„Dumnezeu și odihnindu-Se lucrează, și lucrând Se odihnește”[1]
Ziua odihnei reprezintă o tradiție iudeo-creștină, ea nefiind atestată la alte popoare; romanii, de pildă, aveau diverse festivități închinate zeilor, dar ele erau legate de momente ale anului și nu de o zi anume. La iudei porunca respectării Sabatului apare clar exprimată de Dumnezeu în cadrul Decalogului (vide Ieșirea 20, 8-11 și 34, 21; Deuteronomul 5, 12-15), precum și în alte contexte ce prezintă rânduieli generale (vide Ieșirea 23, 12; Leviticul 23, 3 ș.a.), deoarece El Însuși S-a odihnit după ce a creat lumea, dar mai ales pentru amintirea scoaterii poporului iudeu din robia egipteană. Părinții Bisericii se bazau pe o etimologie populară, considerând că în limba ebraică sabbatum este tradus odihnă[2], fie pentru că în ea Dumnezeu S-a odihnit după ce a terminat lumea, fie pentru că în ea Hristos S-a odihnit în mormânt[3]. Pentru creștini duminica a devenit ziua odihnei, în primul rând deoarece atunci a înviat Domnul, dar superioritatea ei în fața Sabatului a fost arătată încă din vechime, căci ea reprezintă prima zi a timpului, în care au fost formate elementele lumii, în care au fost creați îngerii, în care a fost dată pentru prima oară în deșert mană din cer[4].
Sfântul Apostol Pavel amintește de odihna veșnică promisă iudeilor, dar pe care nu au dobândit-o, întrucât nu au crezut în Hristos, pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis: «M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea» (cf. Evrei 3, 11; 3, 18), chiar dacă lucrurile erau săvârșite de la întemeierea lumii. Căci undeva, despre ziua a șaptea, a zis astfel: «Și S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea de toate lucrurile Sale» (cf. Facerea 2, 2; Ieșirea 31, 17). Și în același loc, zice iarăși: «Nu vor intra întru odihna Mea!»(Evrei 4, 3-5). Este vorba despre odihna spirituală, care reprezintă „chipul armoniei interne sufletești”[5]; pe aceasta o vor gusta oamenii obosiți, împovărați și apăsați de poverile păcatelor, atunci când Hristos le va ridica jugul și le va aduce pacea sufletească: Jugul Meu este blând, iar povara Mea este ușoară (Matei 11, 30).
Fericitul Augustin, de-a lungul Comentariilor la Ioan[6], face multiple comparații între iudei și creștini, primii fiind considerați de neiertat deoarece nu L-au recunoscut pe Hristos: «Dar ai Săi nu L-au primit» (Ioan 1, 11). Cine sunt ai Săi? Oamenii pe care El i-a făcut. Iudeii pe care i-a făcut la început să fie deasupra celorlalte neamuri. Pentru că celelalte neamuri se închinau la idoli și îi slujeau pe demoni, dar acel popor era născut din sămânța lui Avraam; ei înșiși erau pe deplin ai Săi, deoarece erau înrudiți și după carnea pe care El S-a învoit s-o ia asupra-I[7]. Poporul ales este numit un popor carnal încă[8], popor care trăia sub Lege, nu sub har; iudeii nu înțelegeau lucrurile spirituale, întrucât ei trăiau carnal, așteptând răsplăți materiale. Deși cele zece porunci sunt valabile atât pentru iudei, cât și pentru creștini, acestora din urmă li se poruncește mai mult, căci li se poruncește respectarea lor într-un mod spiritual. Spre exemplu, în ceea ce privește cea de-a patra poruncă, iudeii respectă ziua Domnului precum robii, pentru exces, pentru beție. N-ar fi mult mai bine ca femeile lor să toarcă lâna în acea zi, în loc să danseze pe terasă?[9] Fraților, departe de a spune că ei respectă ziua Domnului. Creștinul respectă ziua Domnului într-un mod spiritual, abținându-se de la o muncă servilă. Dar ce înseamnă [să se abțină] de la o muncă servilă? [Să se abțină] de la păcat[10], altfel spus creștinilor li se poruncește respectarea zilei Domnului într-un mod spiritual, ei fiind invitați să gonească toate gândurile carnale, căci doar așa se vor afla sub har. Astfel, continuă Fericitul Augustin, chiar dacă atât iudeii, cât și creștinii au primit aceleași porunci de la Dumnezeu, răsplățile promise sunt diferite: întrucât iudeii uitau adesea de Dumnezeu și cădeau în venerarea idolilor, dar nici nu puteau înțelege lucrurile spirituale, aveau nevoie de lucruri pe care să le poată vedea, de făgăduințe carnale[11] și binefaceri materiale, spre deosebire de creștini, cărora li se promitea viața veșnică și cunoașterea lui Hristos, căci aceasta este viața veșnică, să Te cunoască pe Tine, Unul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3).
Mai departe, interpretând vindecarea bolnavului din bazinul cu cinci pridvoare[12] (vide Ioan 5, 1-17), Fericitul Augustin se axează în mod deosebit pe răspunsul lui Hristos oferit iudeilor la acuzația de călcător al Legii: Tatăl Meu lucrează până acum și Eu lucrez (Ioan 5, 17). Astfel, iudeii înțelegeau respectarea Sabatului în chip carnal, imaginându-și că Dumnezeu S-ar odihni fizic după munca de a făuri lumea și de aceea a hotărât consfințirea acelei zile, din care a început să Se odihnească de la muncile Sale, însă un creștin trebuie să respecte ziua odihnei în chip spiritual, mai exact să se abțină de la orice muncă servilă, adică de la orice păcat, căci Însuși Domnul spune: Cel care face un păcat este robul păcatului (Ioan 8, 34), doar așa va dobândi tihnă în inimă, adică liniște spirituală. Dar, continuă episcopul de Hipona, cu toate că oamenii fac eforturi în această lume pentru a dobândi odihna, totuși, ei vor găsi odihna desăvârșită doar atunci când vor ieși din această viață, după cum spunea și în altă predică: Intri în casa ta pentru odihnă trecătoare, intri în Casa lui Dumnezeu pentru odihnă veșnică[13].
