ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Maria Cernat

Cyberselfish – despre bizarul mariaj dintre tehnologie și libertarianism

Cu aproximativ zece ani în urmă mă aflam la San Francisco la una dintre cele mai mari conferințe de tehnologie informatică. Era încă vremea când aceste conferințe adunau laolaltă o mare de bărbați în marea lor majoritate albi îmbrăcați cu tricouri spălăcite de culori incerte variind de la negru șters la diverse nuanțe de gri. Îl acompaniam pe soțul meu și observam. Dat fiind peisajul uman relativ omogen și monoton prezența mea era de natură să adauge o oarecare diversitate în tablou, motiv pentru care era ușor să trezesc interesul așa că  intram în vorbă ușor cu diverși participanți. La un moment dat am întâlnit un programator care, în stilul dezinvolt caracteristic al americanilor, stătea pe jos cu laptopul în brațe. Mărturisesc, nu mă interesa absolut deloc ce lucra. Eram efectiv șocată de cantitatea de oameni ai străzii care populau frumosul oraș San Francisco și, după ce m-am interesat dacă e de-al locului, l-am întrebat franc: de ce sunt atât de mulți oameni fără adăpost în acel loc al bunăstării financiare? Mi-a răspuns imediat, calm și senin: pentru că așa au ales ei! Faptul că decisesem să stau și eu pe jos ca să vorbesc cu el s-a dovedit mai inspirat decât aș fi putut intui inițial: cred că aș fi căzut de pe scaun la auzul unei asemenea explicații. Dar el a continuat la fel de senin spunându-mi că s-a drogat și el la un moment dat și l-a dat familia afară. Așa că a ales să stea pe stradă! Din câte reușisem să înțeleg, la acel moment era cetățean integrat în societate: își găsise o parteneră de origine asiatică care îl ajutase să își revină și locuia împreună cu ea și familia ei. Sigur, nu-și punea problema nici că părinții lui, nu ai fetei, ar fi trebuit să fie primii care să-l ajute, nici că instituțiile statului au fost pur și simplu inexistente și nici măcar că, totuși, nimeni nu se trezește dimineața și, după ce se scarpină în cap pe prispă, decide că-i mai bine să înlocuiască rapid confortul dormitorului cu bucuria de a dormi pe trotuar. „E alegerea lor, a fost alegerea mea”… sunt cuvintele care mi-au rămas în minte. Eu decid, eu sunt autosuficient. Eu și doar eu aleg/decid/contez. Dar, în ecosistemul tehnologiei de vârf însoțită de convingeri politice puternice, el era doar un inofensiv reprezentant al unui curent care avea să ne pună față în față cu adevărate „Godzille” – bărbați miliardari plini de elan, răsfățați de societate, adulați de fani care amenință cu drujba în mână că o să distrugă statul! Pentru că, nu-i așa, doar statul și societatea stau în calea elanului creator viril al geniului lor mirobolant și doar prin strivirea sa se pot înlătura piedicile care le îngrădesc energia telurică nețărmurită de care Nietzsche ar fi fost (poate) destul de mândru. Dar poate și puțin rușinat.

Supraoamenii tehnologiei – Elon Musk, Peter Thiel, Sam Altman, Sergei Brin, Larry Page – au ajuns de curând în centrul atenției. Acum când termeni de „tehnofeudalism”, „capitalism de supraveghere”, „giganți digitali”, „monopol digital”, „cenzură online”, „dezinformare digitală”, „shadow banning” încep să descrie realitatea în care trăim, când reprezentanții acestor tendințe ajung în centrul administrației promițând la propriu să taie și să spânzure instituțiile statului, dacă este să invocăm cazul lui Musk și al său departament menit să „eficientizeze” organizațiile guvernamentale, ei bine, acum începem să vedem ce tip de om s-a „copt” în Sillicon Valley. Și ce tip de societate visează el să promoveze.

