Muzică creativă în lumea globală
Se știe că muzica este limbajul universal și vibrația iubirii (că tot au fost sărbătorile dragostei), stârnind emoții sau amintiri. De câteva sunete muzicale sau de unele melodii care plac, se bucură orice om, de pe oricare colț al globului. De aceea, aș spune că muzica a devenit un adevărat prieten, mai ales în zilele noastre când stăm ore în șir în fața ecranelor și ascultăm câteva piese muzicale de pe YouTube, Spotify sau alte platforme cunoscute. Din aceste considerente, propun spre atenție subiectul despre muzica creativă în lumea globală din care facem parte.
Pentru început, voi trece în revistă câteva repere filosofice despre muzică, subliniate de gânditorul antic, Platon, astfel:
- Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie lucrurilor/ oamenilor;
- Muzica se arată ca un izvor de pace profundă, de bucurie, dar și de sănătate sufletească și trupească;
- Muzica înseamnă graiul inimii și este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.
Sunt descrieri bune și idealiste, ce facem însă cu muzica care vine din alte spații și deranjează gustul nostru estetic? Pentru egoistul estetic acest lucru nu contează, căci muzica sa este „cea mai bună” și nu îi pasă de părerea celor din jur. „Egoistul estetic este acela, căruia îi este suficient propriul său gust; ceilalți pot să-i găsească versurile, tablourile, muzica etc. într-atât de proaste, încât să-l dezaprobe și să râdă de el.”[1] Dar el nu simte nevoia de critici ori aprobări, privitori sau spectatori.
Muzica mișcă lumea, creativitatea și dispoziția omului, cu condiția să ne fie nouă spre bucurie, nu spre deranjul altuia. De aceea, muzica trebuie să ajute, nu să perturbe liniștea și creativitatea, ceea ce este mai dificil în lumea globală, dar haotică de multe ori. Muzica clasică sau contemporană – ajută, cultivă și îndrumă, fiind „o cale puternică de unificare a culturilor, de globalizare și cooperare interculturală.”[2] Prin muzică, un artist se afirmă de multe ori în fața vecinilor culturali și a întregului glob. Astfel încât, muzica sa este auzită de diferite popoare și este urmărită de mii de vizitatori pe conturile de social media. Alți creatori de muzică bună rămân, însă, în umbră; pentru ei partea artistică fiind doar un hobby. În acest caz, cântecele sunt ascultate doar de persoanele apropiate, de prieteni sau colegi de breaslă.
Un lucru interesant pe care vreau să-l menționez aici este „prietenia muzicală” dintre Nietzsche și Wagner. Poate puțini cititori ai revistei ANTHROPOS cunosc faptul că renumitul filosof german, Friedrich Nietzsche, era și compozitor, astfel că vedea muzica prin prisma unui creator autentic. Acesta rămâne prieten cu Richard Wagner „atîta timp cît imaginea compozitorului și a operei sale coincid cu viziunea prometeică asupra personalității umane, pe care filosoful o hrănește o bună parte a vieții cu statura demiurgă a creatorilor romantici.”[3] Iar odată ce îi descoperă această latură superficială a creației sale, Nietzsche îi va reproșa prietenului de muzică tocmai lipsa de idei estetice. „Ambii fiind compozitori, valoarea estetică a laturii creatoare era un lucru de la sine, însă pentru idealizarea nietzscheană, muzica lui Wagner rămâne în umbră, întrucât îi lipsea ceea ce marii creatori scot la iveală prin creația lor. Și anume, Wagner nu dispunea de aspecte tainice spirituale acumulate de-a lungul timpului, precum geniile desăvârșite. Deși îl considera un artist bun, Nietzsche n-a văzut în Wagner aceste roade ale căutărilor îndelungate pentru a reda o formă, unde ar trebui să se reveleze eul artistic prin forța sa entuziasmantă.”[4]
Astfel, putem observa că din lipsa puterii arzătoare de creație, Nietzsche nu-l consideră pe Wagner un geniu autentic, întrucât arta adevărată (în viziunea sa) trebuie să fie opera geniului creator. „Muzica trebuie să copleșească prin forța ei creativă, susține Nietzsche.”[5] Ea ar trebui „să-l zguduie pe spectator pînă în măruntaie.”[6]
Atât Kant, cât și Nietzsche invocă acest tip de geniu superficial, prin lipsa entuziasmului atât de necesar muzicii creative originale. Trebuie de menționat faptul că deși acest tip de creator nu este plasat în categoria geniului autentic, totuși, el nu trece nici în tabăra oamenilor obișnuiți, întrucât puterea creatoare persistă. Geniul superficial are valoarea sa, fie datorită stărilor psihice ale acestuia, fie prin factorul agnostic al consumatorului de artă. O fi așa sau nu, putem verifica ascultând muzica compozitorilor amintiți în aceste rânduri. Așadar, vă invit la un concert virtual al muzicii lui Nietzsche și respectiv, a lui Wagner (pe imensul internet se găsește rapid, cu siguranță).
