Putem vorbi despre o conștiință creativă?
În articolul pentru acest număr al revistei ANTHROPOS, voi aborda tema anunțată – Conștiința – din perspectiva creativității, și a tehnologiei. Mai precis, îmi propun să aduc în atenție importanța factorilor creativi, care apar tot mai mult în lumea digitală. De asemenea, voi urmări impactul acestora asupra conștiinței umane.
Fotografia și conștiința estetică
Pentru a înțelege mai bine sensul conștiinței creative, voi sublinia câteva detalii despre ce este o fotografie, și ce legătură are aceasta cu conștiința de sine. Fotografia, în general, fixează clipa, ne apropie de emoțiile retrăite sau poate, conturează o atmosferă atemporală. Etimologia cuvântul fotografie provine din limba greacă: φῶς (phōs) – care înseamnă lumină și γραφις (graphis) – care se traduce prin a scrie, adică scriere cu lumină. Astăzi, termenul de fotografie are mai multe semnificații:
- este tehnica de a crea imagini sub acțiunea luminii;
- este o imagine obținută prin această tehnică;
- este o ramură a artei grafice care folosește tehnologia modernă.
În cartea lui Susan Sontag, Despre fotografie, putem vedea că a fi educat prin intermediul fotografiilor, nu înseamnă același lucru cu educația primită de la vechile imagini artizanale (meșteșugărești), deoarece în jurul nostru există multe imagini care ne solicită atenția, ne sustrag de la alte activități. „Învățându-ne un nou cod vizual, fotografiile ne modifică și ne extind noțiunile despre ceea ce merită văzut și despre ceea ce avem dreptul să observăm.”[1]
Ceea ce anunță Sontag aici, presupune faptul de a ne da impresia că putem îngloba întreaga lume în minte, sub forma unei antologii de imagini; pentru că a colecționa fotografii înseamnă a colecționa lumea. Din perspectiva tehnicii, aparatul de fotografiat reprezintă un instrument ideal al „conștiinței însetate de cunoaștere”.[2] Aparatul clasic sau smartphone-urile performante surprind realitatea, o editează sau o păstrează misterios în memoria device-ului contemporan. Utilizatorul, însă, va reveni ori de câte ori dorește să-și împrospăteze impresiile surprinse într-o poză.
Este interesantă observația autoarei Despre fotografie că tehnologia modernă privește lumea ca pe un set de potențiale fotografii, ca pe o democratizare a experiențelor prin transpunerea în imagini. Dar oamenii moderni cum privesc lumea în care fotografiază orice, oriunde, oricum? (telefonul inteligent fiind mereu aproape, ca un membru al familiei).
Aparatele foto sunt niște „mașinării ale fanteziei”[3], deoarece folosirea lor creează dependență și influențează conștiința de sine. „În cele din urmă, oamenii vor învăța să-și exteriorizeze agresiunea mai degrabă prin intermediul aparatului foto decât prin arme, rezultatul fiind o lume și mai sufocată de imagini.”[4] Majoritatea fotografiilor nu-și păstrează încărcătura emoțională, pentru că ceea ce a impresionat la momentul fotografierii se pierde în timp, iar fotografiile care pot șoca, sunt acelea care ilustrează ceva nou.
Însă, ceea ce mi se pare fascinant în observațiile lui Susan Sontag, ține de distanța estetică, care pare a fi inserată în chiar experiența de a privi fotografiile, dar nu imediat, ci odată cu trecerea timpului. Această perspectivă denotă o așezare a evenimentelor, a emoțiilor și stărilor de conștiință, pentru a contempla altfel cele trăite în pozele analogice (pe foaia lucioasă) sau digitale (în laptop, tabletă, smartphone). Nevoia de a ne confirma realitatea prin fotografii reprezintă o latură estetică, dar și „forma cea mai irezistibilă de poluare mentală”.[5]
În perioada contemporană, un filosof precum Hans-Georg Gadamer, se referă la conștiința estetică, în cartea sa Adevăr și Metodă, pentru a scoate în evidență tocmai adevărul estetic. Conștiința estetică, despre care face vorbire Gadamer, înseamnă construirea spiritului și „implică o înstrăinare de realitate”[6], adică constituie criteriul esențial de acumulare a „tot ce are valoare artistică.”[7] Putem spune că fotografia, ca obiect artistic, reprezintă un adevăr întemeiat pe baza realității, a sensibilității fotografului, a simțului estetic. Însă, conștiința trebuie cultivată, pentru a depăși fiecare dintre simțurile naturale doar prin faptul că toate acestea sunt limitate asupra unei anumite sfere; este, așadar, un simț universal.[8] Gadamer vorbește despre „adevărul experienței estetice” ca un mod de a percepe arta, în general, „pur estetic”.[9]
În altă ordine de idei, putem să ne amintim despre diferența pe care ne-o oferă Immanuel Kant între reprezentări, unde pune în prim plan, conștiința. Filosoful german face distincția între:
- reprezentările obscure (cele pe care le avem de pe urma unor intuiții, dar nu suntem conștienți de ele);
- reprezentările clare și conștientizate.
