Cartea cititorului ideal
Volumul Un cititor în pădurea din oglindă de Alberto Manguel, apărut la Editura Nemira în anul 2016 (în engleză A Reader on Reading), reprezintă un veritabil manual despre lectură și de hermeneutică a lecturii. Autorul volumelor Istoria lecturii, Jurnal de lectură, Biblioteca nopții, Sfârșitul bibliotecii mele, conturează aici universul specific cititului, cititorului, cărților, bibliotecii ca spațiu consacrat al cititului, printr-o bogată rețea de simboluri și de semnificații care traversează întregul volum. Alberto Manguel afirmă încă de la început că „subiectul acestei cărți, ca de altfel subiectul aproape tuturor celorlalte cărți ale mele, este cititul, cea mai specific umană dintre toate activitățile creatoare (p. 11). De altfel, autorul consideră că există în natura umană pornirea de a citi semnele universului, încă de la naștere viața noastră având ca unic scop narativul. A încerca să descifrezi lumea plină de semne este un act reflex al ființei umane, care a precedat și însoțește permanent actul complex al lecturii. Este metoda pe care o aplică scriitorul în această carte, luând în discuție aspecte ale lumii concrete revolute sau contemporane, pe care le trece prin filtrul cărților importante ale umanității.
Eseurile despre lectură sunt construite în jurul unei cărți pe care autorul a primit-o în copilărie. Este vorba despre o ediție care cuprindea Alice în Țara Minunilor și Alice în Țara din Oglindă. Sunt texte care, așa cum mărturisește autorul, i-au marcat viața. Lumea ficțiunii iese din paginile cărții, iar autorul recunoaște pe tot traseul vieții lui semne ale pre-existenței acestor elemente. Astfel, copilăria este asociată călătoriei lui Alice, asemănătoare călătoriilor din Odiseea sau Pinocchio, adolescența este bântuită de întrebările profesorilor, asemănătoare celor ale Reginei Roșii, la vârsta tinereții Alice e considerată „o soră a suprarealiștilor”, iar la vârsta maturității, Regele Alb este asociat cu birocrația canadiană. Citirea și recitirea cărții lărgește de fiecare dată orizontul de semnificații și interpretări. Ficțiunea se revarsă în viața reală, pasaje ale cărții sunt permanent invocate sau trăite. Fiica cea mare a lui Manguel se numește „bineînțeles” Alice, autorul rostește fragmente întregi din carte pe care le cunoaște pe dinafară. Numele pe care-l capătă lucrurile în lume sunt supuse aceluiași proces pe care îl descrie Alice, despre felul în care nebunii din Țara Oglinzilor numesc lucrurile. Lumea modernă, observă autorul, este tărâmul în care ororile capătă consistență, în care „vrem să vedem cum îi sunt scoși ochii lui Gloucester, dar nu vrem să stăm la restul spectacolului Lear” (p. 24). Cartea rămâne singurul refugiu de hârtie şi cerneală „în timpul aventurii noastre prin pădurea întunecată şi nenumită” (p. 26).
Pe parcursul cărții sunt numeroase referințe care, alături de titlurile incitante asigură substanța epică a cărții. La fel ca în toate cărțile sale, există la Manguel o permanentă referire la sine, textul căpătând pe alocuri forma unei autobiografii. Este un model de scriitură care combină eseistica și autobiografia, rezultând un text subiectiv, auto-reflexiv. De exemplu, în Partea a treia intitulată Memorii se vorbește despre Moartea lui Che Guevara și despre modul în care autorul, din generația celor care aveau zece ani în timpul Revoluției cubaneze din 1959, a aflat vestea morții lui Che (într-o zi călduroasă de octombrie 1967, când se afla în ultimul an universitar). Amintirile sunt luminate de cărțile pe care le citea împreună cu prietenii săi, cu care pornise să descopere „satele sărace” ale Argentinei. În jurul focului se citeau poemele lui „Mao Tse-tung, Blas de Otero şi Pablo Neruda, povestirile lui Saki şi Juan Rulfo, romanele lui Alejo Carpentier şi Robert Louis Stevenson” (p. 101). Vestea morţii lui Che Guevara a căzut – mărturisește autorul – ca un trăsnet. Biografia legendei în viață Ernesto Guevara de la Serna este reluată, prilej pentru scriitor să analizeze motivul pentru care tânărul medic devine brusc interesat să devină „100% aventurier”, așa cum o anunță pe mama lui. Trecerea de la idee la faptă este elementul care-l transformă pentru totdeauna pe Che, plasându-l definitiv în categoria eroilor. Privind figura celui mort din documentarul lui Fernando Solanas, Manguel se întreabă: „în ce moment a trecut de la a plânge tristețile acestei lumi, de la a plânge de mila celor săraci și de a condamna discursiv lăcomia fără margini a celor de la putere, la acțiune, la lupta împotriva valului nedreptății?” (p. 105).
