Lumină și întuneric în creativitate
Suntem la mijlocul verii și al anului, perioada când lumina soarelui este prezentă la cel mai ridicat nivel. Fie că vorbim despre caniculă/ mega-caniculă, cu care ar trebui să ne obișnuim, sau fie că observăm soarele (ori lipsa acestuia) în sufletul omului, cert este că lumina cea de toate zilele este atât de reală, precum se arată și întunericul. În articolul de față, propun spre atenția dvs. câteva nuanțe creative despre importanța luminii și a întunericului în sfera umanității. De ce avem nevoie de lumină în creativitate? Și, dacă aceasta are și părți întunecate?
O carte care mi-a atras privirea recent este – Luminile și umbrele sufletului de Petru Creția, apărută la editura Humanitas, București, 2023, prin care filosoful român vrea să sublinieze adevărul despre noi înșine. Omul este o ființă complexă, dar interesantă, ceea ce-l pune și în lumină, dar și în umbră. Frumusețile și urâțeniile acestuia contribuie de asemenea la modul său creativ. Atunci când este într-o stare foarte bună, creatorul aduce lumină în lucrările sale, dar și în jurul său. Căci, interioritatea sa este copleșită de forțe miraculoase, care se sting odată cu întristarea sau agitația lumii. În cartea sa, Creția subliniază următoarele: „Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?”
Drept pentru care, haosul lumii formează întunericul în general, și pe cel creativ în special. Un artist este creativ, atunci când are lumină în suflet. Cu toate acestea, sunt creatori ai artei contemporane care preferă incertitudinea, dizarmonia sau adrenalina pentru a realiza ceva inedit. Se poate spune că un temperament liniștit, izvorât dintr-o sănătate deplină, dintr-o organizare temeinică, precum și o minte luminată, pătrunzătoare și dreaptă, o voință cumpătată și blândă sunt însușiri pe care nici rangul, nici avuția nu le poate înlocui. Căci, acestea constituie lumina autentică în creativitate, iar opusul denotă umbrele sufletului, deci părți închise ale creativității. De aceea, lumina și umbra în creativitate depinde în mare parte de sufletul artistului, care sunt transmise apoi privitorului sau ascultătorului (în cazul muzicii, spre exemplu).
Starea de bine dă sens sau împlinire vieții, fiind lumina lucrurilor esențiale; iar fericirea perfectă a omului este în legătură cu intelectul și spiritul său. Astfel că fericirea înseamnă știință și înțelepciune, lumină sufletească și armonie a corpului; este ceea ce merită a fi cultivat cu rațiune și iubire. Întrucât creativitatea clasică din secolele trecute sau cea contemporană din zilele noastre, cere determinare și discernământ. A fi inventiv pentru un site, aplicație ori program modern, presupune o anumită creativitate izvorâtă din lumina sufletului (în limbajul lui Petru Creția).
În teza mea de doctorat, intitulată Imaginația creatoare și jocul ideilor estetice la Immanuel Kant, am studiat importanța luminii creatoare în subcapitolul „Imaginația în sfera geniului. Luciditate și creație”, în rândurile căruia susțin că există o imaginație spontană, dar și una bazată pe imitație, adică prima este din perspectivă creatoare, și cealaltă – dintr-un unghi al reproducerii, al recreării, adică al imitării. Pentru un geniu, ceea ce luminează principiile artistice este tocmai entuziasmul – acea forță interioară și plină de creativitate. Partea plină de entuziasm a unui geniu o vedem în special prin intermediul artele frumoase; iar prin apropierea de judecată, imaginația unui geniu devine mult mai lucidă, și astfel, se evidențiază forța sa creatoare.
