Începuturi și sfârșituri în viață și univers
Ce e începutul? Ce e sfârșitul? Chiar există așa ceva sau e un construct mental uman? Sigur, există prima zi de viață sau chiar prima zi de școală, de serviciu, de vacanță, dar în cele mai importante fenomene și evenimente din Univers și din lumea vie e greu de stabilit existența sau precizarea acestor evenimente. Cum se zice popular ” ce a fost mai întâi: oul sau găina?” Clar, oamenii au nevoie de ideea de început și de sfârșit pentru că au nevoie de cauză- efect. De fapt, cele două ar fi legate. Trebuie să definești în spațiu și timp un fenomen pentru a stabili cauza sau efectele lui. Nu întâmplător, în culturile în care cauza-efect e favorizată, există tendința de a consemna fapte istorice ca relevante. În unele zone din Asia oamenii au o vagă impresie despre propria vârstă. Chiar spun ” nu știu” când sunt întrebați câți ani au ( de exemplu în unele comunități rurale din Vietnam). Dar lipsa de interes față de istorie și consemnarea faptelor istorice există și în unele civilizații vechi, cum ar fi cele de pe teritoriul actual al Indiei (Michel Angot, „India clasică”). Istoria era considerată ceva irelevant, care oricum se repetă. Regele, oricare ar fi el, face ce trebuie să facă un rege, la fel și membrii oricărei caste. Mai mult, așa trebuia să fie, așa era chiar e recomandat, mai ales de către unii autori, precum Kautilya, echivalentul lui Macchiaveli local, dar din Antichitate. Dar și aici, diferența dintre sfaturile lui Kautilya ( Ashtashustra) și cele din „Principele” lui Machiavelli este scopul lor: conservarea unui stat brahmanic vs crearea de noi state. Schimbarea, expansiunea vs menținerea unei lumi așa cum este.
În India, ordinea lumii era eternă. Era valabil pentru state, societate, dar și pentru univers, care era etern. Chiar dacă existau schimbări, ele făceau parte din niște cicluri foarte lungi, într-adevăr astronomice, exprimate în numere greu de conceput pentru alții din epocă, dar chiar și pentru cei de mai târziu. Sâ nu uităm că Darwin și Lyell au avut de luptat cu savanți epocii care acceptau ideea că Pământul are circa 7000 de ani (ex. Thomson).
Deși cele mai multe culturi au mituri fondatoare, care explică apariția oamenilor și a lumii, nu se apleacă asupra schimbărilor mărunte din viața și natură. Cauza-efect ar fi o excepție culturală pe care cultura occidentală și strămoșii ei ar fi împărtășit-o. Oricât de iraționale și aberantă ar fi cauza atribuită unui fenomen ( chiar magică) e mai propice dezvoltării științei decât lipsa ei. Se poate spune câ știință modernă se bazează pe superficialitate, lipsă de profunzime filosofică, interese mărunte, pentru lucruri și probleme într-adevăr neesențiale? Dar probabil mediul, cu multe provocări ale supraviețuirii, a favorizat acest tip de gândire, pe care Leo Frobenius îl asociază cu nordul Eurasiei.
Pornind de la astfel de studii, cum ar fi planul înclinat, căderea obiectelor, știința modernă, cu o mare capacitate de predicție și explicare, a ajuns la concluzii incredibile, în concordanță cu viziunea unei lumi eterne în care nimic esențial nu se schimbă. Particulele elementare, cărămizile materiei, sunt eterne și neschimbate. Toți protonii și electronii sunt identici între ei și interschimbabili. Impulsul și energia se conservă. Mai mult, în aceleași condiții, mișcarea sau repaosul sunt eterne. Tocmai după ce a enunțat acest principiu, Newton avea probleme cu a explica mișcarea corpurilor cerești, adică legate de începutul mișcării în univers. A apelat la o forță de altă natură, adică la divinitate, care le-ar fi putut da un impuls.
