ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Diana Baraboi

Ipostaze ale iertării în Biblie

În Sfânta Scriptură iertarea apare de aproximativ 125 de ori[1], în diverse ipostaze. În Noul Testament termenul cel mai des folosit este verbul ἀφίημι („a ierta”), compus din prepoziția ἀπό („din”, „de la”) și ἵημι („a trimite”, „a arunca”), având, pe lângă sensul de „a ierta”, și cel de „a trimite”, „a scăpa de”, „a lăsa”. De aici derivă și substantivul ἄφεσις („iertare”) care înseamnă nu numai „iertare”, ci și „eliberare din închisoare” și „ștergere a datoriilor”. De asemenea, este folosit și verbul χαρίζομαι, derivat din χάρις („har”) cu sensul de „a ierta” și „a face o favoare”.

Iertarea divină este exemplificată de Iisus care, pe cruce, I-a spus Tatălui Său să-i ierte pe cei care Îl batjocoreau: „Părinte, iartă-i, că nu știu ce fac”[2] (Πάτερ, ἄφες αὐτοῖς, οὐ γὰρ οἴδασιν τί ποιοῦσιν). Evanghelistul Matei amintește că Iisus, atunci când i-a învățat pe apostoli cum să se roage, oferindu-le rugăciunea domnească, le-a explicat legătura dintre iertarea divină și cea omenească, cele două fiind dependente una de cealaltă: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi le-am iertat greșiților noștri […] Căci dacă le veți ierta oamenilor greșelile lor, vă va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu le veți ierta oamenilor [greșelile lor], nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre”[3] (καὶ ἄφες ἡμῖν τὰ ὀφειλήματα ἡμῶν, ὡς καὶ ἡμεῖς ἀφήκαμεν τοῖς ὀφειλέταις ἡμῶν. […] Ἐὰν γὰρ ἀφῆτε τοῖς ἀνθρώποις τὰ παραπτώματα αὐτῶν, ἀφήσει καὶ ὑμῖν ὁ πατὴρ ὑμῶν ὁ οὐράνιος: ἐὰν δὲ μὴ ἀφῆτε τοῖς ἀνθρώποις [τὰ παραπτώματα αὐτῶν], οὐδὲ ὁ πατὴρ ὑμῶν ἀφήσει τὰ παραπτώματα ὑμῶν). Porunca iertării apare și la evanghelistul Luca într-o formă asemănătoare, singura diferență notabilă fiind timpul verbului „a ierta”: „Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi îl iertăm pe tot cel care ne-a greșit”[4] (καὶ ἄφες ἡμῖν τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν, καὶ γὰρ αὐτοὶ ἀφίομεν παντὶ ὀφείλοντι ἡμῖν). Fără a-și ierta semenii, oamenii nu pot spera ei înșiși la iertare, după cum se vede și din pilda celor doi datornici[5]. Un om avea o datorie de zece mii de talanți către stăpân și, deoarece nu putea să o plătească, acesta și toți ai lui urmau să fie vânduți; datornicul și-a rugat stăpânul să-i ofere un răgaz și acesta, milostiv, l-a iertat. Dar și lui un alt slujitor la fel ca el îi datora o sută de dinari, iar când omul l-a rugat în același fel să-l păsuiască, acesta a refuzat să-l ierte și l-a aruncat în temniță. Stăpânul, aflând cele întâmplate, s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor. În această pildă este folosit doar verbul ἀφίημι, atât în dialogul dintre slugi și stăpân, precum și în îndemnul final al lui Iisus de a se ierta unii pe alții, pentru a nu fi pedepsiți de Tatăl Ceresc.

Parabola fiului risipitor – interpretare pedagogică | Doxologia

Iertarea le este poruncită oamenilor în numeroase rânduri[6] (ἀφίημι alternând cu χαρίζομαι), iar atunci când Petru Îl întreabă pe Hristos dacă trebuie să-i ierte fratelui său până de șapte ori, Acesta îi răspunde că de șaptezeci de ori câte șapte[7], unii teologi considerând că acest număr nedefinit ar însemna infinitul, deci iertarea nu ar trebui să aibă sfârșit.

Iertarea divină din partea lui Dumnezeu Tatăl apare limpede în pilda fiului risipitor[8]: tatăl nu numai că și-a iertat fiul care a greșit (acesta din urmă fiind un simbol pentru omul care și-a dat seama de păcatele sale, căci „și-a venit în sine”[9] și s-a căit), ci a și alergat înspre el, l-a sărutat și a pregătit un mare ospăț, tăind vițelul cel îngrășat (un simbol pentru sărbătoare).

