ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Amalia Diaconeasa

Umanizarea și civilizația nu au sens unic

O superstiție occidentală, care ar putea avea legătură cu creștinismul, conform unor păreri, e că trecerea timpului trebuie să conducă la progres. Cei din viitor trebuie să fie mai adaptați și mai civilizați decât noi. Se spune despre o civilizație că ar putea fi cu mii, poate chiar milioane de ani înaintea noastră. Cum salvarea trebuia să vină din viitor, cum Mesia trebuia să apară în viitor, atunci viitorul trebuia să aducă ceva bun. Iluminismul înlocuiește ideea de salvare cu ideea de progres. Și asta chiar ajută. Sau a ajutat. La progres. Dacă crezi în ceva, îți setezi creierul ca să rezolve problema respectivă, să caute soluții, să vadă oportunități, și atunci s-ar putea ca asta chiar să se întâmple. În psihologie și neurologie asta se numește ”priming” și char funcționează. De fapt creierul primește semnale legate de o sarcină și procesatorii de jos în sus (dinafara câmpului conștiinței) se pun pe treabă, caută indicii, soluții. Unele rezultate ale activității lor pătrund în conștiință. A crede sau a nu crede în ceva chiar poate face diferența. Și poate faptul că Occidentul a crezut în progres chiar a ajutat.

Numai că, sigur, asta se întâmplă dacă există niște condiții favorabile. Norocul îi ajută pe cei pregătiți. Sau reacțiile au loc dacă există reactanții potriviți și mediul de reacție potrivit.

În ce privește viitorul omenirii, ca specie, dar și ca civilizație, postulăm progresul. Nu ne punem niciodată problema că s-ar putea să nu mai evoluăm în sensul în care ne dorim, că putem chiar să ne dezumanizăm, iar civilizația noastră cum o știm, să dispară. Isaac Asimov are un eseu despre ”imposibila întoarcere” la starea socială anterioară, oricât de greu ar fi. Dădea exemplul agricultorilor, care o ducea mai rău decât vânătorii-culegători din trecut, aveau șefi, nu mai erau liberi, sufereau de carențe alimentare, boli, trăiau mai puțin. Și totuși nu se puteau întoarce la starea inițială. La așa-zisa treaptă anterioară a organizării societății.

Din păcate, nu e adevărat. Mulți agricultori s-au întors la starea de ”sălbăticie”. Și nu vorbim doar de aborigenii australieni sau americani sedentarizați cu forța, obligați să lucreze terenul și să locuiască în case. Și nu doar de sclavii fugiți de pe plantații în pădurea amazoniană, unde există acum comunități de vânători-culegători negri, cu gene africane. Crizele au condus adesea la decădere, la întoarcerea la modul de viață anterior. Căderea Imperiului Roman a dus la o perioadă în care civilizația aproape că a dispărut, o perioadă de aproape o mie de ani despre care nu știm aproape nimic. De fapt orașele în unele zone chiar au dispărut, iar civilizația fără orașe e greu de imaginat. Avem motive să credem că decăderea civilizațiilor a avut loc cu mult timp înainte și de multe ori în istorie generată de  dezastre naturale, războaie, molime sau schimbări climatice. De fapt migrația popoarelor care au dus la căderea Imperiului Roman și la apariția Evului mediu a avut la origine tot schimbări climatice. Tot ele au dus și la migrațiile mongolilor în secolul al XIII-lea, ceea ce a schimbat lumea veche pentru totdeauna. Civilizația Islamică, urbană, a decăzut ireversibil din cauza invaziilor mongole și a epidemiilor ulterioare. Moartea neagră, consecință a războaielor, a lovit în primul rând orașele, iar civilizația islamică era mai urbană decât cea creștină europeană, care a fost și ea afectată în mod catastrofal, în primul rând demografic. 

