ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Amalia Diaconeasa

Fantoma Americii 

În timpul vizitei lui Clinton la București, pe 11 iulie 1997, niște jurnaliști întrebau oamenii din piață, care așteptau discursul lui Clinton, dacă America va mai fi o putere în următorul secol. Șocant e că mulți dintre cei bătrâni se îndoiau de asta, ba mai mult, erau siguri că se va termina cu Statele Unite ca mare putere mondială. Atunci mi s-a părut ciudat, în mintea mea necoaptă. America  (Statele Unite) era tot ce poate fi mai tare și nimic nu avea cum să-i zdruncine poziția. Tocmai ce câștigase Războiul Rece, Uniunea Sovietică se destrămase, Rusia, urmașa ei, era pe butuci, cine ar fi putut să-i stea în cale? Acum lucrurile arată diferit chiar și pentru cei care nu au experiență de viață. Pentru că America nu mai e America, lumea e ce era atunci și mai ales ce era atunci când Statele Unite și-au obținut independența.

Marx vorbea de o fantomă care bântuie prin Europa. Era fantoma comunismului. Acum o altă fantomă bântuie lumea. E fantoma Statelor Unite, numai că mulți nu știu că e o fantomă. Ea vrea să fie aceeași ca pe timpul lui Alexis de Tocqueville sau măcar ca pe timpul lui Roosevelt (FDR), mult mai puternică economic și militar, dar tot ea. Din păcate, nimic din ceea ce o făcea să fie America, visul imigranților, țara tuturor posibilităților, nu mai este. Nici măcar din punctul ăsta de vedere. Acum imigranții, cei care au clădit de fapt America, sunt acum vânați de grupări paramilitare federale, pentru a fi deportați. Ce ar fi fost America fără imigranții evrei din Polonia și Rusia? Hollywood-ul nu ar fi existat fără ei. Numai că acum ei ar fi fost expulzați.

Pentru cine a citit ”Democrație în America” (1835-1840) de Alexis de Tocqueville, tot ce se întâmplă acum acolo e șocant. Cel puțin de când Trump e la putere, cu MAGA lui, nici măcar aparențele de democrație, drepturi ale omului nu se mai păstrează. Parcă Trump ar fi fost crescut la Moscova,  pe timpul lui Brejnev, nu la New York. Sau în Iran, pe timpul ayatolahilor. De fapt ICE au comportament similar cu gărzile irevoluționare, supuse ayatolahilor, din Iran. Din păcate, America seamănă aaproape la fel de mult cu ce a fost cum seamănă Iranul de acum cu Imperiul Persan al lui Cirus.

America era țara tuturor posibilităților, unde veneai cu hainele de pe tine și aveai șansa să te îmbogățești. Sau cel puțin așa credeau unii, așa suna visul american. Și pentru unii chiar s-a împlinit. Din fericire, am fost în palatul cuiva care a trăit acest vis. Un transilvănean din clasa muncitoare a imigrat în America la începutul secolului XX, a găsit aur, iar cu banii câștigați și-a cumpărat un palat în București, unde acum funcționează o ambasadă. Ceva extraordinar pentru acea epocă. Sigur, norocul în viață e statistic. Omul a murit la 37 de ani de la o infecție banală de la lama de ras. Așa era pe atunci. Povestea e acum la fel de incredibilă ca și infecția fatală de la lama de ras.

