ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Iulian Cătălui

Reprezentarea Orașului în literatura universală din antichitate și până în modernitate

Introducere. Antichitatea și Evul Mediu

Descrierile literare ale orașelor (cunoscute și sub numele de descriptiones urbium) formează un gen literar care își are originea în retorica epideictică din greaca veche[1], ele putând  fi în proză sau poezie. Multe iau forma unui elogiu urban (denumit în mod divers encomium urbis, laudes urbium, encomium civis, laus civis, laudes civitatum, în latină; sau în română: elogiu urban sau al orașului, panegiric, laudație sau poem de laudă) care își tămâiază, laudă subiectul[2], de multe ori în exces, ca un fel de cult al personalității orașului, aș sublinia. Descrierea combină adesea informații topografice cu materiale abstracte despre aspectele spirituale și juridice ale orașului și cu observații sociale despre locuitorii săi.[3]În general, acestea oferă o tratare mai extinsă al subiectului lor urban decât se găsește într-o enciclopedie sau o lucrare geografică generală, exemple influente incluzând aici Mirabilia Urbis Romae, opera unui canonic al Bazilicii Sfântul Petru din Roma, pe nume Benedict, din jurul anului 1143.[4] Mirabilia Urbis Romae („Minunile orașului Roma”) reprezintă o colecție de sute de manuscrise, incunabule și cărți în latină și în limbi europene moderne, care descriu lucrări construite notabile și monumente istorice din fabulosul oraș Roma.[5]Majoritatea acestor texte au fost concepute ca ghiduri ale orașului pentru pelerini și vizitatori, înainte de secolul al XIV-lea, însă, textul central pare să fi servit mai degrabă ca un fel de recensământ al patrimoniului construit al Orașului Etern, decus urbis, această moștenire reprezentând puterea Romei și a instituțiilor care o controlau.[6]Totuși, cel mai vechi strămoș al acestui gen literar, să spunem, poate fi găsit în „laudele orașelor” egiptene din Regatul Nou, descriind în forme poetice, de exemplu, Teba și Pi-Ramses.[7]Istoricul grec Dionis din Halicarnas, în secolul I d.Hr., a fost primul care a descris în detaliu forma unui elogiu adus unui oraș, printre caracteristicile pe care le atinge numărându-se: amplasarea, dimensiunea și frumusețea acestuia; calitățile râului său; templele și clădirile sale seculare; originea și fondatorul său, precum și acțiunile cetățenilor săi.[8]Celebrul retor și scriitor roman Quintilian detaliază forma mai târziu în secolul I, subliniind elogiul fondatorului orașului și al cetățenilor proeminenți, precum și lauda amplasării și locației orașului, fortificațiile și lucrările publice, cum ar fi templele.[9]Menandru Retorul sau Menandru din Laodiceea din secolul al III-lea, a detaliat în continuare liniile directoare, inclusiv tot felul de sfaturi despre cum să transformi punctele slabe ale unui oraș în avantaje evidente.[10]Praeexercitamina lui Priscian din Cezareea, care a predat latina la Constantinopol (plasat de marele Dante în Infern printre sodomiți: „… de aceeași vină s-au mânjit pe lume/ Priscian în gloată, printre ceilalți saltă”)[11], o traducere în latină a unei lucrări aparținând filozofului grec din secolul al V-lea î. Hr. Hermogenes, a avut o influență deosebită asupra autorilor medievali.[12]Printre exemplele de descriptiones din Roma târzie care au supraviețuit se numără Ordo Nobilium Urbium de autorul latin Ausonius, un poem din secolul al IV-lea care enumeră scurte descrieri ale orașelor majore ale Imperiului Roman și le clasifică de la cele mai importante la cele mai puțin importante, mai precis treisprezece orașe, inclusiv Roman, Milano, Atena, Constantinopol și… Burdigala (mai cunoscut sub denumirea de Bordeaux).[13]De reditu suo al lui Rutilius Namatianus (ultimul autor al lumii literare latine și păgâne, care, ideologic vorbind este un aristocrat păgân care nu acceptă noile vremuri și respinge cultul creștin din ce în ce mai ascendent, considerându-l, pe bună dreptate, complet străin de tradiția Romei) este un poem mai lung datând de la începutul secolului al V-lea d.Hr., care include o secțiune care encomiază cetatea eternă, caput mundi, Roma.[14]

