu cerberi ai vremurilor care se străduiesc să îi demonstreze că femeile sunt inferioare „de la natură”. Conștient fiind de faptul că femeile reprezintă mai mult de jumătate din populație, Bebel insistă asupra faptului că oprimarea pe care ele o suferă nu poate fi înlăturată în interiorul sistemului capitalist. Totuși, susține că problema femeilor trebuie tratată separat întrucât tipul de oprimare pe care o suferă este încă mai accentuat decât în cazul bărbaților. Prefigurând-o pe Marry Harrington care, evident, nu pare că este familiarizată cu scrierile lui Bebel, autorul acuză ipocrizia conservatorilor. Dacă ei consideră că într-adevăr „menirea naturală” a femeii este să fie gospodină și mamă, oare nu văd cum milioane de femei nu își pot îndeplini această menire „naturală” pentru că trebuie să trudească din greu pentru a supraviețui? Oare nu văd că a fi mamă și gospodină este aproape un lux pe care cele mai multe femei, pur și simplu nu și-l pot permite, chiar dacă ar îmbrățișa cu entuziasm subordonarea domestică? Pentru că există și asemenea persoane care își iubesc colivia. Dar ceea ce diferențiază însă feminismul lui Bebel de feminismul burghez este faptul că el insistă asupra independenței economice a femeii. El nu dorește un feminism în cadrul unui sistem nedrept, ci dorește independența femeii într-un sistem bazat pe cooperare, solidaritate și echitate. Bebel citează cazul progresiștilor pentru care problema socială a femeii se rezolvă dacă este invitată să concureze cu bărbații pe o piață a muncii în care slujbele sunt tot mai puține. Astfel, femeile sunt invitate să împartă aceeași porție de exploatare cu bărbații și asta e prezentat ca real progres. Nu e de mirare că avem astăzi feministe „pășuniste” cu un real succes la public care denunță acest „progres” și spun că femeia trebuie să caute să se întoarcă la cratiță că e mai bine decât să trudească până la epuizare pentru șef. Desigur lor li se potrivește figura de stil folosită de însuși Bebel:  „Aceştia sînt filistinii de sex masculin şi feminin, care nu pot ieşi din găoacea prejudecăţilor lor. E neamul cucuvelelor, care trăiesc pretutindeni unde domneşte semiîntunericul şi ţipă îngrozite de îndată ce o rază de lumină se strecoară în tihnita lor obscuritate.” (Bebel, 1961, 29) Pentru că, în acest sistem, nu există decât sclavie domestică sau sclavie salariată pentru femei. Eventual, îmbinarea celor două pentru a obține dubla exploatare de care vorbeau Marx și Engels.

De regulă, soluționarea problemei femeii se făcea pe cale reducționistă. Feminismul burghez milita pentru acordarea de drepturi politice și integrarea pe piața muncii existentă. Însă, cum era de așteptat, integrarea femeilor pe această piață însemna o competiție și mai mare și scăderea salariilor. De altfel, multă vreme feministele au criticat sindicaliștii bărbați care se opuneau pătrunderii lor în câmpul muncii. E același joc al foamei practicat cu migranții. Orice nou venit, mai precar, mai vulnerabil, mai obedient, este o amenințare la muncitorii care au câștigat deja o poziție mai bună. Încă de la 1872, din momentul în care Bebel a scris cartea „Femeia și Socialismul” aceste lucruri erau clare. Împărțirea de porții egale de nedreptate nu avea cum să rezolve problema femeii și nici cum să o scape de obediența domestică.  „Admiţînd chiar că mişcarea feministă burgheză ar izbuti să obţină satisfacerea tuturor revendicărilor ei privind egalitatea în drepturi cu bărbaţii, şi tot n-ar fi desfiinţată nici robia pe care o constituie azi pentru nenumărate femei căsătoria, nici prostituţia şi nici dependenţa materială în care se află marea majoritate a soţiilor faţă de soţii şi stăpînii lor. Pentru marea majoritate a femeilor nu aduce nici un avantaj dacă cîteva mii dintre ele, aparţinînd păturilor înstărite, ajung să fie profesoare în învăţămîntul superior, să practice medicina, să îmbrăţişeze o carieră ştiinţifică sau să devină funcţionare. Aceasta nu schimbă întru nimic situaţia generală a femeilor.” (Bebel, 1961, 30) La fel ca și Sofia Nădejde, Bebel nu e interesat de situația femeilor privilegiate. Dacă mai multe femei avantajate financiar pătrundeau în profesii ce le fuseseră interzise, pentru marea majoritate situația rămânea identică. Ba chiar e interesant de menționat cazul Sofiei Nădejde care spunea că femeia burgheză, împopoțonată cu podoaba votului, va uita de concetățenele ei sărace, argumentând că, de vreme ce bărbații bogați care au drept de vot nu fac mai mult pentru bărbații săraci, de ce ne-am aștepta oare ca femeile bogate să facă mai mult pentru cele sărace odată ce obțin votul? (Nădejde, 2019)