Apostolul Pavel, în Epistola către Coloseni[10], amintește că oamenii erau morți din pricina fărădelegilor, dar Hristos i-a făcut vii împreună cu El, iertându-le greșelile (aici este utilizat verbul χαρίζομαι), ștergând zapisul ce era asupra lor. Teologii consideră acest zapis ca fiind un simbol pentru legea lui Moise, iar Hristos le-a iertat oamenilor păcatele săvârșite sub legea veche, aducând-o pe cea nouă; de altfel, același apostol amintește în alte epistole că oamenii nu mai sunt sub lege, ci sub har[11] și că ei sunt mântuiți prin har[12].  

În Vechiul Testament, mai exact în Levitic, se vorbește în repetate rânduri despre jertfele de ispășire, săvârșite pentru a obține iertarea lui Dumnezeu[13] (în toate versetele este folosit verbul ἀφίημι). Diferența dintre iertarea de dinainte de Hristos și cea de după El este ilustrată în Epistola către Evrei[14]unde apostolul amintește de vechile obiceiuri de a jertfi animale și a uda altarul cu sângele lor, căci, spune el, „fără vărsare de sânge nu exista iertare”[15] (χωρὶς αἱματεκχυσίας οὐ γίνεται ἄφεσις); dar jertfa lui Hristos este superioară, căci a răscumpărat păcatele prin sângele Său, care, după cum El Însuși le spune ucenicilor Săi, se varsă „spre iertarea păcatelor”[16] (εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν), astfel, acolo unde este „iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate”[17] (ὅπου δὲ ἄφεσις τούτων, οὐκέτι προσφορὰ περὶ ἁμαρτίας).

Oamenii se pot ruga lui Dumnezeu pentru iertare, așa cum a făcut Moise în pustiu[18] atunci când a recunoscut păcatele și nelegiuirile poporului său și L-a rugat pe Dumnezeu să meargă înaintea lor (din nou este folosit verbul ἀφίημι). De asemenea, oamenii pot primi iertarea (ἄφεσις) dacă se căiesc și se întorc la Dumnezeu[19], singurul păcat care nu poate fi iertat fiind hula împotriva Duhului Sfânt[20].

Hristos le-a dat ucenicilor puterea de a ierta în numele Său: „Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute”[21] (ἄν τινων ἀφῆτε τὰς ἁμαρτίας, ἀφέωνται αὐτοῖς· ἄν τινων κρατῆτε, κεκράτηνται).

Iertarea aduce cu sine împăcarea sufletească, fie dintre Dumnezeu și om, fie dintre oameni, lăsând în urmă greșelile și privind cu speranță spre viitor.

Bibliografie:

  • Leland Ryken, James C. Wilhoit și Tremper Longman III (editori), Dicționar de imagini și simboluri biblice, Editura Casa Cărții, Oradea, 2022.
  • J. D. Watson, Un cuvânt pe zi. Cuvinte-cheie din Vechiul Testament, Traducere de Gabriela Boeru Ander, Editura Casa Cărții, Oradea 2018.

Sitografie:

[1] Leland Ryken, James C. Wilhoit și Tremper Longman III (editori), Dicționar de imagini și simboluri biblice, Editura Casa Cărții, Oradea, 2022, pag. 414.

[2] Luca 23, 34.

[3] Matei 6, 12-15.

[4] Luca 11, 4.

[5] Vide Matei 18, 23-35.

[6] Vide Marcu 11, 25-26; Luca 17, 3-4; Coloseni 3, 13; Efeseni 4, 32.

[7] Cf. Matei 18, 21-22.

[8] Vide Luca 15, 11-32.

[9] Luca 15, 17.

[10] Vide Coloseni 2, 13-14.

[11] Cf. Romani 6, 14-15.

[12] Cf. Efeseni 2, 5.

[13] Vide Leviticul 4; 5, 1-13.

[14] Vide Evrei 9.

[15] Evrei 9, 22.

[16] Matei 26, 28.

[17] Evrei 10, 18.

[18] Vide Numerii, 14, 19.

[19] Cf. Faptele 10, 43; 26, 18.

[20] Cf. Matei 12, 31-32.

[21] Ioan 20, 23.

INDICAȚII DE CITARE:

Diana Baraboi „ Ipostaze ale iertării în Biblie” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2024

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.

CUPRINS
ACASĂ