Los ricos también lloran[1]
Într-un pasaj de la sfârșitul cărții a treia din De finibus bonorum et malorum, personajul lui Cicero, Cato din Utica face un portret splendid filosofului care „«[…] va fi în chip necesar mereu fericit şi va merita într-adevăr toate numele de care îşi bat joc neştiutorii. El va purta numele de conducător[2] în chip mai justificat decât Tarquinius, care n-a ştiut să se conducă nici pe sine nici pe ai săi, va fi numit mai mare[3] al poporului – căci acesta este dictatorul – în chip mai justificat decât Sulla, care a fost mai mare peste trei vicii, anume depravarea, avariţia şi cruzimea, va fi considerat bogat în chip mai justificat decît Crassus, care nu ar fi vrut niciodată să treacă Eufratul fără nici un motiv de război, dacă nu i-ar fi lipsit ceva.[…]»”.[4]
Nu întâmplător, desigur, bogatul prin excelență este Marcus Licinius Crassus. După cum scrie Plutarh[5], înainte să plece la război cu parții, acesta își evaluase averea cam cum face azi fiecare miliardar din topul Forbes, după valoarea activelor, și aflase că aceasta se ridica la 7,100 de talanți. Și asta în condițiile în care donase lui Hercule 10% din avere și dăruise fiecărui roman câte trei mine. Plutarh folosește o unitate de cont, nu una monetară. E vorba de circa 26 kilograme de argint. Talantul valora circa 6,000 de drahme atice. Calculând argintul la cotațiile de azi[6], un talant ar valora circa 20,000 dolari SUA, iar averea totală a lui Crassus ar fi de 142,000,000 de dolari SUA. Un alt calcul ar putea porni de la salariul minim pe oră din SUA, adică 7,25$[7]. Știind că o zi de muncă valora o drahmă, reiese că aceasta ar fi echivalentă cu 58$. Un talant ar valora, așadar, 348,000$. Deci, averea lui Crassus ar fi de 2,470,800,000$. Probabil a doua sumă este mai realistă pentru că prețul argintului a scăzut foarte mult în timp. Chiar și așa, Bernard Arnault, actualul număr unu în topul Forbes, cu cele 211 miliarde de dolari[8] ale sale pare putred de bogat pe lângă colegul de triumvirat al lui Cezar și al lui Pompei.
Altă sumă pentru activele funciare (in agris) este consemnată de Pliniu cel Bătrân[9], și anume 200 de milioane de sesterți. Iată cum evalua Horațiu un sesterț[10]:
„Știți voi la ce-i bun banul? Să-ți cumperi ce-ți lipsește,
Tot ce te ține-n viață și trupul ți-l hrănește:
Legume, poame, pâine și-o cană de vin vechi”.[11]
Bănuțul (nummus) pomenit aici este sesterțul (sestertius), care era și unitatea de calcul obișnuită a romanilor[12]. De un sesterț se puteau cumpăra legume, pâine și chiar jumătate de litru de vin. În sistemul introdus de Augustus, sesterțul era de alamă și valora a suta parte dintr-un ban de aur (aureus), care, la rândul lui valora 1/40 livre de aur pur (cca. 8 g)[13]. La valoarea aurului din ziua de azi, de 64,1837$[14] per gram, ar rezulta o estimare de 1,026,939,200 dolari SUA – aurul nu s-a devalorizat atât de mult ca argintul în timpurile moderne. Un calcul la paritatea puterii de cumpărare după indicațiile lui Horațiu ar fi de circa 10$ pentru un sesterț[15]. Ceea ce ar însemna că averea consemnată de Pliniu era de circa 2 miliarde de dolari SUA.
Marcus Licinius Crassus a fost un om politic și general roman, cunoscut pentru asocierea cu Gaius Iulius Caesar și cu Gnaeus Pompeius Magnus. Împreună au dominat viața politică din Roma printr-o înțelegere secretă, cunoscută azi drept primul triumvirat. Era mai în vârstă decât ceilalți doi parteneri, fiind născut în 115 î.Hr., Pompei, în 106 î.Hr., iar Cezar, în 100 î.Hr. Crassus făcea parte dintr-o veche și puternică gintă plebeiană, gens Licinia. În tinerețe, a suferit din pricina persecuțiilor lui Marius și Cinna (87-84 î.Hr.). Tatăl său, un fost consul, și fratele mai mic au fost asasinați în această perioadă, în timp ce el s-a ascuns într-o peșteră din Hispania timp de opt luni, până la moartea lui Cinna[16]. Apoi a început să strângă o armată pe care a pus-o în slujba lui Sulla care începuse războiul civil. În bătălia finală de la Porta Collina, Crassus a comandat aripa dreaptă, care a avut rolul decisiv în victorie[17]. Acest aspect a făcut ca să se bucure de recunoștința dictatorului, nu și de aprecierea lui:[18] „În ținutul Brutiilor se zice că a și proscris pe cineva fără porunca lui Sulla, care, când a auzit, nu l-a mai folosit pe Crassus la nicio treabă publică”.[19]
