Omul – o specie leneșă
La școală, în lumina învățăturilor lui Marx și Engels, ni s-a spus că ”munca l-a creat pe om”. Cu alte cuvinte, pentru că mersul biped i-a eliberat mâinile, adică membrele superioare, primatul numit Homo sapiens, imediat ce a văzut că poate să le folosească în alte scopuri, a profitat, încercând să făurească tot felul de lucruri și lucrușoare, unelte, arme, haine, podoabe, adăposturi și ce s-a mai putut. Și încă se poate. Munca l-a creat pe om, apoi, chipurile, făurind tot felul de lucruri, a căpătat un fel de adicție, a vrut să facă mai mult. Și atunci i-a crescut și creierul, tot ca să muncească cu el, să dea și mai mult randament. Restul e deja istorie.
Numai că…tot ce a scăpat părinților socialismului științific era că omul e o specie extrem de leneșă. În general animalele nu fac mai mult decât ce e absolut necesar pentru supraviețuire și reproducere. Dar omul, fiind un primat, nu excelează fizic la alergat (precum ghepardul), nu face baraje, precum castorii. Primatele culeg fructe, dacă nu au fructe (ceea ce probabil s-a întâmplat în istoria speciei noastre), culeg rădăcini, alte lucruri mai puțin gustoase, inclusiv carcase de animale lăsate de prădători. Pot să și vâneze în mod excepțional, de obicei animale mici. Primatele sunt ființe care culeg ce le oferă natura, nu trebuie să alerge la propriu după mâncare, ca unele prădătoare, nu trebuie să facă strategii pentru a se hrăni. Și cu toate astea, ele sunt foarte inteligente. Ele nici prea mare presiune a prădării nu au. De fapt omul, fiind neoten (menținând caractere de embrion sau pui la adult) se poate spune că s-a confruntat cu o presiune a prădării foarte mică în istorie, pentru că neotenia e asociată cu așa ceva. Adică îți permiți să te dezvolți foarte lent, extrem de lent, să ai o viață lentă (leneșă) pentru că nu ai dușmani. Omul e campion al dezvoltării lente în cadrul unui ordin (primatele) cu viață lentă. Ele se dezvoltă încet, se reproduc târziu, au o fertilitate redusă. Trăiesc mult. Primatele nu sunt campioni. Nu zboară, nu aleargă, nu au dotări excepționale precum unele feline. Și mai ales, sunt leneșe.
De fapt se poate spune că lenea l-a creat pe om: dorința de a consuma cât mai puțin, de a consuma cât mai puțină energie pentru a supraviețui. Asta însemna strategii pentru a folosi cât mai judicios propria energie. Inteligența, ingeniozitatea, de fapt „ieftinesc” interacțiunea cu mediul. O tehnologie mai nouă, mai performantă, care e mai ingenioasă, de fapt duce la un consum de energie mai mic. Tranzistorul e mai eficient decât dioda. Cum sunt calculatoarele acum, cum erau în urmă cu 50 de ani? Așa pare să fie și cu evoluția. Dar uneori, unele tehnologii aduc și improvizații. Dacă scoți un mecanism foarte sofisticat din parametrii de funcționare, se defectează și dă rateuri. Nu are atâtea backup-uri. A fost făcut repede, să facă lucruri cât mai performante, cu cât mai puțină energie. Dar se poate defecta mai ușor. Asta pare să fie și cazul evoluției speciilor mai noi, dar mai ales al umanizării.
Acum e cunoscut faptul că liderii cei mai buni sunt leneși și inteligenți. Pentru a munci mai puțin, ei caută noi soluții care să-i facă să muncească mai puțin. Inteligența e ceea ce îți permite să folosești mai puțină energie din mediu. Dacă organele tale consumă mai puțin, ai nevoie de mai puțină hrană, atunci poți consuma cât mai puțin pentru a o obține. Asta pare definiția speciei umane. Creier mare și inteligent, organe consumatoare de energie mai puțin dezvoltate (mușchii), fertilitate redusă. Lucrurile par cât se poate de transparente.
Și atunci de ce obsesia asta cu munca și cât de nobilă e, când de fapt lenea e cel mai omenesc lucru din lume? „Dolce far niente” nici măcar nu e ceva nou. Vechii greci considerau că munca e ceva oribil, pentru sclavi. Omul „adevărat” e cel care face filosofie, ăsta fiind scopul vieții. Calculele arată că aveai nevoie cam de doi sclavi pentru a nu munci (Robert Flacelière, Viata de toate zilele in Grecia secolului lui Pericle).
Sclavia e ceva foarte imoral. Cum să faci filosofie și să nu vezi exact asta? Soluția era să crezi că sclavii sunt formați din altfel de materie, sunt cumva destinați sclaviei. Ni se pare cunoscut? Se pare că lucrurile „bune” s-au descoperit de mult. Și totuși, chiar și în Imperiul Roman, ziua de lucru a sclavilor era de 6 ore, visul recent al sindicatelor (Jerome Carcopino. Viața de toate zilele la apogeul imperiul roman). După această perioadă, sclavii se duceau la baie. Cum ar fi ca acum oamenii să se ducă la spa după 6 ore de lucru? E drept, plătite, e drept, impozitate.
