Gențiana Stănișor
Sondaje şi miraje la Frédéric Mistral[1]
După eseuri filozofice cu conținut fragmentar[2], Rémi Soulié consacră cea mai recentă carte personalității poetului francez de expresie occitană, Frédéric Mistral. Autorul și-a dat seama că trebuie scrise cărți despre magiștri, dacă dorim să păstrăm acea „memorie lungă”, fundamentală pentru umanitate. Astfel, el încearcă să evidențieze personalitatea lui Fréderic Mistral (laureat al Premiului Nobel în anul 1904, care și-a scris opera în occitană provensală, limbă pe care exegetul o stăpânește perfect, el însuși fiind foarte atașat de regiunea natală căreia i-a dedicat o altă carte, Le Vieux Rouergue: terre d’Aveyron[3]).
Autorul concepe această monografie (sau mai bine spus această călătorie care este inevitabil o călătorie a ideilor devenite, între timp, de nesusținut, din cauza conceptului de „rasă” care trimit, în mentalitatea contemporană, aproape automat, la „rasism” și la atrocitățile comise în numele său) ca pe o radiografie a umanității actuale, plecând de la viziunea mistraliană asupra rădăcinilor și locurilor. El pune în discuție tendințele tradiționaliste și (post)moderniste precum și necesitatea (deja evidențiată de Mistral) de a reveni la origini și la specificul național, la pământul și limba proprii, care reprezintă fundamentele umanității.
Mistral, „deopotrivă clasic și romantic, educator al Provenței[4]”, este mai puțin cunoscut în străinătate, dar este puternic ancorat în Provența sa paradisiacă, aspirând să „salveze vestigiile fostei noastre originalități naționale[5]”. Îndrăgostit de pământul său natal și conștient de faptul că tărâmul provensal se regăsește și se perfecționează în limba provensală, Frédéric Mistral oferă exegetului său ocazia de a trata la modul general relația Ființei cu pământul și limba sa. Astfel, Rémi Soulié scrutează subiectul analizat pentru a observa nu numai o filozofie împământenită, ci și importanța gândirii lui Mistral pentru spiritualitatea franceză și universală contemporană.
Filosoful se concentrează, în primul rând, asupra a două noțiuni-cheie la Mistral: „rasă[6]” și „locuire”. Cât despre primul, acesta este un concept care-l preocupă în mod special pe Rémi Soulié (vezi Racination, „rasa înrădăcinată”), dar care pierde teren în tumultul postmodern (postuman) care favorizează mai degrabă ipostaza de cetățean al lumii, adică o ființă fără urmă, fără loc, fără legătură nativă, ceea ce duce la dezrădăcinare. Pentru Mistral, așa cum subliniază exegetul său, „rasa” este „paternitate și filiație, moștenire și transmitere” și „desemnează o comunitate organică”. Deci nu individualism, ci contact direct cu natura, cu toposul generator al ființei sale: Provența. Dar locul este legat de limbă. Trăim nu doar într-un loc, ci și într-o limbă. Spre deosebire de Cioran, dezrădăcinat, pentru care „Nu locuim într-o țară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă și nimic altceva. [7]”, Mistral pledează pentru înrădăcinarea atât în limba sa, cât și în locul său, aceasta însemnând „menținerea” limbajului într-un spațiu de locuit: „Locul limbajului în care să trăiești, un loc care se desfășoară într-un spațiu vital”[8]. Nu există nimic dincolo de acest binom, de această unitate „simpatetică” (în sensul aristotelic), între „patria carnală” și „Provența absolută”, așa cum demonstrează Rémi Soulié. Mistral (și Cioran i se alătură din acest punct de vedere) este un antimodernist, care condamnă „realitatea măruntă”, progresul și „furnalul științei[9]”, văzute ca „adevăratul infern”. Mistral devine astfel exponentul unei serii de opoziții. E împotriva uniformizării, unitarismului, centralismului, americanizării…
Cartea este concepută, în principal, ca o monografie, dar este în esență o reflecție profundă care se extinde asupra destinului Franței, al lumii întregi, asupra „autonomiei locale” și „comunităților naturale”. Mistral este văzut ca poetul care își imaginează un cămin vibrant, o Franță vie, un „Imperiu al Soarelui[10]”, mai degrabă poetic decât politic, în afara istoriei. Așa cum arată filozoful, Mistral îl completează pe Hölderlin prin această dorință de a „locui poetic lumea”. Potrivit lui Mistral, trebuie să trăim împreună, în armonie, sub auspiciile literaturii. „Imperiul Soarelui” este metafora unui spațiu literar luminos.
Rémi Soulié urmărește principalele axe ale onto-poeticii mistraliene: locul, poporul (provensal și, prin extensie, latin), limba. Istoria Provenței, a grandorii și a decadenței sale, este de fapt doar istoria ciclică a naturii, un cuvânt tutelar pe care exegetul îl plasează în centrul viziunii lirice și filosofice a lui Mistral. Natura este o zeiță, iar ființa este armonioasă și solară, fără înclinație spre rău sau neant, atrasă de soarele provensal. Soulié ne dezvăluie un Mistral solar și solidar, un poet care reușește să concilieze opozițiile, să găsească centrul vieții, al ființei și al poemului, prin această abolire a contrariilor (păgânismul și creștinismul, elementaritatea și divinitatea, reflecția și raționamentul, filozofia și poezia, cerul și pământul, realitatea și imaginația, femeia și fecioara) precum și prin reprezentarea „florii de trandafir”, „floarea Ronului[11]”, nu lipsită de ecouri novaliene[12]. Ambii poeți aspiră la idealul unității, la perfecțiunea primordială, la frumusețea absolută. Novalis și Hölderlin sunt menționați și ca frați spirituali ai poetului provensal. Floarea albastră a lui Novalis ar fi, pentru Mistral, Provența sa imaginară: „Și pe cer, o Provență, în idee, înflorești din nou, mai în floare ca niciodată[13]” precum și perfecțiunea unei limbi care trebuie păstrată: „În ceea ce privește limba occitană, atât de senzuală și atât de sonoră, Mistral folosește aceeași rimă, „simbèu”/“bèu” pentru că așa doresc Muzele muzicale și pentru că în provensală, frumosul este deci gazda literală a simbolului[14]”. Iată de ce, ne avertizează exegetul, trebuie să-l citim pe Mistral depășind dualitățile sale, contopindu-le într-o totalitate sugestivă și transgresivă : „Ne condamnăm să nu înțelegem nimic despre Mistral dacă raționăm în termeni de dualități, dacă opunem frontal păgânismul creștinismului, zânele sfinților sau vrăjitoarelor”[15].
