Care este legătura dintre capitalism, feminism, pacifism si rasism?
Hiperspecializarea adusă de ultimele decenii în toate domeniile nu a lăsat neatinsă zona de reflecție critică asociată cu „politica de stânga”. Injustiția socială împotriva căreia s-au ridicat gânditori ca Marx și Engels a început să capete definiții tot mai restrânse. De această tendință nu sunt străine interesele elitelor financiare și de securitate, așa cum arată Gabriel Rockhill, pentru că, a diviza și a domina sunt metodele brevetate prin care puterea reușete să își conserve poziția de sute, dacă nu de mii de ani. (Rockhill, 2022)
Într-o mișcare foarte bizară, ceea ce era o luptă solidară pentru dreptate în societate, pentru reducerea, dacă nu chiar abolirea exploatării, a devenit o căutare a diverselor tipuri de oprimare. Kimberle Crenshaw a propus conceptul de „intersecționalitate” pentru a desemna diversele tipuri de nedreptăți pe care, de pildă, o femeie de culoare le suportă ca urmare, pe de o parte a rasismului și, pe de altă parte, a sexismului. (Crenshaw, 1991) Este o observație de bun simț, dar cât de productivă este căutarea permanentă a nedreptăților specifice pe care le suferim? E drept, acest exercițiu ne oferă șansa să ne definim mai clar problemele și să ne identificăm corect poziția în ierarhia socială, dar oare nu ne și izolează? Intersecționalitatea ca investigare a nedreptăților specifice, oare nu ne duce la situația în care suntem miliarde de indivizi, toți supuși unui traseu de viață marcat de propriile tare? În plus, combinația dintre originalitatea oprimării suferite și sistemul concurențial capitalist duce la situații bizare. Lupta cu nedreptatea nu se mai dă adunând laolaltă grupuri diverse de oameni care luptă cu injustiția și prin încercarea de a-i reuni într-un proiect politic. Această luptă a devenit o lucrativă activitate activistă individualist în care oprimarea însăși devine sursă de venit. Domesticirea potentiațului subversiv la stângii se face câteva direcții importante:
– pe de o parte prin izolarea noastră și gâdilarea orgoliului care ne face să credem că nu suntem orice fel de victime, ci unele speciale. Boală caldă și subtilă, vorba poetei, ideea că durerea ta e mai aparte decât a celorlalți și că ea te face special generează niște tipuri umane schimonosite de aroganță și egoism. Exact opusul omului generos care se pune pe sine la urmă și luptă pentru alții.
– transformarea, prin exacerbarea, altminteri validă, a propriei individualități, a subiecților progresiști în antreprenori de succes ai propriei suferințe care poate fi ușor convertită în bani din granturi;
– oferirea multiple motive de ridiculizare și caricaturizare dreptei politice care a ajuns să vadă în stânga o mulțime colorată de suferinzi, altminteri destul de profitori și competitivi, care, când vorbesc, sperie cel mult vreo doi preoți, în vreme ce unuia ca Elon Musk nu i-ar putea păsa mai puțin. De altminteri, nu-i de mirare că discursul lor ajunge, într-un episod demn de teatrul absurdului, să fie cooptat de instituții de securitate care își drapează sediile în culorile curcubeului! (Greenwald, 2015)
Una dintre lucrările cele mai importante apărute recent care privesc această afacere cu progresism liberal din SUA îi aparține temutului Norman Finkelstein, „I’ll Burn That Bridge When I’ll Get to It”. (Finkelstein, 2023) Într-un efort depus în direcția contrară, Nancy Fraser nu face radiografia a ceea ce ne desparte, ci, în aceste momente de hiperindividualism și privatizare, aproape, a gândirii progresiste, oferă o atât de necesară paradigmă explicativă pentru a înțelege cum anume se leagă sistemul economic capitalist de feminism, pacifism și anti-rasism. (Fraser, 2022)
Lucrarea „Cannibal Capitalism” oferă o grilă explicativă extrem de utilă pentru a înțelege legătura dintre sistemul economic capitalist și toate elementele de care are nevoie pentru a funcționa. În teoria marxistă clasică, în majoritatea cazurilor, capitalismul este văzut exclusiv ca un mod de producție, ca un proces eminamente economic. Nedreptatea majoră pe care o subliniază criticii clasici ai capitalismului privește exploatarea clasei muncitorilor care, siliți să își vândă forța de muncă pentru a supraviețui, depun un efort suplimentar în activitatea lor, efort care este însușit de patron pentru a putea face profit. Toate contradicțiile care decurg de aici: exploatarea irațională a resurselor, crizele de supraproducție, maximizarea profitului prin reducerea costurilor de producție legate de plata salariilor, ceea ce sărăcește muncitorii și, astfel, reduce cererea, toate aceste rămân valabile în perspectiva propusă de Nancy Fraser. Ceea ce se adaugă este o definiție lărgită a capitalismului ca sistem social și o înglobare a diverselor tipuri de nedreptate care fac posibilă funcționarea sa, conducând totodată la distrugerea sa.