Fie că lucrăm la laptop sau ne relaxăm, muzica nu lipsește din căști sau de la boxele de diverse dimensiuni și capacități tehnologice. Deep house, muzică pentru concentrare și creativitate, remixată, muzică clasică sau pur și simplu, cântece retro, toate sunt în playlist-ul ascultătorului. Melomanul se încarcă astfel cu ingredientele muzicii creative pentru productivitatea proprie, pentru meditație sau relaxare și distracție.
În vremurile noastre, ascultăm sau auzim muzică instantaneu, de oriunde, cu voie sau fără. Căci, muzica răsună și în mall-uri, supermarket-uri, de la vecini ori în reclame. Un cântec nou este distribuit rapid în mediul online sau pe frecvențele media, iar în multe cazuri această inovație ajunge în playlist-urile cetățenilor naționali și internaționali.
Creatorul de conținut digital muzical a intrat în epoca de exprimare a sunetelor în mod direct, fără scrierea pe hârtie a notelor muzicale. Muzica creativă modernă se formează integral electronic, fără suportul livresc, datorită tehnologiei avansate. „Trecerea de la sunetul generat de instrumente acustice la fenomenul muzicii înregistrate direct digital are ca punct originar tendința de a explora interioritatea sunetului, atomizarea lui în microintervale și, o dată cu rafinarea mijloacelor de cunoaștere și aplicație științifică, diseminarea sa pe diverse suporturi media pentru a fi folosit ca atom al compoziției individuale.”[7] În subcapitolul intitulat „Digitalizare și materializare în creația muzicală virtual”[8] din cartea amintită adineauri, autorul face o analiză despre posibilitățile tehnologice asupra multor aplicații muzicale și identifică termeni operativi, dar și criterii de prelucrare a sunetului, care ajută la crearea muzicii contemporane. Ceea ce a prevăzut dirijorul englez de origine poloneză, Leopold Anthony Stokowski, încă din anul 1930, cu privire la transformarea de creativitate a muzicii, direct prin sunete, astăzi această metodă prinde contur tot mai mult datorită inteligenței artificiale.
Observăm că device-urile performante ajută chiar și imaginației creatoare spre o nouă operă muzicală. Aceasta din urmă este creată practic prin intermediul accesoriilor software de amplificare a performaței melodice și de simplificare a efortului de utilizare. Această tehnică de user-friendly îi determină pe mulți creatori moderni să vină cu muzică digitală cât mai atrăgătoare pentru ascultătorii interesați, însă nu întotdeauna într-un registru al creației autentice. Drept pentru care, vom creiona diferențe de muzică genială (apreciabilă poate conform teoriilor lui Nietzsche) sau muzică de geniu superficial (apropiată de cea a lui Wagner).
În finalul articolului, ne putem întreba ce loc ocupă muzica creativă într-o lume globală? Fie că ne gândim la filosofii idealiști amintiți mai sus, ori observăm noi înșine diversitatea muzicală în mediul online sau fizic, muzica rămâne latura esențială pentru armonia vieții. Un compozitor autentic sau un amator al muzicii va vedea melodia ca un balsam creator în orice cultură. Globalizarea muzicii este prezentă printre noi, atât acasă, cât și în vacanțe, prin căști ori la festivaluri. Drept urmare, rămânem prieteni cu creația muzicală, dar pe cât este posibil, fără a fi egoiști estetici.
Bibliografie:
- Ciascai, Liliana, Iuliana Marchiș, Educația interculturală și multimedia, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2008.
- Kant, Immanuel, Antropologia din perspectivă pragmatică, Editura Antet, București, 2013.
- Nietzsche, Friedrich, Cazul Wagner. Nietzsche contra Wagner, Editura Muzicală, București, 1983.
- Stănciulescu, George, Postmodernism și Digimodernism în muzică. Perspective filosofice, Editura Muzicală, București, 2013.
- Zaițev, Eugenia, Imaginația creatoare și jocul ideilor estetice la Immanuel Kant, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2019 (2021).
[1] Immanuel Kant, Antropologia din perspectivă pragmatică, Editura Antet, București, 2013, p. 32.
[2] Cf. Liliana Ciascai, Iuliana Marchiș, Educația interculturală și multimedia, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2008.
[3] Friedrich Nietzsche, Cazul Wagner. Nietzsche contra Wagner, Editura Muzicală, București, 1983, p. 6.
[4] Eugenia Zaițev, Imaginația creatoare și jocul ideilor estetice la Immanuel Kant, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2019 (2021), pp. 110-111.
[5] Ibidem, p. 112.
[6] Friedrich Nietzsche, op. cit., p. 93.
[7] George Stănciulescu, Postmodernism și Digimodernism în muzică. Perspective filosofice, Editura Muzicală, București, 2013, p. 60.
[8] Ibidem, pp. 60-65.
INDICAȚII DE CITARE:
Eugenia Zaițev, „Muzică creativă în lumea globală” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 