Tineretul occidentalizat
Emanuel Copilaș a scris deja câteva studii valoroase despre socialismul românesc. Ultima carte din rândul acestora, Biletul la control? Politici de tineret în România socialistă (Editura Tact, Cluj, 2025), este prefațată de istoricul Constantin Schifirneț, care o asociază just atât cu Generația anului 2000, un alt volum cu tematică relativ similară al lui Emanuel Copilaș, cât și cu o tentativă de a valorifica academic studiile sociologice realizate de Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului, înființat în anul 1968, instituție care avea să dispară sub o altă denumire după 1989. Excelent documentată, Biletul la control? atestă interesul ridicat, dar nu decisiv, al autorităților PCR de a studia valorile și ideile tineretului pentru a le putea influența politic în favoarea regimului. Despre efectele de îndoctrinare politică nu poate fi vorba în studiul lui Emanuel Copilaș pentru că acesta arată cu dovezi clare atât ineficiența parțială a politicilor publice ceaușiste în materie de tineret, cât și mulțimea de informații corecte, anticipative pentru anii ’90 și 2000, extrase din studiile aplicate generațiilor de tineri din acea perioadă (1968-1989). Titlul nu este deloc enigmatic dacă avem în vedere explicația sa din introducerea autorului: ,,Biletele sunt o expresie metaforică pentru principiile și valorile pe care membrii societății socialiste trebuie să și le însușească în drum spre comunism și totodată să le perforeze în văzul întregii comunități (…). Până atunci, din ce în ce mai mulți tineri au început să călătorească înainte de 1989 fără ,,bilet”, fiind supuși unor sancțiuni mai degrabă formale, și în niciun caz expulzați din vehiculul istoriei, la cârma căruia se așezase fără drept de apel PCR”. (p. 21) Regimul comunist a ajuns la un consens limitat cu tineretul care se afirma în carieră la finalului anilor 1960 și pe tot parcursul următoarelor două decenii.
Politicile de tineret din lumea occidentală sunt întâi de toate studiate pe fondul mutațiilor profunde de după 1945, când economiile vestice sunt într-un boom care durează o generație. Sexualizarea și comercializarea dorințelor sau nevoilor tineretului occidental aparțin politicilor de piață, comerciale, profitabile, care urmăresc să infantilizeze și să dea un scop hedonist și individualist spațiului public. ,,Capitalismului postbelic al statului bunăstării (welfare state) aloca un rol crescut tineretului, pe măsură ce, în contextul reconstrucției masive de după razboi, tinerii se angajează mai repede și dispun astfel de venituri și de posibilitati care le erau cvasiinaccesibile în trecutului apropiat”. (p. 30) Tineretul occidental de după 1960 nu are la prima vedere prea multe în comun cu cel din blocul statelor socialiste din estul Europei: în Statele Unite și țările occidentale, caracterul insurgent, contestatar, al subculturilor de tineret ține de o depolitizare a protestului, care devine distinctiv pentru moduri de viață alternative. ,,Abolirea reprezentării politice, provenind din sentimentul profund antipolitic al hipioților, le apărea deci marxiștilor și Noii Stângi ca fiind naivă, în cel mai bun caz, respectiv ireponsabilă, în cel mai rău caz. Putem înțelege mai bine astfel de ce majoritatea tinerilor muncitori nu rezonau cu principiile subculturii hippy (…), aceasta fiind, spre deosebire de subculturile punk și heavy metal, una mai degrabă a clasei de mijloc”. (p. 39) Subcultura punk este creația anilor 1970 din Europa Occidentală, care apare pe fondul pierderii încrederii într-o creștere economică din ce în ce mai apropiată de stagnare. Șomajul, privatizările activelor de stat continuă și în anii 1980-1990. Nihilismul și agresivitatea muzicii punk virează spre reprezentări culturale tipice unei drepte radicalizate, deși anarhice. Heavy metal-ul încorporează tematici nostalgice, eroice, mitologice, folclorice, iar un naționalism recesiv, însoțit de cultivarea unui masculinități de tip macho, se disting ca importante în subcultura rock. Dacă subculturile vestice au un caracter consumerist cert, cele din Blocul comunist se află sub aripa protectoare a regimurilor poststaliniste. Comsomolul sovietic din anii târzii ai lui Nikita Hrușciov și din cei lungi ai lui Leonid Brejnev se deschide unor activități culturale care imitau, dar controlat, unele modele de subculturi occidentale, însă de-abia după 1980 acest fenomen ia proporții în rândul tinerilor crescuți în URSS. Dulcegăria moralizatoare înăbușa orice abordare mai realistă, să zicem de natură pragmatică, din partea autorităților. Alienarea tinerilor din toate regimurile Blocului comunist continuă și se accentuează pari passu pe fondul deteriorării condițiilor de trai și a accesului relativ ușor la publicații, filme și emisiuni televizate despre lumea occidentală. Din datele și detaliile furnizate de Emanuel Copilaș rezulta un peisaj polivalent: URSS-ul anilor 1970-80, care cunoscuse propria dezvoltare economică accelerată, practica vizibil forme urbane de subculturi occidentale, în vreme ce RDG-ul, Cehoslovacia, Ungaria și Iugoslavia erau deja expuse unor subculturi occidentale care pătrundeau și se răspândeau ușor în mediul urban. Sportul și grija autorităților pentru dezvoltarea unor baze sportive populare și a competițiilor naționale absorb mult din identitatea în devenire, greu de controlat, a tineretului comunist. O situație la o scară ceva mai mică, dată fiind înapoierea sud-estului agrar din Europa, se regăsește în România și Bulgaria aceleiași perioade istorice. ,,Trecerea de la politici de tineret bazate pe proiecte de infrastructură masive și pe mobilizare intensivă la politici de tineret bazate mai degrabă pe divertisment, în care tinerii aveau un cuvânt tot mai important de spus, confirmă una din tezele majore ale acestei cărți, și anume că activitățile de tip consumerist, bazate pe relaxare, detașare și cultivarea individualismului, au înlocuit gradual activitățile militante ale tineretului din România socialistă și, iată, din Bulgaria, proces în care subculturile occidentale de tineret au jucat un rol masiv”. (p. 81)