În urmă cu douăzeci și cinci de ani, o scriitoare care a dedicat mare parte a carierei ei reflecțiilor despre lumea tehnologiei, publicând eseuri pe această temă în reviste ca Wired, Mother Johnes, precum și romane de ficțiune inspirate de lumea informaticii, Paulina Borsook, scria „Cyberselfish. A Critical Romp Through the Terribly Libertarian Culture of High Tech”. A fost cartea care i-a creat un mare deserviciu. Era un eseu care a generat foarte multe reacții și mesaje pe email, dar care a „ars-o” (în original „flamed” – termen în jargonul vremii care înseamnă a deveni obiectul vituperării online). Se pare că a atins o coardă foarte sensibilă pentru că s-au creat două grupuri online menite să îi distrugă lucrarea și reputația, „ceea ce arată în ce tip de stare ajung oamenii când religia lor care se pretinde a fi politică este atacată” (Borsook, 2000, 20)

Pe fondul unor dezechilibre tot mai accentuate create, în parte, de apariția acestui nou tip de miliardar, influenceri importanți au redescoperit-o pe Paulina Borsook și acum, iată, la mai bine de douăzeci și cinci de ani de la apariția cărții ei, începe să fie cumpărată și citită cu mare atenție.

Termenul pe care Paulina Borsook îl folosește pentru a descrie tipul de mentalitate la care aderă într-o majoritate covârșitoare și independent de alte convingeri inginerii de pe Sillicon Valey-ul anilor 2000 este tehnolibertarianismul. Viziunea utopică într-o societate fără stat, dominată de tehnologie în care oamenii funcționează ca monade, completamente individualist și total divorțați de societate este setul de convingeri dominante. El motivează, în opinia autoarei, o persoană religioasă să fie total reticenta față de stat și să promoveze roluri de gen tradiționale în care soția trebuie să educe la domiciliu copiii care vor fi, iată, salvați de influența malefică a statului. În egală măsură, motivează o persoană ateistă să promoveze același tip de gândire maniheistă în care statul este balaurul periculos, iar piața liberă, această inocentă virgină gata să fie pângărită și a cărei salvare depinde de elanul eroic al informaticianului singuratic. E drept că ironia corozivă a Paulinei Borsook nu avea cum să-i lase indiferenți pe sincerii devotații adepți ai cultului individului pentru care statul este această dădacă autoritară de care vor să scape cu orice preț.

Însă valoarea cărții nu stă doar în caricaturizarea acestor personaje care par că fac tot ce ține de ele să invite cu obstinație la ironie și satiră. Participând la zeci de conferințe, intervievând sute de persoane din lumea tehnologiei informatice, autoarea descrie cu lux de amănunte etosul tehnolibertarian. În primul rând fascinația pentru biologie. Operând cu o concepție schematică atât asupra biologiei cât și asupra evoluției tehnologiei, tehnolibertarienii dezvoltă și investesc mult în așa-numitul concept de bioeconomie pentru care s-a înființat inclusiv un institut de cercetare, se fac conferințe, se scriu articole. Vrăjiți, așa cum spune autoarea, „de mâna (sau lăbuța)  invizibilă” care guvernează lumea ființelor vii, așa și domeniul evoluției tehnologiei trebuie să funcționeze liber și independent. Sigur că fascinația pentru sistemele biologice care se autoreglează fără imperativul intervenției statale merge cel mult până în punctul în care dăm de evenimente de ordin biologic mai puțin strălucitoare, cum ar fi ciuma bubonică. Sigur că influența ei asupra evoluției societății europene este inestimabilă, însă puțini ar fi, cred, dispuși să-și asume o asemenea experiență, fie și în numele progresului. În plus, în natură, supraviețuirea celui mai puternic înseamnă și supraviețuirea puilor comunităților celor mai solidare și, în general, această logică vitală competițională este contrabalansată de cooperare, lucru care, desigur, contravine modelului tehnolibertarian.

