ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Amalia Diaconeasa

Instinctul artei

Ce e arta? Acum se obișnuiește să asociem arta cu estetica, cu sentimentul estetic, cu frumusețea. Credem că dacă facem artă producem frumusețe pentru frumusețe. Arta e o meserie a frumosului, de dragul frumosului, a delectării, a unui tip de divertisment. Arta e legată de ornament, de relaxare, de frumusețe de dragul frumuseții, separată de alte activități. Dar așa a fost întotdeauna? Cuvântul artă (ars) vine din latină și înseamnă meșteșug, abilitatea practică și cognitivă de a face un lucru, de obicei material, dar nu numai. Să nu uităm de controversata lucrare a lui Ovidiu (Ars amandi), care i-a adus exilul printre sciții brutali și sălbatici din Dobrogea de azi. Limba lor o învățase, nu pe cea a dacilor, în ea produsese poezii, pe ei îi menționa în scrierile lui.

Se spune că orice meserie dusă la extrem e artă. Dar până în secolul al XVII-lea, oricum arta nu era despărțită de meșteșuguri, și chiar de știință. Până și Brâncuși, în secolul al XIX-lea a urmat ”Școala de arte și meserii”. Atunci încă arta presupunea multă tehnică, mult talent, mult efort, nu doar capacitatea de a șoca, de a crea emoții puternice, ca acum. Acum facultățile de artă nu mai pun accentul pe performanța, ci pe capacitatea de a șoca. Cum ar fi fost ca în Antichitate sculptorii să fi pus pur și simplu obiecte de uz  casnic pe post de sculpturi sau artiștii ca Leonardo să fi adus în Renaștere obiecte similare cu care să fi împodobit palate sau catedrale? Gestul lui Marcel Duchamp din 1917 nu ar fi amuzat, nici satisfăcut patronii artiștilor antici sau renascentiști.

Arta Antichității e pentru noi o imposibilă întoarcere. În Renaștere se dorea reînvierea valorilor Antichității, știința, filosofia, dar mai ales arta. Dacă știința Antichității a fost ajunsă și chiar depășită, cu arta nu s-a întâmplat nici pe departe acest lucru. Arta celor vechi o depășește în continuare nu doar pe cea contemporană și modernă, ci chiar pe cea a Renașterii. Arta e locul unde nu i-am ajuns pe antici. Pentru că pentru ei reprezenta altceva. Antichitatea civilizată era pur și simplu…frumoasă. Chiar dacă antichitatea probabil mirosea (și la Roma, canalizarea era limitată), frumusețea, spun istoricii, era peste tot. La fiecare colț de stradă, la propriu, era o sculptură, o statuie, o fântână sculptată, care azi ar fi operă de artă. Chiar celebrele insule, blocuri a căror înălțime era limitată legal la șapte etaje pentru a nu produce și mai multe probleme, inclusiv prăbușirea, nu doar incendiile repetate, aveau ferestre cu flori multicolore. Totul era plin de ornamente, pictat, împodobit de plante și flori. Ce ar zice un locuitor al Imperiului Roman care ar vedea un cartier dormitor contemporan? Probabil imaginea l-ar deprima. Ornamentele, arhitectura complicată, deși nu la nivelul Antichității, au fost apreciate până de curând. „Democratizarea” construirii, a locuirii în general a dus la simplificarea formelor, cubism și la ceea ce se numește „arhitectură modernă”. De fapt totul e mai ieftin, de la materiale până la mâna de lucru. Acum nu mai e nevoie de atâția artiști, meșteri specializați, ca la clădirile mai vechi. Mai mulți oameni au acces la confort, dar totul arată mai urât. Confortul, rapiditatea, în ultimă instanță, prețul, sacrifică frumusețea. Lumea noastră e curată, mai sănătoasă, mai bine hrănită, dar urâtă. Sau cel puțin are mai puține oaze de frumusețe urbană, iar nivelul lor e mai redus. Frumusețea, ornamentele, locuirea frumoasă, țin de un trecut, pentru noi, cei de aici, încă nu foarte îndepărtat. În ciuda campaniei de demolare inițiată de dictatorul Ceaușescu, vestigiile unui mod de locuire greu de găsit în alte zone din Europa încă se văd. De fapt asta te șochează când vizitezi alte orașe europene. Sunt mult mai puține locuințe individuale frumoase, construite cu imaginație, datând din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Încă există martori care au văzut ornamentele începând să dispară de pe locuințele individuale nou construite, inclusiv la țară. Formele rotunjite, care apar în natură, care plac ochilor noștri, au dispărut. Frumusețea, care trebuia să fie peste tot, a devenit rară. Iar odată cu ea a plecat și arta, fie ea doar meșteșug. Dar ceea ce nu a dispărut e nevoia noastră biologică de frumusețe, de artă. Ea e încă acolo. Iar efectele benefice ale artei asupra sănătății sunt bine cunoscute, citate de multe studii.

Se spune că arta transmite emoții, dar și idei. Are valoare afectivă, dar și cognitivă. Dacă nu spune ceva, nu transmite un mesaj, o operă artistică nu are valoare. Dacă nu există zonă în creier responsabilă în mod clar pentru muzică, talentul artistic are legătură, în funcție de domeniul artistic, cu diverse zone din creier. Sigur, artele vizuale trebuie să implice aria vizuală primară din lobul occipital, la fel, muzica e legată de ariile auditive. Dar rezultate recente arată ceea ce s-ar numi un circuit comun care unește activitățile creative: lobul prefrontal drept. Cum se știe, emisfera dreaptă e mai implicată în creativitate, deși stângacii, oamenii cu emisfera dreaptă dominantă, nu sunt neapărat mai creativi. Dar stângacii sunt mai bine reprezentați în artă, dar nu numai. Leonardo da Vinci era un stângaci celebru.

