ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Dan Chiță

Epoca de după ultimul mare război

Cartea istoricului Tony Judt, Epoca postbelică. Europa de după 1945, este o lucrare de referință care este peste putință de rezumat, presupunând că așa ceva se poate recomanda ca efort intelectual benedictin. Ceea ce vom întreprinde în cele ce urmează este o analiză a perspectivei istorice mai mult sau mai puțin asumate de Judt, unul din cei mai distinși eseiști britanici din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Vom discuta trei poziționări ideologice ale tipului de istorie scrisă de Judt, iar, la final, vom trage o concluzie.

Prima și cea mai apăsat revendicativă asumpție este legată de absolutizarea sotto voce a proiectul democrației liberale. Pentru Judt, la fel ca pentru pleiada politologilor, sociologilor, economiștilor și istoricilor maturizați deplin în anii 1980, modelul democrației americane, vest-europene (cu teritoriile lor foste colonii afluente de peste mări și oceane, plus Japonia), nu se poate vorbi de o alternativă credibilă la instituțiile liberale, ridicate pe un fond de prosperitate fără precedent, toate după 1945. Dușmanul din umbră este, desigur, statul sovietic și apoi cel chinez, nord-coreean etc., care apare descris ca un amestec de cruzime de stat demolatoare și stagnare, învechite și falimentare economic după 1960. Dacă în primă fază, stânga europeană este utilă în întruparea ei social-democrată, ba chiar în amenințarea ei comunistă (Franța, Italia postbelice), întrucât astfel se fondează și se eficientizează intern statul social în democrațiile occidentale, cu asistența și sprijinul american constant, după 1970 Judt practica cu jumătate de gură apologia pieței liberale deregularizate sau dereglementate. Se justifică acest demers pe fondul revoluției tehnologice care a modificat lanțurile de producție existente și a bulversat prin extindere și adâncire modelul consumerismului vestic. Judt nu acordă o atenție critică solidă sau măcar susținută unor critici posibile ale modelului de societate capitalistă occidentală. Panaceul constă în libertatea de acțiune a capitalului.

Politica externă globală a țărilor dezvoltate este tratată concesiv și înțelegător de la un capăt la altul. Crizele din Orientul Mijlociu se datorează cumva imperialismului mentalitar al fostelor mari puteri europene. Franța și Marea Britanie sunt descrise ca anchilozate într-un proiect imperialist patriarhal care a dat faliment și nu-si mai află rostul în primele două decade post-1945. Versiunea americană de dominație a lumii, tivită de sute de baze militare și conflicte militare sau de ingerința loviturilor de stat aranjate în laboratoarele CIA, nu este corelată cu vreo teorie cunoscută de hegemonie imperială. Avem rele imperii trecute și o ordine mondială benefică sub patronaj american. Războiul Rece este filtrat de o singură posibilă interpretare: comunismul e un dezastru umanitar, atât în manifestarea sa târzie, în războiul URSS-Afghanistan, cât și în cea post-comunistă, a masacrelor și conflictelor sângeroase din fosta Iugoslavie. Deși cartea a fost publicată în 2005, momentele Iraq-Afghanistan sunt trecute rapid în revistă, la fel ca războaiele din Golful Persic post-1989. Motivele economice din spatele tensiunilor din politica internațională sunt canalizate, de altfel, într-o altă unică direcție.

Deși modelul social al democrației de piață este scos la mezat în folosul unor privatizări atât în Occident, cât și în fostul Bloc Comunist după 1990, vinovatul din oficiu al subdezvoltării economice este un singur și singular bloc. China nu-și atinsese limitele de dezvoltare în anii 2000, după cum nici acum acestea nu sunt certamente clar sau facil de definit. Exact acest raport dintre factorul economic producător de bunăstare și relațiile democratice din statul occidental este urmărit într-un singur sens: de la elitele liberale înspre relațiile de producție și consum.

Concluzia lecturii unei cărți atât de voluminoase este una deconcertantă: dacă, pe de o parte, liberalismul politic generează prosperitate economică, de ce piața liberă globalizată de după 1980, pe de altă parte, a condus la apariția unor blocuri economice rivale? Cum și de ce este astfel distribuită bunăstarea, de la inegalități frapante la nedreptăți strigătoare la cer? Oare consensul de la Washington din primii ani ai post-comunismului nu are nimic să-și impută? În ce direcție mergem în prezent dacă aliniamentele liberale trec prin războaie comerciale și calde dese, din Israel până în Ucraina, din Bosnia până în Taiwan? Acestea sunt doar câteva reflecții disparate în marginea Epocii postbelice. Europa de după 1945, o carte doldora de informații factuale corecte și multe pete albe de regândit.

INDICAȚII DE CITARE

Dan Alexandru Chiță, „Epoca de după ultimul mare război” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.