Iluzia ca refugiu
No rechaces tus sueños, hija mía;
sin la ilusión, el mundo ¿qué sería?
(Ramón de Campoamor)[1]
De multe ori viața te aduce într-un moment în care singura modalitate de a rezista este refugiul într-o iluzie și astfel ajungi să duci o „viață dublă”: una în realitatea cotidiană, care te macină și te termină sufletește, și una iluzorie, în care toate problemele au rezolvare, în care toate frustrările acumulate se spulberă, iar viața pare să aibă un sens. Atunci ești fizic într-un loc și cu mintea în altul, înconjurat de unii oameni în viața de zi cu zi, dar tânjind după alții în minte. Firește, toți oamenii au iluzii, visuri împlinite sau nu, planuri de viitor, dorințe și așteptări, unele realizabile, altele de-a dreptul improbabile, dar la care nu renunță. Totuși, când devine iluzia o obsesie? Când ea încetează de a mai fi un vis obișnuit și se transformă într-o realitate paralelă, care devine chiar mai importantă decât cea în care trăiești cu adevărat? Când iluzia devine chiar preferabilă în fața realității și alegi, în deplină cunoștință de cauză, să te menții într-o lume proprie, în care dispar atât granițele dintre trecut, prezent și viitor, precum și cele dintre real și imaginar? Astfel, unele lucruri neplăcute care au avut loc îți trec din nou prin fața ochilor, dar acum toate decurg așa cum ți-ai fi dorit, iar viitorul incert devine un prezent perfect. Alteori amesteci în mod voit întâmplări reale și imaginare și ajungi să trăiești același episod de mai multe ori, adesea în mod diferit, în funcție de starea de spirit; și ești conștient că numeroase visuri pe care le ai se opun reciproc și niciodată nu le vei putea trăi aievea pe toate, dar nimic nu te împiedică să continui să visezi.
Adesea oamenii doborâți sufletește dintr-un motiv sau altul nu duc lipsă de sfaturi, că ei trebuie să lupte, să treacă peste, să lase în urmă ceea ce le-a făcut rău, să uite și să meargă mai departe, ba chiar sunt „certați” de cei din jur că ei înșiși sunt cauza nefericirii lor, că ei nu vor să se schimbe și că aleg în mod conștient să se complacă într-o situație care le aduce nemulțumiri. Însă, din păcate, uneori, oricât ai încerca, nu poți schimba realitatea, căci ea nu ține doar de tine și atunci iluzia devine în mod inevitabil necesară pentru a supraviețui traumei care te apasă.
Amarnic este atunci când ești conștient că trăiești într-o iluzie care, cel mai probabil, nu va deveni niciodată realitate, dar nu poți renunța la ea, căci este singurul lucru care îți dă puteri, iar atunci ea nu mai este nici un moft, nici un vis nevinovat, ci este motivul de a trăi. Prin urmare, atunci când realitatea este prea cruntă, alegi conștient să trăiești într-o iluzie care te amăgește și te dezamăgește deopotrivă, dar căreia nu i te poți opune sub niciun chip.
Însă evadarea din realitate nu trebuie să fie neapărat văzută ca un lucru rău, ca un pericol, ca o boală cumplită care necesită un tratament, căci ea reprezintă pur și simplu un fel de apărare în fața unor lucruri pe care nu le poți schimba. Chiar dacă pe cât sunt de mari iluziile, pe atât de mari pot fi uneori și dezamăgirile, ele nu trebuie abandonate; visurile te ajută să depășești momente grele, să poți rezista așteptării unor perioade mai bune, astfel că de cele mai multe ori nici nu vrei să evadezi din această lume ideală pe care ți-ai construit-o.
Poetul, dramaturgul și filozoful spaniol Ramón de Campoamor scria într-una din operele sale: No rechaces tus sueños, hija mía; sin la ilusión, el mundo ¿qué sería? („Nu-ți respinge visurile, copila mea; fără iluzie, ce ar fi lumea?”); într-adevăr negarea dorințelor aduce mai multă durere decât neîmplinirea lor, iar renunțarea la iluzii poate produce o durere mai mare decât trăirea în incertitudine, dar cu speranță. Și scriitorul Mark Twain considera că fără iluzii un om doar există, dar el nu mai poate trăi cu adevărat: Don’t part with your illusions. When they are gone you may still exist, but you have ceased to live[2] („Nu renunța la iluziile tale. Când ele nu vor mai fi, poți să mai exiști, dar ai încetat să trăiești”). Victor Hugo vedea iluziile ca pe niște mijloace de susținere a sufletului omului, asemănătoare aripilor unei păsări: L’âme a des illusions comme l’oiseau a des ailes; c’est ce qui la soutient[3] („Sufletul are iluzii așa cum păsările au aripi; aceasta este ceea ce îl susține”). Într-adevăr, iluziile îți dau „aripi” care te ajută să zbori și să ajungi cu mintea și cu sufletul în locuri inaccesibile, dar pe care ți le dorești cu ardoare, iar în momentul în care rămâi fără ele te simți pierdut, incomplet și debusolat.
Se spune că mulți oameni vor să-ți taie aripile, doar pentru că ai putea zbura mai sus decât ei, dar dacă de răutatea lumii nu te poți apăra mereu, e important să nu ți le frângi singur, să nu renunți la visurile tale, oricât de nebunești ar părea.
Bibliografie și sitografie
– CITATE, MAXIME, AFORISME, CUGETĂRI, DICTOANE, FRAZE CELEBRE, FRAZE CU O CONSTRUCȚIE LITERARĂ DEOSEBITĂ, EDIȚIE ÎNGRIJITĂ de Gheorghe SCÂNTEI, Editura „Mușatinii” Suceava, 2016.
– Doloras y Humoradas | Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes (https://www.cervantesvirtual.com/obra-visor/doloras-y-humoradas–0/html/ff0e762a-82b1-11df-acc7-002185ce6064_8.html) 12 ianuarie 2025.
– VICTOR HUGO et AILES: 3 citations et phrases, ses plus belles pensées (https://citation-celebre.leparisien.fr/auteur/victor-hugo?theme=ailes) 12 ianuarie 2025.
– Quote by Mark Twain: “Don’t part with your illusions. When they are g…” (https://www.goodreads.com/quotes/17-don-t-part-with-your-illusions-when-they-are-gone-you) 13 ianuarie 2025.
[1] Doloras y Humoradas | Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes (https://www.cervantesvirtual.com/obra-visor/doloras-y-humoradas–0/html/ff0e762a-82b1-11df-acc7-002185ce6064_8.html) 12 ianuarie 2025.
[2] Quote by Mark Twain: “Don’t part with your illusions. When they are g…” (https://www.goodreads.com/quotes/17-don-t-part-with-your-illusions-when-they-are-gone-you) 13 ianuarie 2025.
[3] VICTOR HUGO et AILES: 3 citations et phrases, ses plus belles pensées (https://citation-celebre.leparisien.fr/auteur/victor-hugo?theme=ailes) 12 ianuarie 2025.
INDICAȚII DE CITARE:
Diana Baraboi „Iluzia ca refugiu” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 12/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 