Capitalismul canibal este sistemul social bazat nu doar pe exploatarea muncitorilor în țările Nordului Global. Pentru a funcționa, capitalismul are nevoie de forță de muncă. Or, ea nu apare spontan. Muncitorii sunt „produși” de cineva. De cine oare? Pe capitalist nu-l interesează de unde apar noii muncitori. Una dintre caracteristicile sitemului social capitalist privește și această totală indiferență față de costurile emoționale, psihologice și fiziologice ale „producerii” noilor generații de muncitori. În actualul sistem, patronii fac tot ce le stă în putință să ignore aceste costuri. Mai mult, condițiile de muncă tot mai competitive și salariile tot mai mici afectează disproporționat „producătoarele” muncitorilor, motiv pentru care Fraser numește actualul sistem „canibal”: îngreunând condițiile reproduccerii forței de muncă, își distruge propriile condiții de existență. Făcând tot mai grea viața femeilor, capitalismul canibal îți sabotează căile prin care viitorii lucrători iau naștere. Evitând, ca să dăm un singur exemplu, să plătească taxe prin ceea ce mai nou se numește „contabilitate creativă”, capitalismul canibal distruge șansa statului de a colecta suficiente fonduri destinate construirii de creșe și grădinițe.
Dar, la fel de important, capitalismul canibal are nevoie de acces simplu la resurse de calitate. Pentru asta are nevoie de niște oameni care sunt încă mai prost tratați decât muncitorii din țările Nordului Global. Este vorba despre armata de oameni care sunt, în termenii folosiți de Nancy Fraser, expropriați. Starea lor și poziția lor sunt atât de proaste, și, printr-un coroziv rasism, ei sunt atât de puternic dezumanizați, încât capitalismul canibal se simte mai mult decât îndreptățit să le ia resursele de petrol, litiu, gaz sau diamante, pe nimic.
În plus – și aici vedem legătura cu pacifismul – pentru a avea acces la aceste resurse elitele capitaliste au nevoie ca de aer de militarism. Fără o armată uriașă și puternică răspândită pe întreg globul care să asigure accesul la aceste resurse, capitalismul canibal nu ar putea supraviețui. Deci, pe lângă clasa de muncitori exploatați avem popoarele rasializate și expropriate. Sunt oameni cărora li se iau pur și simplu pământurile, resursele, apa. Și, dacă se opun, se organizează „revolte” ca operațiuni sub acoperire sau sunt pur și simplu uciși. Presa își urmărește principiul de aur conform căruia 1000 de morți într-o țară îndepărtată nu valorează nici cât moartea unui câine pe strada mea, și, lipsiți de voce și de reprezentare, acești oameni rasializați și dezumanizați se sting încet sub povara unei nedreptăți care face să pălească exploatarea muncitorilor din țările industrializate. Nu o spune Nancy Fraser, dar e suficient să ne gândim la muncitorii copii din minele de cobalt din Africa, la sărăcia din Niger, țară de unde tocmai a plecat Franța, hegemonul „luminat”, pentru a înțelege că starea populațiilor expropriate este mult mai rea decât a muncitorilor exploatați în țările industrializate.
