Evreica sau evreul visurilor oricărui antreprenor
Care sunt întâlnirile care ne marchează viața? Despre asta ar trebui să fie acest articol. Există oameni care iți schimbă traiectoria în viață, există cărți sau filme care îți schimbă perspectiva asupra vieții? Da, cel puțin în cazul unora. Acest noroc, ca și altele, îi găsește, dacă e cazul, pe cei pregătiți.
Orice ființă umană e definită de viața printre alte ființe umane, de educația umană, mai precis. Cei care nu sunt crescuți de oameni, acei copii ferali, cum se spune, crescuți de animale, nu sunt capabili să meargă în două picioare, biped adică. Ei se deplasează în patru labe precum părinții lor adoptivi, lupii de obicei. Bineînțeles că nici să vorbească nu pot. Limbajul articulat, omenesc, cu gramatică, se învață până la anumite vârste, cum se spune, are o fereastră de oportunitate. Până la 12 ani se învață orice limbă fără accent. Copiii mici au ceea ce se cheamă ureche muzicală totală. Cei mai mulți pierd această calitate curând. Puțini o mențin ca adulți. Copiii care învață limbi tonale au șanse mai mari să o mențină mai târziu. Dar cum se vede, asta nu-i ajută să producă muzică de calitate, ceea ce se vede din muzica vietnameză sau chinezească. Dar nu știm cum această calitate poate influența achiziția altor funcții psihice tipic umane. Însăși achiziția limbajului are multe secrete.
Specialiștii consideră ca achiziția limbajului are o mare importanță în dezvoltarea gândirii simbolice, tipic umane. Atenția dată copiilor mici influențează numărul de cuvinte achiziționate. Ca de obicei, și în acest caz, cele mai importante evenimente care ne influențează viața nu sunt sub controlul.nostru. Celebrul Victor, copilul sălbatic descoperit în Franța în secolul al XIX-lea, s-a oprit timpuriu cu progresele de învățare a limbajului. Dar chiar dacă Victor era o excepție, ne așteptăm la diferențe în dezvoltarea copiilor în funcție de mediul la care au fost expuși în perioadele critice. Întâlnirea crucială în viața fiecărui om e cea cu alți membri ai speciei lui. Apoi cu gradul de atenție și capacitatea de a stimula un bebeluș, inclusiv prin numărul de cuvinte.
Apoi, cum e ușor de verificat, influența mediului continuă. Oamenii sunt natură, dar și cultură. Puțini pot să transcendă valorile culturale. În fiecare cultură există aberații morale, logice, estetice. Dar cei mai mulți nu le contestă, din contră, le apără. Mai mult, cred că fac parte din identitatea lor, din ei înșiși. Cum poate cineva să accepte status-ul femeilor în Islam? Cum poate să accepte relațiile interumane, reci și superficiale, din Occident? Cei mai mulți chiar se sperie de criticile aberațiilor culturale și îi consideră nebuni pe cei care le aduc. Argumentele nu contează. Chiar dacă asimilează principiul libertății individuale, al democrației, drepturilor omului, când e vorba să le aplice, nu se înghesuie. Mai mult, nici nu sesizează eventualele încălcări, abuzuri.
Experimentul cu subiecții care aplicau șocuri electrice unei persoane doar pentru că așa le impunea experimentatorul sunt ceva bine cunoscut. Experimentele respective au fost inspirate de declarațiile liderilor naziști care au pretins că ei doar au executat ordine, nu contează că ordinele însemnau atrocități. Se pare că nu au mințit. Cine nu acceptă abuzul în cazul acestor experimente? „Nebunii” rebeli, contestatari.
Cine sunt ei? Sunt „făcuți” sau „născuți”? Probabil un pic din ambele. Nonconformismul, conform unor studii, e dureros, consumator de energie. Asta e prima fază. Creierul nonconformiștilor consumă mai mult, ei investesc mai mult în ceea ce sunt. Soarta lor, chiar dacă acum nu mai sunt arși pe rug sau alungați din cetate, nu e ușoară. Pentru că regulile sunt făcute pentru conformiști, pentru cei care sunt făcuți să se supună, nu gândesc prea mult, nu-și pun prea multe probleme. Dacă îți pui probleme, s-ar putea ca regulile să ți se pară absurde, ca informațiile primite la școală să ți se pară adesea absurde, ilogice, ușor de contestat.
