Horia Cinteză
Despre context in două contexte
Am observat o creştere masivă a conţinutului de pe internet cu privire la diferite subiecte legate de țări mai puțin cunoscute, însă nu din cauză că nu ai putea să găseşti materiale de prezentare a lor, ci mai degrabă pentru că este foarte greu să le vizitezi. Dificultatea aceasta se sprijină pe diverse motive, care ar putea fi reduse, cu riscul suprasimplificării, la decizii politice şi izolaţionism. Materialele la care mă voi referi sunt filme de prezentare pe Youtube menite a oferi date relevante sau spectaculoase despre două ţări: Bhutan şi Turkmenistan.
Turkmenistan este de obicei evidenţiat prin proiectele sale grandioase ce contrastează cu traiul modest al majorităţii cetăţenilor săi, de asemenea prin faptul că a avut o conducere dinastică unde cultul personalităţii s-a manifestat într-o manieră mai puțin obişnuită pentru acest moment istoric. Bhutan se remarcă prin faptul că este singurul stat cu amprentă negativă de carbon, concentrat pe a-şi păstra tradiţiile ancestrale într-un mediu nepoluat în care valorile tradiţionale sunt armonizate cu o educaţie modernă ( cel puțin în măsura în care aceasta este realizată în limba engleză) şi o preocupare pentru o dezlvoltare ecologistă.
Însă cele două sunt prezentate aproape antitetic atunci când este vorba despre atitudinea implicită cu privire la ele, unul fiind idealizat drept un tărâm mirific în care munţii sunt consideraţi sfinţi (motiv pentru care este interzisă vizitarea lor), pe când celălalt este blamat pentru orice ar părea exces şi grandomanie, în condiţiile în care populaţia de rând are dificultăţi cu privire la accesul la alimente, bunuri şi servicii de bază.
Evident, cel dintâi caz se referă la Bhutan, renumit poate chiar mai mult pentru a sa comisie a fericirii brute, instituţie menită să ofere un reper mai bun cu privire la bunăstarea populaţiei decât produsul intern brut. Acest index este menit să reflecte patru principii de bază şi să se exprime în noua domenii. Cele patru principii sunt dezvoltarea socio-economica sustenabila şi echitabilă, conservarea mediului înconjurător, prezervarea şi promovarea culturii (tradiţionale) şi o bună guvernare. Cele nouă domenii sunt starea psihologică de bine, sănătatea, întrebuinţarea timpului, educaţia, diversitatea şi reziliența culturală, buna guvernare, vitalitatea comunitară, diversitatea şi reziliența ecologică, standardele de viaţă.
Sună spectaculos, de parcă ai avea de a face cu o naţiune preocupată în mod particular de fericirea cetățenilor, aspect care nu poate fi redus la indici care ar putea să reflecte mai degrabă nivelul de bunăstare al elitelor financiare. Însă nu e doar o scamatorie menită să camufleze un nivel crâncen de subdezvoltare? Trebuie să subliniez că lauda sau neîncrederea cu care sunt privite cele două ţări se referă de fapt la conducerea lor şi nu la populaţie în general şi modul de a fi al cetăţenilor.
Atunci când vine vorba despre Turkmenistan, vloggerii sunt mult mai puțin generoşi. Străzile şi clădirile pavate cu marmură din capitală sunt comparate, cu tristeţe, cu uliţele nepavate şi magherniţele din mediul rural. Statuile poleite cu aur ale foştilor lideri politici nu pot fi receptate cu aceeaşi mirare ingenuă precum statuile lui Siddhartha, prinţul devenit Buddha. E şi normal, cum Sidahartha Gautama, a devenit obiect de cult în mod organic, pe când respectivii lideri politici au forţat un cult al personalităţii în jurul lor. Drumeţia prin munţi pe un drum special construit pentru asta, pe care oficialii turkmeni sunt obligaţi să o facă drept urmare a deciziei politice a preşedintelui lor nu poate fi ce se pretinde a fi în mod declarativ: o obligaţie legată de grijă pentru sănătate, ci o batjocură prin care politicienii sunt forţaţi să mărşăluiască prin munţi. Cu un surâs condescendent sunt privite şi alte lucruri cum ar fi producţia literară a preşedinţilor, restricţii cu privire la culoarea maşinilor, prezența unităţii externe a aparatelor de aer condiţionat pe clădiri, precum şi motivele pentru eliminarea câinilor maidanezi din capitală. Printre altele, mai sunt menţionate represiunea şi favoritismele politice. Oricum, eu nu am întâlnit vreo urmă de apreciere pentru faptul că această ţară iese dintr-o înapoiere cumplită abia în adoua jumătate a secolului XX, construind cu dificultate, într-un mod „faraonic” un stat modern.
Ceea ce consider că e important de observat este cum două tari foarte izolate şi destul de asemănătoare din punct de vedere al modului în care încearcă să îşi conserve identitatea tradiţională dar şi să îşi construiască una modernă, sunt tratate atât de diferit. Ambele au vestimentaţie tradiţională impusă. Însă în Bhutan asta este văzut drept o nobilă încercare de menţinere a culturii ancestrale, pe când în Turkmenistan acelaşi lucru este tratat ca o formă de abuz, mai ales contra femeilor. Amenzile pentru fumat în public în Bhutan echivalează câteva salarii, dar asta este doar grijă pentru sănătatea oamenilor, aşa cum prevede indicatorul de cuantificare al fericirii, nu ca în turkmenistan unde politicienii sunt puşi cu forţa să se plimbe prin munţi. În ambele ţări există un control strict al participării la cultura şi la viaţa publică. Nu vreau să pară că pun semn de egalitate între cele două state izolaţioniste, însă cred că ar trebui tratate într-un mod mai puțin părtinitor.
Când vorbeşti cu oameni care cumva au auzit despre cele două ţări poți să îi asculți cum o fac pe una să semene cu un paradis iar pe cealaltă cu o dictatură, idealizând cum regele Bhutanului a abdicat şi a organizat alegeri „libere” pentru ca preşedinte să fie ales tot fiul său, similar tranziţiei de putere din Turkmenistan.
Mă întreb oare de ce ? Să fie vorba despre faptul că Turkmenistan e o ţară musulmană iar Bhutan o ţară budistă ? Mulţi non-musulmani sunt islamofobi, considerând că este o religie violentă, la fel cum mulţi, poate aceiaşi, îşi imaginează că budismul te fac zen şi pacifist. Sau poate e vorba de o explicaţie geopolitică (absenţa sau prezenţa abundentă a resurselor naturale) care într-o parte glorifica iar în cealaltă discreditează?
INDICAȚII DE CITARE:
Horia Cinteză, „Despre context in două contexte” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 