ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Felicia Muntean




Exercițiile III

Când soarele se ascunsese după munte și nu mai arunca nicio sclipire, răsări luna, parcă neașteptat, un fragment de lună, un fel de petală aurie străpungea întunericul atotputernic 

Își propunea uneori o temă de reflecție, atenția zilei trecute o alegea..
Îi apăru în minte creanga înflorită cu care venise pe drum.
Se uita la glastră, la toate celelalte flori, văzu destul de limpede cum ele au fost odată în același arbore in care locuim cu toții.

Legenda lui se spunea în mare șoaptă: înțeleptul în haine lungi, foșnitoare de mătase stătea aici între cele patru zări, în sanctuarul său.
Prea generos din fire primi aici și Marea Umbră, o vrăjitoare care nu mai avea fideli de când înțeleptul ieșise la suprafață cu mătăsurile lui.
Cu ultimele ei puteri vrăjmășești, Marea Umbră rosti blestemul.
Înțeleptul e arborele.
La picioarele lui toți așteptăm mugurașii, frunzele lui de mătase.


Era un cer straniu, norii păreau din cerneală groasă, niște bureți uriași.
După fulgerul ascuțit, fără niciun comentariu, toți norii se împrăștiară, cerul e atât de limpede, poți scrie liniștit pe el. 

Zări, îngrozit, un vrej urcându-se pe balustrada  firavă, părea albastru, în lumina lunii, in plină iarnă...
Clopotele băteau disciplinate miezul nopții....
Planta respira greu, se urca pe acoperiș, in zori doar albastrul rezistase, absolut peste tot....


Și apoi, într-o liniște de zile mari, toate, dar absolut toate, și totul, absolut totul se aranjară într-o candidă armonie a confuzie, dintr-o mătase rară și ea ...