Un alt aspect interesant pe care vreau să-l menționez aici, aparține autoarei germane, Ricarda Huch, care susține în lucrarea sa Romantismul german că: „Romantismul a lărgit și adîncit toate domeniile de activitate – religie, artă, știință –, a trimis raze în toate direcțiile, raze care au luminat iar apoi s-au stins”.[1] Ceea ce trebuie remarcat ține de răspândirea spiritului epocii romantice spre toate domeniile de activitate, cu toate că apoi această forță specială dispare sub umbra vremurilor. Romanticul se caracterizează printr-o stare pasivă față de activitatea lumii concrete, însă la început de drum, tocmai dânsul va da un îndemn spiritual pentru multe laturi din această lume.
După cum știm din istoria omenirii, Iluminismul nu este altceva decât „Secolul Luminilor”, adică un secol al rațiunii, al descoperii de noi domenii, cum ar fi: literatura bazată pe repere morale sociale, filosofia rațională, sociologia, și altele. Scopul Iluminismului era de a scoate în evidență formele culturale ale gândirii, în timp ce Romantismul s-a impus ca o reacție de completare față de Iluminism, contrastând cu forța imaginarului și a intuiției.
Voi reda mai jos un pasaj din teza mea de doctorat, care mi se pare atât de important pentru tema acestui articol:
„Legătura „critică” dintre Iluminism și Romantism o face Immanuel Kant, trecând de la reperele strict raționale la cele sensibile. Nu se știe cu certitudine dacă spiritul epocii romantice îl determină pe artist să creeze sau din contră, artistul influențează spiritul epocii prin creația sa. Tainele Romantismului ne determină să pătrundem în spiritul acestei epoci, dar fără a cunoaște cu exactitate care este adevăratul creator: artistul sau spiritul romantic. Totuși, puterea imaginației este cea care anunță posibilitatea de a crea, fie prin implicarea artistului cu abilități romantice (visătoare), fie prin influența epocii care deschide drumul spre o nouă cunoaștere. Pentru a găsi un posibil răspuns, putem doar să observăm maniera romantică a artiștilor în creațiile lor, dar și modul de scriere a filosofilor interesați de cunoașterea sensibilă. Forța activă a artistului sau influența epocii asupra operei creatorului invocă rezultatul unei creații autentice.”[2]
Așadar, Romantismul nu este o mișcare opusă Iluminismului lui Kant, ci mai degrabă se observă cum romanticii depășesc sfera Iluminismului, trecând dincolo de filosofia lui Kant, prin aceea că „ei încearcă să extindă știința dinspre necunoscut la cunoscut.”[3] În Iluminism exista o anumită ierarhie a facultăților de cunoaștere (cazul primei Critici a lui Kant), iar în Romantism vedem o dublă direcție: fantezia sau imaginația opusă rațiunii, și spiritul uman „ca o elipsă”.[4]
În concluzie, lumina și întunericul în creativitate depinde de starea spirituală a artistului. Creatorul autentic își exprimă ideile fie prin intermediul entuziasmului – acea lumină lăuntrică, fie prin umbra sufletului determinată de anturaj sau influența vremurilor contemporane. În Iluminism s-a pus accent pe dezvoltare prin intermediul rațiunii, iar în Romantism – pe calea spirituală și mai ales pe cea imaginară. Aici își face loc geniul, care lustruiește o lucrare artistică și îi redă lumina necesară pentru a deveni o artă autentică, adică o artă frumoasă. Rămâne la alegerea noastră dacă vom căuta lucrări create din puterea luminii sau dinspre întuneric.
[1] Ricarda Huch, Romantismul german, traducere și prefață de Viorica Nișcov, Editura Univers, București, 1974,p. 315.
[2] Eugenia Zaițev, Teza de doctorat intitulată Imaginația creatoare și jocul ideilor estetice la Immanuel Kant, Iași, 2018, p. 132.
[3] Nicolae Râmbu, Romantismul filosofic german, Editura Polirom, Iași, 2001,p. 38.
[4] Ibidem.
INDICAȚII DE CITARE:
Eugenia Zaițev, „Lumină și întuneric în creativitate” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 