Iar faptul că biologia este redusă la trăsături care fac analogia cu economia să funcționeze are echivalent într-o perspectivă trunchiată și total nerealistă asupra modului în care tehnologia funcționează. Paulina Borsook pornește de la un exemplu concret: propria imprimantă care este silențioasă, mică, ușor și ieftin de întreținut. Este genul de produs excelent care pierde însă în fața altor produse mai slabe calitativ și a căror perisabilitate este programată pentru a antrena consumul constant. În termenii autoarei, este un mic secret murdar al lumii tehnologice faptul că nu cele mai bune idei, nu cele mai utile sau cele mai inteligente supraviețuiesc. Din contra, supraviețuirea celui mai puternic înseamnă supraviețuirea celui mai promovat produs. Investițiile, marketingul și publicitatea sunt motoarele nu tocmai invizibile și neutre care impun pe piață programe informatice și produse tehnologice de multe ori inferioare altora care nu se bucură de aceeași promovare. Totuși, bioeconomia exercită o fascinație incredibilă asupra lumii tehnicii menținând totodată vie aversiunea față de stat, reglementare și control.

Capitolul al doilea explorează subculturile high tech din Silicon Valley insistând asupra dilemelor de ordin etic și legal pe care disponibilitatea softurilor de criptare a datelor opun viziunii tehnolibertariene constrângeri de securitate. Termenul de „cypherpunks” se referă la membrii subculturii high tech care militează pentru excluderea totală a statului din spațiul online și pentru disponibilitatea gratuită și liberă a algoritmilor de criptare care ar face imposibilă „traducerea” comunicațiilor online pentru instituțiile de securitate. Sigur că avântul revoluționar individualist antistatal s-a lovit de panica instituțiilor de securitate care au devenit actorii importanți în aceste „războaie ale criptografiei” invocând pericolele pe care disponibilitatea unei asemenea tehnologii și excluderea totală a aparatului de securitate statală din zona comunicațiilor online le-ar putea avea. Viziunea adolescentin utopică a libertății individului care trebuia să găsească în spațiul virtual acel mediu ideal al libertății totale se lovește de paranoia serviciilor secrete care percep acest tip de tehnologie și excluderea lor din spațiul virtual ca pe-o amenințare teribilă. Lucrarea Paulinei Borsook este publicată înaintea atacurilor asupra Turnurilor gemene din New York, moment care a înclinat puternic balanța în favoarea aparatului de securitate. La momentul scrierii cărții partida încă se juca și tehnolibertarienii cypherpunkeri susțineau în continuare dominația asupra lumii virtuale pe care o creau și pe care doreau să o păstreze la fel de pură ca idealurile lor antiguvernamentale. Atunci se pun și bazele criptomonedelor expresie a anarhocapitalismului în care sistemul financiar digital independent de guvern ar fi înlocuit sistemul bancar „clasic”.  Însă factorul comun în aceste ecuații este ideea individului a cărui libertate este cel mai puternic amenințată de stat și, evident, de reglementări.

Acest tip de mentalitate și idei nu puteau funcționa în afara unei platforme care să le găzduiască ideile și care să le amplifice mesajele. Pentru o bună bucată de timp, acea publicație a fost una la care și Paulina Borsook a colaborat: Wired. Succesul publicației venea din faptul că era o platformă extrem de sofisticată în care informația despre progresele tehnologice informatice se împletea cu reflecții culturale și articole scrise antrenant și provocator despre spațiul mental și asumpțiile ideologice ale acestor comunități neobișnuite. Însă ideea privatizării totale, lupta cu orice formă de reglementare, portretizarea în culori pastelate a succesului liderilor de afaceri din domeniul tehnologiei, cultul muncii de dragul muncii după un program draconic, ideea că doar devoțiunea fanatică față de tehnologie poate duce la succes, că oricine nu reușește nu are decât să se blameze pe sine însuși sunt idei care revin cu încăpățânare și constanță în paginile revistei. În stilul ei foarte personalizat, autoarea face referire și la articolele de glorificare plină de devoțiune a lumii afacerilor prezente în pagini ale revistei Forbes cu termeni ca „business porn”. Lipsa totală a detașării și criticii acestor personaje și modele economice au darul de a „naturaliza” idei tehnolibertariene care devin astfel ideologie pură.