Prima parte a lucrării lui Bebel este destinată descrierii evoluției matriarhatului și apoi a patriarhatului. Insistă pe detalii de ordin antropologic și arată că matriarhatul se impusese ca formă de organizare ca urmare a faptului că era imposibil să nu identifici cine este mama copilului în timp ce paternitatea era infinit mai greu de stabilit. Odată cu dezvoltarea triburilor și ginților are loc o dublă mișcare. Pe de o parte cucerirea de noi teritorii, pe de alta și strâns legată de prima, încarcerarea femeii care trebuia să producă urmași legitimi pentru șeful de trib. Așa ia naștere și poligamia, șefii de trib optând pentru mai multe soții care să le producă urmași. Bebel insistă asupra acestei logici nedrepte, anormale în care femeii i se cere supunere absolută și bărbatului i se cere doar protecție financiară. Relațiile sunt dominate de ură și neîncredere în acest sistem, iar prostituția devine omniprezentă. Odată ce apare alienarea în cuplu și rolurile sunt determinate rigid neputând exista negociere, odată ce bărbații instaurează o ordine nelegitimă și violentă subjugând femeile și transformându-le în sclave domestice relațiile interpersonale se distrug și bărbații caută debușeuri pentru a scăpa din închisoarea pe care ei și-o construiesc. Adulterul, depravarea, prostituția, violența domestică – toate sunt rezultatul oprimării femeii și transformării ei în sclavă. Bebel aduce nenumărate exemple din antropologie pentru a exemplifica varietatea relațiilor dintre sexe în anumite comunități și culturi.

În ceea ce privește ordinea feudală, Bebel insistă asupra obiceiului nobililor de a avea acces la corpurile femeilor care trăiau pe domeniul lui, precum și pe dreptul primei nopți. Exploatarea, mizeria, lipsa de orizont și sclavia femeilor este ceea ce domină perioada feudală. Bebel investighează și diferitele concepții religioase asupra femeilor oprindu-se asupra evreilor și a modului în care femeile erau discriminate în comunitățile lor. Firește, nici alte religii nu scapă de ochiul critic al autorului. Însă, economic, gospodăria feudală era autosuficientă. Căsătoriile erau aranjate de familii și se negocia tot economic, la sânge, zestrea. Iubirea romantică era ceva de negândit în condițiile în care individul era completamente subjugat de comunitatea care îi dicta soarta în funcție de calcule cinice, care nu aveau nimic de-a face cu preferințele lui.

