Denumiri ale copilului în lucrarea De universo a lui Hrabanus Maurus
Hrabanus Maurus, în enciclopedia sa De universo libri viginti duo, dedică un întreg capitol (7, 1: De aetatibus hominis „Despre vârstele omului”) celor şase etape ale vârstei umane (pruncia, copilăria, adolescenţa, tinerețea, maturitatea şi bătrâneţea), pe care le descrie succint, axându-se pe explicarea din punct de vedere etimologic și / sau alegoric a termenilor referitori la perioadele mai sus menționate.
Primul termen analizat de Hrabanus este infans („nou născut”):Infans dicitur homo primae aetatis. Dictus autem infans, quia adhuc fari nescit, id est, loqui non potest. (De univ. 7, 1, 3) „Se numește nou născut omul [aflat] la prima [lui] vârstă. Dar a fost numit nou născut (infans), deoarece încă nu știe să vorbească (for), adică nu poate grăi”. Etimologia este corectă, acest termen fiind compus din in- („nu”) și fans („cel care vorbește”), care provine din verbul for („a vorbi”). Din punct de vedere alegoric, infans reprezintă oamenii mici, fără răutate, după cum îndeamnă și Apostolul Pavel ca oamenii să nu fie copii în ceea ce privește mintea, ci în ceea ce privește răutatea (cf. 1 Corinteni 14, 20), sau după cum amintește psalmistul că Dumnezeu este lăudat de către nou născuți (infans) și sugari (lactens) (cf. Psalmul 8, 2). Lactens („sugar”), neexplicat etimologic, reprezintă oamenii care fac progrese în ceea ce privește credința, căci laptele reprezintă atât Legea dată de Moise, cât și propovăduirea Sfinților Învățători. Opusul acestui termen este ablactatus („înțărcat”), despre care Hrabanus notează: Ablactatus, a lacte expulsus ab uberibus (De univ. 7, 1, 5) „Înțărcat (ablactatus), izgonit de la laptele (a lacte) din sâni”. Etimologic, termenul este un derivat al verbului ablacto („a înțărca”), compus, la rându-i, din ab („din”, „de la”) și lacto („a suge lapte”). Spre deosebire de lactentes, ablactati reprezintă oamenii desăvârșiți, căci ei s-au îndepărtat de hrana unei doctrine simpliste, după cum spunea și Sfântul Pavel că el le dădea celor aflați la începutul credinței lapte, deoarece nu erau capabili să primească hrană (cf. 1 Corinteni 3, 1-2). Din punct de vedere mistic, ablactatus este și Hristos, căci Isaia a profețit că, la un moment dat, pruncul se va juca lângă culcușul viperei și în vizuina șarpelui copilul înțărcat își va întinde mâna (cf. Isaia 11, 8), acesta din urmă fiind înțeles de către Sfinții Părinți ca fiind un simbol al Mântuitorului, iar acel loc, aparent imposibil, este noul paradis în care se vor odihni sufletele celor drepți.
Parvulus („copilaș”), neexplicat din punct de vedere etimologic, este un simbol pentru Hristos, căci același profet Isaia a zis că S-a născut un copilaș care va stăpâni tot pământul până în vecii vecilor (cf. Isaia 9, 5-6). Parvuli sunt și cei smeriți cu duhul, de care se îngrijește Dumnezeu (cf. Psalmul 114, 6), dar și gândurile nevrednice care trebuie zdrobite înainte de a fi transformate în fapte împotriva lui Hristos (cf. Psalmul 136, 9).
Urmează analiza termenului puer („copil”), căruia Hrabanus îi va oferi o a doua etimologie în alt capitol al acestei cărți (fapt deloc neobișnuit pentru el care adesea alegea să dezbată un termen în capitole sau cărți diferite, explicațiile fiind complementare sau opuse): Puer a puritia vocatus, quia purus est, et necdum lanuginem floremque genarumhabens. (De univ. 7, 1, 5) „Copilul (puer) a fost numit [astfel] de la puritate (puritia), pentru că este pur (purum) și nu are încă părul și începutul unei bărbi pe obraji” și Pueri a pube. (De univ. 7, 3, 4) „Copiii (puer) [sunt numiți] de la barbă[1](pubes)”. Astfel, Hrabanus nu vede nicio contradicție în a oferi două etimologii diferite unui singur termen, în acest caz însă, niciuna dintre ele nu este corectă, puer venind din proto-italică *puweros („copil”), care provine din proto-indo-europeană*ph₂weros („copil”), format pe radicalul *peh₂w- („mic”). Puer are parte de numeroase alegorii, el simbolizându-L deopotrivă pe Hristos Care, copil fiind, creștea și Se întărea cu duhul (cf. Luca 2, 40); dar și pe oamenii sfinți, datorită purității lor (cf. Isaia 8, 18), precum și oamenii fără înțelegere, naivi (cf. 1 Corinteni 14, 20). În sens negativ, un copil de o sută de ani este un păcătos de o nebunie desăvârșită, după cum a zis profetul Isaia, că un copil de o sută de ani va muri (cf. Isaia 65, 20).
