ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Diana Baraboi

Nădejdea creștină

τῇ γὰρ ἐλπίδι ἐσώθημεν· ἐλπὶς δὲ βλεπομένη οὐκ ἔστιν ἐλπίς· ὃ γὰρ βλέπει τίς ἐλπίζει; εἰ δὲ ὃ οὐ βλέπομεν ἐλπίζομεν, δι’ ὑπομονῆς ἀπεκδεχόμεθα. (Romani 8, 24-25) „Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, așteptăm prin răbdare”.

Dacă în literatura clasică termenul ἐλπίς (nădejde) avea atât conotații pozitive, cât și negative, adică „a spera că ceva se va întâmpla”, dar și „a se teme că ceva rău se va întâmpla”, „a se aștepta la ceva rău”, în Noul Testament el este mereu întâlnit cu sens bun. Căci nădejdea este mereu asociată cu răbdarea și cu bucuria, cu siguranța că lucrul cerut va fi împlinit, cu așteptarea vieții veșnice. Din punct de vedere științific, verbul ἐλπίζω este un derivat al substantivului ἐλπίς, care provine dintr-o rădăcină proto-indo-europeană, *welp- , cu sensul de „a aștepta”.

Preotul dr. Ioan Mircea diferenția nădejdea față de cele lumești, mai exact, nădejdea  cuiva de a primi înapoi un lucru împrumutat sau a dobândi un bun material, față de nădejdea în Dumnezeu, cea „strâns legată de mântuire și de făgăduințele Lui, care nu se văd”[1], și vedea nădejdea ca pe un dar de la Dumnezeu, care îl ajută pe om să se mântuiască. Oamenii, chiar de-ar fi plini de păcate, nu trebuie să dispere, ci, cu nădejde, să aștepte iertarea și viața veșnică.  

Opusul nădejdii este deznădejdea, mereu asociată cu slăbirea sau chiar cu lipsa credinței. Căci dacă un om crede, atunci el, în mod inevitabil, speră, în timp ce disperarea apare atunci când credința începe să i se clatine, iar îndoielile pun stăpânire pe sufletul său. Sfântul Isidor de Sevilla punea în legătură cei doi termeni, speranța (spes) și disperarea (desperatio): Spes vocata quod sit pes progrediendi, quasi est pes. Vnde et e contrario desperatio. (Etimologii 8, 2, 5) „Speranţa (spes) a fost numită [astfel], pentru că este piciorul (pes) unuia care progresează, ca şi cum [s-ar spune că] este un picior (est pes). De unde opusul ei este disperarea (desperatio)”. Definiția a fost preluată, în formă identică, două secole mai târziu, de către Hrabanus Maurus în lucrarea sa, De universo (De universo 4, 4, 3). Deși etimologia nu este corectă din punct de vedere științific, termenul spes provenind din proto-italică *spēs („speranță”), provenit, la rându-i, din proto-indo-europeană *spéh₁s („prosperitate”), un derivat al verbului *speh₁- („a avea succes”, „a prospera”), se remarcă motivarea externă, astfel, oamenii trebuie să meargă înainte cu speranță, să creadă că cele dorite vor fi împlinite. Și invers, cel care a abandonat lupta, care nu mai merge înainte, acela își pierde și speranța, devenind deznădăjduit. Nădejdea și credința sunt necesare, iar în lipsa celei din urmă, nădejdea se transformă în deznădejde. Nădejdea trăiește datorită încrederii că Dumnezeu va împlini rugămintea, chiar dacă nu în momentul în care omul I-a adresat-o. Pentru creștinii care se roagă speranța nu se rezumă doar la dorință, ci este o așteptare, o convingere că Dumnezeu îi va ajuta; ei au cu adevărat încredere că Dumnezeu le va împlini ruga, de aceea așteaptă fără a deznădăjdui.

Andrea Mantegna, Pallas alungând viciile din Grădina Virtuții

Speranța este strâns legată și de bucurie, căci nimeni nu poate fi trist dacă este convins că Dumnezeu îl va ajuta, după cum spunea și Psalmistul: ἵνα τί περίλυπος εἶ, ψυχή, καὶ ἵνα τί συνταράσσεις με; ἔλπισον ἐπὶ τὸν θεόν, ὅτι ἐξομολογήσομαι αὐτῷ· σωτήριον τοῦ προσώπου μου ὁ θεός μου. (Psalmul 42, 6-7) „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu”.

Și Sfântul Ioan Scărarul spunea că “cel ce nădăjduiește este bogat cu mult înainte de a avea o bogăție”[2]. Într-adevăr, căci așteptarea dublată de credința sinceră nu-i poate face omului decât bine. Nădejdea “este o înaintare, un salt peste timp, în viitor, este un ochean care apropie de ochii sufletești lucrurile foarte îndepărtate”[3].

La sfârșitul clasicului imn creștin al iubirii, Sfântul Apostol Pavel mărturisește: νυνὶ δὲ μένει πίστις, ἐλπίς, ἀγάπη: τὰ τρία ταῦτα. (1 Corinteni 13, 13) “Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea”, acestea reprezentând cele trei virtuți teologice. Același Apostol mărturisea în Epistola către Evrei: ἰσχυρὰν παράκλησιν ἔχωμεν οἱ καταφυγόντες κρατῆσαι τῆς προκειμένης ἐλπίδος: ἣν ὡς ἄγκυραν ἔχομεν τῆς ψυχῆς, ἀσφαλῆ τε καὶ βεβαίαν. (Evrei 6, 18-19) “Noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ținem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare”. Astfel, nădejdea întru dobândirea vieții veșnice îi face pe oameni să rabde toate suferințele și nedreptățile vieții pământene, vremelnice; martirii au îndurat chinuri inimaginabile, suportându-le doar având credința în viața veșnică făgăduită.

Creștinul trebuie să-și pună nădejdea nu în el însuși, nici în semenii săi, ci doar în Dumnezeu, și să aștepte cu răbdare ca ruga să-i fie împlinită.

Totuși, nădejdea nu este de ajuns, căci omul trebuie să aibă credință și să ducă o viață curată, în rugăciune, cu fapte bune, ajutându-și aproapele, fără a stărui în păcate, bizuindu-se pe faptul că Dumnezeu îl va ierta.

Bibliografie și sitografie:

[1] Preot Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 339.

[2] “Despre nădejdea creștină”: https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/invatatura-credinta-ortodoxa/despre-nadejdea-crestina-80556.html (20.09.2023).

[3] “Despre nădejdea creștină”: https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/invatatura-credinta-ortodoxa/despre-nadejdea-crestina-80556.html (20.09.2023).

INDICAȚII DE CITARE:

Diana Baraboi „Nădejdea creștină” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.

CUPRINS
ACASĂ