Măștile civilizației. Măștile evoluției
Se spune că cele mai mari adevăruri sunt în limbajul curent. Limbajul e o metaforă, uneori metaforele sunt definiții, alteori sunt descrieri, legături surprinzătoare și pline de înțelepciune. Limbajul e filosofie. În limbaj, mai ales în limbile vechi, apar idei îndrăznețe și concise. E viziunea anticilor despre lucruri și fenomene. Se spune că ești de atâtea ori om câte limbi știi. Fiecare limbă e o viziune asupra vieții.
Când e vorba de limbi înrudite, cu structură similară, această calitate a limbajului e uneori frapantă. Pentru că e accesibilă pentru noi. Ne mirăm nu doar de similaritățile limbilor indo-europene, dar și de rădăcinile comune, de unde au pornit, ce semnificație originală aveau.
Dar ce ne facem când e vorba de limbi cu structură atât de diferită, încât, deși le cunoaștem alfabetul, avem câteva texte, totuși limba rămâne un mister? Piatra de la Rosetta pare un noroc istoric. Sigur, așa a fost tratată și în epocă. Descifrarea hieroglifelor egiptene a fost facilă pe lângă descifrarea…limbii etrusce. De la etrusci practic avem alfabetul zis latin. Dar limba lor era total neînrudită, cu o structură distinctă. Și totuși, acea limbă misterioasă, vorbită de oamenii cu acea cultură misterioasă, eventual cu o origine genetică misterioasă (despre care se credea că vin din Anatolia, iar compoziția grupelor de sânge, dar și studiile genetice noi ale locuitorilor din acea zonă, arată similarități cu populații moderne din Anatolia, fără a implica în mod clar populația etruscă sau migrații ulterioare)…ne-a dat cuvinte, de fapt concepte foarte importante.
Unul dintre puținele cuvinte de origine etruscă, pe care îl folosim în fiecare zi, este acela de ”persoană”. În etruscă, cuvântul era ”phersu”, care însemna ”actor”, dar mai ales ”mască”. Actorul e… ”o persoană” care poartă numeroase măști, în funcție de ”personajul” pe care îl joacă. Avem o familie de cuvinte etrusce legate de un concept foarte important. Metafora e absolut remarcabilă. Persoana, individul în societate, e o mască. Cel puțin una. Ce păcat că limba etruscă, așa cum zice Dan Alexe, a rămas până acum un mister.! Câte alte metafore interesante o fi construit! Câtă înțelepciune s-a pierdut prin dispariția acestei limbi, în care s-au scris cărți chiar după cucerirea orașelor etrusce (Etruria unită nu a existat niciodată) și înglobarea ulterioară în Imperiul Roman. Un alt cuvânt etrusc este ”militar”. Și există un popor cu nume etrusc. Care? Poporul român. Având în vedere că numele Romei (Ruma) este de origine etruscă, Roma fiind de fapt fondată de etrusci…
Viața în societate e asociată cu a purta mască. A fi o persoană înseamnă a juca un rol în societate. Scriitorul egiptean .. spune că pentru a trăi în oraș trebuie să fii foarte cult sau foarte parșiv. Cultura de fapt ne oferă multe metode, multe idei de a înțelege interacțiune sociale, cu care eviți conflicte și negociezi. Fără ele, numai falsitatea, masca flexibilă, te poate ajuta să te adaptezi. Cu cât sunt mai mulți oameni pe o suprafață mai redusă, cu cât densitatea umană e mai mare, cu atât adaptarea e mai dificilă, mediul social e mai solicitant. Trebuie să înveți să fii o persoană, să ai personalitate, să jonglezi cu măștile. Culmea talentului în domeniu aparține celor considerați mincinoși profesioniști, cum sunt actorii, dar mai ales politicienii. Aceste categorii nu pot fi testate cu detectorul de minciuni.