Sigur nu a fost prima dată în istorie când o civilizație era distrusă. ”Atlantida” lui Platon avea acest subiect. Ceea ce înseamnă că în Antichitatea oamenii aveau astfel de exemple. De fiecare dată oamenii s-au întors la un mod de viață mai primitiv. Ce dimensiune avem noi acum despre ce s-a întâmplat cu Imperiul Roman, cum a fost viața după decăderea lui? Cum a fost viața după atacul popoarelor mării asupra Egiptului Antic, obișnuit până atunci cu o viață interioară pașnică și prosperă?

Civilizația modernă ar putea avea aceeași soartă. O schimbare climatică, o epidemie gravă, dezastre naturale ne-ar putea propulsa în Evul mediu sau chiar în starea de vânători-culegători. De fapt se poate spune că a fi învins în al doilea război mondial a însemnat pentru jumătate din Europa întoarcerea la feudalism. Ce altceva erau societățile leniniste impuse de învingătorii sovietici?

Ultima variantă, cea a societăților de vânători-culegători poate nu ar fi chiar atât de rea. În primele faze, chiar ar fi. Pentru că noi suntem ca animalele sălbatice domesticite, nu mai știm să ne descurcăm în natură. Adică nu mai avem cunoștințele și abilitățile necesare. Putem noi să vânăm, cunoaștem plantele comestibile, pe cele de uz medicinal? Știm să ne facem adăposturi și haine fără tehnologie avansată? Mulți nu știu să aprindă focul și cei mai mulți sunt incapabili să străbată distanțe lungi pentru a-și căuta hrană în mod eficient. Cu timpul abilitățile respective s-ar forma, dar pierderile ar fi foarte mari la început.

Totuși, întoarcerea la un mod de viața apropiat de cel original uman, de vânători-culegători sau poate chiar anterior (pentru că după unii autori, vânătorii-culegătorii și agricultorii ar fi alternative ale apariției unui nou mod de viață ulterior ultimei glaciațiuni, iar despre ce era înainte din punct de vedere al organizării sociale nu știm nimic) ar fi probabil benefic pentru existența noastră ca specie, poate și pentru evoluția ulterioară. De ce? Pentru că umanizarea a avut loc în anumite condiții, iar acele condiții au dus la apariția și dezvoltarea caracterelor tipic umane. Acolo a fost poate ceea ce se numește presiunea evolutivă, acolo au fost cauzele unor modificări epigenetice care au condus pe calea umanizării. Dacă noi considerăm că un creier uriaș e un caracter tipic uman, atunci trebuie să acceptăm că avem creierul mai mic decât strămoșii noștri Cromagnon sau oameni de Neanderthal. Ceea ce s-a numit civilizație, practicarea agriculturii, a dus la un regres biologic la acel moment. Creierul a scăzut, ca și speranța de viață, înălțimea și starea de sănătate. Iar viața modernă, cu dieta occidentală, mult sedentarism, experiențe limitate, mult stress și multe constrângeri nu e tocmai ce ar continua umanizarea. Într-adevăr, cel puțin în unele zone, la ora actuală, se pare că se manifestă o reducere a volumului creierului. Cum am precizat, agricultura a dus la scăderea înălțimii și a volumului creierului. Odată cu industrializarea și condițiile de viață și muncă mai bune (dar nu la începutul industrializării, care a avut efecte dezastruoase asupra sănătății și longevității), creierul a crescut. Acum tendința este inversă.

Cercetătorii care au cunoscut oameni din societățile de vânători-culegători contemporane  cu noi (printre care Jared Diamond și Carmen Strungaru) au spus că acolo copiii sunt mai inteligenți decât copiii din ”civilizație”. Cei mai mulți astfel de observatori, de multe ori etologi, au pus această diferență pe seama educației. Copiii din aceste societăți sunt lăsați mai mult să experimenteze, creativitatea lor e încurajată. Rodin se mira de o mamă din Tahiti, îmbrăcată occidental, că își duce copiii să-i educe în stil vestic. Cum putea să le facă asemenea rău! Pe de altă parte, chiar dacă e o rezistență a unor aborigeni de a adopta stilul de viață occidental, cel mai probabil când e asociat cu oprimarea, brutalitatea schimbării, unii dintre ei se adaptează foarte ușor. Jared Diamond cunoștea fermieri cultivatori de cafea de succes care fuseseră vânători ei înșiși în Papua-Noua Guinee. Membrii ai comunităților de vânători-culegători din Vietnam, care au ajuns ca refugiați în Franța după război, nu doar că s-au adaptat, dar s-au remarcat prin rezultatele școlare. Nu a fost nevoie să le fie răpiți copiii.