„A avea reprezentări și totuși a nu fi conștient de ele, pare a fi contradictoriu; căci cum putem ști, că le avem, dacă nu suntem conștienți că le avem?”[10]
Creativitatea are în componența sa elemente ale conștiinței, dar și ale inconștientului. În acest context, trebuie menționat faptul că teoria estetică a lui Kant sugerează construirea legăturii dintre simțirea estetică și autoconștiința sau conștiința în sine, ceea ce determină un mod de autocunoaștere prin intermediul sensibilității. Iar imaginația creatoare (în pictură, fotografie, Inteligența Artificială etc.) reprezintă factorul central prin care spiritul ajunge la conștiința de sine.
Sinele creativ
Astăzi intrăm în dialog cu ChatGPT, postăm fragmente despre sine și urmărim viața altora. Realizăm multe fotografii cu orice ocazie, chiar și renumitele fotografii de tip selfie, în care sinele devine creativ, dar și digital. „Fotografia de tip selfie dă un sens nou expresiei conștiință de sine.”[11] Aceste autoportrete rapide, făcute cu un smartphone sau camera web, și distribuite prin intermediul rețelelor sociale, „pot imortaliza o viziune preconfecționată a unui sine public.”[12]
Datorită diverselor efecte de filtrare a unei fotografii, sinele real devine un sine digital, adică putem spune – un sine creativ. Acesta ajunge la conștiința de sine prin intermediul autoportretelor digitale realizate doar cu un telefon și editate apoi tot în același aparat, pentru a fi apreciate de către ceilalți prin cunoscutele „like-uri”. Este un lucru bun, atât timp cât nu deranjăm pe alții sau nu exagerăm cu postările. Altfel, se pierde din conștiința de sine, și din conștiința că putem crea ceva interesant.
Ne putem expune în mediul online, valorificând fotografiile realizate sau autoportretele din: cafenele, excursii, evenimente și altele. Astfel, vom evidenția partea noastră creativă digitală. În schimb, postările frecvente vor diminua din conștiința despre sinele real. „Un comportament autodistructiv este amplificat și chiar încurajat de informațiile ușor accesibile de pe site-uri și forumuri care-i vizează pe tinerii vulnerabili, cel mai grav cyber effect dintre toate.”[13] Tehnologia a devenit deja o normă sociabilă acceptabilă, unde exersăm sinele creativ; dar tehnologia consumă autonomie și creează dependență.
O filosofie de utilizare a tehnologiei vizează tocmai ceea ce descriu instrumentele digitale, pe care le permitem în viața noastră, motivele și constrângerile acceptate.[14] În această carte cu privire la Minimalismul digital, sunt indicate câteva exerciții și sfaturi pentru a folosi eficient internetul. Se recomandă să ne alocăm timpul unui număr mic de activități în mediul online, activități atent selectate, care susțin preferințele noastre și felul propriu de a fi. Căci, „oamenii nu sunt creați să fie conectați permanent”[15], ci să interacționeze ca ființe sociale, după cum considera încă Aristotel.
În concluzie, sunt de părere că putem vorbi despre o conștiință creativă, dacă avem un parcurs estetic în care spiritul se identifică cu lucrarea fotografică sau artistică pe care o realizăm; dacă este reprezentat un adevăr estetic. Să nu uităm că este important să fim responsabili de ceea ce creăm atât în viața reală, cât mai ales în mediul online, unde fluxul de imagini devine surplus sau ușor de accesat. A fi conștient creativ se pare că este o calitate a omului contemporan, ancorat în viața actuală și tehnologică, dar mereu atent la ceea ce spune, fotografiază, postează.
[1] Susan Sontag, Despre fotografie, Editura Vellant, București, 2014, p. 11.
[2] Ibidem, p. 12.
[3] Ibidem, p. 22.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem, p. 31.
[6] Hans-Georg Gadamer, Adevăr și Metodă, Editura Teora, București, 2001, p. 75.
[7] Ibidem.
[8] Cf. Ibidem, p. 25.
[9] Ibidem,p. 83.
[10] Immanuel Kant, Antropologia din perspectivă pragmatică, Editura Antet, București, 2013, p. 37.
[11] Mary Aiken, The Cyber Effect. Psihologia comportamentului uman în mediul online, Editura Niculescu, București, 2019, p. 179.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem, p. 208.
[14] Cf. Cal Newport, Minimalism digital. Concentrează-te pe propria viață într-o lume plină de zgomot, Editura Publica, București, 2019, p. 43.
[15] Ibidem, p. 111.
INDICAȚII DE CITARE:
Eugenia Zaițev, „Putem vorbi despre o conștiință creativă?” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 