În plus, capitalismul canibal este sistemul social în care un mod de producție economic nu e susținut doar prin ignorarea costurilor de „producție” a înseși vieții, prin militarism și prin exproprierea oamenilor rasializați și disprețuiți, ci și prin separarea totală a „vieții umane” de „natura inanimată”. Astfel, natura devine o resursă din care, în capitalismul canibal, te servești gratis și fără să te îngrijorezi că, poate, ar trebui să oferi naturii timpul necesar să se refacă. Prin urmare, ca un șarpe care își consumă coada, capitalismul canibal își distruge, din nou, condițiile de existență exploatând irațional și fără urmă de preocupare pentru consecințe, resursele naturale.
Nancy Fraser are dreptate să acuze faptul că nu, nu umanitatea distruge planeta. Capitalismul canibal o face. Aș adăuga în plus că numeroase pelicule apocaliptice insistă asupra ideii că oamenii distrug natura, ca și cum noi toți suntem egali în potențialul nostru distructiv. Dar, așa cum arăta din anii 90 David Corten, noi trăim precum cowboii, deși ne aflăm într-o navetă spațială. În plus, cetățenii SUA consumă de vreo 4.5 ori mai mult decât cei ei sudului global, și, dacă prin absurd am dori să consumăm toți la fel de mult, ne-ar trebui vreo nouă planete. (Korten, 2015) Ideea că umanitatea însăși e sursa problemei este doar un alt mod prin care elitele încearcă să plaseze o vină care le aparține aproape în exclusivitate pe umerii tuturor.
Pentru a funcționa, capitalismul canibal are nevoie de și de bunuri publice precum politica, securitatea, justiția, educația, sănătatea. Pe acestea le obligă să funcționeze tot mai mult în logica profitului, lucru care vulnerabilizează, ducând, din nou și din nou, la distrugerea resurselor de care capitalismul care nevoie pentru a supraviețui.
S-au scris numeroase studii despre cum corporațiile dezlănțuite în anii 80 prin politicile de dereglementare ajung să corupă politica și s-o „cumpere”, făcând astfel foarte grea funcționarea însăși a democrației. Distrugând barierele pe care politica, prin reglementări, ar putea să i le pună, capitalismul canibal contribuie la dezlănțuirea potențialului distructiv al goanei după profit care se întoarce ca un bumerang și amenință, prin distrugerea a înseși vieții, condițiile de posibilitate ale capitalismului. Departe de a fi o caracteristică arbitrară, criza politică este, după Fraser, materia din care se hrănește sistemul social actual. Instabilitatea și precaritatea politice deschid calea către capturarea mai facilă a aparatului poltic și determinarea acestuia să funcționeze în interes propriu.
Nu o spune Nancy Fraser, însă sistemul politic în care guvernul urmează interesele corporaților și în care interesul acestora din urmă este impus prin măsuri autoritare este, prin comparație cu democrația liberală, „polițistul rău”, numit și „fascism” în teoria politică. Gabriel Rockhill insistă asupra ideii că, atunci când crizele economice se dovedesc tot mai puternice, capitalismul canibal se descotorosește de democrația liberală pentru a conduce politica spre derive autoritariste fasciste (Rockhill, 2022). Aceste derapaje nedemocratice, în sistemul democrației liberale, sunt rezervate pentru popoarele rasializate care își văd expropriate terenurile și resursele cu ajutorul unui aparat securistic de proporții uriașe.
Un alt element cheie al sistemului capitalismului canibal privește sperarea dintre sfera economică și cea politică. Astfel, în politică alegem, dacă suntem în țările care măcar se pot „bucura” de exploatare și nu sunte expropriați de-a dreptul, dar în economie aleg șefii. Nancy Fraser insistă asupra faptului că democrația are loc odată ce ai plecat de la serviciu. La fel ca și economistul Richard Wolff, este de părere că imposibilitatea de a decide împreună ce să producem, cum să producem, unde să vindem și concentrarea fără precedent a puterii financiare a corporațiilor, face viața modernă una foarte contradictorie. În lucrarea „Surveillance Capitalism”, o capodoperă de peste 700 de pagini, Shoshana Zuboff discută despre contradicția majoră care domină viețile noastre. Pe de o parte, am scăpat de chingile conservatoare (Zuboff, 2019). La sat, în urmă cu 100 de ani, destinul îți era scris. Până în modernitate, săteanul nostru trebuia să se supună regulilor dictate în principal de biserică și de comunitate. Știa și când și ce are de lucrat, și cu ce se poate îmbrăca, și cum trebuie să se comporte în anumite circumstanțe. Ba încă știa și cu cine o să se însoțească în viață, Totul era să se supună. Pășirea către modernitate a adus cu sine nu doar eliberarea din chingile conservatorismului, dar și ideea că poți fi orice, atâta timp cât înțelegi că e și un preț de plătit. Ne aflăm acum în momentul în care modernitatea ne-a promis libertatea individuală, dar sistemul economic neofeudal bazat pe megacorporații cu structuri de relații piramidale stricte ne refuză posibilitatea de autorealizare promovată de moderni. Asta are legătură în principal cu ceea ce Nancy Fraser și Richard Wolff subliniază: ești liber, dar nu la serviciu. Or, la serviciu îți petreci cam cea mai mare parte a vieții.