În sistemele totalitare cam totul e absurd. Ca să reușești acolo, ai două șanse: să fii ori foarte imoral, eventual psihopat, ori foarte simplu, fără principii.
Nu e de mirare că astfel de oameni erau promovați în societățile leniniste. Ura față de intelectuali și antreprenori nu avea drept cauză doar suspectarea exploatării, lupta directă pentru putere. Oamenii care gândesc nu pot fi ușor controlați. Și trebuie distruși sau măcar marginalizați.
Dar chiar dacă dictaturile clasice au dispărut, cel puțin în partea asta de lume și cel puțin pe hârtie, lumea neoliberală în care trăim se bucură de din ce în ce mai puțină inclusivitate. Acum, copiii săraci, eventual din minorității etnice discriminate (afroamericani, romi) au din ce în ce mai puține șanse de a-și depăși condiția. Dar ăsta e doar vârful icebergului. Șansa de a impune idei noi, care să nu fie susținute de cei puternici, fie din afaceri, fie din mediul academic, e mai mică acum decât în trecut. Acum monopolul marilor corporații în domeniul tehnologiei, dar nu numai, este evident. Asta înseamnă că șansa de a reuși independent, doar pe baza inițiativei, a creativității, fără a fi asociat cu o firmă puternică, e foarte mică.
Dar nu e nimic nou, asta a fost întotdeauna. Leonardo a avut protectori, la fel ca mulți artiști sau savanți. Totuși, considerăm lumea aceea de domeniul trecutului, un trecut pe care îl detestăm. Asocierea cu puterea economică, politică, a fost o condiție a reușitei personale, a unei invenții, a unui curent în artă. De ce s-a impus ca italiană literară dialectul toscan? Pentru că acolo erau bani, prosperitate economică, tipărituri. Celebra mașină cu aburi a lui James Watt a avut un rival contemporan mai performant. Dar autorul acelei mașini nu avea susținerea materială a unui prieten cu bani precum Watt. Și lista poate continua.
În aceste condiții, putem concluziona că o întâlnirea esențială, care îți poate schimba viața e cu cineva puternic material, social, politic, care te poate ajuta să promovezi. Întâlnirea crucială e cu puterea, cu susținerea. Restul e doar pentru conștiința ta. Și e de fapt altă discuție. Poți să te dezvolți, chiar să ai realizări, dar va fi doar pentru tine. Nimeni poate nu va ști vreodată ce ai realizat. Dacă nu era cumnata lui, care s-a luptat enorm pentru promovarea lui, nu am fi știut niciodată de Vincent van Gogh. Acum există site-uri, pagini, care promovează autori din domeniul științific care au fost cândva marginalizați, chiar dacă au scris, au publicat. Gregor Mendel, descoperitorul legilor eredității, i-a trimis articolele în germană lui Charles Darwin. S-au regăsit în bibliotecă cu paginile lipite, pentru că Darwin nu știa germană. Dar lista, pe care se află mai ales femei, este foarte lungă.
Ce-și poate dori acum cineva care are o idee de invenție, de tehnologie? Să întâlnească antreprenorul visurilor, care să-și vândă cu succes, dar în mod cinstit. Oamenii așteaptă evreii/armenii/libanezii visurilor, acei oameni cu talent la afaceri, relații, cu viziune, care să recunoască valoarea și s-o vândă cu succes. Preferi oameni din culturi în care e promovat talentul comercial, unde comerțul se practică în mod tradițional de milenii. Speri că acolo e soluția. Dar soluția pare să vină din ce în ce mai des din altă parte. Adică din China. Poate că ar trebui să vorbim de chinezii visurilor noastre. Visul întâlnirii cu o societate care să încurajeze cu adevărat inovația, inițiativa, e de domeniul trecutului.
INDICAȚII DE CITARE:
Amalia Diaconeasa, „Evreica sau evreul visurior oricărui antreprenor” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
