ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Christoph Solstreif-Pirker

Dincolo de oraș

Orașul este ceva fundamental problematic: „Un oraș oglindește noua psihologie masculin-agresivă a revoltei împotriva principiilor feminine ale dependenței și naturii”, scrie Norman O. Brown în lucrarea sa de referință Life Against Death (Brown 1985, 281, traducere proprie). Orașul este concretizarea expresiei unei voințe androcentrice de configurare care nu mai are nimic în comun cu aceea a lui Zarathustra, ci înseamnă numai distrugere, opresiune și suferință. Nu fără temei Brown constată că: „Orașul este un depozit al sublimării acumulate și totodată un depozit al vinovăției acumulate (…) Prin oraș, păcatele părinților sunt transmise copiilor” (283).

Orașul este o imagine în oglindă a crimelor pe care omul, mai precis: bărbatul, le-a săvârșit prin exploatarea violentă a ordinii feminine și prin profanarea agresivă a „womb of nature” (pântecelui naturii), care, după cum scrie în mod foarte expresiv Francis Bacon în Novum Organum, păstrează „multe secrete de un folos deosebit” pentru războinicul masculin (Bacon în Prior 1954, 351-352, traducere proprie). Orașul a manifestat dintotdeauna o ruptură interioară: el este încercarea de a smulge o bucată din natura sălbatică, neîmblânzită, de a o domestici, de a o interioriza. Exteriorul necunoscut devine în el un interior controlat, un loc care tinde să se delimiteze și să se separe de relațiile sale contextuale. În oraș, dependențele fragile, legăturile sau rezonanțele sunt complet suspendate; el este o mașină a ștergerii și a distrugerii.

Neurourbanistica cercetează în prezent efectele orașelor asupra vieții oamenilor care trăiesc în ele și constată, pe bună dreptate: „Viața și creșterea în oraș sunt asociate cu un risc mai ridicat de îmbolnăvire psihică” (Adli & Schöndorf 2020, 980) – o observație împărtășită și de Frank Lloyd Wright: „Dacă privești planul unui mare oraș, este ca și cum ai vedea secțiunea transversală a unei tumori fibroase” (Wright în Brown 1985, 283, traducere proprie). Și mai necruțător formulează Albert Caraco în Bréviaire du chaos: „Orașele pe care le locuim sunt școli ale morții, deoarece sunt inumane” (Caraco 1986, 9) sau, de asemenea: „Orașele noastre sunt coșmaruri; locuitorii lor încep să semene cu termitele; tot ceea ce se construiește este de o monstruoasă urâțenie” (48).

Astfel s-ar putea repeta verdictul biblic rostit de Dumnezeu împotriva cetății păcătoase: „Zis-a deci Domnul: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu. Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu”. (Gen 18,20-21) – o vestire care îl face pe Avraam să întrebe cu teamă: „Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?” (Gen 18,23). De la începuturile omenirii până astăzi, în oraș se află ceva păcătos, ceva îndreptat împotriva planului lui Dumnezeu.

Totuși, metamorfoza din episodul biblic este remarcabilă: Avraam reușește, prin dialog cu Dumnezeu, să evite distrugerea iminentă, căci ar putea exista totuși cincizeci, patruzeci și cinci, patruzeci, treizeci, douăzeci sau chiar numai zece drepți în cetate; în cele din urmă Dumnezeu renunță la planul Său: „Şi terminând Domnul de a mai grăi cu Avraam; S-a dus, iar Avraam s-a întors la locul său.” (Gen 18,33). Ar putea exista, în toată inumanitatea orașului, ceva care să compenseze întreaga lui vină și întreaga stare de păcat? Și dacă da: în ce constă semnificația unei asemenea justificări, care este expresia ei, ce presupune ea?

În lucrarea sa de tinerețe Amurgul gândurilor, Emil Cioran ne confruntă cu următorul aforism remarcabil: „Fiecare clipă îmi pare o probă a Judecății de Apoi și fiecare loc din lume o margine a lumii” (Cioran 2008, 546). Dacă, pentru a-l invoca încă o dată pe Norman O. Brown, pornim de la ideea că în actualul (post-)Antropocen distincția anterioară dintre interior și exterior, dintre natură și cultură, a fost fundamental abolită, atunci se poate spune că teroarea orașului, în caracterul ei androcentic, a supus între timp întreaga suprafață a Pământului. Brown are astfel dreptate când vorbește despre un „gigantic megalopolis”, despre o „cetate devenită lume” (city-as-world) (Brown 1985, 282).

Ceea ce pare însă important este faptul că orașul, înțeles ca „oraș-lume” sau „lume-oraș”, reprezintă, în pofida centralității sale planetare, tocmai o „margine a lumii”. Orașul, în univocitatea sa violentă, pare să includă mereu și ceva altceva, marginal. S-ar putea chiar stabili o legătură între urbanitate și periferie: cu cât lumea devine mai urbană, cu atât ea ar trebui situată mai la margine, adică mai aproape de abis (Abgrund). Tocmai acest paradox ar trebui să primească o atenție sporită: vina orașului deschide simultan spațiul posibilității ispășirii.

Dacă fiecare clipă este înțeleasă ca o „probă a Judecății de Apoi” (Cioran 2008, 546), atunci se deschide fereastra unei convertiri. Confruntarea cu abisul urban ar face posibilă restituirea conștiinței unei alte lumi și a unei alte ordini: ar fi vorba despre „ordinea femeii”, adică despre ceea ce „se afla la începutul lumii” (Caraco 1986, 75): principiul blândeții, al bunătății, al grijii, al ascultării, al dăruirii și al încrederii.

„Judecata de Apoi”, care se manifestă astăzi în fiecare clipă, conduce mai întâi la faptul că „toate națiunile (…) își pierd trecutul (…) fiecare trebuie să-și sacrifice comorile, legendele și speranțele. Acesta este sensul Judecății de Apoi” (55). Și totuși, această jertfă pe care fiecare loc, fiecare oraș o exprimă zi de zi nu este numai moarte, ci întotdeauna și înviere.

Sarcina ar consta în a nu continua edificarea orașului, în a nu-i cimenta și mai mult puterea, ci în a privi în abisul său și a realiza că: „iadul (…) este, așadar, prezentul” (91). Prin privirea aruncată în acest abis infernal, care se numește oraș, viața poate lua o altă turnură: ispășire, reconciliere, pace.

Orașul devine cu adevărat semnificativ abia în ceea ce nu este.

(traducere: Dragoș Grusea)

Referințe

Adli, Mazda & Schöndorf, Jonas. 2020. „Macht uns die Stadt krank? Wirkung von Stadtstress auf Emotionen, Verhalten und psychische Gesundheit.“ Bundesgesundheitsblatt 2020, no. 63:979-986, https://doi.org/10.1007/s00103-020-03185-w.

Brown, Norman O. 1985. Life Against Death: The Psychoanalytical Meaning of History. Middletown, CT: Wesleyan University Press.

Caraco, Albert. 1986. Brevier des Chaos. Aus dem Französischen von Isabel Matthes. München: Matthes & Seitz.

Cioran, E.M. 2008. Werke. Aus dem Rumänischen von Ferdinand Leopold. Aus dem Französischen von François Bondy, Paul Celan, Verena von der Heyden-Rynsch, Kurt Leonhard und Bernd Mattehus. Frankfurt am Main: Suhrkamp.

Prior, Moody E. 1954. „Bacon’s Man of Science.“ Journal of the History of Ideas 15, no. 3:348-370.

INDICAȚII DE CITARE

Christoph Solstreif-Pirker ,,Dincolo de oraș’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2 / 2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.