Dar filosofia, arta, știința (tot filosofie) părea să fie scopul pentru cei care nu aveau stofă de sclavi. Și nu e de mirare că mulți cochetau cu asemenea activități, deși puțini aveau talent (ibidem). Sigur, când ai un creier mare și eficient, vrei să te joci cu el în tot felul de moduri posibile și imposibile. Nici să te culci noaptea nu-ți vine. Și într-adevăr, oamenii inteligenți (și leneși) au tendința de a fi „păsări de noapte”. Viața de noapte, când încă nu exista lumină electrică, era apanajul civilizațiilor avansate, precum Imperiul Roman.
Munca era pentru sclavi, dar cum a ajuns specia asta să descopere sclavia? Cum a ajuns să exploateze alți oameni? Asta pare să se fi întâmplat după descoperirea agriculturii. Asta e de fapt ideea cea mai vehiculată. Societățile de vânători-culegători, cele mai multe dintre cele studiate, termină în câteva ore ceea ce au de făcut pentru hrană și întreținerea adăposturilor, a vieții, cum s-ar spune, apoi sunt liberi. Și în timpul liber se joacă, fac artă, muzică, se distrează. Agricultorii au mai mult de muncă, ei trebuie să strângă mai multe resurse, să le depoziteze pe termen lung. Așa pare logic. Numai că există societăți (vechi și oarecum izolate) de agricultori care nu produc surplus. Asta arată că de fapt oamenii produc surplus dacă sunt obligați. Și nu e greu să găsești pe unii care să te oblige în condițiile în care poți fi atacat pentru resurse, adică produse agricole. Pare cunoscut? Atunci putem să ne gândim că lipsa de imaginație și de moralitate i-a făcut pe unii să exploateze alți oameni, să-i transforme mai mult sau mai puțin în sclavi. Pentru unele state, cum erau cele de pe coasta Africii din secolele trecute, precum Dahoney, comerțul cu sclavi a devenit o industrie în sine. Dar sclavia nu e ceva ce s-a inventat atunci sau s-a limitat la acele zone. Industria sclaviei, cu diverse nume și diverse forme, a însoțit istoria civilizației și e încă prezentă. Abolirea sclaviei negrilor în Statele Unite a dus la transferul ei în altă parte. Statele Unite sunt și acum țara cu cei mai mulți pușcăriași. Cei mai mulți dintre ei sunt negri în continuare. Pedepsele sunt foarte mari pentru standardele noastre, europene, iar sărăcia și marginalizarea sunt cauzele infracționalității și încarcerării. Dacă înainte, în Antichitate, dar și mai târziu, datornicii ajungeau sclavi în mod direct, acum lucrurile au loc în mai mulți pași. Dar rezultatul e același. Pușcăriașii desfășurau munci grele, de sclavi, iar condițiile de muncă, drepturile lor, erau tot de sclavi. La fel se poate spune și despre minerii din Africa, despre muncitorii din China, care aveau plase pentru a nu se sinucide. Care e scopul sclaviei? Obținerea a cât mai mulți bani și bunuri pentru ca unii să nu muncească. Adică umanitatea lor e menținută cu prețul dezumanizării altora. Asta e noblețea muncii. Cum se spunea înainte, „dacă munca ar fi așa de bună, domnii ar fi păstrat-o pentru ei, nu ne-ar fi dat-o nouă”.
Munca nu e bună. E inumană, e formă de tortură. De fapt trezitul de dimineță chiar echivalează cu tortura prin efectele asupra organismului, conform unor studii. Să te trezești la 4 sau 5 dimineața, chiar mai devreme, să muncești apoi peste 10 ore pe zi, fără repaos duminical, fără weekend, cum am spune acum. Și să faci asta din copilărie… În aceste condiții s-a făcut Revoluția Industrială. Ne mirăm că oamenii au devenit mai scunzi și au trăit mai puțin decât în perioada preindustrială. Cam așa s-a făcut și prosperitatea Chinei actuale, numai că acolo e greu să fie sindicate, greve, muncitorii din Chicago…
Odată ce ai descoperit sclavia, e greu să nu uzezi de această invenție, oricum i-ai spune. Se vorbește despre „sclavie salarială”. E clar că nu ești om, nu te poți dezvolta ca om dacă ești nevoit să muncești ca să mănânci, ca să ai adăpost, să beneficiezi de îngrijire medicală.
Și de ce e nevoie ca să faci oamenii să muncească până la epuizare și autodistrugere?