Numeroase exemple medievale au supraviețuit, în principal, dar nu exclusiv, în limba latină, cele mai vechi datând din secolul al VIII-lea, acestea adaptând de fapt forma clasică la teologia creștină[15], forma fiind popularizată prin ghiduri turistice larg răspândite destinate pelerinilor, subiectele comune inserând zidurile și porțile orașului, piețele, bisericile și sfinții locali; descriptiones fiind uneori scrise ca prefață la biografia câte unui sfânt.[16]Cele mai vechi exemple sunt în versuri, primul în proză cunoscut fiind scris în jurul secolului al X-lea, iar cele evomediane ulterioare au fost mai des redactate în proză, Roma și Milano fiind, pe bună dreptate, cele mai frecvente subiecte, mai ales că erau foste capitale ale Imperiului Roman de Apus, și există, de asemenea, exemple care descriu multe alte orașe italiene.[17]Laudes Mediolanensis civitatis („Laudele orașului Milano”, cca. 738 d.Hr.), de pildă, cunoscută și sub numele de Versum de Mediolano civitate sau Versus in laudem mediolanensis civitatis, este o poezie latină medievală timpurie, care descrie și ridică în slăvi orașul italian Milano, care datează de la mijlocul secolului al VIII-lea, din timpul Regatului Lombard, poetul fiind necunoscut.[18]Poezia este un elogiu, o encomiere, un panegiric, un exemplu al genului elogiului urban.[19] Iată prima strofă: Un oraș înalt și spațios se află în Italia/ construit solid cu o măiestrie minunată,/ și din cele mai vechi timpuri a fost numit orașul Milano.[20]Printre altele, celebrează nu numai moștenirea creștină a orașului Milano, ci și istoria sa romano-păgână și este considerată a fi “cea mai veche descriere medievală a unui oraș care a supraviețuit”[21].Poezia a servit drept model pentru carolingianul Versus de Verona, un elogiu similar cu al său rival, orașul Verona, scris cu aproximativ 50 de ani mai târziu.[22]În afara mirobolantei Italii, sunt cunoscute exemple de dinainte de 1400 pentru Chester, Durham, Londra, York și poate Bath în Anglia, Newborough în Țara Galilor și Angers, Paris și Senlis în Franța.[23]-Forma s-a răspândit în Germania în prima jumătate a secolului al XV-lea, Nürnberg fiind orașul cel mai frecvent descris.[24]J. K. Hyde, care a studiat genul în 1966, consideră că evoluția acestor descriptiones scrise înainte de 1400 reflectă „emergența orașelor (subl. mea) și cultura în creștere, dar și încrederea în sine a cetățenilor”, mai degrabă decât orice evoluție literară.[25]Exemplele medievale ulterioare tind să fie mai detaliate și mai puțin generice decât cele timpurii și să pună un accent din ce în ce mai mare pe aspectele seculare în detrimentul aspectelor religioase, de pildă, descrierea orașului Milano realizată de poetul și scriitorul italian, considerat „părintele limbii lombarde”, Bonvesin della Riva în 1288, De Magnalibus Urbis Mediolani, conține o multitudine de fapte și statistici detaliate despre aspecte precum culturile locale, aceste tendințe fiind continuate în „descripțiunile renascentiste”, care au înflorit din primii ani ai secolului al XV-lea, în special după popularizarea tiparului gutenbergian de la mijlocul acelui secol fascinant.[26]

Salt în modernitate. Orașul din secolele XIX și XX.