Se pare că nu doar opresiunea, inerentă civilizației, prezentă mai mult sau mai puțin de când a apărut agricultura, ar fi de vină. Nu doar că la noi e încurajată disciplina, uneori cu forța, nu creativitatea, libertatea de a experimenta, simțul artistic. Toate acestea sunt cât se poate de dezumanizante. Dar mai e ceva: modul de viață. Omul este nomad ca specie. Unii vânători-culegători sau chiar crescători de animale nomazi parcurg până la 20 km zilnic. Nu au supermarket-uri cu mâncare hipercalorică superprocesată, cu foarte multe glucide, adăugate cam în orice.

Interesant e că acești oameni nu suferă de boli psihice (studii citate în ”Civilizația foametei/ o altă abordare a umanizării”, care au intrigat psihiatrii, adepți ai teoriei originii genetice a acestor boli).  Ceea ce e și mai interesant e că și demența e mult mai rară acolo. Dr. Alberto Villoldo, care făcea studii în Amazonia se mira că nu vedea oameni cu Alzheimer sau Parkinson, dar nici cu cancer sau boli de inimă (Alberto Villoldo, ”Regenerează-ți creierul”).  Și nu pentru că speranța lor de viață ar fi foarte redusă. Societățile respective sunt foarte variate. Unele trăiesc în condiții vitrege de mediu, dar pentru unele lucrurile nu sunt deloc rele. Și aici e vorba, printre alții, de aborigenii din Amazonia. Dacă în Statele Unite, unul din doi oameni de 85 de ani are demență, iar 75% dintre cei de 90, incidența demenței e de 1 la 100 de persoane în Amazonia, în comunitățile cu puține contacte cu exteriorul. Per total, în State 1 din 5 persoane suferă de demență.. În alte zone dezastrul nu e chiar atât de mare. Dar acum un secol, diabetul de tip II, dar și cancerul, era o boală rară chiar în Occident. Demența exista, deși mult mai puțini oameni ajungeau la vârste înaintate din cauza infecțiilor de tot felul, carențelor alimentare, epuizării  etc (în principal ca urmare a condițiilor grele de viață și muncă). Sigur că în acele comunități amazoniene, și cancerul, diabetul și bolile cardiovasculare sunt rare.

Explicația e destul de simplă prin prisma ipotezei din ”Civilizația foametei/ o altă abordare a umanizării”). Dacă în umanizare sunt implicate activări diferite, reglaje, ale unor căi metabolice, aceleași căi metabolice ar fi implicate și în patologie tipic umană, boli inexistente sau cu incidență foarte mică la primatele cele mai înrudite.

Adică ce ne-a ajutat să ne dezvoltăm unele caractere tipic umane, printre care creierul uriaș, în unele condiții ne-ar putea crea probleme de sănătate în condiții diferite. Predicția e deja împlinită din nefericire. Omul suferă de 5 ori mai frecvent de cancer decât cimpanzeul în captivitate, suferă de boli psihice, demență, diabet de tip II etc.

Soluția nu e întoarcerea la modul de viață tradițional, original, pe care, din punct de vedere social se pare că nici nu-l cunoaștem, ci luarea în considerare a factorilor care ar putea să ne distrugă ca specie și ca societate. Care ar putea distruge progresul biologic și social.