Ceea ce e interesant e că ariile implicate în producția de artă, cel puțin vizuală, sunt implicate și în ceea ce ar fi talentul la știință (lobul occipital, parietal, frontal, cerebelul, sistemul limbic). Pictura stimulează funcțiile cognitive. Nu e de mirare că Leonardo era artist și savant. Arta are legătură și cu procesarea și controlul emoțiilor. Arta stimulează empatia direct și indirect. Faptul că acum copiii nu mai citesc cărți în care sunt prezentate emoțiile personajelor are implicații asupra felului cum percep ei lumea. O observație interesantă era că filmele noi nu se mai axează pe expresiile faciale ale personajelor, ceea ce iar ar avea avea implicații asupra afectivității copiilor și tinerilor.

Dar arta, chiar dacă a fost denumită așa în antichitate, cu un cuvânt cu o veche rădăcină indo-europeană (care semnifică ceva ce se unește, se asamblează), nu a apărut în antichitate. Și ea vine de la ceva ce nu are legătură cu talentul extraordinar și abilitățile tehnice, învățate în ani de zile. Ea vine dintr-un instinct, greu de priceput probabil azi. O posibilă origine a artei, pe care am prezentat-o în ”Civilizația foametei/ o altă abordare a umanizării” este pareidolia. Adică oamenii au văzut forme în natură care le-au sugerat ceva. Au început apoi să le ajusteze să semene mai bine cu ceea ce le-au sugerat. Apoi au început să producă de la început ceea ce doreau. Poate erau viziuni, uneori date de droguri, ceea ce oameni, dar și animalele, au apreciat întotdeauna, poate erau imagini din vise, poate… Orice ar fi fost, erau legate de ceva considerat încă tipic uman – gândirea simbolică. Ceea ce ar fi fost artă preistorică spunea și spunea multe, ceea ce noi nu vom ști probabil niciodată. Transmitea mesaje afective și cognitive.

Cum poveștile antichității sunt simbolice, uneori criptice, legate de niște cunoștințe ale unor comunități, probabil așa era și arta preistorică. Primele producții suspecte de a fi artă sunt niște desene pe scoici, vechi de peste 430000-540000 de ani, probabil opera unor indivizi de Homo erectus. Dar ceva ce pare producție artistică a omului modern sunt niște mărgele vechi de 130000 de ani. Ce simbolizau acele mărgele? Poate nu erau doar podoabe. Cum fiecare mișcare a unor dansuri tradiționale indiene spune ceva, probabil asta era valabil și pentru acele obiecte.

Arta ca producție simbolică e legată de evoluția umană. Ea pare să fi apărut odată cu specia umană, când cunoașterea nu era fragmentată, ca acum. Când știința, cunoașterea, se amesteca cu afectivitatea, cu emoțiile, cu visele, cu frumusețea. Originea artei vine dintr-o lume dispărută de mult, greu de înțeles acum pentru noi. Arta trebuie să fi avut și o funcție mnemotehnică, așa cum avea și limbajul, dar cum avea și încă are și muzica. Unii învață mai ușor pe muzică, dar și rețin foarte ușor cântece.

Acum ne e greu să înțelegem acea lume cum ne e greu să ne imaginăm o cultură care nu e scrisă. Acum fragmentăm nu doar cunoașterea, dar și expunerea ei. Învățăm să facem demonstrații în pași mici, folosim limbaje tehnice cu puțin cuvinte foarte clar definite. Facem asta pentru că provenim din medii diferite și vrem să facem comunicarea cât mai precisă și facilă. Cu prețul de a transmite cât mai puțin. Lumea în care a apărut arta nu mai există. Dar instinctul artei există în continuare. Vrem în continuare să legăm ideile, să avem revelații (să facem pași mari în înțelegere și percepție). Și acest instinct, într-o lume în care emisfera stânga, cu pașii mici și preciși de procesare, e favorizată, e acum nesatisfăcut. E o pierdere resimțită pentru toți, dar diferit. Arta e pur și simplu legată de natura umană. Ea se adresează probabil instinctului de a integra diverse cunoștințe și emoții.
Bergson spunea că frumusețea e ghicirea mentală a unei forme. E frumos ceva ce practic l-ai văzut cu ochii minții înainte de a-l vedea. Ce numim artă se adresează materializării unor forme și idei care plutesc în creierul inconștient.

Bibliografie

Kutsche J et al, „Mapping Neuroimaging Findings of Creativity and Brain Disease Onto a Common Brain Circuit,” JAMA Network Open 2025:8(2):e2459297

Tamlin S Connor et al, “Everyday Creative Activity as a Path to Flourishing,” The Journal of Positive Psychology 13, no. 2 (2016):181-189, http://dx.doi.org/10.1080/17439760.2016.1257049.

 „Shell ‘Art’ Made 300,000 Years Before Humans Evolved”. New Scientist. Reed Business Information Ltd. 3 December 2014. Archived from the original on 6 June 2015. Retrieved 24 August 2017.

 „130,000-Year-Old Neanderthal ‘Eagle Claw Necklace’ Found in Croatia”. Sci-News.com. 11 March 2015. Archived from the original on 14 April 2021. Retrieved 7 May 2021.

Civilizatia foametei – O alta abordare a umanizarii – Amalia Diaconeasa, ed 2014 – eMAG.ro

INDICAȚII DE CITARE:

Amalia Diaconeasa, „Instinctul artei” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 12/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.