ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Diana Baraboi

Despre muzica îngerilor

Hrabanus Maurus, în manualul său adresat preoților, citându-l pe Sfântul Isidor de Sevilla, considera muzica drept „o știința care vorbește despre numerele care se află în ceva, și anume cele care se găsesc în sunete” (De institutione clericorum 3, 24)[2], atât de onorabilă și de folositoare încât cei care doreau să renunțe la ea nu puteau îndeplini în mod adecvat funcția ecleziastică, căci muzica provine de la Creator, are o armonie intrinsecă și nimic din ceea ce este în cer sau pe pământ nu este lipsit de știința ei.

În tradiția creștină se vorbește adesea despre o muzică a îngerilor, ei fiind înfățișați uneori cu instrumente muzicale dintre cele mai diverse. Însă îngerii cântă cu adevărat în sensul propriu al cuvântului sau este mai curând vorba de un cântec de laudă adresat lui Dumnezeu? Cum cântă îngerii sau cum ascultă ei muzica? Cântecele lor pot fi de laudă sau de mulțumire, pot fi psalmi sau imnuri. Se consideră că psalmii, numiți așa după psalterion, instrumentul cu ajutorul căruia erau interpretați, ar fi fost inspirați de către Duhul Sfânt, întrucât conțin numeroase prevestiri ale unor fapte ce aveau să se întâmple, mai ales din viața lui Iisus Hristos[3]. În ceea ce privește imnurile, acestea sunt cântece de bucurie și de laudă a lui Dumnezeu, Sfinții Părinți fiind de părere că un cântec care conține laudă, dar nu este despre Dumnezeu, nu poate fi numit imn (cf. Etymologiae 6, 19, 17 și De univ. 5, 9, 10-11). După unii exegeți moderni, imnurile reprezintă un ecou al cântărilor îngerilor din cer, așa cum icoanele reprezintă imagini ale entităților cerești[4]. Canticum („cântec”), la modul general, reprezintă glasul cuiva care cântă cu bucurie (cf. Etymologiae 6, 19, 10 și De univ. 5, 9, 7); așadar, bucuria este esențială, muzica trebuie să aducă mulțumire sufletească, pace și o stare de bine atât celui care o compune sau cântă, cât și celui care o ascultă. În chip mistic un cântec reprezintă cunoașterea spirituală, iar a-I cânta un cântec lui Dumnezeu înseamnă a face fapte bune (cf. De univ. 18, 4, 11).

Muzica bisericească, considerată de clerici ca fiind cea adevărată, îi ajută pe oameni să înțeleagă mai bine viața duhovnicească, sensibilizându-le sufletul. Sfinții Părinți sunt de părere că acestei muzici îngerești i se opune muzica lumească, a poeților, care îi încântă pe mulți cu eufonia lor și îi captează cu versurile lor pline de dulceață, pătrunzând astfel în suflet și supunându-l complet; totuși, ea nu reprezintă nimic altceva decât sunete în van, căci ele nu cuprind nici adevăr, nici lucruri trebuincioase desăvârșirii duhovnicești.

 În Sfânta Scriptură se consemnează adesea că îngerii Îl laudă pe Dumnezeu, uneori în mod direct, precum în Psalmi, de pildă Psalmul 96, 7 („Închinați-vă Lui toți îngerii Lui”), 102, 20 („Binecuvântați pe Domnul, voi, toți îngerii Lui”), 148, 2 („Lăudați-L pe El, toți îngerii Lui”), dar și în alte cărți, precum Cântarea celor trei tineri 36 („Îngeri ai Domnului, binecuvântați pe Domnul, lăudați-L și-L preaînălțați în veci!”), alteori prin versete ermetice, ca de pildă în Iov 38, 7 („Atunci când stelele dimineții cântau laolaltă și toți îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?”), unde, conform simbolismului creștin, stelele închipuie îngerii.

            Una dintre viziunile profetului Isaia descrie tronul lui Dumnezeu înconjurat de serafimi care Îl laudă neîncetat; aceștia, care ocupă primul rang în tradiția creștină, fiind cei mai apropiați de Dumnezeu[5], sunt închipuiți ca fiind strălucitori și având șase aripi: cu cele două aripi de sus își învăluie chipul, întrucât nu-L pot privi pe Dumnezeu, cu aripile de jos își acoperă picioarele, simbolizând astfel starea umilă pe care o adoptă în fața Creatorului, iar cu cele două aripi laterale zboară, lăudându-L necontenit pe Dumnezeu: „Și strigau unul către celălalt și ziceau: «Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul oștirilor, tot pământul este plin de slava Sa»” (Isaia: 6, 3). Aceeași idee este reluată și în Apocalipsă: „Și cele patru ființe, având fiecare din ele câte șase aripi, sunt pline de ochi, de jur împrejur și pe dinăuntru, și odihnă nu au, ziua și noaptea, zicând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine»” (Apocalipsa 4, 8).

