The day before you came
Nu cunosc o așteptare mai semnificativă și mai mare decât sarcina. Acele 9 luni sau 40 de săptămâni în care femeia poartă sub inimă germenii unei noi vieți sunt, pentru mine, Așteptarea prin excelență, aceea care unește toate speranțele și toate fricile care ne animă și ne bântuie. E o perioadă în care te obișnuiești cu ideea de a renunța aproape complet la identitatea ta anterioară pentru a îmbrăca o nouă haină despre care nu știi nici dacă îți vine, nici dacă îți place. E perioada în care femeia devine pentru totdeauna mamă, orice s-ar întâmpla cu pruncul ei. Plecarea la maternitate, acel prag trecut adesea în grabă și dureri, e un fel de moarte, a femeii care fuseseși, și, în același timp o naștere, a mamei care vei fi și vei rămâne cel puțin cât vei trăi. Pentru o femeie ca mine, trecută printr-o lungă secetă a infertilității, colecționară înrăită de zeci de teste de sarcină negative și, într-o vreme, aflată într-o lungă reprimare a dorinței de maternitate, sarcina a trecut ca o dulce așteptare zguduită de temeri iraționale și frici motivate. Ba îmi era prea greață, ba greața dispărea cu totul făcându-mă să tremur, ba copiii mișcau prea mult ori prea puțin, ba mă temeam de prematuritate, de suferință fetală, de sutele de diagnostice grave care îmi bâzâiau prin minte ca ieșite dintr-un tonomat defect care împroașcă note strâmbe și scălămbăiate. Dar așteptarea asta, mai presus de toate, era un drum pe care, în sfârșit, îl simțeam al meu, pus mie în frunte poate dinainte să mă nasc (poate știți, dar ovocitele, gameții feminini, se formează în ovarele fătului feminin când el încă se găsește în uterul mamei sale, așa că jumătate din ființa noastră a fost și în burta bunicii noastre materne și poartă ascunsă în ungherele geneticii ceva din spaimele și bucuriile ei). Poate în nicio perioadă cunoscută a istoriei femeile nu au fost atât de libere și totuși atât de încătușate ca acum. Căci suntem libere să avem orice carieră ne dorim, orice orientare sexuală ne alegem, orice drum în viață ne ispitește mai mult (adesea mai multe drumuri intersectându-se haotic pe parcursul unei singure vieți). Dar suntem încătușate de vocea mamelor, bunicilor și străbunelor noastre, până la a șaptea sau poate a șapte suta spiță, voce care ne cheamă în dulcea așteptare a maternității. Fiecare zi a vieții mele de dinainte de sarcină a debutat cu o gheară care îmi strângea grețos stomacul: anxietatea. Fără cauză, fără capăt, fără pauză, fără izbăvire. Cu toate temerile care mi-au însoțit sarcina, lăuzia și mămicia, gheara anxietății nu a mai rupt din sufletul meu în nicio dimineață de după noaptea nașterii lor. Niciodată nu voi mai fi singură pe lume și nu voi mai trăi fără un scop, ca-n ziua dinaintea venirii lor (ca-n vechiul șlagăr al neuitaților ABBA). Iar cătușele acestea ale doritei și așteptatei nașteri a pruncilor noștri, cei care și-au început călătoria în lumea pământeană în uterul mamelor noastre, sunt puterea vitală care ne ține în viață ca specie. Căci victorioși la sfârșitul zilelor nu vor fi aceia cu cele mai bune arme și cei mai mulți soldați, ci aceia cu cele mai multe femei gravide și prunci în așteptarea nașterii, cei care vor stăpâni nu doar pământul, ci întregul Univers.
Dacă veți întreba femeile din jurul vostru, fiecare își va fi trăit marea așteptare altfel, căci nu există două sarcini la fel și două ape identice în care să te scalzi. Nu știm cum și-a purtat sarcina Fecioara Maria, știm doar câteva evenimente între Bunavestire și Nașterea Domnului. Spre deosebire de iconografia catolică, cea ortodoxă este foarte săracă în imagini ale Fecioarei Maria însărcinate. În România se găsește o singură astfel de icoană, în Biserica Domnească „Sfântul Nicolae” de la Curtea de Argeș. Asta poate dintr-un fel de pudoare, căci altfel femeia însărcinată, așteptându-și pruncul, este, în cele mai vechi timpuri, înfățișată de artiști și chiar venerată ca zeitate. Diversele figuri venusiene, de la cea din Willendorf la enigmaticele statuete cicladice, înfățișează adesea pântece rotunjite de povara fertilității. Mai târziu, pudoarea de care ziceam a rărit reprezentarea artistică a sarcinii, limitându-se la câteva tablouri înfățișând-o pe nefericita nimfă Callisto însărcinată cu dezmățatul Zeus.
Nici literatura nu dezbate prea des tema sarcinii. Dacă nu luăm în considerare problema sarcinilor nedorite, rușinoase, în care sarcina și femeia însărcinată au o importanță mai mică decât etica și oprobriul societății, puține femei însărcinate trec meteoric prin cărți de Dickens, Shakespeare sau Jane Eyre. Dar citindu-le copiilor mei povești și rememorând diverse pasaje literare, trebuie să remarc că infertilitatea este mult mai prezentă în textele vechi, de la Cartea Sfântă la poveștile europene populare, decât în povestiri culte și romane din diverse epoci. Biblia, în special Vechiul Testament, abundă în cupluri infertile care, prin credință și rugăciune obțin la vârste avansate sarcini miraculoase. Nu doar Ioachim și Ana, Sfinții Părinți ai Fecioarei Maria au primit sarcina după îndelungi ani de infertilitate, căci ei „petrecuseră în însoțire, neavând fii, cincizeci de ani”, dar multe alte cupluri biblice s-au bucurat de copii la bătrânețe, după ani lungi de așteptare: Avraam și Sara (cei amintiți în Sfânta taină a Cununiei), Isac și Rebeca (deveniți părinți de gemeni după 20 de ani de la nuntă), Rahela și Iacob, părinți ai semințiilor lui Israel, Ana și Elcana, părinții lui Samuel, Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, care le-a fost prorocit de Arhanghelul Gavril și a venit la bătrânețe. În multe basme și povestiri europene, copiii speciali, miraculoși, vrăjiți se nasc târziu, după o îndelungă așteptare și, uneori, și la naștere se lasă așteptați și greu de convins, ca-n „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Dar cu greu pot să mă gândesc la vreun roman scris înainte de mijlocul secolului XX care să prezinte un cuplu infertil. Probabil din aceeași pudoare care învăluie, deopotrivă, sarcina evidentă și lipsa ei la fel de evidentă.
Dar poate încă scriitorii și artiștii păstrează neatins misterul care învăluie femeile însărcinate, căci nu-și pot găsi instrumentele și metaforele pentru a portretiza însăși Așteptarea, cuprinsă perfect într-un pântec rotunjit și un trup în care, temporar, bat mai multe inimi și se găsesc semințele mai multor generații.
INDICAȚII DE CITARE
Cristiana Popp, „The day before you came” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