Odată cu fenomenul împrejmuirilor care îi scoate de pe largile suprafețe de teren pe țărani și odată cu apariția motorului cu aburi, iau naștere marile aglomerări urbane în Marea Britanie. Pentru prima oară avem un număr însemnat de oameni care nu mai poate trăi din lucrul pământului și trebuie să își vândă forța de muncă.  Situația acestor oameni este una teribilă. Bebel face descrieri minuțioase ale problemelor cu care muncitorii salariați se confruntau. În primul rând bolile venerice. Pe fondul sărăciei un număr mare de femei practicau prostituția. Violul slujnicelor de către stăpânii lor era ceva comun și vina pentru copiii care rezultau din aceste relații cădea tot pe umerii slujitoarei. Multe femei se vedeau violate și apoi aruncate în stradă pe motiv de depravare în vreme ce stăpânii violatori își mențineau poziția socială neștirbită. Lipsa mijloacelor de trai la țară, le mâna pe multe tinere spre orașul unde sperau să câștige mai bine. Karl Marx dedică o importantă parte din lucrarea sa de căpătâi „Capitalul” descrierii condițiilor de muncă inumane din țesătoriile unde femeile trăiau sufocate de aerul plin de scame. El descrie cu lux de amănunte în ce consta ziua de lucru, cum erau exploatați copiii – lucruri de-o incredibilă cruzime, aproape la limita torturii, pe care astăzi anticomuniștii de serviciu se fac că le uită. Lucrurile nu stăteau deloc mai bine în Germania unde condițiile de muncă pentru femei erau cât se poate de dificile. Prostituția era un fenomen larg răspândit. Bebel arată cum numărul prostituatelor crește pe măsură ce situația economică se înrăutățește. Sifilisul și alte boli venerice fac ravagii. Bebel insistă asupra faptului că în rândul femeilor din păturile de jos mortalitatea infantilă putea ajunge la 80% din pricina mizeriei incredibile în care trăiau. Bărbații din armată, dat fiind că primeau o destul de însemnată soldă, reprezentau adesea o „pradă” pentru potențialele soții. Dar în armată sifilisul era cel mai răspândit, lucru care le expunea pe femei și pe eventualii lor copii unor riscuri mortale. Mai mult, legea prevedea în Germania că femeile care doreau să se căsătorească și vizau un membru al armatei trebuiau să facă dovada că au o zestre cu valoare bine determinată. Cu alte cuvinte, pentru un bărbat militar cu mare potențial de a fi sifilitic trebuia să se facă dovada deținerii unei importante sume de bani cu care acel bărbat să fie „cumpărat” în vederea căsătoriei.

Împotriva concepțiilor religioase, Bebel este un „prieten al instinctului” – el susține că persoanele care nu își  satisfac instinctele sexuale riscă să se deregleze emoțional și mental, lucru care, firește, i-a adus destule critici. El consideră că societatea socialistă este singura în care instinctele își găsesc satisfacerea liberă și „naturală”. Militant pentru educația sexuală, Bebel o consideră necesară pentru a scoate acest aspect din obscurantism și superstiție „Rezultă deci că este tot atît de necesară cunoaşterea proprietăţilor organelor sexuale, ca şi a tuturor celorlalte organe, iar omul trebuie să le îngrijească în egală măsură. El trebuie să ştie că organele şi instinctele sexuale, proprii oricărui om şi care constituie o parte însemnată a naturii sale, iar în anumite perioade ale vieţii îl stăpînesc complet, nu trebuie învăluite în mister şi nici să constituie obiectul unei false pudori sau al unei totale necunoaşteri. De aici mai rezultă că cunoaşterea fiziologiei şi anatomiei diferitelor organe şi a funcţiilor lor ar trebui să fie la fel de răspîndită atît printre bărbaţi cît şi printre femei ca şi orice altă ramură a cunoştinţelor umane. Dotat cu o cunoaştere amănunţită a naturii sale fizice, omul va privi multe situaţii din viaţă cu alţi ochi.” (Bebel, 1961, 107) Consideră că abstinența, atât la bărbați cât și la femei, provoacă „grave tulburări și rătăciri”. (Bebel, 1961, 108). Pe terenul minat al sexualității Bebel cade in naivități ridicole. Faptul că pentru femei există repulsie față de actul sexual nu-l tulbură și nu-l abate de la ideile sale considerând că e o problemă a femeilor nu a societății, deși doar câteva paragrafe mai sus, subliniază cu destulă pespicacitate faptul că societatea blamează femeile fără milă pentru acte și gesturi care bărbaților le sunt permise. Mai mult, Bebel devine deodată foarte conservator și citează din Luther care prescrie ca vârstă optimă de căsătorie 20 de ani bărbaților și 15,16 ani femeilor! El spune că doar societatea capitalistă nedreaptă împiedică oamenii să urmeze aceste neprețuite sfaturi care să îi ajute să își satisfacă în mod rațional instinctul sexual. Poate cel mai interesant capitol este legat de corelația pe care Bebel încearcă să o stabilească între celibat și sinucidere. Apropiindu-se de ideile unor conservatori recenți, Bebel nu vede deloc cu ochi buni singurătatea și chiar insistă să o lege de sinucidere. Mai mult, citează oameni de „știință” care insistă asupra faptului că la femeie instinctele sexuale sunt mai puternice pentru că așa a fost educată de secole și, având mai puține șanse de satisfacere a acestora riscă să devină isterică sau alienată mintal! Mergând chiar mai departe, Bebel ne citează un alt medic care prescrie ca rețetă de „combatere a ofilirii” o soluție pe care societatea burgheză retrogradă o refuză. Soluția salvatoare împotriva așa-numitei „ofiliri” ar consta, după mințile lui Bebel și H. Ploss… raporturile sexuale regulate! (Bebel, 1961, 113).

