ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Felicia Muntean



Poem cu vis 

ei sunt în apă 
în timpul serii
în prizonieratul lor
cu salata de morcovi 
cu plastilina 
și prietena persecutată 
laolaltă 

Fii atent ce rece sunt!
Fii atent la muzica moale care curge peste tot!
Fii atent la bucle!

cu mâinile în apă 
acoperite 


Poem trist

Nu arunc niciun obiect 
toate rămân aici încremenite 
cărțile tale, puloverul, bricheta 
Încep să te urăsc în fiecare seară - cum mai joacă ochii tăi de liliac după lentilele fumurii!

Urăsc strălucirea mâinilor tale transparente, prințe!
Și fiecare cuvânt al tău pe care-l înghiți de îndată 
nemulțumit 
și apoi jubilând
gândindu-te iar la tine însuți adormind în cearceafuri albastre
seară de seară în aceeași melodie tristă și zgâriată 
Te urăsc și în toiul nopții 
când fantomele îți joacă la geam 
parcă te ia frica te apropii de mine plângi 
nu vezi nimic la doi pași 
iar pe tricicleta cu alții și alții 
Te apropii de mine, prințe 
Nu arunc niciun obiect, să știi 
Toate rămân aici încremenite 
( cărțile tale, puloverul și bricheta)


Poem foarte clar

Suntem foarte urâți amândoi dimineața când 
putem zări o femeie aplecată în afara ferestrei cu obrajii de copil
Dar în fiecare dimineață 
adormim la loc în preajma ferestrei 
se strecoară fumul 
gri și albastru 
în mari cercuri 
Îl cântărim în palme
În zori 
În cearceafurile albastre