Din Evul Mediu plonjăm direct în modernitate. Astfel, în umbrele aleilor medievale sau pe bulevardele aglomerate ale modernității, orașul ocupă un loc proeminent în numeroase opere literare, de la Gargantua și Pantagruel al lui François Rabelais la Oliver Twist de Charles Dickens și chiar Misterele Parisului de Eugène Sue, odată cu secolul al XIX-lea și transformările uluitoare ale marilor capitale europene, literatura urbană/ citadină devenind un gen de sine stătător.[27]Scenă și spațiu a societății și a evoluției acesteia, spațiul urban modelează imaginația și oferă scriitorilor contraste izbitoare – o imensă bogăție și sărăcie extremă, singurătate îngrozitoare și sociabilitate generoasă, ordine deplină și haos generalizat. De altfel, în literatură, orașul a devenit un subiect major începând cu menționatul secol al XIX-lea, odată cu apariția marilor orașe industriale, scriitorii începând să exploreze aspectele sale mai întunecate, evidențiind masiv-subiectiv sărăcia și mizeria, bolile și suferința, violența și alienarea. Charles Dickens, în Oliver Twist, de exemplu, a descris Londra, ce va deveni capitala celui mai întins imperiu colonial din istorie, ca un loc al mizeriei și disperării, ca să nu spunem al pierzaniei, unde copiii erau crunt exploatați și abuzați fizic și psihic[28], lucru speculat de perfidul Marx. Pe de altă parte, discursul despre oraș are și o dimensiune poetică și imaginativă, evidentă în special în timpul Monarhiei din Iulie din secolul al XIX-lea din Franța[29], continuitatea cu genul urban fiind notabilă în poezia lui Charles Baudelaire, un mare rătăcitor parizian care a inventat poemul în proză pentru a transmite frumusețea și eroismul vieții moderne: „Fie că dormi încă în cearșafurile dimineții,/ Grele, întunecate, adulmecând, fie că te târăști/ În vălurile serii tivite cu aur fin,/ Te iubesc, o, infamă capitală! […]”[30].Totuși, Parisul secolului al XIX-lea este cel al baronului Haussmann, al romancierului naturalist Zola și al pictorului impresionist Claude Monet: un oraș metamorfozat de industrializarea masivă și inegală, de grave tulburări politice și de creșterea nemăsurată a populației.[31] De pildă, Émile Zola, în romanul La Paradisul femeilor, publicat la începutul celei de-a Treia Republici, în timpul președinției lui Jules Grévy, menționează și proiectele de renovare urbană gigantescă ale pomenitului Haussmann din cel de-al Doilea Imperiu Francez, care au dus la o transformare majoră, fără precedent, a Parisului. Un nou sistem de vânzări a apărut în sectorul textil, favorizat de o concentrare semnificativă a unei populații burghezo-capitaliste pariziene, analizate în acest roman zolian, iar instaurarea celei de-a Treia Republici oferea atunci speranțe de progres social, ai cărui beneficiari ar fi fost angajații de nivel inferior.[32]

O altă capitală care și-a construit și promovat propria imagine distinctă de-a lungul timpului este fără îndoială Roma: în romanul Plăcerea (1889) de Gabriele D’Annunzio, el a adus un omagiu senzualității orașului baroc, găzduind pasiunile intens-nesăbuite ale protagonistului Andrea Sperelli Fieschi d’Ugenta în saloane rafinate și palate ale nobilimii antice (scena se va muta de la Roma la Veneția, “La Serenissima”, decadentă a morții lui Wagner, pentru Stelio Effrena, personajul principal din romanul d’annunzian Focul, 1900).[33]În secolul al XX-lea, imaginea Romei a oscilat ca pendulul lui Foucault între evocarea îndepărtatei glorii antice, din Republica Romană și mărețul Imperiu Roman, și o neliniște și o angoasă foarte contemporane, contrastul evident dintre lumi opuse, ireconciliabile.[34]Acesta este cazul romanului-puzzle neobaroc al lui Carlo Emilio Gadda,Încurcătura blestemată din strada Merulana (1957), în care acțiunea se desfășoară în primii ani ai fascismului mussolinian (“Ducele” Benito Mussolini este numit ironico-sardonic “Bucele”, dar și “fanfaron împuțit“!), când comisarul Brigăzii Mobile de Poliție Francesco Ingravallo (cunoscut sub numele de „Don Ciccio”), originar din regiunea Molise, spiritual și mândru, este însărcinat să investigheze un furt de bijuterii comis asupra unei femei în vârstă cu origini venețiene, văduva Menegazzi, dar ulterior, soția unui bărbat destul de bogat, doamna Liliana Balducci, este ucisă în aceeași clădire în care a fost comis jaful, locul furtului și al crimei fiind o clădire sumbră de la numărul 219 pe Strada Merulana, cunoscută sub numele de „Palazzo degli Ori”, situată nu departe de Colosseum (“De! Roma rămâne Roma”, se spune în roman).[35] Pe măsură ce Don Ciccio și colegii săi investighează mai profund crima macabră, mecanismele romanului polițist trec pe plan secund în favoarea excelemntelor jocuri de cuvinte, dialectului roman și experimentelor cu care Gadda prezintă o panoramă a vieții din Roma fascistă timpurie.[36]