După ce a stabilit că este esențial ca femeile să își satisfacă în chip „natural” instinctele sexuale, Bebel se întreabă dacă societatea burgheză oferă cu adevărat această posibilitate. Or, fiind vorba despre o instituție bazată pe relații cinice care pornesc de la bani și nu de la preferințe personale, căsătoria burgheză este o formă denaturată a relațiilor monogame heterosexuale. Bebel îl citează pe J.S. Mill care spune: „Căsătoria este singura iobăgie autentică recunoscută prin lege”. (Bebel, 1961, 114) Există o contradicție semnalată de Bebel între sentimentele autentice care trebuie să stea la baza căsătoriei și interesele veroase de ordin material care guvernează în realitate această instituție. În plus, grijile materiale fac ca până și o căsătorie începută din sentimente sincere să sfârșească prost. Bebel dă exemplul țăranului care se bucură dacă animalele se reproduc, dar e sfâșiat de griji când la masa lui mai apare un bebeluș – o nouă gură de hrănit. Iar dacă bebelușul e fată… drama e asigurată.

Bebel subliniază că relațiile în cuplu și relațiile cu copiii sunt determinate de condiții economice. Analizează cazul Franței unde fărâmițarea proprietății asupra pământului dincolo de o anumită limită nu mai asigură traiul, motiv pentru care nașterile scad simțitor. Bebel aduce în discuție o afacere interesantă. Strămoașele agențiilor matrimoniale nu se bucurau de un statut legitim în Germania și chiar când lucrau pentru pătura superioară persoanele care intermediau contra cost căsătorii erau numite proxenete și pedepsite cu închisoarea. Totuși autoritățile alegeau să tolereze asemenea afaceri ce uneori au anvergură internațională:  De altfel, asemenea lucruri se petrec pretutindeni unde există oameni care vor să se căsătorească. în ultimele decenii, un obiect special al afacerilor matrimoniale au devenit pentru aristocraţia europeană ahtiată după bani fetele şi moştenitoarele bogatei burghezii americane, care, la rîndul lor, îşi doresc ranguri şi titluri inexistente în patria lor americană. (Bebel, 1961, 124)

Bebel atrage din nou atenția asupra ipocriziei Bisericii care alegea să legitimeze prin căsătorie legături care era clar că erau făcute pentru bani. Mai mult, autorul deplânge faptul că divorțul devenise îngreunat în codul civil, ceea ce a dus la o artificială scădere a ratei divorțurilor. În Franța, unde divortul putea fi obținut mai ușor, Bebel constată prin analiza datelor că majoritatea divorțurilor erau cerute de femei.

