Modalități de modelare individuală prin creativitate și interculturalitate
Interculturalitatea este un mod de a relaționa cu străinii altor culturi, cu scopul de a percepe, a accepta, a respecta. Educația interculturală presupune o abordare pedagogică a diferențelor culturale. Astfel, se formează un dialog între școală și alte spații educative, pentru a privilegia interacțiunea cu persoane din alte culturi. Cultura înseamnă un ansamblu de valori în care activează persoane (elevi, profesori) cu scopuri spirituale, morale, artistice, fiind completate de ariile socio-umane.
Filosofia este disciplina ce analizează aspectele vieții, formează gândirea și spiritul individual. În acest sens, filosofia este calea de cunoaștere a sinelui, iar prin interacțiunea cu ceilalți, ne descoperim pe noi înșine; ne dăm seama de ceea ce suntem și ce putem. De aceea, o primă posibilitate de formare pentru interculturalitate prin intermediul filosofiei, este căutarea de sine prin interacțiunea cu celălalt. Însă, cealaltă persoană poate fi și un semen de aceeași etnie, dar poate fi și o persoană din alte țări și culturi. Astfel, prin punerea față-n față cu diverse culturi, individul își va îmbunătăți viziunea asupra sa și asupra propriei culturi. Va putea compara ceea ce știe despre sine cu ceea ce a descoperit în colegul venit dintr-o altă cultură. Este important să te cunoști pe tine, pentru a putea să-i cunoști pe alții. A te cunoaște înseamnă a te reprezenta comunității. Această cunoaștere poate apărea dacă oamenii sunt deschiși, deoarece posibilitatea deschiderii este indicată, de unii specialiști, printr-o anumită capacitate de interculturalitate, care este rezultatul unui proces de învăţare. Iar educația este producătoare de cultură. Un om cu fire deschisă își va dezvolta capacitatea de percepţie pentru tot ceea ce este străin, îl va accepta pe altul ca fiind altcineva și de la care poate învăța anumite lucruri pentru cunoașterea de sine. Important este ca să se contureze un echilibru, să nu fie o comuniune nici prea radicală, dar nici prea rigidă.
A doua posibilitate de formare pentru interculturalitate pornește de la ideea că filosofia este un mod de viață, o cale de adaptare și practicare a valorilor umane. Valorile morale și sociale moștenite trebuie păstrate și însușite. Valorizarea tradițiilor proprii va sta ca și obișnuință pentru respectarea valorilor culturii gazdă. Astfel, individul se va modela cu o multitudine de stimuli culturali, poate diferiţi, dar importanţi, asigurându-se o percepere, adaptare şi o trăire a diversităţii modalităţilor culturale din noul mediu. Este nevoie de o comunicare interculturală pentru a face schimb de valori din diverse grupuri de cultură.
Lumea contemporană se află într-o continuă schimbare, ceea ce duce la modificarea culturii şi a gândirii omului. Vechile aspecte despre lume sunt astăzi mai puţin adecvate ca reper noilor realităţi tehnologice. Cu toate acestea, filosofia rămâne a fi modelul şi învăţătura importantă pentru gândirea umană sănătoasă. De aceea, propun ca a treia metodă pentru modelarea interculturală să fie: dezvoltarea rațiunii prin exersarea calculelor logice și prin lectură. Comunicarea culturală dobândeşte astăzi noi trăsături: raţionalizare şi internaţionalizare. Raţiunea noastră capătă un „aer proaspăt” odată cu întocmirea ideilor de pricepere a lumii, iar adevărul constă într-o anumită formă de corespondență între gândire și acțiune. Aspectele gândirii vor forma căi spre noi experiențe interculturale.
A patra modalitate de formare pentru interculturalitate pornind de la științele socio-umane, consider că trebuie să fie implicarea. Un cetățean activ care participă la diverse activități de dezvoltare creativă, nu numai că va cunoaște principiile de bază despre umanitate și existență, dar va putea lua legătura cu cetățeni din alte orașe și chiar din alte țări. În acest sens, implicarea în activități educative va ajuta la construirea de noi prieteni interculturali. Odată cu dezvoltarea comunicării, culturile şi identităţile se transformă şi fiecare participă la transformarea altor culturi.
Filosofia este cunoaştere a tuturor ce sunt, iar definiţia cunoaşterii nu este una unanim acceptată. Există mai multe opinii şi percepţii.
„Aristotel înţelege cunoaşterea, la modul ideal, ca formând un sistem care este un corp de adevăruri interconectate în mod deductiv. Cunoaşterea ştiinţifică este cunoaşterea cauzelor: a da seama de motivul pentru care X este aşa cum este, şi pentru care trebuie să fie aşa cum este.”[1]
„Poziţia finală la care Descartes vrea să ajungă este aceea că putem avea o cunoaştere obiectivă a lumii; o cunoaştere independentă de felul în care se întâmplă să fim constituiţi din punct de vedere biologic; o cunoaştere dezinteresată care urmăreşte să ne elibereze de punctul nostru de vedere şi care spune cum sunt cu adevărat lucrurile din lume.”[2]
„Locke defineşte cunoaşterea drept „nimic altceva decât percepţia legăturii şi armoniei, sau dizarmoniei şi respingerii unora dintre ideile noastre. Scopul general al lui Locke este de a ne face să vedem că iubitorul de adevăr nu trebuie să susţină o propoziţie cu mai multă fermitate decât aceea garantată de dovezi.”[3]
Pornind de la aceste trei principii ale cunoaşterii, putem spune că omul dobândeşte cunoaşterea prin efort, însă a cunoaşte este un obiectiv important. Pentru a putea afla mai multe este necesar de respectat motto-ul: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Cu toate acestea, toţi trei filosofi amintiţi mai sus, înţeleg cunoaşterea ca pe o latură pozitivă, care trebuie accentuată conform realităţii.
