Carmen figuratum în opus geminum
Dacă la început nu reprezenta nimic altceva decât un exercițiu des realizat în școlile de gramatică și retorică, treptat, opus geminum a devenit un gen literar independent, folosit cu precădere de către autorii latini din Evul Mediu. Mai exact, în cadrul unei lucrări, aceeași temă era tratată de două ori, prima dată în versuri și a doua oară în proză; uneori, versurile erau așezate pe fundalul unor imagini (carmen figuratum), astfel, din pricina constrângerilor impuse de caligrame, unde accentul cădea pe aranjarea în pagină și mai puțin pe textul în sine, prima parte era extrem de dificilă, cea de-a doua fiind necesară, funcționând ca o cheie de lectură. Prin urmare, avea loc o îmbinare perfectă între scris și pictură: atât textul, cât și pictura puteau fi înțelese și separat, dar când erau luate împreună, ieșeau la iveală anumite sintagme sau cuvinte noi, adesea în formă de cruce sau de alt simbol creștin, care ar fi rămas ascunse în lipsa imaginii.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări medievale de acest fel este De laudibus sanctae crucis a lui Hrabanus Maurus. De dimensiuni reduse, după o prefață în care Maurus își roagă profesorul să ofere această lucrare Sfântului Martin, o dedicație către papa Gregor al IV-lea, un omagiu adus luiLudovig cel Pios înfățișat drept miles christianus (conducătorul ideal era ostaș și creștin în același timp), un prolog în care fiecare cea de-a șaptea literă este încadrată într-un chenar, astfel încât se găsesc 36 de litere care dau la iveală Magnentius Hrabanus Maurus hoc opus fecit („Magnentius Hrabanus Maurus a făcut această operă”), urmează lucrarea propriu-zisă formată, la rându-i, din două părți: prima cuprinde 28 de figuri cu versuri scrise pe fundalul unor miniaturi, urmate de aceleași versuri din figurile de mai sus, apoi și de comentarii în proză, iar cea de-a doua parte încorporează o prefață și 28 de capitole în proză, corespunzătoare celor 28 de figuri din prima parte, altfel spus versurile sunt reluate în proză.
Deși în toate[1] cele 28 de figuri se întâlnește imaginea sfintei cruci, care devine un leit-motiv ce le unește, în fiecare imagine cuvintele sunt aranjate mai simplu sau mai complex în așa fel încât formează diferite modele geometrice, numere, litere romane și grecești, făpturi divine, oameni, ele caracterizând tema discutată în capitolul respectiv, prin urmare fiecare imagine este originală și totodată unică în felul ei.
De pildă, în figura a II-a se întâlnește o cruce încadrată într-un pătrat care, la rându-i, împarte figura în patru pătrate. În toate unghiurile pătratelor și în toate capetele crucii, așadar de nouă ori, se găsește litera O, asemănătoare unui cerc, simbol al perfecțiunii. În viziunea lui Maurus, cele patru pătrate semnifică cele cerești, terestre, de jos și cele de deasupra cerului; cele patru tipuri de creație (pietre, plante, animale, oameni); cele patru sentimente puternice (teama, suferința, dorința, bucuria). Nici numărul nouă nu trebuie omis, el fiind un simbol pentru pătimirea lui Hristos, Care a murit în ceasul al nouălea; sunt nouă cete de îngeri; au fost nouăzeci și nouă de oi lăsate în deșert etc.
Liber de Laudibus Sanctae Crucis
Următoarele două figuri sunt dedicate îngerilor: în cea de-a III-a se găsesc nouă litere așezate în forma sfintei cruci, alcătuind sintagma crux salus („crucea [este] mântuire”), iar în fiecare literă se află scris numele unei cete îngerești: C (Seraphin), R (Cherubin), U (Archangeli), X (Angeli), S (Virtutes), A (Potestates), L (Throni), V (Principatus), S (Dominationes). În figura a IV-a sfânta cruce împarte pagina în patru părți, în fiecare din ele aflându-se câte un înger: sus se află doi Serafimi, iar jos doi Heruvimi. Toți cei patru îngeri privesc înspre sfânta cruce, care conține în mijloc litera alpha, un simbol pentru Iisus Hristos, iar pe trupurile lor se pot citi trimiteri la Vechiul Testament.
Figurile geometrice apar și în figura a VI-a, unde crucea este formată cu ajutorul a patru triunghiuri, simbolizând cele patru virtuți principale (prudența, dreptatea, dreptatea și temperanța), din care se dezvoltă toate celelalte; ele pot fi percepute și ca elemente ale unei frunze, ca o metaforă pentru rodire, întrucât omul virtuos dă roade.
În figura a IX-a crucea este exprimată sub forma unei flori alcătuite din patru petale asemănătoare unor hexagoane, iar în centru, unde ele se întâlnesc, se poate observa litera C, simbol pentru Christus sau pentru Crux. În fiecare hexagon se găsesc câte 91 de litere, astfel aici sunt problematizate atât zilele anului (91 x 4), cât și numărul 91 (dacă se adună 9 și 1 rezultă 10, considerat numărul desăvârșit nu numai în filozofia pitagoreică, ci și în Creștinism, fiind numărul poruncilor din Decalog).