Situația femeilor salariate nu era nicidecum preferabilă femeilor întreținute de soț. Acceptarea lor în câmpul muncii s-a făcut din motive cinice, așa cum subliniază Bebel: „Accesul femeilor la orice profesiune este astăzi admis în toată lumea. În goana după profit, societatea burgheză şi-a dat de mult seama ce excelent obiect de exploatare este muncitoarea, în comparaţie cu bărbatul, fiind mai docilă, mai adaptabilă şi mai puţin pretenţioasă.” (Bebel, 1961, 138) Desigur, maleabilitatea femeilor și faptul că acceptau mai ușor condiții de lucru mai dificile și plată la mai puțină le-a pavat calea către munca salariată. Este foarte important să reținem aceste aspecte atunci când ne grăbim să evidențiem caracterul progresist al capitalismului. În plus, Bebel se grăbește să denunțe din nou ipocrizia care însoțește statul capitalist creștin. În marea lui bunătate, acest stat conservator nu se grăbește să îmbunătățească deloc condițiile de muncă pentru femei și copii. „Statul nostru creştin, al cărui spirit creştinesc zadarnic este căutat acolo unde ar fi nevoie de el, dar care în schimb se găseşte acolo unde e de prisos şi dăunător, acest -stat creştin procedează întocmai ca şi burghezul creştin. Acest fapt nu-l va surprinde pe cel care ştie că statul creştin nu este decît slujitorul burghezului creştin. Statul nu se gîndeşte să emită legi care să limiteze timpul de muncă al femeilor la o durată suportabilă şi să interzică munca copiilor;”(Bebel, 1961, 139)

În privința avortului Bebel are o concepție cât se poate de rigidă. El îl consideră „contra naturii” deși citează pe larg cazuri de societăți și epoci istorice în care se practica fără restricții. Însă insistă ca întotdeauna pe legătura dintre condițiile materiale și avort. Decizia contemporanilor noștri de a avorta ca liberă alegere este încă prea departe de Bebel care citează totuși situația femeilor romane care avortau pentru a nu-și deteriora frumusețea și pentru a ascunde unele legături nepermise. Bebel cade în predicții prăpăstioase cu privire la consecințele biologice ale avortului, dar se abține de la a condamna femeile susținând totodată că este vorba despre condițiile materiale care determină aceste alegeri. Țăranii care nu vor să își fărâmițeze pământul practică sistemul familiei cu doi copii, avortând alți descendenți nedoriți. Infanticidul, avortul și abandonul erau crescute în Franța tot ca urmare a organizării sociale: legea interzicea căutarea paternității. Prin urmare, bărbații acționau cu impunitate, iar femeile scăpau de „consecințe” cum puteau: ”Este interzis de a se cerceta cine e tatăl copilului, dar e permis să se cerceteze cine e mama lui — iată o lege care exprimă făţiş nedreptatea faţă de femeia sedusă. Bărbaţii francezi n-au decît să seducă cîte femei şi fete vor, ei sînt absolviţi de orice răspundere şi de obligaţia de a plăti pensie alimentară. Aceste dispoziţii au fost proclamate sub pretextul că trebuie să se bage spaima în sexul feminin pentru a nu-i mai seduce pe bărbaţi.” (Bebel, 1961, 147). Pentru a scăpa de copiii nelegitimi societatea burgheză franceză găsește o cale interesantă: înființează orfelinate și legiferează că un copil găsit este un copil orfan. Astfel, burghezii reușesc să-și „externalizeze” costurile copiilor nedoriți și să-i crească pe socoteala statului.

Lucrarea lui August Bebel este un amplu rechizitoriu al societăților capitaliste de secol XIX. Bazându-se pe date statistice pe care le prezintă cu acribie, autorul face un portret amănunțit al racilelor acelor societăți și mai ales a condițiilor atroce în care femeile trăiau. Citind datele cu privire la incidența sifilisului, a mortalității infantile, a morților premature, te întrebi cum a fost posibil să supraviețuim acelor vremuri?