Cyber-activistul John Perry Barlow duce un pas mai departe utopia tehnolibertariană publicând, ca răspuns la legea telecomunicațiilor din 1996 un manifest al internetului care sună cam așa:

„Guverne ale Lumii Industriale, voi, giganți obosiți de carne și oțel, eu vin din Ciberspațiu, noua casă a Minții. În numele viitorului, vă cer vouă, trecutului, să ne lăsați în pace. Nu sunteți bine-veniți printre noi. Nu aveți suveranitate acolo unde noi ne adunăm.

Nu avem un guvern ales și nici nu este probabil să avem unul, așa că vă adresez fără altă autoritate decât cea cu care însăși libertatea vorbește întotdeauna. Declar că spațiul social global pe care îl construim este în mod natural independent de tiraniile pe care voi încercați să ni le impuneți. Nu aveți niciun drept moral de a ne domina și nici nu dispuneți de metode de aplicare a legii pe care să le temem cu adevărat.” (John Perry Barlow, Davos, Switzerland, 1996)

Acest mod de a construi spațiul virtual, această viziune utopică adolescentină este însă responsabilă în parte de dificultatea de a reglementa abuzurile și face ca lumea virtuală să degenereze adesea în patriarhat digital: uneltele de umilire și dominație sunt exploatarea identităților pe social media și pornografia deep-fake la comandă, (Cernat et al., 2025)

Firește din visul capitalist tehnolibertarian lipsesc poveștile despre oameni care nu pot ține ritmul draconic de muncă pentru că au copii în întreținere – ce ocupație josnică și dezgustătoare – pentru că au probleme de sănătate sau pentru că succesul e, de fapt, joc de sumă zero și succesul unora înseamnă insuccesul tuturor celorlalți. Autoarea dă numeroase exemple de persoane care sunt bine instruite în domeniul tehnologiei, dar care nu au norocul de a „da lovitura”. Cui să-i pese? În fond ei sunt „looserii” care merită să fie striviți. Patosul libertarian făcea ca revista să găzduiască aproape exclusiv articole despre bărbații de succes, lucru care a contribuit, poate, la schimbarea conducerii în anul 1998 și aducerea în echipa de management a femeilor. Dar nu înainte ca vocile înțelepciunii tehnolibertariene să postuleze faptul că „de la natură”, cum altfel, femeile sunt mai interesate de alte zone decât programarea. Desigur, în contradicție totală cu faptul că, în anii 60, când programarera era considerată ceva insignifiant și repetitiv, câmpul profesional era dominat de… femei. Se știe însă că „natura” este însă acest concept a cărui definiție variază în funcție de ideologia pe care trebuie s-o servească și care, de regulă, pune femeile „la locul lor”. Adică în afara zonei succesului.

Pentru generații întregi de împătimiți ai calculatoarelor Wired era locul de unde își culegeau informațiile, dar și viziunea despre lume și viață. Una dintre consecințele acestei mentalități ultraindividualiste face ca Silicon Valley să fie un loc în care donațiile și filantropia să fi fost – cel puțin la momentul scrierii cărții – destul de dificil de găsit. Bill Gates este și el identificat cu un fel de „stat”, dată fiind poziția de monopol și tipul de filantropie pe care îl promova nu era un exemplu tipic pentru comportamentul social dominant.

