ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Felicia Muntean



Exercițiile

Era chiar să întârzie, dacă nu și-ar fi găsit neobișnuit de ușor încălțările, fularul și mănușile. Ningea cu niște firișoare timide, fulgii aliniați aveau startul undeva deasupra blocului, se aruncau în șir, plăpânzi, încă nepregătiți, parcă.


La o mică distanță, foarte aproape, se întindea zgribulită câmpia, părea roz, străbătută de un croncănit vag care se pierdea în zare, unde apăreau masivi munții vineții. Chipul femeii domina peisajul, unul din ochii ei se îndepărta până în punctul cel mai înalt al perspectivei, ochiul ei violet și inelul ei chihlimbariu se adânceau tot mai mult într-un lichid ca mierea, se afundau în apropierea paravanului…Într-o junglă….entuziaste …. picături….pic….


La capătul celălalt, unii protestau cumva letargic, nu mai credeau că-i aude cineva…din spatele marelui paravan – o junglă cu plante entuziaste umezite cu picături proaspete.



Schița gestul de a se ridica, dar se răzgândea, se așeza la loc oftând adânc, spera să-i spună, să-i ordone cineva să iasă, în sfârșit, de acolo, să trântească ușa, s-o ia la fugă până la paravan (închipuia o junglă cu plante entuziaste umezite cu picături proaspete).
Dar nimeni nu-i cerea nimic, se așeza la loc, așteptând…
Chiar el în fond desenase paravanul când s-a întremat după escaladă – urcase pe niște înălțimi de ceară vineții, voia să mai vadă ochiul ei violet și inelul chihlimbariu, dar deja dispăruseră după ultimul punct al orizontului.
Paravanul ocupa acum tot orizontul, cu plante entuziaste și picături, rouă, junglă în locul chipului ei ce se pierde….