sursă imagine: autor
Felicia Muntean

Vivre c' est dangereux- dit le professeur

Noi luăm din sertar compasul emblema și cele 8 trigrame amenajăm un oracol cu 50 de tije de coada șoricelului
aruncăm peste cap coaja tăiată cu grijă a mărului galben cu 11 sâmburi violeți
desenăm diagrama fluviului trasăm cercul negru și pe cel alb
ne orientăm după alunițele de pe umeri
producem mutații grafice
mergem primăvara la un heleșteu căutăm îngrămădiri gelatinoase de lângă plante acvatice

Obținem forme tot mai evoluate vreo 10 mii de ființe între cer și pământ
între apă și foc
Intrăm cu succes la școala cronologică avem trei documente
mutațiile și teoria numerelor
batiste suficiente călcate ciorapi umbrelă lighean (+ o îngereasa palidă la rever) sfaturile marii mătuși o lămâie o bucată de plexiglas o ladă deschisă pe o parte carne crudă nisip fin plante de apă.
Desființăm cu o privire severă caprele negre broaștele râioase câinii morți liliacul atârnat de grinda din beci

Croim bandajul păianjenului desenăm pătratul magic ne acoperim gura când căscăm nu călcăm, în ruptul capului, pe capace de canal
Aflăm codul prizonierilor îi salvăm
Ne uităm cu coada ochiului la șopârla care umblă pe apă creștem afide hrănim cu ele larvele așteptăm la solstițiu înflorirea ferigii facem rezerve de busuioc în debara
Ne pregătim entuziaști de Marea Normă
Tocim teoria celor cinci elemente urmărim atent geneza lor pe ecran.
Aflăm de unul foarte bogat are peste zece mii de filosofi care meditează pentru el neîncetat gândurile lor se completează
Fierbem apa și adăugăm flori de tei facem baie mirosim extra.
Asociem culorile punctele cardinale organele interne cu apa focul și lemnul cu amarul săratul acidulatul piperatul și dulcele
Rămânem într-o clasă inferioară ne ocupăm de bucurie mânie fericire și desenăm vene și artere fanteziste pe coperțile manualului neliniștea tristețea și teama

" Pe imitatorul părelniciei să-l supunem cercetării așa cum facem cu fierul căutând să vedem dacă e fier curat sau are vreo crăpătură în el

Străinul, Platon


INDICAȚII DE CITARE:

Felicia Muntean, „Vivre c’ est dangereux- dit le professeur” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2024

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.