ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Diana Baraboi

Alegerea lui Roboam

În Biblie, atunci când se vorbește despre un conflict sau chiar despre o simplă neînțelegere între generații, se poate lesne observa că bătrânii sunt mereu prezentați ca fiind mult mai înțelepți decât tinerii, aceștia din urmă luând adesea decizii greșite din pricina lipsei lor de experiență. Superioritatea bătrânilor este evidențiată în numeroase pasaje, de la porunca rostită de Dumnezeu prin gura lui Moise: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” (Ieșirea 20, 12) până la sfaturile oferite de Solomon: „Ascultă, fiul meu, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările maicii tale. Căci ele sunt ca o cunună pe capul tău și ca o salbă împrejurul gâtului tău” (Pildele lui Solomon 1, 8-9). Uneori termenul generație (fie γενεά, fie γέννημα) are o conotație neutră, fiind utilizat pentru a face referire la o familie sau la o perioadă de timp, dar, de cele mai multe ori, „termenul generație este precedat de un adjectiv peiorativ, transformând enunțul într-o evaluare asupra unei întregi culturi”[1]: „generație necredincioasă și îndărădnică” (Matei 17, 17); „generație sucită și stricată” (Filipeni 2, 15); „generație vicleană și desfrânată” (Matei 16, 4) etc.

Un conflict între generații apare limpede în cazul lui Roboam, arătând consecințele nefaste ale neascultării de către un tânăr a sfaturilor oferite de bătrâni. Roboam a fost fiul lui Solomon și nepot al lui David; mama sa era Naama, numită și Amonita, căci era fiica lui Ana, fiul lui Nahaş, regele fiilor amoniților. A devenit rege la vârsta de patruzeci și unu de ani (vide 3 Regi 14, 21), domnind între anii 930 – 913 î. H. (sau, după alte variante, între 931 – 914). El este recunoscut ca fiind primul conducător peste tribul lui Iuda și al lui Veniamin, căci, după moartea tatălui său, Solomon, Roboam a devenit rege peste evrei, însă, din cele douăsprezece triburi, zece s-au revoltat împotriva lui, punându-l rege pe Ieroboam și formând regatul lui Israel, lui rămânându-i doar două. Roboam a fost parțial[2] vinovat de despărțirea triburilor, unii Părinți ai Bisericii considerând că din această cauză și-a primit și numele: „Roboam este tălmăcit întinderea poporului și acest lucru prin antifrază, deoarece după ce zece triburi s-au despărțit de el, lui i-au mai rămas două”[3].

Hans Holbein cel Tânăr, Aroganța lui Roboam

Conform Scripturii, după moartea tatălui său, Roboam s-a dus la Sichem, oraș în Canaan, pentru a fi făcut rege. Auzind acestea, Ieroboam a venit din Egipt împreună cu israeliții și l-au rugat pe noul rege să-i elibereze de jugul greu pe care îl pusese asupra lor Solomon (care într-adevăr îi împovărase cu numeroase taxe pentru construcția templului și pentru susținerea curții regale), promițându-i în schimb credință. Roboam a cerut două zile pentru a se gândi. Mai întâi a cerut sfatul bătrânilor, foști sfetnici[4] ai tatălui său care au fost de părere ca el să le vorbească cu blândețe și să îi ajute, urmând ca ei să-i întoarcă favoarea: „Dacă în această zi tu vei fi slujitor acestui popor și le vei sluji lor, și le vei vorbi cu vorbe bune, [atunci] și ei vor fi slujitorii tăi în toate zilele!” (3 Regi, 12, 7). Apoi a cerut sfatul sfetnicilor tineri, de vârstă cu el, care crescuseră odată cu el, aceștia povățuindu-l să le vorbească cu asprime, zicându-le: „Degetul meu cel mic este mai gros decât mijlocul tatălui meu. Și tatăl meu v-a împovărat cu jug greu, eu și mai greu voi face jugul vostru; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, însă eu vă voi pedepsi cu scorpioni!” (3 Regi, 12, 10-11). Prin comparația deget – mijloc, Roboam vrea să arate că are mai multă putere decât a avut tatăl lui, mai ales că prin termenul mijloc (în Septuaginta ὀσφύς) se simboliza puterea. În ceea ce privește termenul scorpion (în Septuaginta σκορπίος) explicația nu este pe deplin clară. Unii comentatori s-au gândit la un tip de bici cu sârme împletite în vârf, bazându-se și pe explicațiile Sfântului Isidor de Sevilla care, în capitolul De poenis in legibus constitutis („Despre pedepsele hotărâte în legi”), descrie un instrument de pedeapsă numit scorpio: virga […] si certe nodosa vel aculeata, scorpio rectissimo nomine, quia arcuato vulnere in corpus infigitur („varga […] dacă este noduroasă sau cu ace [este numită] scorpion cu cel mai bun nume, deoarece este înfiptă în corp printr-o rană curbată”)[5]. Alții în schimb îl înțeleg în sens metaforic, reprezentând o pedeapsă severă, referindu-se și la faptul că, în timpul domniei lui Solomon, nu există dovezi ale unui asemenea comportament abuziv.