Însă lucrul și mai interesant legat de aceste subculturi privește interacțiunea cu ceilalți. Poliamoria, practicile sadomasochiste au răspândire însemnată. Autoarea speculează că ar fi vorba despre regulile clare de interacțiune care creează un mediu sigur. Deși respinge statul, noua specie de „nervert” – prescurtare de la „nerd”, tocilar și „pervert” pervers, preferă regulile clare de interacțiune intimității și nesiguranței intercțiunii interpersonale. Prezentă la numeroase conferințe dedicate prezentărilor triumfaliste ale progreselor tehnologice, autoarea nu-și ascunde angoasa în fața lipsei totale de umanitate care domină acest univers ultracompetițional, ultraindividualist în care validarea socială înseamnă exclusiv bani. Intuiția ei nu este doar o angoasă personală. Dez-umanizarea este pentru anumite subculturi high-tech chiar un deziderat.

Una dintre cele mai interesante părți ale cărții vizează subcultura transumanismului. Visul de aur al unor subculturi high tech din Silicon Valley este transferarea personalității în mașină, desprinderea de corpul failibil și imperfect pentru a îmbrățișa perfecțiunea tehnologică. Întrebarea Paulinei Borsook este extrem de pertinentă: ce anume este atât de demn de ură și dispreț în configurația actuală a modului în care suntem construiți, încât trebuie „depășit”? Ce anume le provoacă acestor oameni atâta rușine și repulsie în corpul lor încât acest înveliș desuet trebuie înlăturat? Divorțul față de propriul corp și asumarea altor identități nu este specifică doar curentului transgender. Teama de vulnerabilitate, fragilitate și, vai, dependență îi face, probabil, pe acești oameni să se refugieze în brațele mașinilor care promit, iată, un „înveliș” controlabil, predictibil.

De notat că autoarea insistă în repetate rânduri că intervențiile statale nu privesc exclusiv cenzura și îngrădirea libertății individuale. Internetul este creația investițiilor în cercetare fundamentală care scapă de imperativele profitului imediat, instituțiile educaționale de stat produc specialiști de care se bucură industria IT, apa, străzile, siguranța publică, calitatea aerului – toate acestea sunt acele elemente deloc invizibile, dar pe care tehnolibertarienii le iau de-a gata și fără de care puține afaceri ar supraviețui.

Cuibărită în inima celor mai grozave afaceri cu tehnologie de vârf, ideologia tehnolibertariană poate exercita, fără doar și poate, o fascinație aparte. Însă, ambalajul strălucitor nu trebuie să ne păcălească:

”Nu doar tehnolibertarienii nu doresc să plătească pentru lucruri pe care nu le văd — deși cât din această orbire este voită sau se bazează pe ignoranță, e greu de spus. Dar cred cu tărie că dacă nu înțelegi de unde vii, nu poți înțelege cu adevărat unde ai putea ajunge. Și nu cred că o cultură care se prezintă ca Adevărata Către a viitorului,
dar care întruchipează într-o mare măsură cele mai rele aspecte ale trecutului — în care valorile umane și, în cele din urmă, oamenii, contează  mai puțin decât mașinăriile — este un motiv de bucurie.” (Borsook, 2000, 264)

Referințe

Barlow, J. P. (1996, februarie 8). A Declaration of the Independence of Cyberspace. World Eonomic Forum. https://www.weforum.org/stories/2018/02/a-declaration-of-the-independence-of-cyberspace/

Borsook, P. (2000). Cyberselfish. PublicAffairs.

Cernat, M., Bortun, D., & Matei, C. (2025, martie 8). Virtualization of the Human Body: Deep-Fake Pornography – Its Ethical and Political Implications. Computer-Human Interaction Research and Applications (CHIRA 2024), Springer, 468–475. https://link.springer.com/chapter/10.1007/978-3-031-82633-7_28

INDICAȚII DE CITARE:

Maria Cernat, „Cyberselfish – despre bizarul mariaj dintre tehnologie și libertarianism” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.