Creativitatea ca rezultat al mirării
Pentru mine, uimirea sau mirarea se asociază cu creativitatea și cu arta în general, cu această frumusețe care, se spune, că va salva lumea. Dar oare când? Emoția profundă, admirația, ceea ce uimește cu adevărat – animă sufletul și conturează firea umană, în definitiv. În acest articol, îmi propun să identific câteva argumente despre faptul că arta autentică sau creativitatea profundă derivă din mirare, adică din ceea ce impresionează instantaneu.
Uimirea în regăsirea de sine
Uimirea poate contribui la regăsirea de sine, la punerea în lumină a ceea ce suntem (fără măști). În acest sens, voi face referire, desigur, la Criticile lui Immanuel Kant, care a văzut în cele două cunoscute categorii estetice (frumosul și sublimul) – un mod de admirație și de contemplare. Ce poate fi mai uluitor decât puterea de a aprecia, a admira și de a contempla un colț de natură sau o operă de artă? Cred cu tărie că această forță spirituală pe care ne-o șlefuiește uimirea spre a contempla natura sau arta, ne și transformă în mici creatori. Căci, ceea ce uimește și impresionează, conduce inevitabil, la noi emoții, adică la dinamicitatea sufletului și la imaginația creatoare. Sublimul presupune senzația de măreție, datorită complexității sale, care transmite stări de plutire, dar și de libertate; uimire, spaimă, sau din contră: bucurie, entuziasm, adică un joc liber al spiritului datorită emoțiilor puternice manifestate.
Natura invocată de Kant subliniază forța creativă a imaginației, iar sublimul întărește aceste aspecte prin caracteristicile sale de uimire și experiența de înălțare. „O furtună pe mare sau o prăbușire torențială de ape uluiește imaginația umană printr-o forță ce pare incomensurabilă în cel mai înalt grad cu forța corpului omenesc.”[1] Pe această filieră, ne putem aminti de pictorul german, David Caspar Friedrich, care a căutat în peisaj – „sufletul lumii”, observându-l în fiecare colţ al naturii. Poate tocmai în creația naturii vom găsi, negreșit, frumusețea extraordinară care va salva lumea, ne va direcționa spre noi înșine, spre cea mai bună versiune a noastră (în limbajul actual).
Pasionat de munţii înalţi şi îndepărtaţi ce apar contopiţi cu orizontul, artistul romantic amintit mai sus, invită privitorul la meditație, la conexiunea asupra legăturii sale cu spațiile verzi: reale, pictate (sau fotografiate, în zilele noastre). „Factorul romantic echivalent cu sublimul își pune amprenta asupra sufletului și imaginației pentru depășirea sinelui în fața naturii. În descrierea legăturii dintre suflet și natură, Kant ne atenționează că atunci când ne lăsăm în voia fenomenelor naturii prin forța imaginației, trecem de limita lăuntrică, astfel încât imaginația va juca un rol esențial în instaurarea în suflet a unui sentiment profund trezit în fața naturii, pentru depășirea limitelor noastre.”[2]
Astfel, ceea ce ne uimește, ne și plasează într-un cadru autentic și încărcat cu forțe noi de creativitate, fie în sfera artistică, peisagistică, fie în latura umană. „Uimirea, care se învecinează cu spaima, groaza și fiorul sfânt, de care este cuprins spectatorul în fața perspectivei masivelor muntoase ce se înalță spre cer, a prăpastiei adânci și a apei învolburate de pe fundul ei, a pustiurilor întunecate, ce invită la reflecții sumbre și altele, nu constituie o teamă reală, dacă spectatorul se știe în siguranță, ci numai o încercare de a ne lăsa în voia ei cu imaginația, pentru a simți forța acestei facultăți, de a combina emoția sufletului produsă în acest fel cu liniștea lui și astfel să devenim superiori naturii din noi înșine, deci și a celei exterioare nouă, întrucât ea poate influența sentimentul bunăstării noastre.”[3]
Ce putem crea prin prisma emoțiilor?
Emoțiile izvorâte din ceea ce ne impresionează instantaneu sau prin contemplare, reprezintă sursa autentică pentru a crea ceva. Dar ce anume? Putem crea orice: opere, lucruri/ lucrări, chiar și legături, atât timp cât sufletul se simte dinamic, iar imaginația – plină de idei estetice. Întrucât, jocul liber al ideilor estetice constituie fundamentul esențial al unei creații desăvârșite. Mirarea, în acest context, joacă un rol de descoperire și naturalețe.
Pentru întărirea celor afirmate, vă propun spre analiză exemplul personajului principal din cartea Micul Prinț de Antoine De Saint-Exupéry, volum tradus în peste câteva sute de limbi și care rămâne una dintre cele mai faimoase opere literare ale lumii. Conținând „fantezie filosofică”, cartea este scrisă pentru copii și „oameni mari”. După cum știm, în această scriere, eroul (numit Micul Prinț) era foarte curios din fire, și uluit de tot ceea ce descoperea, cuprins de mirarea celor apărute în calea sa. Îl impresiona și un desen, un om (mai ciudat în viziunea sa), un trandafir singur (dar care devine floarea lui), sau o vulpe vorbăreață și captivantă. Ceea ce leagă toate aceste cazuri este tocmai latura ascunsă a lucrurilor, care trebuie descoperită prin prisma emoțiilor.
„Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești”[4], i se spune Micului Prinț, care adresează insistent multe întrebări pentru a afla esența lucrurilor. Cum adică să îmblânzească lucrurile pentru a le cunoaște? (se întreabă eroul). Este vorba despre ceea ce vreau să aduc în atenția dvs.: „a crea legături”. Prin emoțiile trăite, prin stările descoperite și dorința de a crea o punte cu ceva sau cu cineva, ne plasăm în direcția de îmblânzire, adică de cunoaștere a spațiului, obiectului, omului. Aceste circumstanțe au loc doar dacă ne-a impresionat ceva, ne-a marcat datorită măreției sale, ne-a captivat într-un fel. Drept pentru care, uimirea va creiona traseul de cunoaștere, împrietenire, creativitate.
Închei aceste rânduri și gânduri, concluzionând că mirarea reprezintă latura pozitivă pentru creativitate, fiindcă ne scoate din zona de confort, precum și ajută să ne amplificăm competențele și emoțiile. Stările puternice apărute în fața unui munte magnific sau a unui val măreț de apă, mișcă sufletul și trezesc noi căi de uimire, afirmare, creare.
[1] Katharine Everett Gilbert, Helmut Kuhn, Istoria esteticii , Editura Meridiane, București, 1972, p. 302.
[2] Eugenia Zaițev, Imaginația creatoare și jocul ideilor estetice la Immanuel Kant, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2019 (2021), p. 213.
[3] Immanuel Kant, Critica facultății de judecare, Editura ALL, București, 2007, p. 196.
[4] Antoine De Saint-Exupéry, Micul Prinț. Cu ilustrațiile autorului, Editura Paralela 45, Pitești, 2023.
INDICAȚII DE CITARE:
Eugenia Zaițev, „Creativitatea ca rezultat al mirării” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 