În literatura americană, Herman Melville, deși cel mai cunoscut, la un moment dat, ca autor de romane despre vânătoarea de balene și călătorii palpitante pe mare, descrie mai întâi orașul New York, în capodopera sa Moby Dick (1851), Ishmael, naratorul homodiegetic al romanului, plimbându-se prin această urbe într-o “după-amiază somnoroasă de sâmbătă”, de la Corlears Hook până la Coenties Slip și de-acolo spre miazănoapte, prin Whitehall, observă că mii și mii de locuitori stăteau pierduți în reverii oceanice, ca niște santinele tăcute.[37] Acești newyorkezi erau “oameni ai uscatului”, totuși, care stăteau în zilele săptămânii închiși între patru pereți – “nedezlipiți de tejghele, pironiți pe scaune, agățați de birouri”, autorul întrebându-se ce i-o fi apucat și ce caută ei aici.[38] Tot în S.U.A., romanul Sora Carrie (1900) de Theodore Dreiser, cu acțiunea plasată în orașele aflate în plin avânt capitalist, Chicago și New York pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, este o creație narativă în care acestea nu reprezintă doar fundalul unei povești care s-ar putea întâmpla oriunde, ci o “forță călăuzitoare” în dezvoltarea personajelor și a evenimentelor care le modelează viața.[39]Acest roman dreiserian, numit „cel mai mare dintre toate romanele urbane americane”[40] se înscrie în tradiția naturalismului, un stil literar dedicat descrierii și interpretării obiective a acțiunilor umane, care le permitea unor romancieri de acest tip să portretizeze viața orașului cu o franchețe fără precedent, astfel, Caroline Meeber, în vârstă de 18 ani, „Sora Carrie”, pentru familia ei, nemulțumită de viața din comitatul Columbia, Wisconsin, pleacă de acasă la Chicago, plină de speranțe, pentru a-și găsi de lucru și, chipurile, o viață împlinită[41], dar și nelipsitul și supraevaluatul vis american. Există multe scene din viața orașului Chicago în roman, iar Carrie devine mai întâi metresa unor bărbați pe care îi percepe ca fiind superiori, dar până la urmă devine o actriță faimoasă, însă, ambivalența lui Dreiser față de oraș poate fi observată în descrierile sale despre Chicago și New York: el admira orașul american modern pentru viața sa intelectuală și artistică, dar deplângea corupția endemică și neglijarea valorilor umane fundamentale.[42]