Alexis de Tocqueville a plecat în America, trimis de guvernul francez, să investigheze sistemul penitenciar în prima jumătatate a secolului al XIX-lea. Dar din călătoria lui a rezultat o carte care a devenit de referință pentru politologi și istorici. ”Democrația în America” descrie o țară care nu mai are nimic în comun cu ce vedem azi. Deși ceea ce se numește democrație a fost mereu contestabilă în statele americane, era ceva deosebit, unic pentru lumea de atunci. Principiile de ”guvernare” ale piraților, care admiteau negri, dar și femei, ca lideri, fiind foarte duri, dar democratici, au influențat organizarea politică a acestei federații după obținerea independenței. Mai mult, o copie a Magna Carta, o sumă de revendicări prezentate de nobili regelui Ioan al Angliei în 1215,  există în biblioteca congresului. Magna Carte a influențat decisiv constituția americană. Dacă  la origine, Magna Carta stabilea drepturi și libertăți pentru nobili și limita puterea regală, Constituția Statelor Unite garanta drepturi și libertăți pentru cetățeni. Adică bărbați liberi. Nu femei, deși femeile, cum spune de Tocqueville, asistau la ședințele de consiliu locale. O femeie l-a întrebat pe Franklin când a ieșit de la discuțiile despre constituție, ce formă de guvernământ s-a ales (”Republică, dacă o să fim în stare s-o păstrăm”). Femeile puteau fi interesate de discuții, dar nu aveau drept de vot, nu puteau influența cu adevărat politica. Pe de altă parte, negrii liberi, și existau negrii liberi în nordul Statelor Unite și în prima jumătate a secolului al XIX-lea, aveau drept de vot, dacă erau bărbați. Numai că nu aveau curajul să voteze. În statele din nord, ei erau liberi, dar practic erau mai marginalizați decât în sud, unde erau abuzați, dar se comunica cu ei, puteau participa la viața socială, de familie într-o măsură mult mai mare. Deci situația negrilor era oricum rea. Considerați hidoși de autorul francez, el se mira de modul lor de viață, fără familii normale. Nu asocia acest aspect cu sărăcia și marginalizarea. Totuși, e de notat că în multe state erau liberi. Autorul explica și de ce. Statele din Nord nu acceptau sclavia, iar cei care aveau sclavi îi duceau în sud sau erau forțați să-i elibereze. De ce era așa o mare diferență de mentalitate între nord și sud? De Tocqueville o pune pe sursele diferite ale migrației. În nord erau oameni de mai bună calitate decât în sud. Dar de fapt în nord nu existau industrii care să exploateze în mod expres munca negrilor. Africanii, înafară de faptul că biologic erau adaptați la condițiile de mediu din sud, aveau deja și cunoștințe despre plantele tropicale cultivate, cel puțin la început, când au fost transportați pe noul continent.

Faptul că negrii erau utili economiei agrare a sudului a condus la un virus filosofic mondial. Conform principiilor libertății care stăteau la baza formării noului stat, nu se puteau nega dreptul la libertate al unei ființe umane (cu cromozom Y, deși pe atunci nu se știa de așa ceva, tot o americancă, Nettie Stevens,  avea să descopere determinismul genetic sexului). Și atunci s-a apelat la o soluție ciudată, dar care a împăcat proprietarii de sclavi, care astfel au votat Constituția, explică  scriitorul american de culoare James Baldwin. Negrii nu erau în totalitate oameni, ci doar două treimi. S-a scos din mânecă inferioritatea unor oameni puternici și pricepuți la agricultură tropicală pentru a li se nega drepturile. Clasic. La fel, femeile au devenit inferioare că munca lor gratuită e esențială. De ce nu ar fi fost și negrii? Totuși, în epocă, pretenția libertății și sclavia unor oameni ”inferiori” era ridiculizată. Când Franklin s-a dus în turneu european pentru a cere sprijin politic pentru independență, unii europeni se mirau de pretenția unor ”mânători de negri” de a vorbi de libertate și democrație. Oricum, independența Statelor Unite se datorează unui noroc istoric incredibil. Dacă nu ar fi fost Napoleon cu războaiele lui, Imperiul Britanic nu ar fi permis până la urmă libertatea fostelor colonii.

Totuși, pentru mulți, în acele state, era mai multă libertate și democrație decât oriunde altundeva. Din unele puncte de vedere, mai ales economic. Numai că situația s-a schimbat enorm de atunci. Alexis de Tocqueville descrie o societate americană care nu mai are nimic în comun cu cea de acum. În primul rând, nu era o societate a exceselor, a unora foarte bogați și foarte săraci. Nu erau diferențe mari între oameni, ceea ce ar fi o caracteristică a democrației, descrisă și de alți autori în Elveția, de exemplu. Nici diferență mare de educație și cultură nu era. Erau mai puțini analfabeți, nivelul mediu era mai ridicat, dar nu existau nici stele de cultură, știință și artă. De fapt ultimele domenii nici nu erau prea dezvoltate. Numai marea putere economică de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului XX a făcut ca arta, știința și cultura să înceapă să fie încurajate și finanțate de marii bogătași nou apăruți după ce Statele Unite trec pe primul loc ca putere economică mondială.