Probleme cu începutul, de data asta al universului ca atare, au avut și savanții din secolul XX. Fred Hoyle, împreună cu prietenii lui, Thomas Gold și Herman Bondi, au avut o viziune similară vechilor indieni. Ei au creat teoria stării staționare (steady state theory). Ideea le-a venit după ce au văzut un film cu fantome, „Dead at Night”, cu o intrigă circulară, în care evenimentele de la sfârșit au efecte la început. Numai că teoria lor a fost respinsa ulterior, fiind contrazisa de teoria relativității, dar și de unele date, cum ar fi sursele de radiație din Univers, care par a fi vechi, fiind înlocuită cu teoria big bang. Hoyle nu a fost convins niciodată de teoria big bang, și nu a renunțat la a lui. Compară oamenii de știință cu un cârd de gâște care se iau una după alta, cum scrie Mario Livio. Teoria big bang, poate nu întâmplător e opera unui teolog. Să fi fost și aspecte culturale implicate în impunerea ei? Nevoia de a exista un început și un sfârșit clar, ca în Biblie? Poate o nouă descoperire va aduce lumină în privința începutului universului ( dacă a existat așa ceva).
Dacă materia e formată din cărămizi eterne, fiind în esență eternă, ce se poate spune despre forma ei de organizare numită viață? Viața pare a fi… nemuritoare. La fel ca mișcarea, dacă nu se schimbă condițiile. Nu știm cum a apărut. Probabil era ceva diferit la început, formele ei primare ar fi greu de recunoscut acum. De acum nu mai apare? De fapt, ar putea apărea, dar noi nu o recunoaștem ca atare din motivele menționate. Asta e ipoteza mea. Virusurile nu sunt viață, dar sunt un fel de componente ale vieții. Și ele apar mereu. Există și alți autori care cred că, la început, viața era banală, cum este acum moartea. Adică se trecea cu ușurință de la viu la neviu, dar și invers. În chimie, reacțiile sunt reversibile, adică au loc în ambele sensuri. Doar mediul deplasează echilibrul de reacție în general prin îndepărtarea unui redactat ( un gaz care se degaja, de exemplu).
În rest, bacteriile sunt nemuritoare, dacă nu se intervine dinafară. Dacă viața e un continuu, chiar ceea ce noi vedem ca moartea unui organism complex e de fapt tot un triumf al vieții. Organismele complexe sunt de fapt colonii de bacterii și sunt în serviciul bacteriilor. Ceea ce dispare e acel maxim de complexitate, acel mod de organizare al viului. În cazul animalelor complexe, dispare ceea de numim psihic sau la om ” conștiință”, ” un produs al materiei evoluate”, cum o numeau marxiștii. O caracteristică rară a viului poate dispărea, dar nu viul. Dacă o bacterie nu mai sintetizează o enzimă care degradează antibioticele de exemplu, aceasta nu o face mai puțin bacterie și mai puțin vie. Anumite caracteristici metabolice sunt asociate cu nemurirea nu doar la bacterii. Celulele maligne sunt nemuritoare. În filmul dedicat Henriettei Lacks, donatoare celulelor HeLa, o linie de celule maligne, fiica ei declară că ea crede că mama ei e în aceste celule. Partea nemuritoare din Henrietta a ucis partea complexa și conștiința ei.
Complicat cu sfârșitul aici. Dintr-un anumit punct de vedre, Rosi Braifoti are dreptate când spune că moartea nu există.
O alta problemă legată de viată și început e când începe viața umană. Ce e viața umană? E conștiință sau ADN uman, cum spun unii. ADN uman e peste tot, iar în cimpanzei e 99%. Controversa
e din Antichitate. Dar regula se aplică diferit, în funcție de interes ( avort vs transplant). În mare viață, care e mișcare prin definiție, schimbare continuă și totală, rămâne tocmai din cauza asta o simplă idee. Ce rămâne în timp chiar din organismele cu metabolism lent, care se schimbă complet în ani, e ideea.
În realitate avem o vagă idee despre orice început și sfârșit, dar avem nevoie mental să le marcăm.
INDICAȚII DE CITARE:
Amalia Diaconeasa, „Începuturi și sfârșituri în viață și univers” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 12/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 