Am asistat la o discuție în care se deplângea pierderea expresivității la adulți. Copiii mici sunt foarte expresivi. Dar problema e că adulții, mai mult sau mai puțin, disimulează. În multe culturi și limbi există cuvinte pentru cei care nu sunt capabili să disimuleze, adică să fie…persoane decente. Brutele nu-și ascund sentimentele, mai ales că acele sentimente sunt simpliste, grobiene. Oamenii naivi și uneori unii bolnavi psihic sunt în această situație. Leziunile cerebrale în anumite zone, întâmplător foarte importante în umanizare (temporo-parietale), duc la modificări de comportament considerate inadecvate în societate. Celebrul caz al lui Phineas Cage, muncitorul feroviar din secolul al XIX-lea care ar fi avut un accident de muncă prin care aceste zone i-ar fi fost afectate, descris de Antonio Damasio în ”Eroarea lui Descartes”, ne arată cum e comportamentul necenzurat și cum e receptat în societate. A spune uneori ce gândești, când ești o persoană educată, produce ilaritate. Adică se consideră că faci glume. Adevărul se spunea în glumă nu doar de către bufonul (nebunul) regelui, ci și de către comedianții din toată lumea. Gluma, râsul de fapt atenuează agresivitatea. Ca să nu înfurii pe cineva trebuie să-l faci să râdă. Merge și la alte primate, unde masculii dominanți sunt foarte toleranți față de pui, chiar dacă devin sâcâitori și obraznici.
Se spune despre alcool că depersonalizează. De fapt alcoolul dezinhibă tocmai acea cenzură comportamentală. În vino veritas exact asta vrea să spună. Funcțiile cele mai noi filogenetic sunt primele care sunt afectate.
În concluzie, cu cât societatea e mai complexă, cu atât oamenii sunt mai falși. Asta neînsemnând că societățile considerate mai tradiționale nu sunt la rândul lor foarte perverse și false. Societățile africane sunt politicoase și prietenoase pe față, dar pline de pasiuni mocnite și vindicative.
Dar oare numai oamenii știu să se prefacă? Animalele știu și ele să poarte mască atunci când e nevoie. De la calamari și sepii care se deghizează în funcție de mediu și de interese până la alte primate, animalele știu și ele să se pretindă altceva. Există pisici care imită păsările pentru a le vână. Să se prefacă dezinteresați ca să obțină încrederea păsărilor de curte e și specialitatea porcilor. Când puii se apropie mai mult de ei, îi înhață. Dar porcii sunt animale foarte inteligente. Sigur, câinii știu și ei să se prefacă în diverse scopuri. Unii câini, după ce au făcut ceva care se soldează cu o pedeapsă, se prefac bolnavi sau răniți.
Dar ceea ce s-ar numi proto-persoane sunt rudele noastre, alte primate. Animale sociale, ele au relații complexe, cu alianțe și intrigi. Există o teorie conform căreia complexitatea societății primatelor ar fi dus la umanizare. Acolo trebuie să cunoști toate ierarhiile, toate relațiile celorlalți, să faci și să desfaci alianțe în funcție de interese și de mediul în schimbare. Dacă s-ar fi umanizat alte animale, nu primatele, societățile lor ar fi fost oare mai puțin vicioase? Probabil, da, dacă umanizarea ar fi fost posibilă în cazul altor mamifere. Dacă umanizarea e un dar al nespecializării, elefanții și felinele, cum se spune, fiind foarte specializate pentru mediile lor de viață, nu ar fi ajuns la acest grad de complexitate. Dar dacă ar fi ajuns, sigur societățile lor ar fi fost mult mai bune și mai drepte. Dar dacă tocmai încrengătura de relații, cu ierarhii foarte complicate, și deci marea falsitate ar fi fost esențială pentru o societate care să conducă la civilizație? Dacă nu e esențial doar creierul mare și complex, inteligența? Dacă acel animal ar fi trăit doar în societăți mici sau societăți simple, cu nuclee familiare, precum canidele, unele feline sau elefanții? Marile primate, și aici vorbim de cimpanzeul comun (Pan troglodytes) și cimpanzeul pigmeu sau bonobo (Pan paniscus) trăiesc în societăți complexe, care nu sunt tocmai familiare (gentilice). Nu e o pereche dominantă (canide) cu urmașii ei sau o familie de surori și verișoare cu puii lor și masculul acceptat de ele. Se pare că intriga și promiscuitatea sunt în genele acestor primate, ele trăiesc în societăți diferite în care femelele sunt adesea străine în grup. De ce se întâmplă acest lucru are legătură cu evitarea violenței. Masculii străini nu sunt acceptați, pot fi uciși de cei din grupul în care ajung. Femelele, deși mai mici și mai ușoare, sunt mai puțin expuse. Ele, mai ales femelele tinere, sunt cele care fac descoperiri, inovații (cum ar fi pescuitul furnicilor) pe care ceilalți le învață. Dar ele probabil știu să evite conflicte prin abilități sociale superioare. Chiar și la cimpanzei, femelele se pricep mai bine să poarte mască. La bonobo, capacitatea femelelor de a evita conflicte, dar și de a face alianțe între ele, e foarte dezvoltată. Și la bonobo, ele sunt străine în grup. Și ce e civilizația decât capacitatea de a coopera, de a lucra cu străinii?