Acești autori, ca și alții, au ales să portretizeze orașul ca un loc în care oamenii sunt mai mult sau mai puțin oprimați de forțe economice și sociale, dar orașul este și un loc al speranței și al creației, astfel, în literatura modernă, scriitorii au căutat să-l înfățișeze ca un loc al libertății, unde se poate trăi independent și chiar creativ.[43]Cel mai mare scriitor al modernismului literar, irlandezul James Joyce, în capodopera sa Ulise, a descris o zi din viața Dublinului, explorând străzile, cartierele și cârciumile orașului. Mai precis, romanul povestește rătăcirile protagonistului Leopold Bloom (Ulise) și Stephen Dedalus (Telemah) prin orașul Dublin, într-o zi obișnuită, acțiunea debutând pe 16 iunie 1904 de la ora 8 dimineața și terminându-se a doua zi, cum ar veni, în jurul orei 3 dimineața. Dublinul, „dragul și murdarul Dublin”, este, uneori, neprimitor, Bloom, evreu de origine, fiind ținta ostilității antisemite în timp ce se duce la o înmormântare dimineața și din nou, în timp ce bea în pub-ul lui Barney Kiernan, dar acest oraș este și un loc al “stimulării, oportunităților și aventurii”, multe dintre întâlnirile fortuite ale numitului Bloom privesc dincolo de Irlanda înspre o lume mai largă, cum ar fi atunci când citește un fluturaș care îl îndeamnă să investească într-un plan sionist de plantare a portocalilor și măslinilor în Palestina.[44] James Joyce însuși a petrecut mult timp pe o altă “insulă” a secolului al XX-lea, Trieste, suspendată între lumea central-europeană, italiană și slavă, unde l-a întâlnit și l-a apreciat pe Italo Svevo, autorul importantului roman modernist și citadin Conștiința lui Zeno (1923), care reprezintă poate cel mai avansat punct de experimentare narativă din Italia, apropiind Trieste-ul celor “o mie de nefericiri” ale antieroului Zeno Cosini (un oraș al comerțului, cu mari ambiții imperiale îndreptate spre Mediterana) de metropolele europene, unde scriitorii își supun mai îndeaproape personajele studiului nevrozelor și al trăsăturilor lor moderne, iar aici influența cercetărilor efectuate de Sigmund Freud se dovedește hegemonică.[45]La rândul său, postmodernul Italo Calvino, în frumosul microroman Orașele invizibile (1972) explorează imaginativ, fantezist, realist-magic, cincizeci și cinci (55) de orașe inexistente, pe care călătorul venețian Marco Polo le descria marelui împărat mongol Kubilai Han, al cărui ambasador a fost, în cartea sa Il Milione, una dintre marile scrieri de călătorie din Evul Mediu și prima care dezvăluie Occidentului european lumea imensă și fabuloasă a Chinei și a Asiei. În stilul unui roman utopic, această operă poetică despre orașele imaginate de autorul italian ne poartă într-o călătorie către alte lumi, orașele fiind grupate în diferite teme, cum ar fi, printre altele, memoria, moartea, dorința, privirea, cerul.[46]Temele alternează în așa fel încât fiecare temă grupează cinci orașe, iar ordinea temelor rămâne aceeași pe măsură ce se succeed, fiecare oraș este personificat ca o femeie, cu un nume feminin, iar capitolele sunt intercalate la intervale regulate cu dialoguri între Marco Polo și Kubilai Han sub formă de aforisme, ghicitori sau paradoxuri.[47]

Scurte concluzii

Încă de la nașterea romanului, și nu numai, orașele au figurat proeminent ca personaje metaforice în ficțiune, acestea atrăgându-i magnetic pe cei crunt dezabuzați și pe idealiștii visători, pe cei cu un suflet ori spirit interiorizat, dar și pe cei expansivi și extravertiți, pe oportuniști și profitori dar și pe altruiști și pe cei generoși. De altfel, numeroase romane, poezii, piese de teatru, eseuri reflectă modurile în care orașele generează stări de șoc puternic, euforie delirantă, alienare descurajantă, anonimat îngrozitor, obscuritate și obscurantism, dar și emoție profundă. Orașele reprezintă locuri ale posibilității și speranței, precum și ale decadenței, prăbușirii și extincției, înfățișând în același timp culmile inovației umane și abisurile imoralității și ilegalității.

---

[1] J.K. Hyde (1966), “Medieval descriptions of cities” (PDF), In: Bulletin of the John Rylands Library, 48 (2): 308–340, Helen Fulton (2006–2007), “The Encomium Urbis in Medieval Welsh Poetry”, In: Proceedings of the Harvard Celtic Colloquium, 26/ 27: 54–72, Margaret Schlauch (1941), “An Old English ‘Encomium Urbis’”, In: Journal of English and Germanic Philology, 40 (1): 14–28, C. David Benson (2009), “The Dead and the Living: Some Medieval Descriptions of the Ruins and Relics of Rome Known to the English”, In: Albrecht Classen (ed.), Urban Space in the Middle Ages and the Early Modern Age, Walter de Gruyter, pp. 147–182.

[2] Helen Fulton, op. cit., 54–72; Margaret Schlauch, op. cit., pp. 14–28, C. David Benson, op. cit., pp. 147–182 și Mark Faulkner (2011), “The Spatial Hermeneutics of Lucian’s De Laude Cestrie”, In: Catherine AM Clarke (ed.), Mapping the Medieval City: Space, Place and Identity in Chester, c. 1200–1600, University of Wales Press, online.