Dincolo de intuiții excepționale în ceea ce privește legătura dintre condițiile materiale și alegerile de viață, dintre poziția în societate și parcursul existențial, Bebel se întrece uneori pe sine în emiterea de judecăți pripite înțesate de stereotipuri cu privire la femei. „Pe de altă parte, femeia e prin natura ei mai impulsivă decît bărbatul, raţionează mai puţin decît acesta, e mai altruistă, mai naivă şi de aceea stăpînită în mai mare măsura de pasiune. Această trăsătură iese în evidentă in forma ei cea mai frumoasă prin devotamentul într-adevăr eroic cu care ştie să-şi apere copilul, să aibă grijă de familie şi să o îngrijească în caz de boală. Dar cînd se înfurie, firea ei pasionată îşi arată aspectele negative. Atît laturile bune cît şi cele rele sînt însă influenţate, favorizate, frînate sau transformate în primul rînd de poziţia pe care o persoană o ocupă în societate.” (Bebel, 1961, 155)

Pe cât de perspicace este Bebel în privința identificării problemelor capitalismului, pe atât de dispus se dovedește a fi în a-și lăsa imaginația să zburde nestingherită când vine vorba de descrierea socialismului. Cartea sa este aproape ca o Biblie în care pornim din focurile iadului capitalist pentru a ajunge în raiul socialist din care orice durere și întristare este izgonită. Dar, din nefericire, Bebel nu descrie în detaliu modul în care organizarea socialistă va rezolva problemele cu care se confrunta societatea sa însă face o serie întreagă de predicții optimiste. Le voi transpune aici în loc de concluzie doar pe câteva din numeroasele asemenea anticipări științifico-fantastice pozitive care pot da măsura fanteziei sale debordante:

Datorită căldurii din interiorul pămîntului vor fi soluţionate numeroase probleme ale chimiei, printre care şi problema supremă, aceea a fabricării alimentelor pe cale chimică. în principiu, susţinea d-l Berthelot, problema este de pe acum rezolvată; sinteza grăsimilor şi a uleiurilor e de mult cunoscută; zahărul şi hidrocarbonatele sînt de asemenea cunoscute, şi în curînd vom cunoaşte compoziţia elementelor azotoase. Problema alimentelor este o problemă pur chimică în ziua în care vom dispune de energie ieftină în cantitate suficientă, vom putea produce alimente de tot felul, folosind carbonul din acidul carbonic, hidrogenul şi oxigenul din apă şi azotul din aer. Ceea ce au făcut pînă acum plantele va face în viitor industria, şi o va face în mod mai desăvîrşit decît natura. Va veni un timp cînd fiecare dintre noi va purta în buzunar o cutiuţă cu chimicale din care îşi va satisface nevoile sale alimentare în ceea ce priveşte proteinele, grăsimile şi hidrocarbonatele, fără a mai depinde de oră sau de anotimp, de ploaie sau de secetă, de ger, de grindină sau de insecte distrugătoare. Atunci se va produce o revoluţie, de a cărei amploare nu ne putem face astăzi nici cea mai vagă idee. Lanurile de cereale, viile şi păşunile vor dispărea; omul va deveni mai bun şi mai moral, deoarece nu va mai trăi din uciderea şi distrugerea fiinţelor vii. Atunci vor dispărea şi deosebirile dintre regiunile fertile şi nefertile şi s-ar putea ca deşerturile să devină locurile de domiciliere preferate de oameni, ca fiind mai sănătoase decît terenurile aluviale infectate şi şesurile mocirloase, pline de miasme, folosite azi pentru agricultură. Atunci şi arta va ajunge la deplina ei dezvoltare împreună cu toate frumuseţile vieţii umane. Suprafaţa pămîntului nu va mai fi, dacă ne putem exprima astfel, pocită de figurile geometrice desenate în prezent de agricultură, ci va deveni o grădină, în care vor putea creşte, după cum ne va fi voia, iarbă şi flori, tufişuri şi păduri, iar oamenii vor trăi în belşug, în veacul de aur. Dar omul nu va deveni din această cauză trîndav şi corupt. Fericirea presupune şi muncă, iar omul va munci la fel de mult ca odinioară, căci va lucra numai pentru sine, pentru a atinge cel mai înalt nivel de dezvoltare intelectuală, morală şi estetică. (Bebel, 1961, 369)

Referințe

Bebel, A. (1961). Femeia și Socialismul. Editura Politică.

Nădejde, S. (2019). Despre creierul femeii şi alţi demoni: antologia textelor publicistice (M. Cernat & A. Mocanu, Eds.). Editura Paralela 45.

INDICAȚII DE CITARE:

Maria Cernat „Femeia și socialismul – August Bebel” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2024

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.