Totuși, interacțiunile sociale, acum, ca și în trecut, sunt cât se poate de stresante. Prin rețelele sociale, în care oamenii nu mai au interacțiuni directe, în care tot baletul etologic dispare, ierarhiile nu se mai disting prin gesturi, posturi, voce, ei încearcă să evite acest stres. E absolut normal ca mai ales copiii să le prefere. Ei nici nu sunt suficient de versați, dar nici nu cunosc suficiente lucruri despre societate. Rețelele sociale oferă soluția ideală: interacțiune umană fără ierarhii, fără micro violența nonverbală care rezultă din interacțiunile directe. Numai că și aici, există infractori, indivizi care profită exact de această situație. Cei care nu se tem de interacțiuni sociale, psihopații, reușesc să-și găsească victimele de care să profite în diverse feluri.
O altă problemă a interacțiunilor sociale, a acestui joc de ierarhii, de sancțiuni și recompense sociale, mai ales în societăți unde există opresiune, adică unde puterea se întinde mai mult decât limita suportabilului, unde oamenii trebuie să poarte mască (așa cum era în comunism) în toate detaliile vieții, acolo oamenii se întâmplă să se identifice cu masca. Uită cine sunt și ce vor cu adevărat. Se vorbește de colonizarea minții. De fapt e vorba de confiscarea minții. Colonizarea nu e prima formă de opresiune. De fapt patriarhatul este, iar femeile sunt primele victime. Pentru femei a nu fii suficient de cultă și de parșivă (ceea ce li se reproșează adesea) înseamnă a ajunge să nu mai știi cine ești. Și foarte multe femei din societățile patriarhale chiar așa ajung. Ele nu-și disting propria identitate, propriile interese. Se identifică cu interesele stăpânilor, adică ale opresorilor lor. Era o discuție filosofică despre identitatea ciudată a unor oameni. Se spunea despre femei că la ele e mai complicat. Exemplul vehiculat era despre o evreică a cărei identitate omitea exact acest aspect. Cum să fii evreică și să nu te identifici ca evreică, să nu fii conștientă de istoria tragică a poporului tău? Cum să fii femeie și să aperi patriarhatul? E simplu, încerci să te adaptezi fără a gândi prea mult. Mai ales când nu ai date care să te ajute să gândești. Sau ești suficient de parșivă, cum spunea Andrea Dworkin în ”Right-wing women” să înțelegi că nu ai șanse să lupți, ci că supunerea e cea mai bună soluție. Cel puțin de moment.
Și de acest aspect s-a profitat în mod mai puțin. Oamenii pot fi cu ușurință manipulați în societate, în scopul menținerii păcii sociale. Măștile pot fi furnizate de cei puternici. Celor dominați nu le rămâne decât să le pună. S-a scris mult despre ”designul consimțământului”, adică despre manipularea subtilă pentru a face oamenii să vrea ”ce trebuie”. Edward Bernays, nepotul lui Freud, este un pionier al acestei metode de propagandă. Din păcate, acum lucrurile sunt mai facile decât în trecut. Rețelele sociale, depărtarea de alți oameni și de natură ne fac mai ușor manipulabili. Pur și simplu nu mai avem suficiente date. Dar nu numai, nici nu mai știm cum să le prelucrăm. Metoda pâinii și a distracției merge și acum și se abuzează de ea. Distracția e foarte facilă, iar în societățile dezvoltate, pâinea e accesibilă. Dar e uimitor cât de mult seamănă lucrurile cu ce se întâmpla pe timpul Imperiul Roman. Totuși, cum am spus cu alte ocazii, primatele ar fi mai puțin credule. Suntem o societate de primate domesticite sau de pui de primate. Teama, supunerea sunt o mare problemă. Dar ne imaginăm un psiholog care să ne vorbească despre probleme speciei, despre tarele noastre evolutive?
INDICAȚII DE CITARE:
Amalia Diaconeasa, „Măștile civilizației. Măștile evoluției” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 3/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 