[3] Helen Fulton, op. cit., pp. 54–72 și C. David Benson (2009), op. cit., pp. 147–182.

[4] Helen Fulton, op. cit., pp. 54–72.

[5] Nine Robijntje Miedema, Die “Mirabilia Romae”: Untersuchungen zu ihrer Überlieferung mit Edition der deutschen und niederländischen Texte, Tübingen, Walter de Gruyter, 1996, online.

[6] Dario Internullo (2020), “’Decus Urbis’. Un’altra prospettiva sui «Mirabilia» di Roma e le origini del decoro urbano (secoli XII-XV)”, In: Quaderni Storici (1): 159–183.

[7] Chloé Ragazzoli, Éloges de la ville en Égypte ancienne: histoire et littérature (Thesis), Paris, PUPS, 2008, online.

[8] Margaret Schlauch (1941), “An Old English ‘Encomium Urbis’”, In: Journal of English and Germanic Philology, 40 (1): 14–28.

[9] Helen Fulton (2006–2007), “The Encomium Urbis in Medieval Welsh Poetry”, In: Proceedings of the Harvard Celtic Colloquium, 26/ 27: 54–72 și Mark Faulkner, “The Spatial Hermeneutics of Lucian’s De Laude Cestrie”, In: Catherine AM Clarke (ed.), Mapping the Medieval City: Space, Place and Identity in Chester, c. 1200–1600, University of Wales Press, 2011, online.

[10] Margaret Schlauch (1941), “An Old English ‘Encomium Urbis’”, In: Journal of English and Germanic Philology, 40 (1): 14–28.

[11] Dante, Divina Comedie, “Infernul”, trad. Eta Boeriu, Pitești, Editura Paralela 45, 2006, p. 80.

[12] Margaret Schlauch, op. cit., pp. 14-28.

[13] J.K. Hyde (1966), “Medieval descriptions of cities” (PDF), In: Bulletin of the John Rylands Library, 48 (2): 308–40 și Margaret Schlauch, op. cit., pp. 14-28.

[14] Margaret Schlauch, op. cit., pp. 14-28.

[15] J.K. Hyde (1966), “Medieval descriptions of cities” (PDF), în Bulletin of the John Rylands Library, 48 (2): 308–340, Helen Fulton, op. cit., pp. 54–72, Margaret Schlauch, op. cit., pp. 14–28 și Mark Faulkner, “The Spatial Hermeneutics of Lucian’s De Laude Cestrie”, In: Catherine AM Clarke (ed.), Mapping the Medieval City: Space, Place and Identity in Chester, c. 1200–1600, University of Wales Press, 2011, online.

[16] J.K. Hyde, op. cit., pp. 308–340.

[17] Ibidem, pp. 308-340.

[18] Margaret Schlauch, op. cit., pp. 14–28 și Paolo Zanna (1991), “’Descriptiones urbium’ and Elegy in Latin and Vernaculars in the Early Middle Ages. At the Crossroads between Civic Engagement, Artistic Enthusiasm and Religious Meditation”, In: Studi Medievali, 32: 523–596.

[19] Margaret Schlauch, op. cit., 14–28 și Paolo Zanna, op. cit., pp. 523–596.

[20] Margaret Schlauch, op. cit., 14–28.

[21] Bryan Ward-Perkins, From Classical Antiquity to the Middle Ages: Urban Public Building in Northern and Central Italy, AD 300–850, Oxford, Oxford University Press, 1984, p. 224; J.K. Hyde, op. cit., pp. 308–340 și Diego Zancani (2016), „The notion of ‘Lombard’ and ‘Lombardy’ in the Middle Ages”, In: Alfred P. Smyth (ed.), Medieval Europeans: Studies in Ethnic Identity and National Perspectives in Medieval Europe, Palgrave Macmillan, 1998, p. 219.

[22] Margaret Schlauch, op. cit., 14–28; Paolo Zanna, op. cit., pp. 523–596 și Peter Godman, Latin Poetry of the Carolingian Renaissance, Norman: University of Oklahoma Press, 1985, pp. 29–31.