În ceea ce privește odihna lui Dumnezeu, s-a spus că El S-a odihnit deoarece nu a mai făcut nicio creatură după ce toate au fost terminate, căci s-a scris în Facerea: și Dumnezeu le-a făcut pe toate foarte bune (Facerea 1, 31) și s-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea (Facerea 2, 2). Astfel, omul nu trebuie să râvnească la odihnă decât după ce a făcut fapte bune și, după cum Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa în ziua a șasea și cu el a terminat toate faptele Sale foarte bune și S-a odihnit în ziua a șaptea, tot așa și omul să râvnească la odihnă doar după ce se va întoarce la asemănarea în care a fost făcut și pe care a pierdut-o păcătuind. Fericitul Augustin insistă pe simbolismul din spatele odihnei lui Dumnezeu, căci Cel Care a făcut lumea prin cuvânt nu are nevoie de odihnă fizică.
Totuși, nici Dumnezeu nu a vorbit fals prin Moise atunci când a spus că Dumnezeu S-a odihnit pentru toate lucrările Sale în ziua a șaptea (Facerea 2, 2), nici Iisus atunci când le-a spus iudeilor că Tatăl Meu lucrează până acum și Eu lucrez (Ioan 5, 17), căci dacă l-ați crede pe Moise, M-ați crede și pe Mine; căci despre Mine a scris el (Ioan 5, 46). Prin urmare, nu e ca și cum Dumnezeu Și-ar fi pierdut puterile lucrând la creația Sa și avea nevoie să Se odihnească precum un om, ci, prin faptul că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea (Facerea 2, 2) Sfânta Scriptură Îl vestea printr-o mare taină pe Mântuitorul Iisus Hristos Care avea să Se odihnească în ziua a șaptea pentru toate lucrările Sale. Citiți Sfânta Evanghelie și vedeți cât de mult a lucrat Iisus![14], îi îndeamnă pe credincioși episcopul de la Hipona, conștient fiind că vorbele nu sunt niciodată de-ajuns pentru a descrie toate faptele lui Hristos. Acesta a venit pentru a împlini cele scrise despre El de către profeți, de pildă a spus Mi-e sete (Ioan 19, 28) și a primit oțet pe un burete încât să se împlinească ceea ce s-a spus și în setea Mea Mi-au dat să beau oțet (Psalmii 68, 21); astfel, de îndată ce toate lucrurile Sale au fost împlinite, a murit și în ziua de Sabat S-a odihnit în mormânt pentru toate lucrările Sale. Prin urmare, Hristos a lucrat în ziua de Sabat deoarece ea a fost rânduită întru vestirea Sa, iar Tatăl prin El a creat lumea, prin El a făcut toate lucrările și prin El conduce în continuare lumea în aceste lucrări.
Bibliografie primară
- Fericitul Augustin, Comentarii la Ioan;
- Isidor de Sevilla, Despre îndatoririle ecleziastice;
- Hrabanus Maurus, Despre instruirea clericilor.
Bibliografie secundară
- Pr. Victor Aga, Simbolica biblică și creștină. Dicționar enciclopedic, Ediția a II-a, Editura Învierea, Timișoara, 2025;
- Preot dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995;
[1] Fericitul Augustin, Comentarii la Ioan, 17, 15.
[2] sabbatum < gr. veche σάββατον („sabat”) < ebraic. שַׁבָּת („sabat”), poate dintr-un cuvânt acadian cu sensul de „o zi de la mijlocul lunii”.
[3] Vide Isidor de Sevilla, Despre îndatoririle ecleziastice, 1, 31 și Hrabanus Maurus, Despre instruirea clericilor, 2, 38.
[4] Vide Isidor de Sevilla, Despre îndatoririle ecleziastice 1, 25 și Hrabanus Maurus, Despre instruirea clericilor 2, 42.
[5] Pr. Victor Aga, Simbolica biblică și creștină. Dicționar enciclopedic, Ediția a II-a, Editura Învierea, Timișoara, 2025, pag. 265.
[6] Vide Comentarii la Ioan 2, 12; 3, 19; 10, 9; 17, 14-15 ș.a.
[7] Comentarii la Ioan 2, 12.
[8] Comentarii la Ioan 3, 19.
[9] Aceeași idee se întâlnește și la Hrabanus Maurus, Despre instruirea clericilor 2, 46: Dar totuși cine vrea […] să fie liber de la agricultură pentru a se deda la ospețe și beție sau să își dedice atenția glumelor fără rost, să știe că păcătuiește mai mult prin acest fel de timp liber, decât dacă s-ar fi apucat de vreo lucrare folositoare.
[10] Comentarii la Ioan 3, 19.
[11] Comentarii la Ioan 3, 19.
[12] Vide Comentarii la Ioan 12, 2 și 17, 14-15.
[13] Comentarii la Ioan 10, 9.
[14] Comentarii la Ioan 17, 15.
INDICAȚII DE CITARE:
Diana Baraboi „„Dumnezeu și odihnindu-Se lucrează, și lucrând Se odihnește”” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 