Teoria unificatoare prezentată de Nancy Fraser este extrem de utilă pentru a înțelege că o poziție în care ținem morțiș să menținem capitalismul, dar dorim pacifism, dorim să scăpăm de sistemul militar opresiv și producător de moarte trebuie să pricepem că lucrurile sunt legate și că militarismul servește unui scop, anume, acela de a asigura corporațiilor accesul facil și ieftin la resurse prețioase prin exproprierea popoarelor rasializate.
Nancy Fraser insistă asupra „rasializării” popoarelor din sudul global, dar nu explică deloc cum se produce această clasificare menită să pună acei oameni pe o poziție atât de defavorabilă încât intervenția armată împotriva lor să poate fi „vândută” drept efort civilizator.
De asemenea, la capitolul soluții, Nancy Fraser se grăbește să spună că n-a făcut bine URSS, confirmând ideea că ororile staliniste, chiar și asupra oamenilor de stânga funcționează ca monstru care le blochează imaginația. În fond, în lucrarea „People’s Republic of Walmart”, autorii explorează ideea cât se poate de provocatoare de a folosi uriașele resurse oferite de inteligența artificală pentru a face ceea ce corporațiile, unele cu bugete mai mari decât țări întregi, fac deja cu mult succes: centralizarea și planificarea activității economice. (Phillips & Rozworski, 2019)
Autoarea identifică perspicace și cu multă ascuțime a minții problemele capitalismului canibal. Socialismul actual trebuie regândit, la rândul său, tot ca sistem social menit să răspundă la provocările legate de exploatare, rasializare, sexism, expropriere, militarism. Dar soluțiile oferite de ea, deși oferă o perspectivă unificatoare asupra luptelor pentru dreptate socială care s-au fărâmițat, așa cum arătam în debutul articolului, este foarte timidă în privița soluțiilor, spunând doar ce ar trebui făcut, nu și cum anume.
În plus, chiar dacă dorește să extindă aria criticii capitalismului, ideea este că dacă toate celelalte elemente sunt menite să susțină un sistem eminamente economic, schimbarea de acolo trebuie să înceapă.
Poate că cea mai mare problemă a cărții este faptul că există o zonă a capitalismului canibal pe care Nancy Fraser nu o explorează: universitatea. Dacă nu avem cuvintele, argumentele, reperele istorice pe care să ne bazăm când criticăm sistemul actual suntem pierduți. Corporațiile, așa cum se arată magistral în lucrarea ”The Triumph of Doubt”, fac tot ce ține de ele să corupă însăși știința, să urmărească și chiar să pedepsească cercetătorii ale căror descoperiri contravin intereselor lor. (Michaels, 2020)
Capitalismul canibal distruge universitatea, distruge gândirea critică pe care o promovează ca metodă de a-și susține interesele și ne privează de instrumentele intelectuale care să ne ajute să ieșim din impas. Se distruge și pe sine, însă, distrugându-ne pe noi. Capturarea științei, a universității și încercarea de deturnare a scopului cercetării, de manipulare a rezultatelor, de impunerea unei logici productiviste care face mulți cercetători să caute soluții total ne-etice de promovare publicând articole bazate pe date false reprezintă o zonă în care capitalismul canibal acționează cu aceleași puteri autodistructive (Robinson, 2024). Pentru că elitele plătesc suficient încât discursul public al universității să nu le pună prea multe probleme. Poate că ar fi zona în care capitalismul nu ar fi și „canibal”, însă logica productivistă a publicării continue de articole scade dramatic calitatea și distruge exact lucrul de care capitalismul are nevoie: inovație.
