ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Diana Baraboi

Conștiința, judecătorul drept^[1]

Termenul „conștiință” provine din latinescul conscientia, acesta fiind un calc pentru cuvântul grecesc συνείδησις („conștiință”), derivat din σύνοιδα („a cunoaște”; „a fi conștient de”), compus din συν- („cu”) și οἶδα („a ști”). Teologul Watson analizează evoluția acestui termen, amintind faptul că, inițial, avea o conotație neutră, desemnând evaluarea faptelor din trecut, fie bune, fie rele, în timp ce în Noul Testament ajunge să desemneze „un gardian pus de Dumnezeu să supravegheze omul”^[2]. Termenul συνείδησις are treizeci de ocurențe în Noul Testament, dintre care douăzeci și șase se întâlnesc în Epistolele Sfântului Apostol Pavel și, în general, reprezintă puterea duhovnicească a oamenilor de a judeca și a discerne între bine și rău, fiind dată de Hristos care le-a făgăduit oamenilor că va pune legile în conștiința lor și le va scrie în inimile lor (cf. Evrei 8, 10).

Preotul Mircea Ioan spunea despre conștiință că ea este „judecătorul nemitarnic (necoruptibil) al faptelor noastre”^[3], amintind de Sfinți Părinți, precum Ioan Gură de Aur și Maxim Mărturisitorul, care îi sfătuiau pe oameni să se gândească la cele săvârșite astfel încât propria judecată să o preceadă pe cea adevărată, a lui Hristos^[4]. Oamenii fac alegeri bune sau rele conform propriei conștiințe și percep lumea din jur în chip diferit, raportându-se la cele din interiorul lor, Sfântul Apostol Pavel afirmând că toate sunt curate pentru cei curați; iar pentru cei întinați și necredincioși nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor și mintea și conștiința (Tit 1, 15).

Cei care acționează conform propriei conștiințe sunt superiori celor care se poartă într-un fel sau altul doar de teama față de lege, fapt dovedit de păgâni, ale căror acțiuni, în absența unei legi, sunt determinate de conștiință, căci ei arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc sau îi și apără (Romani 2, 15).

Apostolul Pavel, dorind să trăiască cu cinste întru toate, știe că are o conștiință bună și curată (vide Evrei 13, 18; vide 2 Timotei 1, 3), pe care o aduce drept martor atunci când își exprimă întristarea față de frații săi israeliți (cf. Romani 9, 1-2); de asemenea și când se apără în fața sinedriului, el mărturisește că a viețuit înaintea lui Dumnezeu în toată conștiința cea bună (Faptele Apostolilor 23, 1) și că se străduiește ca, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, să aibă întotdeauna o conștiință neîntinată (cf. Faptele Apostolilor, 24, 16).

În capitolul al nouălea din Epistola către Evrei, Sfântul Apostol Pavel compară jertfele sângeroase din Vechiul Testament cu Jertfa adevărată a lui Hristos, superioritatea celei din urmă fiind incontestabilă, căci cele din vechime n-aveau putere să desăvârșească cugetul închinătorului. Acestea erau numai legiuiri pământești – despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări – și erau porunci până la vremea îndreptării (Evrei 9, 9-10) și sângele țapilor și al taurilor și cenușa junincii, stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curățirea trupului (Evrei 9, 13), în timp ce sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăți conștiința voastră de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu (Evrei 9, 14). Ideea este reluată în următorul capitol unde Apostolul Neamurilor scrie că, deși păgânii aduc jertfe an de an, legea nu-i poate face desăvârșiți, altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârșesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curățiți, n-ar mai avea nicio conștiință a păcatelor? (Evrei 10, 2). Pentru un creștin, conștiința nu se bazează atât pe legi, cât pe dorința de a respecta voia lui Hristos. Altarul din Vechiul Testament, ca loc de jertfă, era unul pământesc, fiind doar o prefigurare a adevăratului altar, cel ceresc; dacă primul era sfințit prin jertfele unor animale, Iisus, venind din altarul ceresc, i-a curățit pe oameni de păcate prin jertfa Sa, nu numai pe exterior (precum în Vechiul Testament), ci și pe interior. Iisus, în calitate de Preot, S-a jertfit pe Sine pe Altar, devenind, după cum a spus Sfântul Chiril al Alexandriei, „Preotul propriei Sale jertfe”^[5], pentru ca noi să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinței, curățindu-ne prin stropire inimile de orice conștiință rea, și spălându-ne trupul în apă curată (Evrei 10, 22).

Cei desăvârșiți își urmează conștiința care îi îndeamnă să acționeze în așa fel încât să nu le aducă altora vreun prejudiciu, căci unii oamenii au o conștiință slabă care se poate sminti ușor mai ales din pricina celor din jur pe care îi consideră modele demne de urmat. De pildă, unii oameni, dacă îi văd pe alții mâncând din carnea jertfită idolilor, își pot pierde foarte ușor dreapta judecată, de aceea cei avansați în credință trebuie să-și dea silința să nu devină piatră de poticnire pentru semenii lor, ci dimpotrivă, pe cât posibil să-i ajute să înainteze pe calea credinței. Astfel, Apostolul Neamurilor îi îndeamnă pe oameni să se supună, nu numai pentru mânie, ci și pentru conștiință (Romani 13, 5), iar Apostolul Petru îi sfătuiește să fie blânzi și să suporte nedreptățile cu o conștiință curată (1 Petru 3, 16).

Teologul Léon Dufour afirma că un creștin nu are o conștiință autonomă, ci una  hristonomă și theonomă, adică una care să urmeze legile lui Hristos și ale lui Dumnezeu^[6]. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc (1 Corinteni 10, 23), astfel, un creștin adevărat urmează îndemnul Apostolului Pavel: ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți (1 Corinteni 10, 31).

Bibliografie:

• Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
• J. D. Watson, Un cuvânt pe zi: Cuvinte-cheie din Noul Testament, Traducere de Adriana Ioana Nacu, Casa Cărții, Oradea, 2012, p. 374, nota 349.

Sitografie:

• Conștiința este judecător drept | Doxologia (https://doxologia.ro/constiinta-este-judecator-drept): 08.06.2025.

---

^[1] Sfântul Ioan Gură de Aur în Conștiința este judecător drept | Doxologia (https://doxologia.ro/constiinta-este-judecator-drept): 08.06.2025.

^[2] Brown Colin, ed. gen., The New International Dictionary of New Testament Theology (3 vol.), Zondervan, Grand Rapids, 1975, vol., pp. 348-349 în J. D. Watson, Un cuvânt pe zi: Cuvinte-cheie din Noul Testament, Traducere de Adriana Ioana Nacu, Casa Cărții, Oradea, 2012, p. 374, nota 349.

^[3] Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 103.

^[4] Vide Mircea, p. 103.

^[5] Mircea, p. 418.

^[6] Mircea, p. 103.

INDICAȚII DE CITARE:

Diana Baraboi „Conștiința, judecătorul drept” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.