În Laudă cuvintelor este analizat modul în care computerele pot astăzi să calculeze toate combinațiile posibile de cuvinte, sunete, rime sau pot să creeze complicate jocuri de cuvinte. Totul e posibil, dar dincolo de această goană de a descifra totul, rămâne totuși doza de inefabil al unui mister care susține probabil lumea în care trăim. Este ceea ce sugerează povestirea lui Arthur C. Clarke Cele nouă miliarde de nume ale lui Dumnezeu la care Manguel face referire în finalul capitolului. Este vorba despre faptul că într-o mănăstire tibetană sunt angajați experți în computere care să găsească numele secret al lui Dumnezeu. După o muncă de câteva luni, experții găsesc combinația finală, care le dezvăluie numele lui Dumnezeu. Doar că „în timp ce-și împachetează lucrurile pentru a pleca, unul dintre ei privește neglijent spre cer. Deasupra capului lor, fără nici un zgomot, se sting stelele” (p. 145).
În capitolul Cum a învățat Pinocchio să citească, din Partea a cincea – Cititorul ideal, povestea lui Carlo Collodi este invocată ca o sinteză a unor sensuri care de cele mai multe ori nu sunt sesizate. Păpușa de lemn trebuie să lupte împotriva prejudecăților sau răutăților celorlalți copii. A fi în rândul lumii înseamnă a ști carte iar Gepetto își vinde singura haină pentru a-i lua băiatului o carte de citire. Este primul pas către devenirea umană (la propriu) a lui Pinocchio. Dar, constată Manguel, acesta a învățat să citească doar superficial, fără să înțeleagă prea mult din ceea ce citește. Când va ști să citească cu adevărat, și-ar înțelege mai bine viața, pentru că ar afla, citind alte povești, propria poveste, pentru că „viața lui este de fapt o viață literară, un compus de povești străvechi în care el ar putea într-o bună zi să-și recunoască propria biografie”. Aventurile lui Pinocchio ar fi „ecoul unei multitudini de voci literare” o carte despre „aventura unui tată în căutarea fiului său și despre aventura unui fiu în căutarea tatălui său (un fir narativ secundar al Odiseei pe care Joyce îl va descoperi mai târziu)”; (p. 191). Legăturile poveștii cu alte mari cărți ale umanității sunt ample: Măgarul de aur, Henric al IV-lea, epopeile lui Ariosto, basmele lui Perrault, Divina Comedie. Faptul că Pinocchio nu vede cărțile ca o sursă a revelației îi evocă autorului cuvintele lui Nabokov care, vorbind despre metamorfoza personajului Gregor Samsa al lui Franz Kafka în gândac, spune că acesta nu știa că era un cărăbuș și că sub învelișul chitinos avea de fapt aripi, iar dacă le-ar fi descoperit, s-ar fi putut salva. Concluzia lui Nabokov este elocventă: „Mulţi oameni obișnuiți cresc asemenea lui Gregor, inconștienți de faptul că şi ei au aripi şi că pot zbura” (p. 192).
Tot în Cititorul ideal există câteva definiții ale cititorului în capitolul Însemnări pentru o definiție a cititorului ideal. Acestea sunt aforisme, uneori anecdotice, despre ce înseamnă a fi cititor care conțin filozofia despre arta și practica lecturii, despre relația autor/scriitor-cititor, despre vârstele celui care citește, despre ceea ce înseamnă un cititor ideal: „Orice carte, fie ea bună sau rea, are cititorul ei ideal”; „Câteodată, un scriitor trebuie să aștepte câteva secole pentru a-și găsi cititorul ideal. Lui Blake i-a luat 150 de ani până să-l găsească pe Northrop Frye”; „Când termină cartea, cititorii ideali simt că, dacă nu ar fi citit-o, lumea le-ar fi fost mai săracă”; „Cititorii care s-au sinucis după ce au citit Werther nu erau cititori ideali, ci doar sentimentali”; „Scriitorii nu sunt niciodată propriii lor cititori ideali” (pp. 183-185).
Textul cărții lui Alberto Manguel abundă în astfel de reflecții pe tema cititului/cititorului, cu trimiteri ample la cărți, personalități sau momente ale istoriei umanității. În ansamblu, cartea lui Alberto Manguel este un ghid practic, erudit și foarte bine scris, de orientare a cititorului în imensa pădure de simboluri a literaturii și a lumii, o carte a unui cititor ideal.
Bibliografie
Alberto Manguel, Un cititor în pădurea din oglindă, Editura Nemira, București, 2016.
[O variantă a acestui articol a apărut în numărul 3/2022 al Revistei „Argeș”]
INDICAȚII DE CITARE
Dan Laurențiu Pătrașcu, „Cartea cititorului ideal” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 