De cultul protestant al muncii. De înnobilarea muncii, transformată de niște filosofi care aveau să creeze un sistem care va folosi în continuare sclavia, munca forțată, în factor de evoluție. Nu doar relgia, dar și știința, transformată într-o religie seculară, avea nevoie de cultul muncii. De fapt masele de muncitori erau mase de votanți, de susținători politici
Munca era ceva nobil, fără de care oamenii nu puteau trăi, în lipsa căreia omul devine depravat. Bea în exces, devine violent, caută plăceri ilicite. Dacă atunci muncitorii și muncitoarele transformate în brute beau excesiv în cârciumi sordide, jucau jocuri de noroc sau făceau sex la întâmplare. Cei care voiau să-i salveze de la aceste vicii nu se gândeau că tocmai lipsa libertății, a științei petrecerii timpului liber, care trebuia cultivată, îi făceau să caute asemenea recompense ieftine. Trebuie să te obișnuiești de mic ce să faci cu timpul liber, să știi cum să-ți cultivi hobby-urile, pe care mai întâi trebuie să le descoperi. Numai bogații sau cei care nu trebuia să muncească își permiteau așa ceva. Restul erau…sclavi. Dolce far niente era oarecum legat de o lipsă a industrializării sau de viața preindustrială. Fermierii și chiar șerbii din Evul Mediu aveau mai mult timp liber decât muncitorii din fabrici. O problemă era în comunism cu muncitorii aduși de la țară, care fusese învățați cu munca la câmp. Ei nu înțelegeau că trebuie să vină la o anumită oră din cauza procesului de producție.
Acum lucrurile s-au schimbat. Oamenii din sudul Europei (unde includem și România) muncesc mai mult și au mai puține zile de concediu decât cei din nord. Îmi aduc aminte de adolescenta din Grecia care m-a întrebat dacă știu ce scrie pe un tricou pe care voiam să-l cumpăr ”thelo diakopes” (vreau vacanță). A spus că ei i se potrivește foarte bine, că muncește toată ziua, de la începutul sezonului, pentru magazinul familiei. Lenea meridionalilor e o legendă. E același mod de discriminare a celor care acum sunt mai săraci și cu mai puțină putere politică. Chiar acum auzeam o știre despre europenii care nu pleacă în concediu. Românii sunt pe ultimul loc, urmați de greci, ciprioți și italieni. Hărnicia nordicilor a fost când s-a făcut Revoluția Industrială.
Și totuși ce fac oamenii dacă nu sunt obligați să muncească? Cei mai mulți, câteva zile nu fac altceva decât dorm. Cum am spus, a nu face nimic e o artă. Cei mai mulți oameni, conform unor studii, pur și simplu nu prea pot să nu facă nimic. Mai mulți bărbații decât femei se încadrează în categoria asta. Să nu faci nimic înseamnă să rămâi doar cu gândurile tale. Să nu citești, măcar. E, se pare că nu e atât de ușor pe cât pare. Cel puțin acum. Nu știu cum era acum câteva secole. Dar și atunci, se spunea de către unii filosofi că nu e plăcut să rămâi singur cu propriile gânduri, că te duc la depresie, mai ales la gândul propriei mortalități. Dar a rămâne cu propriile gânduri e esențial pentru viața interioară. Se pare că oamenii nu o doresc, cel mult vor să fugă de ea, prin distracții (cum le spune și numele).
Dar există ceva și mai interesant. Să faci pauză și de la propriile gânduri. În cultura orientală există tehnici pentru așa ceva. Acolo se spune că oamenii care gândesc foarte mult sunt capabili să nu gândească deloc, să nu se gândească la nimic. La fel se spune despre cei care sunt foarte activi, harnici, că pot să nu facă absolut nimic. Cei care au fost în Africa se miră de forța și hărnicia africanilor, dar și de această capacitate extraordinară, de a fi total inactivi fizic. Se pare că toată lumea are nevoie de o pauză. Dar și pentru a te relaxa ai nevoie de energie și de exercițiu. Nu e deloc ușor.
Se pare că anticii știau că munca nu poate fi decât o pedeapsă divină, după izgonirea din Rai, adică din mediul unde oamenii se simt bine, mediul lor. Eliberarea lor de acest blestem ar fi trebuit să ducă la eliberarea de muncă. Dar nu s-au gândit că oamenii au învățat că e bine să fie ocupați tot timpul, chiar dacă nu muncesc, să iși ocupe mintea cu distracții, mai ales dacă e vorba de cele mai superficiale lucruri, ca urmărirea de filmulețe banale pe tiktok. Sclavia din Antichitate nu numai că nu a dispărut, dar s-a diversificat. Poți fi sclav și dacă ești obligat de fapt să consumi ce își dau alții. Explorarea naturii și a propriei persoane, a gândurilor, sentimentelor, senzațiilor, e libertate. „Dolce far niente” e acum un vis din mai multe puncte de vedere.
Bibliografie
Civilizatia foametei – O alta abordare a umanizarii – Amalia Diaconeasa, ed 2014 – eMAG.ro
Viata de toate zilele in Grecia secolului lui Pericle
STUDIU Trezitul de dimineata, o tortura. La ce ora “functionam” cel mai bine
De ce oamenii leneşi şi inteligenţi sunt cei mai buni lideri – Revista Cariere
Research reveals that intelligent people are night owls
INDICAȚII DE CITARE:
Amalia Diaconeasa, „Omul – o specie leneșă” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 6/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 