ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Felicia Muntean

 
Fragmente adorative
I
 
O, stăpâne al meu
am fost atinsă de mâna - trandafir
aș fi vrut - preacucernic și neînchipuit serv al luminii - aș fi vrut să rămân încremenită în răcoroasa adiere fără de seamăn
 
Poruncește, insațiabil iubitor al desfătării
doar tu hotărăști
să pot rămâne în această crisalidă
Din ea, destoinic zidar, să-mi construiești castelul
Numai așa, stăpâne al meu, vei putea negreșit să mă îndepărtezi de cenușă
Tu, care aduci liniștea, care te ascunzi și care te arăți,
poruncește
să pot rămâne aici
O, stăpâne, îți spun
sunt în puterea ei
pentru totdeauna....
 
 
II
 
O, stăpâne al meu
Îmi ceri să pândesc lumina ta apropiindu-se
Nu mai știu încotro să privesc
Din tulburarea mea vine cenușa
Întunericul e pânda
Cum nu pot vedea curajul tău
Cum dormi fără pavăză sub stele
O, stăpâne
 
III
 
O, stăpâne al meu
ca o ceață străvezie lumina toată se risipește
Să fie ochiul meu vinovat
El nu mai poate țese vraja
Să fie firul ceții prea firav
Să fie oare aerul prea rar aici iar ceața nu se mai poate închega?!
O, stăpâne al meu
îndepărtează-mă de cenușă!
Statornicește-mă în adierea fără de seamăn
a trandafirului