Roboam nu a ținut cont de sfatul celor bătrâni, provocând nemulțumire în rândul israeliților care l-au alungat. L-a trimis pe Adoniram, căpetenia sa care se ocupa de dări, pentru a vorbi cu ei, însă poporul l-a ucis cu pietre, iar Roboam a fost nevoit să fugă la Ierusalim, în timp ce Ieroboam a devenit rege peste cele zece seminții ale lui Israel. Acest moment a reprezentat ruptura dintre israeliți și Casa lui David în care a rămas doar seminția lui Iuda. Roboam a strâns o armată pentru a-și recupera teritoriile și puterea, însă a fost oprit de Șemaia, omul lui Dumnezeu, care le-a adus la cunoștință voia lui Dumnezeu și anume să nu fie vărsare de sânge; cu toate acestea, de-a lungul domniei, a purtat război împotriva lui Ieroboam pentru a-și recăpăta teritoriile pierdute (vide 3 Regi 12, 1-24).

Bătrânețea era asemuită înțelepciunii și bunei chibzuințe, în timp ce tinerețea era asociată cu nesăbuința, cu lipsa de experiență și cu pripirea în luarea deciziilor importante. Din răspunsul bătrânilor se remarcă nu numai o atitudine prevăzătoare, dar și un sfat demn de un rege plăcut în fața lui Dumnezeu, căci, dacă Hristos Regele „S-a deșertat pe Sine, luând chip de rob” (Filipeni 2, 6) cu atât mai mult se cuvenea ca un rege vremelnic să aibă grijă de poporul său, în timp ce răspunsul tinerilor îndemna nu numai la înăsprirea taxelor pe viitor, dar și la o atitudine trufașă, însă trufia este, după cum spun Sfinții Părinți, „regina viciilor”, din pricina căreia a căzut și Diavolul.

Bibliografie:

  • Isidor de Sevilla, Etymologiae.
  • Hrabanus Maurus, De universo libri viginti duo; De institutione clericorum.
  • Dumitru Bondalici, Enciclopedia marilor personalități din Vechiul și Noul Testament, Editura Diecezană Caransebeș, 2005.
  • Leland Ryken, James C. Wilhoit și Tremper Longman III (editori), Dicționar de imagini și simboluri biblice, Editura Casa Cărții, Oradea, 2022.

Sitografie:

[1] Leland Ryken, James C. Wilhoit și Tremper Longman III (editori), Dicționar de imagini și simboluri biblice, Editura Casa Cărții, Oradea, 2022, p. 377.

[2] Vina nu i se poate imputa în totalitate, separarea celor douăsprezece triburi fiind văzută și ca o consecință a păcatelor lui Solomon.

[3] Hrabanus Maurus, De universo libri viginti duo, 3, 1, 75, după Isidor de Sevilla, Etymologiae, 7, 6, 68.

[4] Identificați de Barnes drept căpeteniile din 3 Regi 4, 2. Vide 1 Kings 12 Barnes’ Notes: https://biblehub.com/commentaries/barnes/1_kings/12.htm (11.05.2025).

[5] Isidor de Sevilla, Etymologiae, 5, 27, 18.

INDICAȚII DE CITARE:

Diana Baraboi „Alegerea lui Roboam” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.

CUPRINS
ACASĂ