În ghearele marelui urs
Anticii se odihneau studiind. Și asta se numea, în Roma antică, otium, odihna rafinată a celor pentru care nevoile minții aveau importanță. Cândva, pe drumul lung și bolovănos care ne desparte de antichitate, am renunțat la studiu în favoarea lenevelii, am decis că nevoile minții pot, fără îndoială, aștepta vremuri sau oameni mai buni. Desigur, deciziile proaste ne ajung mereu din urmă și se răzbună, așa încât neexersata minte și-a pierdut întâi rafinamentul, apoi, pe nesimțite, și calitățile mai rudimentare, mai cotidiene. Noroc că zeul-ecran are grijă de noi și ne furnizează neobosit idei gata mestecate și digerate să țină loc de produse ale minților noastre. Ce baftă pe noi!
Nu mai știm să mai spargem lemne, să mai facem focul, să mai spălăm rufe la gârlă sau sa ne fabricăm propriul săpun. Ai zice că avem mai mult timp și neuroni liberi să ne bucurăm de artă, de sport, de lectură, de imaginație. Ei, aș, ce, ești copil? Neuronii liberi și neantrenați rămân într-o stare dormantă, vecină cu moartea, din care nici războiul nu îi poate scoate. Asistăm de ani de zile la un război care, în cel mai bun caz, se desfășoară la granițele noastre, amenințând lejer și constant să ne prindă în ghearele lui fierbinți. Pe vremea Războiului Rece, eram cu toții în alertă. Probabil mai practicam, pe ici-pe colo măcar, otium și mințile noastre, hrănite și neodihnite, ne semnalau pericolul. Și la ce ne-a folosit, vor spune unii? Că am scăpat doar când marele urs ne-a dat benevol drumul din gheare. Și scăpatul ăsta e relativ, că libertatea nu ține de foame. Vă regăsiți în ideile astea? Și eu, deși știu că sunt din alea gata digerate, ușurele și banale, cât să nu trezească neuronii adormiți. Că dacă nu îți folosește să te aperi într-un război, la ce să te mai obosești să exiști? Și vă spuneam de ursul ăsta care scoate gheara din ecran, cel mai mare dușman al studiului și al înțelegerii, promotorul ideii: „noi muncim, nu gândim”. Stați, stați, tocmai ne-am întors în anul 1990, când pe motive de perestroika și glasnost, războiul rece se sfârșise. Gheruța ursului semănă semințele următorului război, căci victoria e a celor răbdători, tenace și oportuniști. Era greu în 1990 să ții în frâu națiunea care dăduse de gustul libertății. Piața Universității era un loc în care mințile neodihnite se opuneau oricărei forme de întoarcere în brațele ursului, cu cântece și discursuri patriotice. Noroc că oamenii de bine din uzine au lăsat odihna lor profundă și au venită să facă liniște în Piață. Și să planteze panseluțe, desigur. Căci omul muncii nu avea timp de otium, el doar muncea fără minte, fără gând și era mândru de asta. Nici în antichitate otium nu era pentru toată lumea, dar măcar era râvnit și admirat de cei mai mulți. Dar de la admirație la huiduială nu e decât un pas, așa cum între America și Rusia sunt doar câțiva metri pe partea nevăzută a globului pământesc. Iar pasul acela nevăzut e simplu de făcut când neuronii dorm adânc.
Agresarea ochelariștilor, ca purtători ai stigmei studiului (ce altceva să faci cu ochelarii?), a fost un simptom pe care cei mai mulți dintre noi l-am trecut cu vederea. Distrugerea temeinică și răbdătoare a școlilor, a universităților, a mediului academic a fost și este deplina manifestare a bolii de care societatea suferă: lipsa de otium, înlocuit de golul abisal al nimicului absolut. Și-apoi ne-au lovit sechelele bolii: societății i s-a amputat organul care înțelegea ce se întâmplă din simpla analiză a faptelor. De aceea, a început să aibă disperată nevoie de păreri, pe post de proteze și cârje să-și compenseze handicapul. Cum funcția creează organul, au apărut și specialiștii în păreri, părerologii care au început să-și prezinte în presă ideile de birt de biciușcari. Ce voluptate, să putem avea toți o părere și să o exprimăm liber, neîngrădiți de lipsa de cunoștințe și de nevoia de înțelegere. La ce mai sunt buni experții, care înțeleg, abstractizează, extrapolează. Nu vrem să învățăm să pescuim, nouă ne trebuie pește! Principiul (greșit): „să vorbească și nea Ion, că și el e om” a devenit literă de lege. Cine ar putea să îi răpească omului dreptul de a avea o părere despre tot ce mișcă, de la cuțit la tanc? Și dacă renunți la otium ai și destul timp să fericești norodul cu roadele părerologiei fără noimă. Mai trebuie un mic detaliu: să ai un furnizor de idei calpe și cum nevoia-i mare, gheruța ursulețui îți sare-n ajutor. Amestecând suav jumătăți de adevăruri cu minciuni sfruntate, va fi la post când părerologul se referă la vaccinuri, dar și la politică, zboruri spațiale, combustibili fosili, schimbări climatice sau oglinzi. Poate părerile pe care le exprimă prin gura ta sunt uneori cam radicale, dar să nu ne afundăm în idei tulburătoare. E suficient să fim naturali, săraci și fericiți, ca pe vremuri, când nu exista stres, iar problemele se rezolvau cu o ulcică de apă de fântână și-un lighean de frăguțe proaspete și bune. Mureau copiii de tetanos neonatal și vărsat de vânt? Dar ce copilărie liberă aveau! Fără vaccinuri, fără antibiotice, fără mâncare ultra-procesată. De fapt mai ușurel cu mâncarea, care era sănătoasă, sățioasă și gustoasă, dar puțină și inegal distribuită. Dar cine își mai amintește de rele? Cele bune să se-adune, eram frumoși și liberi să ne-mbrăcăm în uniforme și să îmblânzim lutul dobrogean cu mâinile goale. Dulce et decorum e să moară alții și noi să-i admirăm. Că la Canal nu avea nimeni timp de otium, unii erau prea ocupați să moară și alții să-i ascundă, așa încât nimeni să nu știe unde li s-au albit oasele.
Iar dacă marii noștri eroi nu aveau timp de otium, cine suntem noi, bieți epigoni, să-l mai păstrăm în viețile noastre? E vremea să ne eliberăm de studiu, e vremea să fim proști de mândri și mândri de proști! Iar ursulețul neobosit abia așteaptă să ne strângă în gheare pentru somn.
INDICAȚII DE CITARE
Cristiana Popp, „În ghearele marelui urs” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 