Ce legătură cu America de acum, cu diferențe uriașe între săraci și bogați, cu tineri care urmează fabrici de diplome pentru care rămân datori sume uriașe pentru ca apoi să lucreze în depozite? Ca să citez o glumă americană. Asta în cazul fericit când pot urma o facultate. Democrația s-a construit de jos în sus, de la nivel local la nivel central, spune de Tocqueville. De la nivelul consiliilor locale, apoi la congres. Acum oamenii au mai multe locuri de muncă, nu au timp, trebuie să supraviețuiască, să plătească numărul uriaș de facturi (specifice unui stat liberal, nu?) fără a avea protecție socială și prea multe investiții civile. Chiar bogătașii se plâng acum de infrastructura deteriorată. Ai bani, dar nu te poți plimba cu mașina scumpă pe drumurile distruse. Acum americanii plătesc imperialismul american, cum ei înșiși se plâng. Plătesc taxe ca să fie copii uciși în nu se știe ce țară de pe alt continent.

Statele Americane și-au început existența într-un fel de izolaționism pe plan extern, pe care au reușit să-l mențină timp îndelungat. Principiul lor a fost să nu se amestece prea mult în politica internațională. Până la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, când Theodore Roosevelt, vărul președintelui cu același nume, face  o schimbare. Theodore avea astm și dorea să trăiască intens, să aibă senzații. A făcut multe, printre care a strategii de război, chiar a fost erou de război în războiul cu Spania. Dar politica externă americană a oscilat în continuare între implicare în jocurile mondiale sau izolare. Urmașul lui, Woodrow Wilson, nu voia să între în primul război mondial, dar până la urmă a continuat politica lui Roosevelt.

Dar și de atunci lucrurile s-au schimbat mult. În interior Theodore a vrut să reducă diferențele de avere, a fost adeptul conservării mediului. FDR a încercat să limiteze mărimea unor corporații, s-a implicat în politici antitrust. Ar fi fost atunci posibile firme ca Amazon sau Microsoft? Deși America a început să producă oameni foarte bogați, multimiliardarii de acum nu ar fi existat

Dar ieșirea definitivă din provincialismul american (descris de Erich-Emmanuel Schmitt în ficțiunea ”Hitler- două vieți”) a venit după succesul extraordinar de după cel de-al doilea război mondial. Dintr-o mare putere economică, Statele Unite au devenit și o mare puterea militară. Cea mai mare, deși propaganda în timpul Râzboiului Rece suna altfel din motive evidente. 

Mai e ceva acum din ceea ce a fost la început? Ce ar spune cineva care a asistat la Declarația de Independență dacă ar vedea la ce s-a ajuns? Știți, vrem independența ca să facem un imperiu mai puternic decât cel Britanic. La istorie învățăm care e soarta oricărui imperiu: decăderea.

Autorii cărții ”De ce eșuează națiunile” (Daron Acemoglu și James A. Robinson), care au luat premiul Nobel pentru economie în 2024, explică mecanismele succesului economic și social al unei națiuni. Dacă nu e inclusivitate, dacă se limitează accesul oamenilor la succes economic și politic, atunci societatea respectivă pe termen lung e sortită eșecului. Pe timpul lui de Tocqueville, existau multe șanse pentru mulți, diferențele de avere erau mici, relațiile interumane erau relaxate. Și schimbarea e vertiginoasă. Poate puțini știu că Lindon Johnson a purtat un război contra sărăciei, iar chiar Nixon a fost la un pas de a adopta venitul minim garantat, cum zice autorul cărții ”Utopie pentru realiști” (Rutger Bregman). Ne imaginăm astfel de inițiative la Trump? O astfel de inițiativă ar fi chiar MAGA pe bune. La fel și o lege care să nu mai permită corporații gigant. Relaxarea imigrației ar fi alta. Dacă era ceva care să merite acel G din MAGA, astea chiar ar fi. Ce dorește Trump e pur și simplu fundamentalism, întoarcerea la o epocă existentă doar în imaginație.

INDICAȚII DE CITARE:

Amalia Diaconeasa, „Fantoma Americii ” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2026

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.