Vita mortalis an mors vitalis (Fericitul Augustin)
Deși cei doi termeni – început și sfârșit – par a se exclude reciproc, în conștiința creștină ei se pot completa sau chiar suprapune. Căci, conform mentalității creștine, pentru cei drepți, sfârșitul vieții poate reprezenta începutul Vieții, în timp ce pentru cei păcătoși, sfârșitul vieții poate fi începutul Morții.
Acest joc viață / moarte sau început / sfârșit se întâlnește în numeroase lucrări teologice, în care simbolurile termenilor se întrepătrund, ei fiind interschimbabili. De pildă, la începutul Confesiunilor sale, în capitolul al șaselea al primei cărți, Fericitul Augustin își numește viața pe pământ cu ajutorul unui paradox: Nescio, unde venerim huc, in istam dico vitam mortalem an mortem vitalem. Nescio. (Confessiones 1, 6) „Nu știu de unde am venit aici, în această viață muritoare sau moarte viețuitoare. Nu știu”. Augustin era cunoscut pentru înclinațiile sale spre paradox și construcții simetrice, astfel, pentru el, viețuirea în trup este deopotrivă viață, însă cu caracter muritor, dar în același timp este și un fel de moarte vie, iar acest paradox se explică doar dacă este înțeleasă mentalitatea din acea perioadă. Creștinii, la fel ca vechii evrei, considerau viața ca fiind doar un loc de peregrinare, prin moarte având loc trecerea către viața adevărată, făgăduită dintru veșnicie. Viața care le-a fost dată oamenilor pe pământ este doar una aparentă; viața adevărată este cea de după moarte, așadar se poate spune că aici este moartea, iar dincolo viața și omul începe să trăiască prin moarte. Fericitul Augustin, în aceeași lucrare, deși admitea nemurirea sufletului, scria despre o anumită moarte a acestuia care are loc atunci când Dumnezeu îl părăsește pe om, după cum moartea trupului are loc atunci când sufletul părăsește trupul (cf. Confessiones 13, 2). Însă moartea sufletului este cea cu adevărat cumplită, căci, dacă moartea trupului este rea pentru cei răi, dar bună pentru cei buni (întrucât toți vor fi răsplătiți după fapte), cea a sufletului nu poate fi decât aducătoare de nenorociri. Prin harul pe care Dumnezeu l-a oferit oamenilor, moartea (văzută ca fiind opusă vieții) devine tocmai mijlocul prin care se trece la viață (cf. Confessiones 13, 4). Despre martiri, Fericitul Augustin considera că nimic nu poate fi mai de preț decât moartea prin care toate păcatele le sunt iertate și meritele mult sporite (cf. Confessiones 13, 7).
Comentând Evanghelia după Ioan, Augustin subliniază că doar prin moartea lui Hristos omul a dobândit viața adevărată. Deși legat de păcate, acesta nu a rămas în întuneric, căci moartea trecătoare a lui Hristos a ucis moartea lui veşnică (cf. Comentarii la Ioan 3, 13). Hristos a spus despre sine: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), astfel, această moarte a lui Hristos este numită de către Augustin printr-un paradox drept „moartea vieții”: „Moartea Vieţii, dacă se poate spune, Moartea Vieţii; ba chiar, deoarece se poate spune, [acest lucru] se spune într-un mod minunat. […] Dar în moartea lui Hristos a murit moartea, deoarece Viaţa moartă a ucis moartea, plinătatea Vieţii a înghiţit moartea, moartea a fost absorbită în trupul lui Hristos” (Comentarii la Ioan 12, 11).
Hristos spune despre sine în diferite capitole din Apocalipsă: „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (1, 8); „Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul” (21, 6) și „Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (22, 9). În teologia creștină Hristos este numit adesea prin aceste simboluri: alfa şi omega, adică începutul şi sfârşitul, principium („început”), deoarece nimic nu a fost înainte de El, dar şi finis („sfârșit”), deoarece, odată ce se ajunge la El, nu mai există nimic altceva. Se întâlnesc și numeroase reprezentări ale Lui în această ipostază, de pildă în lucrarea De laudibus sanctae crucis, în prima figură, Hrabanus Maurus Îl prezintă pe Hristos cu mâinile întinse în forma crucii, pe aureola Lui stă scris Rex regum et Dominus dominorum („Regele regilor și Stăpânul Stăpânilor”), pe fruntea Sa apare din nou cuvântul rex, iar între aureolă şi frunte se găsesc trei litere: A, M, Ω, semnificând începutul (alpha), mijlocul (medium) şi sfârşitul (omega).
Astfel, poate fi moartea considerată un sfârșit? Sau ea reprezintă începutul unei vieți noi? Sfârșitul reprezintă ceva încheiat, dar dacă omul credincios este convins că sfârșitul vieții trupești nu este nicidecum același lucru cu sfârșitul existenței, pentru el, moartea reprezintă mai degrabă începutul; sfârșitul vieții pământești este doar sfârșitul unei călătorii, viața adevărată începând după moarte. De aceea Sfântul Apostol Pavel îi mustră pe locuitorii din Tesalonic în prima scrisoare adresată acestora, cerându-le să nu se întristeze, să nu se asemuiască celor care nu au nicio nădejde în viața viitoare, care considerau că, odată cu moartea trupească, se termină totul. Căci, de bună seamă, „de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa [credem] că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (1 Tesaloniceni 4, 14).
Firește, viața nu trebuie desconsiderată, același Apostol Pavel, în epistola adresată locuitorilor din Filipi, comparând viața și moartea, o aprecia pe aceasta din urmă ca fiind superioară celei dintâi, căci ea aducea cu sine întâlnirea cu Hristos[1]; totuși, el a ales viața din milă pentru aproape, pentru a-l ajuta: „Căci pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup” (Filipeni 1, 21-24).
[1] O idee asemănătoare se întâlnește și în epistola adresată locuitorilor din Corint: „petrecând în trup, suntem departe de Domnul […] voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul” (2 Corinteni 5, 6-8).
INDICAȚII DE CITARE:
Diana Baraboi „Vita mortalis an mors vitalis” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 12/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 