Puterea din slăbiciune
După plecarea Sfântului Pavel, în Corint apăruseră noi predicatori care încercau să-l defăimeze și să atragă de partea lor cât mai mulți adepți; în acest context, Apostolul se vede nevoit să le scrie corintenilor cea de-a doua epistolă pentru a se apăra de acești amăgitori pe care el îi numește, cu ironie, cei mai de frunte dintre apostoli (în original: τῶν ὑπερλίαν ἀποστόλων, sintagmă întâlnită în Noul Testament doar în această epistolă, 2 Corinteni 11, 5 și 12, 11). În capitolul 12, Apostolul Pavel își legitimează autoritatea nu prin realizările ori minunile înfăptuite, ci prin experiența sa spirituală desăvârșită și, lucru aparent paradoxal, prin slăbiciuni. Apostolul începe cu relatarea unei experiențe care avusese loc în urmă cu 14 ani, atunci când a fost răpit fie în trup, fie în afara trupului, în cel de-al treilea cer, unde a auzit cuvinte care nu pot fi rostite; folosește adresarea la persoana a treia pentru a evita trufia, considerând că nu este un motiv de laudă, urmând sfatul lui Solomon să te laude altul și nu gura ta, un străin și nu buzele tale (Pilde 27, 2), afirmând că pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele (2 Corinteni 12, 5). Cuvântul utilizat în original, ἀσθένεια (termenul este derivat cu ἀ privativ de la substantivul σθένος „putere”, ceea ce ar însemna „lipsă de putere”), are o largă paletă semantică, denumind boala ori infirmitatea trupească (Ioan 5, 4-5: mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați […] de orice boală era ținut), neputința firii omenești (Romani 6, 19: Omenește vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru; Matei 26, 41: Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios), starea de vulnerabilitate a tuturor oamenilor, chiar și a arhiereilor, în fața ispitelor (Evrei 5, 2: Și el este cuprins de slăbiciune), natura muritoare a trupului omenesc în opoziție cu cel de după înviere (1 Corinteni 15, 43: Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere), însă în acest context, Apostolul Neamurilor îl folosește pentru a descrie propria sa fragilitate, pe care a înțeles-o drept o condiție obligatorie pentru a putea primi Harul. Deoarece s-ar fi putut semeți din pricina bogățiilor celor revelate, Apostolului i-a fost dat un ghimpe[1] în trup, un înger al Satanei și, chiar dacă I s-a rugat de trei ori lui Dumnezeu să-l îndepărteze, El l-a refuzat, spunându-i că De-ajuns îți este harul Meu, căci puterea Mea întru slăbiciune se desăvârșește (2 Corinteni 12, 9), altfel spus harul divin acționează acolo unde există fragilitate omenească. Această stare de aparentă neputință nu l-a făcut să cedeze, nu a fost un obstacol care l-a împiedicat să-și continue lucrarea, ci a reprezentat motivul pentru care a primit harul divin, căci, acceptându-și fragilitatea omenească, a lăsat puterea lui Dumnezeu să lucreze în el. În aparență un paradox, când sunt slab, atunci sunt tare (2 Corinteni 12, 9-10), afirmația arată că, pentru Apostol, slăbiciunea reprezintă un motiv de laudă, deoarece doar în lipsa puterii omenești se arată în mod desăvârșit puterea lui Dumnezeu, iar forța sa nu îi este proprie, ci vine de la El. În finalul epistolei, Apostolul compară atitudinea sa față de credincioși cu cea a unui părinte față de copiii lui, care nu se sfiește să agonisească pentru ei, căci nici el, nici Tit nu a avut parte de vreun folos de pe urma credincioșilor.
O slăbiciune, indiferent de natura ei, nu reprezintă un defect și nu este nici un eșec al omului, ci dimpotrivă, poate deveni un loc în care se manifestă puterea lui Dumnezeu, dovadă fiind multiplele exemple de oameni fragili, dar care au fost aleși de Dumnezeu și, cu ajutorul Lui, au înfăptuit fapte mărețe: Moise, cel care s-a plâns că vorbește greu și că este gângav (vide Ieșirea 4, 10), a fost cel care i-a scos pe evrei din robia egipteană și a primit Legea pe muntele Sinai; Ghedeon, cel mai mic din casa tatălui său (vide Judecători 6, 15), a fost ales de Dumnezeu să izbăvească poporul lui Israel din puterea madianiților, pe care i-a învins cu o armată de numai trei sute de oameni; Ieremia, rânduit să fie proroc peste popoare încă de dinainte de a ieși din pântece, s-a temut din pricina vârstei sale fragede (vide Ieremia 1, 5-6), dar a devenit unul dintre cei mai mari profeți etc. Ideea alegerii celor fragili în detrimentul celor puternici este dezbătută de Fericitul Augustin care, amintind vorbele Sfântului Apostol Pavel: Căci vedeți chemarea voastră, fraților, deoarece nu sunt mulți înțelepți după carne, nu sunt mulți puternici, nu sunt mulți nobili, ci Dumnezeu le-a ales pe cele fără forță ale lumii pentru a le tulbura pe cele puternice și Dumnezeu le-a ales pe cele neînsemnate ale lumii și pe cele de disprețuit și le-a ales și pe acestea care nu sunt așa cum sunt acelea, încât să fie distruse cele care sunt (1 Corinteni 1, 26-28), consideră că dacă Domnul ar fi ales învățați, poate s-ar fi spus că au meritat să fie aleși datorită învățăturilor lor: Domnul nostru Iisus Hristos, dorind să frângă orgoliul celor trufași, nu a căutat un pescar cu ajutorul unui orator, ci a câștigat un împărat cu ajutorul unui pescar. Mare a fost oratorul Ciprian, dar mai presus a fost pescarul Petru, datorită căruia mai târziu avea să creadă nu doar un orator, ba chiar și un împărat (Comentarii la Ioan, 7, 17).
Bibliografie și sitografie:
- Fericitul Augustin, Comentarii la Ioan;
- Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, București, 2001;
- Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer și Roland E. Murphy, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, traducere P. Dumitru Groșan, vol. VII, Galaxia Gutenberg, 2008;
- Craig S. Keener, Comentariu cultural-istoric al Noului Testament, Casa Cărții, Oradea, 2023;
- Biblia sau Sfânta Scriptură (https://www.bibliaortodoxa.ro/: 10 aprilie 2026).
[1] În original σκόλοψ, termen utilizat numai în acest context în Noul Testament, dar întâlnit frecvent în Vechiul Testament (Numerele 33, 55; Iosua 23, 13; Judecători 2, 3; Proverbe 22, 5; Ezechiel 28, 24 etc.) pentru a arăta o primejdie sau o iritare provocată de vrăjmași. Nu este clar dacă aici se referă la suferința fizică sau spirituală ori la persecuții externe; vezi și Craig S. Keener, Comentariu cultural-istoric al Noului Testament, Casa Cărții, Oradea, 2023, pp. 628-629, și Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer și Roland E. Murphy, Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură, traducere P. Dumitru Groșan, vol. VII, Galaxia Gutenberg, 2008, p. 194.
INDICAȚII DE CITARE:
Diana Baraboi, „Puterea din slăbiciune” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