[23] Margaret Schlauch, op. cit., 14–28; Paolo Zanna, op. cit., pp. 523–596; Bryan Ward-Perkins, From Classical Antiquity to the Middle Ages: Urban Public Building in Northern and Central Italy, AD 300–850, Oxford, Oxford University Press, 1984, p. 224 și Neil Christie, From Constantine to Charlemagne: An Archaeology of Italy, AD 300–800, Ashgate Publishing, 2006, pp. 184–185.

[24] Chris Wickham, Framing the Early Middle Ages: Europe and the Mediterranean, 400–800, Oxford University Press, 2005, p. 647.

[25] J.K. Hyde, op. cit., pp. 308–340.

[26] J.K. Hyde, op. cit., pp. 308–340 și David Blamires (1990), “The portrayal of towns in sixteenth-century German Volksbŭcher” (PDF), In: Bulletin of the John Rylands Library, 72 (3): 49–61.

[27] Isabelle Hautbout, “Les littératures urbaines au 19e siècle”, In: Les Essentiales de la littérature, 2021, online.

[28] Cf. “La représentation de la ville dans la littérature et les arts”, In: Fabula. La recherche en littérature, 2023, online.

[29] Isabelle Hautbout (2021), op. cit., online.

[30] Charles Baudelaire, Le Spleen de Paris, seize lithographies originales de Michèle Battut, Club du livre, 1988, online [trad. mea].

[31] Isabelle Hautbout (2021), op. cit., online.

[32] Emile Zola, Au Bonheur des Dames, Paris, G. Charpentier et E. Fasquelle, 1883 Fac-similé disponible sur Wikisource Télécharger cette édition au format ePub Télécharger cette édition au format PDF (Wikisource).

[33] Giulio Iacoli, “Le città della letteratura. Storia della civiltà europea a cura di Umberto Eco”, 2014, In: Treccani.it.enciclopedia, online.

[34] Giulio Iacoli (2014), op. cit., online.

[35] Carlo Emilio Gadda, Încurcătura blestemată din strada Merulana, trad. şi cuv. înainte de N. Al. Toscani, București, ELU, 1959, p. 22.

[36] Carlo Emilio Gadda, „That Awful Mess on the Via Merulana”, In: New York Review Books, 2021-02-08.

[37] Herman Melville, Moby Dick, trad. Petre Solomon, București, Editura Art, 2013, p. 26.

[38] Herman Melville, op. cit., p. 26.

[39] Hans Berman, God in the Street: New York Writing from the Penny Press to Melville, Temple UP, 1995, online și Dana Brand, The Spectator and the City in Nineteenth-Century American Literature, Cambridge UP, 1991, online.

[40] Donald L. Miller, City of the Century, New York, Simon & Schuster, 1996, p. 263.

[41] Hans Berman, God in the Street: New York Writing from the Penny Press to Melville, Temple UP, 1995, online și Dana Brand, The Spectator and the City in Nineteenth-Century American Literature, Cambridge UP, 1991, online.

[42] Ibidem.

[43] Cf. “La représentation de la ville dans la littérature et les arts”, In: Fabula. La recherche en littérature, 2023, online.

[44] Katharine Mullin, “Cities in Modernist Literature”, In: British Library, fără an, online și James Joyce, Ulise, vol. 1, trad. și note Mircea Ivănescu, București, Editura Univers, 1984, p. 416.

[45] Giulio Iacoli (2014), op. cit., online.

[46] Italo Calvino, Les Villes invisibles (trad. Martin Rueff), Gallimard, coll. «Folio», 2020, 1re éd. 2019, online și Pier Paolo Pasolini (trad. René de Ceccaty), «Italo Calvino. Les villes invisibles», dans Descriptions de descriptions, Rivages, coll. «Bibliothèque étrangère», 1995, pp. 33-38. Article publié dans Tempo le 28 janvier 1973; trad. fr reprise dans Cahiers de l’Herne, 144, 2024, pp. 287-289.

[47] Ibidem.

INDICAȚII DE CITARE

Iulian Cătălui, ,,Reprezentarea Orașului în literatura universală din antichitate și până în modernitate’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2 / 2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.