Figura a XII-a cuprinde o cruce formată din patru litere A, D, A, M reprezentând numele lui Adam, primul om, care L-a prefigurat pe Iisus, Cel Ce a devenit novissimus Adam, căci de la el a preluat trupul, dar nu și păcatul strămoșesc, iar dacă prin primul Adam a intrat moartea în lume, noul Adam i-a salvat pe oameni de la moartea veșnică, acceptând să moară El însuși pe cruce. Cele patru litere ale numelui Adam pot desemna cele patru puncte cardinale; în greacă, în privința numerelor, A înseamnă 1, Δ este egal cu 4, A din nou 1, M este egal cu 40, și dacă sunt adunate rezultă 46, număr care se regăsește în răspunsul evreilor dat lui Iisus: „A răspuns Iisus și le-a zis: Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica. Așadar I-au zis iudeii: «În patruzeci și șase de ani a fost clădit templul acesta și Tu îl vei ridica în trei zile?»” (Ioan 2, 19-20).
În figura a XIV-a se găsesc anii de la începutul lumii până la pătimirea, moartea și învierea Domnului, folosindu-se litere grecești. Au fost 2242 de ani de la crearea lui Adam până la Potop, 942 de ani de la Potop până la Avraam, 2044 de ani de la Avraam până la Botezul Domnului și încă trei ani de la Botez până la Răstignire, în total 5231 de ani. În greacă Χ înseamnă 1000, Τ reprezintă 300, Ζ este egal cu șapte, iar Γ cu trei. Literele Χ, Τ și Ζ apar de câte patru ori, iar Γ o singură dată, așadar 1000 x 4 + 300 x 4 + 7 x 4 + 3 = 5231.
Figura a XV-a cuprinde reprezentarea celor patru Evangheliști și în mijloc a Mielului, formând împreună sfânta cruce. În partea de sus este un vultur (Ioan), jos se află un om (Matei), în stânga un leu (Marcu), în dreapta un vițel (Luca), iar sub fiecare Evanghelist se află câte o casetă cu primele cuvinte din fiecare Evanghelie. Pe Miel sunt scrise cuvintele sfântului Ioan Botezătorul: ecce agnus Dei qui tollit peccata mundi „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii”(Ioan 1, 29); iar în cadrul aureolei Mielului se află cuvintele Septem Spiritus Dei („șapte duhuri ale lui Dumnezeu”), care pot fi o aluzie la înfățișarea lui Hristos cu „șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 5, 6). În aureolă mai apar și literele grecești YOS, care semnifică grecescul υἱός („fiu”), pentru a se înțelege limpede că este vorba despre Fiul Domnului.
În cea de-a XXIV-a figură crucea este realizată cu ajutorul a patru imagini asemănătoare unor pentagoane, fiecare terminându-se în câte o literă, din alăturarea cărora se formează cuvântul crux. Deoarece în fiecare pentagon se află câte 36 de litere, se obține în total numărul 144 (36 x 4) care, înmulțit, la rându-i, cu o mie, este egal cu 144000, numărul celor aleși conform Apocalipsei: „Și am văzut și iată Mielul stătea pe muntele Sion și cu El o sută patruzeci și patru de mii, care aveau numele Lui și numele Tatălui Lui, scris pe frunțile lor” (Apocalipsa 14, 1).
Ultima figură, cea a XXVIII-a, este de o frumusețe desăvârșită, întrucât chiar Maurus îngenunchează în fața sfintei cruci și-și mărturisește umil iubirea față de Iisus Hristos, pe Care-L roagă să-l ocrotească. Nu întâmplător au fost 28 de capitole, întrucât pentru Maurus și nu numai, numărul 28 reprezintă numărul perfect[2].
Astfel, De laudibus sanctae crucis poate fi văzută ca o adevărată lucrare de artă, o îmbinare perfectă între vers, proză și pictură, care dă la iveală numeroase sensuri și posibilități de interpretare. Neînțeleasă de filologul german Adolf Ebert, care considera că simplul fapt de a fi nevoit să scrie o a doua parte dovedește lipsa de talent a lui Hrabanus, precum și lipsa valorii din punct de vedere artistic a primei părți[3], lucrarea, dimpotrivă, atât prin structura sa, cât și prin încrengătura de simboluri, trimiteri biblice, numerologie, figuri geometrice și culori, reprezintă o capodoperă a literaturii latine, o dovadă de creativitate și geniu care oferă un joc între formă și sens, aparență și esență.
Bibliografie și sitografie:
– Hrabanus Maurus, De laudibus sanctae crucis (0788-0856- Rabanus Maurus\ – Operum Omnium Conspectus seu ‘Index of available Writings’: https://www.documentacatholicaomnia.eu/20_40_0788-0856-_Rabanus_Maurus.html)
– Adolf Ebert, Allgemeine Geschichte der Literatur des Mittelalters im Abendlande, Zweiter Band, Leipzig, 1880.
– Michael Embach, Die Kreuzesschrift des Hrabanus Maurus. De laudibus sanctae crucis, Paulinus, 1. Auflage, 2007.
[1] Numai în figura a XXII-a nu apare explicit crucea, ci monograma lui Iisus (☧), compusă din primele două litere ale cuvântului grecesc Χριστός, marcând relația strânsă dintre Mântuitor şi Altarul pe care a fost jertfit.
[2] În mentalitatea antică, pornind cel mai probabil de la Euclid, numerus perfectus era acel număr egal cu suma divizorilor săi (în cazul de față 1 + 2 + 4 + 7 + 14 = 28). Teoria a fost dezvoltată mai târziu de către Boethius în Institutio arithmetica (lucrare inspirată la rândul ei din cea a lui Nicomachus din Gerasa), care a rămas de-a lungul întregului Ev Mediu drept cartea de căpătâi a savanților numerologi.
[3]Vide Adolf Ebert, Allgemeine Geschichte der Literatur des Mittelalters im Abendlande, Zweiter Band, Leipzig, 1880, p. 143.
INDICAȚII DE CITARE:
Diana Baraboi, „Carmen figuratum în opus geminum” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 12/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