Conceptul filosofic de cunoaștere desemnează un factor important din viață și este un criteriu esențial pentru a afla multe obiective și dorințe propuse atât despre sine, cât și despre societate. Cunoașterea include atât emoțiile, sentimentele, cât și sufletul, sinele și mintea, din motiv că ceea ce cunoști implică sufletul prin emoții și mintea – prin gândire. Ceea ce știi îți aparține, iar cunoașterea există în fiecare, fiind un factor liber.
„Constatăm că întreaga cunoaștere trebuie construită pe convingerile noastre instinctive. Nu putem judeca adevărat că există ceva ce nu cunoaștem nemijlocit. Întreaga noastră cunoaștere, cea a lucrurilor și cealaltă a adevărurilor, se sprijină pe experiență nemijlocită ca fundament al ei”.[4]
Cunoașterea poate fi raportată nu numai la sine, dar și la alți oameni. Ideea de a ne îmbunătăți cunoaștere presupune diverse metode de studiere a ceva și de obținere a unor rezultate. În filosofia greacă, Aristotel împărtăşeşte ideea conform căreia, dacă este posibilă cunoaşterea, aceasta trebuie să fie a ceva ce este real, iar ceea ce este real este etern şi neschimbat. Deosebirea dintre René Descartes şi John Locke se realizează prin faptul că primul filosof face parte din Raţionalism, ceea ce semnifică că mintea omenească poate stabili adevăruri numai prin raţiune. Locke fiind un empirist, consideră că ceea ce există poate fi cunoscut nu prin raţiune, ci prin experienţă. Aristotel pune problema cunoaşterii ca ceva ideal, care pare a fi o perspectivă standard cu aspecte concrete, ştiinţifice; în timp ce Descartes defineşte cunoaşterea ca fiind obiectivă şi independentă, ceea ce ţine de viziunea fiecăruia dintre noi, căci oricine cunoaşte sau se cunoaşte în diverse moduri.
Cunoaşterea este o realitate mai generală. Descartes consideră că o cunoaştere adevărată are la bază principiile clare şi necesare ale raţiunii, în timp ce Locke crede că toate opiniile trebuie să aibă ca temeiuri percepţiile, gândurile şi ideile prezente în minte. De asemenea, Locke susţine conceptul că ideile provin din senzaţie şi reflecţie, iar Descartes pune accent pe îndoială. La Aristotel principalul scop al cunoaşterii este adevărul. El consideră că temeiul îl constituie principiile imediate şi prime.
Din punct de vedere psihologic, dar totodată şi filosofic, distingem trei niveluri sau tipuri de cunoaştere: experienţa senzorială, raţionamentul deductiv şi intuiţia imediată a raţiunii. Cred că o cunoaștere autentică și creativă înseamnă modelarea individuală. Omul dorește să cunoască pentru a fi informat, căci, un om informat este un om puternic. A ști reprezintă rezultatul cunoașterii. Pot spune că orice cunoaștere se sprijină pe experiență și seriozitate. Numai atunci când cunoști, poți fi sigur de ceea ce știi. Tema cunoașterii este dependentă de spirit și minte, iar mintea reprezintă procesul de conducere a corpului și de analizare a informației, ducând la o dezvoltare și realizare a personalității. Ai dreptul de a cunoaște ceva în măsura în care nu afectezi libertatea sau cunoașterea cuiva. Astfel, cunoașterea înseamnă realitate, întrucât se bazează pe principii raționale.
Prin urmare, cultura este domeniul ce determină comportamentul cuiva. Fiecare se definește printr-o apartenență la grup social, care determină sursa de valorizare a propriei persoane. Odată cu interacțiunea cu altcineva de altă cultură, se poate obține atât o descoperire a celuilalt, cât și o cunoaștere a sinelui. Informațiile despre alte culturi și experiența de comunicare cu străinii, îl formează pe individ spre o viziune mai largă asupra lumii și a formării de sine din punct de vedere spiritual, rațional și cultural. Prin intermediul disciplinelor socio-umane, școala îl formează pe elev în vederea comunicării în societate și în diverse țări. Iar experiența proprie și aspectele multilaterale ale filosofiei, rămân a fi repere pentru cei care vor să cunoască și să se cunoască, căci orice trăire este un act personal care se dezvoltă prin proiectarea în altul. Modelarea individuală în perspectivă interculturală, corelată cu aspectele filosofice și creative, cred că oferă șansa de a descoperi multe lucruri internaționale și multiculturale.
Bibliografie:
- Constantinescu, Mihaela, Cultura în epoca post-umanismelor, Editura Univers Enciclopedic, București, 2006.
- Cucoş, Constantin, Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
- Russell, Bertrand, Problemele filosofiei, traducere de Mihai Ganea, Editura All, București, 1995.
- Shand, John, Introducere în filosofia Occidentală, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
[1] John Shand, Introducere în filosofia Occidentală, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 63.
[2] Ibidem, p. 94.
[3] Ibidem, p. 145.
[4] Bertrand Russell, Problemele filosofiei, traducere de Mihai Ganea, București, Editura All, 1995.
INDICAȚII DE CITARE:
Eugenia Zaițev, „ Modalități de modelare individuală prin creativitate și interculturalitate” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
