ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

George Colang

Cât de aplicată este etica aplicată în România?

Încremenirea juridică poate avea atât aspecte pozitive, cât și negative. Într-o perspectivă pozitivă, aceasta poate oferi protecție cetățenilor împotriva abuzurilor și poate furniza oportunități de reevaluare a legilor existente. Este evident că într-un stat normal, birocrația de fapt pune frână încercărilor de abuz de putere. Este un echilibru dat de inerție, de faptul că sistemul se reglează din interior. În același timp, dacă devine o modalitate de protejare a unor grupuri de putere și blocaj al reformelor, poate avea un efect negativ asupra sistemului juridic și asupra societății în general. Prin urmare, este important să se găsească un echilibru între nevoia de stabilitate și necesitatea de a permite reforme și inovație în sistemul juridic. Ei bine, cumva în tot acest amestec, dacă luăm cazul României, noi avem parte și de corupție, dar și de încremenire în proiectul corupției, căci la noi nu există premisele fundamentale, noi încă nu avem, ceea ce Bellu ar fi numit ,,morală elementară”.

Suntem o țară resentimentară, în sensul lui Todorov, o națiune care se simte umilită și înapoiată și care pare să găsească satisfacție în a rămâne în această stare, mai ales că alegem să ne distrugem reciproc, decât să colaborăm. Și atunci, nu este mai ușor să-l tragem pe unul în jos decât să-l ajutăm să zboare? Tzvetan Todorov ne avertizează cu privire la pericolele acestei mentalități, care poate fi utilizată și manipulată de liderii politici pentru a-și întări poziția și pentru a-și justifica acțiunile. Dacă vrem să avem un viitor prosper ca națiune, trebuie să renunțăm la această mentalitate de resentiment și să învățăm să colaborăm și să ne susținem reciproc pentru a ne atinge obiectivele comune. Totuși, resentimentul ne este mereu mai aproape, la îndemână, să nu mai vorbim că idealul presupune și un dram de înțelepciune, iar ocara este mult mai seducătoare decât orice alt instrument axiologic.

Am înțeles că a fost arestat un profesor de etică și integritate academică, dar și lider sindical. Aici este problema reală, râdem, dar nu este râsul nostru! Faptul că etica este predată în universități și de portar spune multe despre noi ca nație. Ar trebui să fie foarte clar în acel ordin – să predea etică doar absolvenții de filosofie. Știați că la ANI nu este niciun filosof? Și acolo vorbesc de integritate, de valori morale, chipurile de axiologie! Știați că de fapt în nicio comisie de prin instituții nu există specialiști în etică, ci doar specialiști „de serviciu”? Când o să înțelegem că formele nu țin loc de fond? România este, așa cum apare în codul deontologic al arhitecților, referitor la semnăturile în fals, o țară de complezență, unde toţi se pricep la toate și astfel se anulează reciproc.

În România nu există responsabilitate, iar acest lucru se întâmplă pentru că etica este doar o glumă bună, este ceva la care toți se pricep, mai ales la nivel discursiv. În fond, etica nu are valoare, este doar un accesoriu la sfârșitul unui capitol de economie, un rest de care nu ținem cont, așa cum spunea și Thomas Sedláček. Însă, când suntem loviți de sistem, când vedem că judecătorul este strâmb, că polițistul este corupt, iar medicul omoară cu sânge rece pentru bani, conștientizăm subit nevoia de etică, deci de responsabilitate. Până atunci? Joc de glezne! Spargem semințe și arătăm cu degetul de pe pupitrul nostru de specialiști într-ale vieții. Suntem în „cotidianitatea noastră medie”, cum spunea Heidegger, iar de aici avem tot dreptul să nivelăm orice individ care iese din medie. În România, excelența trebuie probată, nu ați observat? Dacă este mediocru, atunci se duce la matcă, nu mai sunt probleme, imediat este „la locul potrivit”, nimeni nu i se opune, pur și simplu este în acord cu norma. Dacă tinde să iasă din medie, atunci nu este bun, nu are adeverința potrivită, nu are vechime suficientă, nu „este locul lui aici” și așa mai departe. Am un prieten din copilărie care a plecat din țară pentru că trebuia să semneze de complezență, fiind inginer constructor, adică trebuia să semneze în fals la cam toate proiectele imobiliare la care a participat în Bucureşti. Omul a plecat, deşi trăia bine, nu murea de foame. Și acum, ca multi alţii, are o familie departe de casă și cu siguranţă nu o să se mai întoarcă aici. Când o să înţelegem că ne săpam singuri mormintele? Chiar să rezolvăm totul doar cu jumătăți de măsură? Chiar să fie suficiente panourile cu „Atenție cade tencuiala”? Chiar nu înțelegem că fără responsabilitate, fără morală, etică nu o să ajungem nicăieri? Sau poate am ajuns, așa cum spunea și Desmond Morris, în situația în care „subjugarea dusă la extrem poate corupe la fel de eficient. Atunci când pendulul biosocial se îndepărtează de cooperarea activă şi tinde către tiranie, întreaga societate devine coruptă.”?