La fel de distructivă este capturarea mass-media pentru că, prin controlul informației la care suntem expuși, elitele pot să se asigure că accesul la cunoaștere pe care modernitatea de care ne bucurăm odată cu evoluțiile sociale ale secolului XX nu le amenință interesele. Alături de capturarea universității, concentrarea puterii pe piața media reprezintă una dintre căile prin care în sistemul capitalismului canibal este foarte greu să ajungi la suficient de mulți oameni cu argumente critice. Sărăcirea câmpului informațional produce subiecți incapabili să își formeze uneltele intelectuale atât de necesare pentru a ieși din impas.
Tabloul propus de Nancy Fraser este incomplet fără explorarea acestor zone fagocitate de capitalism: universitatea și mass-media. Capitalismul nu are nevoie doar de o armată fizică prezentă pe tot globul cu ajutorul căreia să își asigure accesul la resurse, are nevoie de o „armată a soldaților de hârtie” care, din interes cinic sau din credulitate, să îi susțină interesele.
Lucrarea este însă una de referință în câmpul cercetărilor actuale despre capitalism, este scrisă cu o remarcabilă claritate și oferă o paradigmă unificatoare extrem de utilă. Asta dacă vrem să vedem de ce luptele „individuale” cu militarismul, cu sexismul sau cu rasismul ar avea infinit mai mult de câștigat dacă cei ce le poartă ar înțelege că nedreptățile fac parte dintr-un tablou amplu în centrul căruia se află modul de producție capitalist.
Referințe
Crenshaw, K. (1991, iulie). Mapping the Margins: Intersectionality, Identity Politics, and Violence against Women of Color. Stanford Law Review, 43(6), 1241-1299.
Finkelstein, N. (2023). I’ll Burn That Bridge When I Get to It! Heretical Thoughts on Identity Politics, Cancel Culture, and Academic Freedom. Sublation Media.
Fraser, N. (2022). Cannibal Capitalism: How Our System is Devouring Democracy, Care, and the Planetand What We Can Do About It. Verso Books.
Greenwald, G. (2015, May 18). GCHQ’s Rainbow Lights: Exploiting Social Issues for Militarism and Imperialism. The Intercept. Retrieved November 3, 2024, from https://theintercept.com/2015/05/18/exploitation-social-issues-generate-support-militarism-imperialism/
Korten, D. C. (2015). When Corporations Rule the World. Berrett-Koehler Publishers.
Michaels, D. (2020). The Triumph of Doubt: Dark Money and the Science of Deception. Oxford University Press.
Phillips, L., & Rozworski, M. (2019). The People’s Republic of Walmart: How the World’s Biggest Corporations are Laying the Foundation for Socialism. Verso Books.
Robinson, J. (2024, octombrie 25). Chemist found to have falsified data in 42 papers has notched up 13 retractions so far. Chemistry World. Retrieved octombrie 25, 2024, from https://www.chemistryworld.com/news/chemist-found-to-have-falsified-data-in-42-papers-has-notched-up-13-retractions-so-far/4020393.article?fbclid=IwY2xjawGUO7xleHRuA2FlbQIxMAABHQ9MnBLFc_iDdEWXAfR29Q-SxqqAV04Ihng9Io5JbFvl5LoZRgRjhZhTdA_aem_1Nt2R-t-tcBPts1KM
Rockhill, G. (2022, June 27). The CIA & the Frankfurt School’s Anti-Communism. The Philosophical Salon. Retrieved November 3, 2024, from https://thephilosophicalsalon.com/the-cia-the-frankfurt-schools-anti-communism/
Rockhill, G. (2024). Gabriel Rockhill, „Are Fascism and Liberalism Partners in Capitalist Crime?” In Critical Theory Workshop. https://www.youtube.com/watch?v=Vnn_bWDmizw
Zuboff, S. (2019). The Age of Surveillance Capitalism: The Fight for a Human Future at the New Frontier of Power. PublicAffairs.
INDICAȚII DE CITARE:
Maria Cernat „Care este legătura dintre capitalism, feminism, pacifism si rasism?” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 