ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Felicia Muntean



Exercițiile II

 
Dormea până târziu și se îngrijora, nu mai putea prinde momentul când, din copacul de la fereastră, se ivea, foarte devreme – soarele. Abia se anunța - glasul stins al pitulicii pe care o zărise, în treacăt.

Aude iar sunetul strident al telefonului prelung într-o încăpere goală uriașă.
Se strecoară o pisică udă. Se refugiase de ploaie. Apoi fugi de zgomotul ascuțit.

Nu înțelegea - deși ajunsese la mijlocul cărții - de ce pe coperta ei era o păpușă veche cu cap de ceramică cu o privire vagă misterioasă, se uita undeva deasupra ta.
Se hotărî să rămână sub copac, să citească până la ultimul rând, se grăbi, a frunzărit precipitat ultimele pagini - păpușa îl aștepta.

Își luă ceaiul pe terasă, plantele sufereau deja de la arșiță, câțiva puieți parcă se înclinaseră, se sprijineau de zid.
Se uita fix la nor, îl amenința, îl ruga, se rezemă de zid.

Nu putea să plece în tabăra - tocmai îmbobocise trandafirul, n-avea cum să-l ia cu el ... se consolă cu păpușa de pluș, o ținea strâns la piept tot timpul.


În ziua aceea hotărî să se îmbrace în mov. Avea o mantie impresionantă mov - închis.
Își luă la plimbare pe marele bulevard și cimpanzeul care știa primele litere - avea și el o pălăriuță cochetă, șic, tot de culoare mov .

Dormi până târziu, a stat toată ziua cu ochii umflați de plâns, abia se mișca de colo colo, până când se gândi să se joace cu trenulețul, poate-i trece ..Se zări în vitrină, era un animal mititel, se apucă trist să spargă o sămânță de dovleac .

Avea un nou blazon, cu un dihor care strălucea puternic - îl dăduse cu o cremă albă, luminiscentă, voia să sperie toți copiii din cartier, scotea și un șuierat înfiorător, insuportabil.
Așa. Acum nu-i mai era frică doar lui .