Muzica îngerilor este deosebită și datorită faptului că este mereu realizată cu ajutorul unui cor, care nu permite sub nicio formă diviziunea, ci, dimpotrivă, este înfăptuit doar prin unitate și iubire. De aceea Sfinții Părinți considerau că termenul cor (chorus) ar proveni din armonia (concordia) care există în iubire, deoarece, dacă cineva nu are iubire, nu poate răspunde într-un mod armonios (cf. Etymologiae 6, 19, 5 și De univ. 5, 9, 5). Deși o etimologie populară, remarcabilă rămâne ideea din spatele cuvintelor, și anume faptul că numele Domnului ar trebui lăudat de un cor, căci în acest fel nu există nici diviziune, nici dezgust, nici greșeală, ci doar puterea unității.

Îngerii nu folosesc instrumentele muzicale doar pentru a-L lăuda pe Dumnezeu, ci și pentru a vesti evenimente deosebit de importante, precum Venirea lui Hristos, anunțată cu sunet mare de trâmbiță (cf. Matei 24, 31). Tot în Apocalipsă Sfântul Apostol Ioan povestește viziunea conform căreia șapte îngeri au primit câte o trâmbiță, iar după fiecare sunet de trâmbiță ceva rău avea să se întâmple pe pământ pentru oameni: fie cădea grindina, fie foc amestecat cu sânge, fie era o invazie de lăcuste etc. (cf. Apocalipsa 8, 2).

Există și o teorie, controversată, că și Lucifer ar fi avut, la început, legături cu muzica, asociere pornită de la un verset destul de ambiguu din Ezechiel (28, 13) în care se menționează că prințul din Tir, pe care unii exegeți l-au văzut ca pe un simbol pentru Lucifer, era împodobit cu diferite pietre prețioase și, în anumite versiuni, avea în grija lui și instrumente muzicale. O altă dovadă a acestei legături ar fi un verset din Isaia (14, 11), în care, în unele variante, se menționează căderea acestuia din Ceruri în cântec de harfă.

Deși nu apare menționat în mod explicit în Sfânta Scriptură, tradiția amintește și de un arhanghel, Sandalphon (Σανδαλφών), considerat a fi îngerul muzicii, despre care se spune că ar fi fost om pe pământ înainte de a deveni înger, unii asociindu-l chiar cu Sfântul Ilie. El ar fi fost un apropiat al îngerului Metatron, considerat a fi profetul Enoch.

            Indiferent de natura ei, fie ea religioasă sau laică, muzica rămâne o artă care poate aduce schimbări în viața oamenilor, având o mare influență asupra gândurilor, sentimentelor, emoțiilor, trăirilor lor. Deși atât de variată, ea poate uni suflete și produce efecte similare în rândul celor care o ascultă, aducându-le bucurie, înseninându-le viața și ajutându-i să treacă mai ușor peste probleme.

Bibliografie și sitografie:

– Isidor de Sevilla, Etymologiae.

– Hrabanus Maurus, De universo.

– Hrabanus Maurus, De institutione clericorum.

– Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995. 

– Horst Seeger, Musiklexicon in zwei Bänden, Deutscher Verlag für Musik, Leipzig, 1966.

– https://www.learnreligions.com/how-angels-communicate-through-music-123829

---

[1] „Se spune bine că muzica este vorbirea îngerilor; de fapt, nimic dintre cuvântările permise omului nu este simţit ca fiind atât de divin. Ne aduce aproape de infinit”.

[2] Nu întâmplător, în cadrul celor șapte arte liberale, muzica era alături de aritmetică, geometrie și astronomie, în cadrul Quadriviumului.

[3] Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 428. 

[4]  Horst Seeger, Musiklexicon in zwei Bänden, Deutscher Verlag für Musik, Leipzig, 1966, p. 408.

[5] Ierarhia și atribuțiile îngerilor au fost stabilite de către Pseudo-Dionisie Areopagitul în lucrarea sa, Περὶ τῆς Οὐρανίας Ἱεραρχίας. Astfel, îngerii sunt împărțiți în nouă cete, câte trei formând o triadă: prima reprezintă sfătuitorii cerești (Heruvimii, Serafimii, Tronurile), a doua puterile cerești (Domniile, Virtuțile, Puterile) și a treia triadă mesagerii cerești (Principatele, Arhanghelii, Îngerii).

INDICAȚII DE CITARE:

Diana Baraboi „Despre muzica îngerilor” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2024

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.