Ultimii termeni cu referire la copilărie sunt analizați în paralel: pupillus[2] / orbus / orphanus („minor” / „orfan”): Unde pupillos non pro conditione, sed pro aetate puerilivocamus. Pupilli autem dicti, quasi sine oculis, hoc est, a parentibus orbi. Hi autem vere pupilli dicuntur, quorum patres ante decesserunt, quam ab his nomen acciperent, caeteri orbi vocantur. Orphani, id est, qui et pupilli. Illud enim Graecum nomen est, hoc Latinum. (De univ. 7, 1, 8) „De unde îi numim minori (pupillus) nu pentru condiția lor, ci din pricina vârstei lor copilărești (puerilis). Dar au fost numiți orfani (pupillus), ca și cum [ar fi] fără ochi, adică lipsiți (orbus)[3] de părinți. Dar aceștia sunt numiți cu adevărat pupilli dacă părinții lor au murit înainte ca ei să primească nume de la aceștia, ceilalți sunt numiți orbi. Orphani, adică cei care sunt orfani (pupillus). Căci un nume este grecesc[4], celălalt latin”. Din punct de vedere etimologic,pupillus este un diminutiv de la pupus („copil”, „băiat”) orbus provine din proto-indo-europeană*h₃órbʰos („orfan”), iar orphanus vine din greaca veche ὀρφανός („orfan”). Deși termenii au fost analizați în paralel, alegoriile sunt doar pentru pupillus, acesta reprezentând nu oamenii care și-au pierdut tatăl după trup, ci pe aceia care „au îngropat” lumea și cei străini de Dumnezeu, dar care, totuși, nu sunt părăsiți de El.
Interesant este faptul că acești termeni nu au parte doar de alegorii individuale, ci și comune, atunci când Hrabanus îi pune în legătură cu alții, înrudiți sau nu din punct de vedere semantic: de pildă, infans („nou născut”) împreună cu adulescens („adolescent”) și iuvenis („tânăr”) reprezintă oamenii care cresc în harul lui Dumnezeu şi îi rezistă diavolului cu curaj (cf. 1 Ioan 2, 13-14); individual, adolescens reprezintăoamenii credincioși, precum și pe aceia care nu se opresc din a face fapte bune (cf. 1 Ioan 2, 13), dar și vanitatea (cf. Ecclesiastul 11, 9); iuvenis reprezintăzelul și voioșia față de Dumnezeu (cf. 1 Ioan 2, 14), dar și oamenii pe care îi poate arde focul (Psalmul 77, 69). Puer („copil”) împreună cu adulescens („adolescent”) și iuvenis („tânăr”) simbolizează lipsa de înțelegere sau nerespectarea obiceiurilor, dar acest comportament strâmb poate fi încă îndreptat (Pilde 22, 15); pupillus („minor”) împreună cu vidua („văduva”) reprezintă oamenii care, lipsiţi de mângâiere din partea oamenilor, Îl privesc pe Hristos cu o minte pură și, astfel, vor primi ajutorul Lui, Care le va zdrobi dușmanii (cf. Psalmul 145, 9).
Hrabanus obișnuiește să-și motiveze alegoria printr-un verset, cu alte cuvinte un lucru simbolizează ceva deoarece așa s-a scris în Biblie. Explicația, deși simplistă, dar perfect în concordanță cu mentalitatea călugărului din Evul Mediu, pare a ridica probleme în momentul în care unul și același cuvânt are alegorii total diferite, fiecare dintre ele fiind susținută de versete diferite, dar pe deplin legitime. Un copil poate simboliza un om sfânt deoarece acesta din urmă nu are păcat așa cum nici cei mici nu au, dar cum poate simboliza și un nebun și mai ales, cum poate să îi simbolizeze pe amândoi? Pentru Hrabanus, la fel ca și pentru alți gânditori creștini medievali, nimic nu putea fi descris pe deplin, fiecare termen doar ajutând la completarea sensului. Limba era un izvor nesecat, o comoară fără sfârșit, din care autorii luau orice cuvânt care le era de folos într-un anume moment pentru a justifica o idee. De altfel, nici două sau mai multe etimologii diferite atribuite unui singur termen nu pare ceva lipsit de sens, deoarece fiecare în parte poate contribui la o explicare cât mai adecvată a sensului din spatele literelor. Așadar, fiecare termen contribuie la descifrarea unui sens amplu și completează, ca într-un puzzle, un tot care nu poate fi explicat pe deplin, dar care este desăvârșit tocmai prin multitudinea elementelor care îl compun.
[1] Termen plurisemantic: „barbă” (ca semn al pubertății); „tineret”.
[2] Termen plurisemantic: „băiat”; „minor”; „orfan”.
[3] Orbus este termen cu o interesantă evoluție de sens: „lipsit de…” > „lipsit de părinți sau de copii” > „orb”.
[4] ὀρφανός.
INDICAȚII DE CITARE:
Diana Baraboi „Denumiri ale copilului în lucrarea De universo a lui Hrabanus Maurus” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