Ce deosebește omul de alte mamifere, unele foarte înrudite? Cortexul uriaș. Și la ce folosește acest cortex uriaș? La analize complexe, soluții creative, planuri pe termen lung. La dezvoltarea conștiinței. În condiții de criză, conștiința îți salvează pielea. Mai mult, conștiința salvează pielea unei comunități. Conștiința strămoșilor noștri ”sălbatici”, care a găsit soluții de supraviețuire în condiții groaznice, care a ajutat la salvarea comunității prin soluții sociale, a fost esențială pentru ca acum să vorbim de civilizații.

Un studiu longitudinal pe decenii efectuat în State de la începutul secolului trecut, arată că elevii cei mai buni din clasă au trăit mai mult decât ceilalți. Exercitarea conștiinței, faptul de a fi conștiincios, ajută și în alte situații. Oamenii cu probleme psihice, cu conștiința afectată, trăiesc mai puțin. Conștiința e afectată și de sărăcie și oprimare. Stresul blochează prefrontalul. Oamenii săraci și orimați nu mai pot fi creativi, ei și ajung să creadă lucruri incredibile.  

Omul nu a evoluat în supermarket. Dar nici ca sclav cunoscător al unor deprinderi limitate, bine controlate, dincolo de care să-i fie frică să se aventureze. Cam asta face școala acum, nu creează personalități puternice, oameni cu adevărat. Computere educăm, computere avem. Oamenii de Cromagnon și de Neanderthal aveau creierele mai mari și pentru că descopereau lumea în fiecare zi. Explorarea, învățarea unei deprinderi noi, crează multe noi circuite. Dar după ce deprinderea e învățată, aceste circuite dispar și de fapt la final sunt mai puține, Natura nu face risipă. Specializarea îngustă ne transformă în computere.

Și computerele nu știu să facă decât ce li se spune. Ele nu au bun simț, apanajul omului. Roboții nu sunt capabili să facă patul, de aceea exploatarea femeilor din țări sărace continuă în industria hotelieră din țările bogate. Specialiștii spun că deocamdată muncitorii din construcții, polițiștii, dar și alții unde e nevoie de bun simț, nu pot fi înlocuiți de AI. Asta dacă oamenii nu vor fi transformați în roboți.

Dezvoltarea conștiinței ar trebui să fie un deziderat al progresului. Pentru asta e nevoie de reducerea constrângerilor, încurajarea explorării. E greu de vorbit de progres în condițiile actuale când există atâtea crize umanitare pe glob, există războaie, foamete, sărăcie. Factorul esențial de progres e o societate mai bună, mai inclusivă, economic și social. Dacă oamenii au șanse să ofere, să primească recompensă pentru ce oferă, atunci ei se vor implica. Autorii cărții ”De ce eșuează națiunile” (Daron Acemoglu și James A. Robinson) au luat premiul Nobel pentru economie în 2024.

Dar cea mai mare problemă a umanității, sursa tuturor formelor de oprimare, este patriarhatul. A nu se înțelege simpla moștenire a numelui și rangului pe linie masculină, ci tot ce decurge de aici. Adică formarea de bande criminale care iau ostatice societăți întregi, prin violență, constrângere. Femeile sunt primele lor victime.  Lucrurile sunt ușor de văzut cu ochiul liber acum și în istorie. Nu putem vorbi de inclusivitate într-o societate când jumătate din ea nu are drepturi. Futurologii de acum câteva decenii ar fi fost surprinși de imaginile reale ale viitorului cu femei cu diplomat exercitând tot felul de profesii și având funcții de conducere. Dar tot ce s-a realizat e doar o picătură în ocean. Viitorul plin de progres va fi fără patriarhat sau nu va fi deloc.

De obicei, oamenii când se gândesc la viitor au în vedere Star Trek, nu Idiocracy. Dar istoria arată că Idiocracy e mai ușor de realizat și mai probabil.

INDICAȚII DE CITARE:

Amalia Diaconeasa, „Umanizarea și civilizația nu au sens unic” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.