În România, pe măsură ce ne apropiem de anul 1989, Uniunea Tineretului Comunist (UTC) se transformă din ce în ce mai mult într-o birocrație sterilă ideologic, nepotistă și aservită cultulului familiei conducătorilor supremi. În ciuda bazei materiale vaste deținute de UTC, ,,concluzia era că eficiența UTC, nu numai pe plan politic, ci și pe plan moral și profesional, era îngrijorător de scăzută”. (p. 99) Anii 1970-1990 aduc la faliment intern ideologia romantică a socialismului românesc, energică din punct de vedere retoric și deplasată în raport cu realitatea imediată. Urbanizarea în creștere, axarea pe meserii non-muncitorești, întrucât munca grea din industrii era lăsată pentru cea mai ușoară, cel puțin din punct de vedere fizic din birouri și centre de calcul, duce la depopularea mediului rural, la o cerere neacoperită de forță de muncă în diferite ramuri industriale și la randamente slabe în producția agrară. Cultivarea valorilor folclorice de către PCR apare ca încă un mod disperat de a asigura fidelitatea morală a unei clase de agricultori pe cale de dispariție. Tineretului, care ar fi ajuns pe deplin matur în anul 2000, i se cerea oficial să fie supus în interiorul granițelor, dar să apere și să promoveze misiunea țărilor medii în spațiul capitalist, descris ca inamic ideologic absolut. Între timp, tendințele consumeriste nesatisfacute ale tineretului duc la invalidarea simbolică a regimului, care nu mai este în stare nici să asigure o aparență de bunăstare domestică de la jumătatea anilor 1980 încolo. Ambițiile și speranțele cetățeanului socialist mediu sunt aproape aceleași cu ale unui occidental mediu. Conservatorismul moral al regimului comunist este, însă, complet diferențiat de încurajarea unui stil de viață orientat spre plăceri ocazionale, însă tineretul gândea tot hedonist și dincoace de Cortina de Fier, dar valoriza mai mult familia, practicile religioase și tradiția rurală parțial vie. Politicile culturale și de educație fizică și sport nu mergeau cu adevărat în altă direcție decât cea recreativă și de petrecere a timpului liber în moduri cât mai plăcute. Subculturile capătă alte semnificații aici decât în spațiul occidental: ,,În acest fel, subcultura anilor 1960-1980 caută să își construiască un spațiu simbolic autonom în raport cu cel al societății socialiste în care trăia. Genul acesta de diferențiere voluntară și pe alocuri ostilă față de ideologia oficială era însă numai aparent; de fapt, ideologiile naționaliste interbelice prizate de tinerii care se doreau a fi rebeli se împleteau, în maniere mai mult sau mai puțin subtile, cu naționalismul comunist, din ce în ce mai proeminent”. (p. 190) Per ansamblu, tineretul anticipat în orizontul anului 2000 ca maturizat nu coincidea în datele sale fundamentale cu programul dezvoltaționist românesc (și nu numai), de concurență directă cu țările occidentale: presupunând prin absurd că muncitorul român putea deveni cel mai eficient din lume în industrie și agricultură, elitele partidului comunist nu concepeau stilul său de viață decât ca unul rigid în familie, mobilizator și revoluționar în contact cu lumea capitalistă, dar extrem de obsecvios în raport cu șefii mai mari la locul de muncă. Evident, toată această butaforie ideologică se prăbușește în 1989, dând la iveală valorile reale, pe care CCPT le punea la dispoziția autorităților comuniste ca semnale posibile de alarmă, dar fără ca acestea să ia măsuri proactive, progresiste sau de rezolvare măcar parțială a nevoilor tineretului românesc. Ceea ce demonstrează cartea politologului Emanuel Copilaș nu este doar convergența idealurilor clasei de mijloc din democrațiile occidentale ale anilor 1960 cu cele ale clasei de mijloc create prin educație și industrializare de regimurile comuniste, chiar dacă cu mai puțin succes în Blocul Comunist decât în cel capitalist, ci necesitatea realizărilor aspirațiilor primelor generații create de comunism. Aceste așteptări și deziderate urmau să fie împlinite într-o altă ordine, cea de după destrămarea Blocului socialist, însă noul regim globalist, de extracție neoliberală, va crea puține categorii sociale noi care să confirme ambițiile tinereții. Cei mai mulți pionieri și UTC-iști ai anilor 1970-1989 se vor rata în cenușiul anilor 1990-2000, unde lupta nu va mai fi una de valori și ideologii, ci de supraviețuire, subzistență pentru cei mulți și acumulare de capital pentru câțiva.
INDICAȚII DE CITARE
Dan Alexandru Chiță, „Tineretul occidentalizat” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 