Rémi Soulié ne dezvăluie un „poet speculativ”, care se privește și se vede privit: „Poetul, prin excelență, este văzătorul, cunoscătorul și filosoful, speculatorul, de la scepio, care înseamnă privesc. Ce reflectare speculară le trimite înapoi speculumul („oglinda”) lumii admirabile? Cel al scepies, adică aspectul, care este și specia, și forma, și ideea[16]”. Pe parcursul operei lui Mistral, autorul descoperă o ființă senină, în perfect acord cu locul nașterii sale, biografică dar și po(i)etică. Reflectarea peisajului originar provensal îi formează gândirea, iar natura muntoasă și solară se prelungește în epica „unui cosmos ordonat și frumos”[17].
Nostalgia îl cuprinde pe eseist, ceea ce conferă un ton melancolic ultimelor rânduri ale cărții sale, în care își exprimă regretul pentru zilele de altădată, armonioase și calme, ale acelei idilice Provențe în care Mistral „nu a experimentat niciodată grija nici, a fortiori, chinurile, lacrimile și strigătele[18]”, pentru că putea ignora „angoasa față de absurdul unei lumi mizerabile, dezorientate și în derivă”, „zgomotul banilor, agitația insectelor sociale domesticite”[19].
Nu există poezie fără empatie. Aceasta este dovada pe care ne-o oferă Rémi Soulié în cartea sa, în care gândirea critică, lăsată ușor în voia unei „dereglări a tuturor simțurilor”, cum ar spune Rimbaud, ne trimite pe noi, cititorii, înapoi la pământul nostru absolut.
În ultima sa carte, Frédéric Mistral. Patrie Charnelle et Provence absolue [Fréderic Mistral. Patrie a simțurilor și Provență absolută], Rémi Soulié ia în discuție personalitatea poetului francez de expresie occitană și îi reface călătoria onto-poetică.
Cuvinte-cheie: pământ, limbă, rădăcină, contradicție, Novalis, Hölderlin.
[1] R.. Soulié, Fréderic Mistral. Patrie charnelle et Provence absolue [Fréderic Mistral. Patrie a simțurilor și Provență absolută], Paris, La Nouvelle Librairie, coll. « Longue Mémoire de l’Institut Iliade », 2023, 67 p. Precizăm încă o dată că nu ne oprim asupra a ceea ce cititorii ar putea considera o ideologie rasistă a cărții sau o pledoarie pentru rasismul cultural și biologic. Dorim să insistăm asupra viziunii telurice a lui Mistral, comunitară și solidară, dar și metafizică, asupra poeticii pământului natal și asupra apartenenței lingvistice, spirituale, culturale la acest pământ.
[2] Ne gândim în special la Racination, Paris, Pierre-Guillaume de Roux, 2018 et à L’Éther, Paris, La Nouvelle Librairie, 2022.
[3] R. Soulié, Le Vieux Rouergue : terre d’Aveyron [Vechiul Rouergue: pământ al Aveyronului], Paris, Éditions Max Chaleil, 2005.
[4] R. Soulié, Fréderic Mistral. Patrie charnelle et Provence absolue, op. cit., p. 5.
[5] Ibid., p. 3.
[6] De remarcat că, la Mistral, „rasa” se referă la o comunitate spirituală și culturală, la armonia din cadrul acestei comunități, bazată mai ales pe împărtășirea aceluiași loc și a aceleiași limbi. În cazul lui, nu putem vorbi de o ideologie rasistă sau de antisemitism. Credem că trebuie să ne ferim de anacronismele care afectează uneori gândirea precipitată.
[7] Cioran, Mărturisiri și anateme, trad. Emanoil Marcu, București, Humanitas, 2002, p. 21.
[8] R. Soulié, Fréderic Mistral. Patrie charnelle et Provence absolue, op. cit., p. 9.
[9] Ibid., p. 12.
[10] Ibid., p. 22.
[11] Ibid., p. 32
[12] Novalis, Henri d’Ofterdingen, Paris, Gallimard/Flammarion, 1992, p. 76 : „Dar ceea ce l-a atras cu un farmec irezistibil a fost, chiar la marginea izvorului, o floare zveltă, de un albastru eteric, care îl mângâia cu petalele sale late și strălucitoare”.
[13] R. Soulié, « Fréderic Mistral. Patrie charnelle et Provence absolue », op. cit., p. 57.
[14] Ibid., p. 59.
[15] Ibid., p. 29.
[16] Ibid., p. 51.
[17] Ibid., p. 63.
[18] Ibid., p. 62.
[19] Ibid., p. 63.
INDICAȚII DE CITARE:
Gențiana Stănișor, „Sondaje şi miraje la Frédéric Mistral” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 