Suntem pe primul loc la morți din boli tratabile, pe primul loc la mame minore, o bună parte din industria mondială de video-chat este în România, avem cele mai mari pensii speciale din lume, 4 români/oră fug din țară; când a fost atentatul de la Ambasada României în Afganistan, nu s-a întors nimeni în țară, deci între crimă și România, s-a mers pe crimă!, vă dați seama cum ne percepem noi ca națiune? Avem salarii mai mari pentru străini decât pentru români, i-am gonit și ne-am bătut joc – pe rând – de Eminescu, Enescu, Cioran, practic de toți intelectualii pe care i-am avut; spurcăm tot ce înseamnă inteligență și avem facturi la gaz de 1000%. Mai mult, imnul pleacă de la premisa că suntem proști. Să nu mai spun că suntem singura țară din lume în care s-a ieșit în stradă că vor fi impozitate băncile. Spurcăm gratuit tot ce iese din medie și astfel descalificăm tot ce este excepțional. În plus, mai și spunem că nu e bine să criticăm România, păi dacă nici asta nu facem, atunci cum o iubim cu adevărat?

Ei bine, în tot acest context, unde este etica aplicată dacă noi suntem pierduți într-un snobism de tipul „filosofia nu se ocupă cu lucrurile practice”, unde ajungem noi ca țară dacă organizăm doar mese rotunde? În fond, dacă privim și simbolic, ce este o masă rotundă dacă nu un circuit închis? Toată miza cu etica, așa cum își dorea și Valentin Mureșan, era și este să iasă în piață, în agora, să ajute concret, nu să fie o spoială elitistă în care totul se reduce la forme. Dacă țara este de formă, atunci și axiologia este de buzunar. Și în esență, nu e nicio contradicție între filosofie și pragmatism. Stewart Butterfield, co-fondator al Flickr, Carly Fiorina, fost CEO al Hewlett Packard, Reid Hoffman, co- fondator al LinkedIn, Damon Horowitz, antreprenor și filozof intern la Google, Gerald Levin, fost CEO al Time Warner, Inc., Max Palevsky, co-fondator al Intel și venture capitalist, Larry Sanger, co-fondator al Wikipedia, John Mackey, co-fondator și co-CEO al Whole Foods Market, George Soros, investitor și filantrop, Peter Thiel, fondator al PayPal și investitor OpenAi, Robert MacNamara – au studii în filosofie. Noi ne uităm la societățile dezvoltate și spargem semințe resentimentare, așa cum spune și Todorov, în loc să folosim aceste instrumente axiologice pentru a ne dezvolta ca țară. Ne pierdem între calcule anoste și interese superficiale, dar în aceeași măsură ne mirăm că ne afundăm în promiscuitate. Dacă etica este aplicată de „oricine”, atunci noi ca națiune primim „orice”.

INDICAȚII DE CITARE:

George Colang „Cât de aplicată este etica aplicată în România” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.