Recunoștința lui Sulla s-a tradus în posibilitatea de a beneficia de bunurile celor proscriși. Așa a debutat strălucita carieră de antreprenor a lui Crassus. La început nu avea decât 300 de talanți[20], pe care i-a înmulțit prin speculații imobiliare, în special. Cumpăra clădiri care au ars și pe cele care se aflau în vecinătatea lor și apoi le reconstruia cu antrepriza sa de constructori sclavi, care cuprindea inclusiv arhitecți. Plutarh, poate hiperbolizând, încheie astfel: ὥστε τῆς Ῥώμης τὸ πλεῖστον μέρος ὑπ᾽ αὐτῷ γενέσθαι – „astfel că cea mai mare parte din Roma a ajuns în stăpânirea lui”[21]. De asemenea, filosoful din Cheroneea spune cu subiect și predicat că secretul prosperității lui Crassus era munca sclavilor, care erau educați și îngrijiți corespunzător. Proprietarul însuși „ședea în fruntea lor când învățau și lua aminte și-i dăscălea, căci socotea că un stăpân, mai ales, se cade să se îngrijească de sclavi ca de niște instrumente economice care au suflet (ὄργανα ἔμψυχα τῆς οἰκονομικῆς)”.[22]
În acest fel a ajuns să poată spune „că nu socotește și nici nu numește pe nimeni bogat[23], dacă nu poate întreține o armată pe propria-i cheltuială […]”[24]. Afirmația, probabil adevărată, căci e confirmată nuanțat de Pliniu cel Bătrân[25], ne arată un Crassus care se vede lider militar în siajul armatelor semiprivate pe care le strâng diferiți potentați. Așa au procedat el însuși și colegul său Pompei, în 83 î.Hr., dar și tânărul Cezar (Augustus de mai târziu), în anul 43 î.Hr. Dincolo de contestarea oarecum ridicolă a lui Plutarh care remarcă o dată cu Archidamos că „războiul nu are hrană măsurată”[26], putem desprinde de aici arcanele acțiunii politice ale lui Crassus, care voia să fie bogat și pentru a avea mijloacele de a se folosi de forța militară, singura în stare să garanteze o solidă poziție politică la Roma. Să ne reamintim că începutul carierei sale este legat de victoria de la Porta Collina și că primul consulat (70 î.Hr.) l-a dobândit ca urmare a victoriei împotriva lui Spartacus. Crassus nu a așteptat succesele rivalilor și colaboratorilor săi Pompei și Cezar pentru a trage astfel de concluzii. Fără îndoială că acțiunile lui Marius și Sulla, cu care a fost contemporan, au contribuit decisiv la formarea acestei opinii.
În contextul dorinței de putere care îl consuma pe Crassus, poate mai mult decât al lăcomiei de care îl acuză Plutarh, acesta decide să atace cel mai puternic stat cu care se învecina Roma, regatul part. Acesta se afla la granițele estice ale statului roman, fiind un succesor al imperiului persan și al celui seleucid. După cel de al doilea consulat (55 î.Hr.), pe care l-a împărțit, ca și pe primul, cu Pompei, Crassus devine guvernator al Siriei, poziție din care putea să înceapă ostilitățile. Nu a avut un mandat al senatului în acest sens, lucru care nu îl împiedicase nici pe Caesar în Gallia. Războiul începe în anul 54 î.Hr. Expediția este relatată pe larg de Plutarh în a doua jumătate a biografiei lui Crassus. Aici, proconsulul roman apare ca un personaj de tragedie care, cu obstinație, alege să meargă mai departe într-o încercare marcată de hybris. În ciuda avertismentelor omenești și divine, Crassus își urmărește destinul care îl duce mai întâi la moartea remarcabilului său fiu, Publius, comandant al cavaleriei, atras într-o capcană de parți. Încă de tânăr, acesta deprinsese cariera armelor pe lângă Caesar, fiind prezent în campania galică din primul an (58 î.Hr.) al acesteia. În calitate de comandant al cavaleriei în războiul contra lui Ariovistus, este cel care a asigurat mutarea decisivă și victoria[27]. Capul acestui fiu l-a văzut Crassus înfipt într-o suliță partă în timpul bătăliei de la Carrhae, dar a reacționat cu curaj, spunând că este doar o nenorocire personală și că romanii nu au câștigat niciodată o victorie fără pierderi însemnate.[28] Totuși, după acest episod a preferat să se retragă în cort și să zacă de durere[29], semn că „și bogații plâng”. În continuare, destinul îi oferă șanse de salvare, dar, probabil afectat și de pierderea personală, până la urmă acceptă o întâlnire cu generalul Surenas, care se dovedește o capcană. Este prins și omorât, iar capul și mâna dreaptă îi sunt trimise în Armenia, unde se afla regele Orodes.[30] Dintre soldați 20,000 au pierit, iar 10,000 au fost prinși vii.[31]
Povestea lui Crassus prilejuiește oricărui om care se apleacă asupra ei o mirare îndreptățită. Ca să reluăm pasajul ciceronian, oare ce îi lipsea? Plutarh crede că acesta simțea că-i lipsește totul pentru că era întrecut doar de doi oameni: ἀλλ᾽ ὅτι δυεῖν μόνον ἀνδρῶν ὕστερος ἐκρίνετο, τοῦ παντὸς ἀποδεῖν νομίζων.[32] Desigur, e vorba de Cezar și de Pompei. Motorul acestei stări era ambiția, dorința de onoruri (φιλοτιμία). Pliniu e mai pragmatic, e vorba de o lăcomie pe care nu ar putea-o sătura nici aurul partic: nec fuit satis nisi totum Parthorum usurpasset aurum[33]. În continuarea pasajului, Pliniu enumeră și alți oameni mai bogați decât Crassus, precum liberții lui Claudius Callistus, Pallas și Narcissus, poate sursa de inspirație pentru Trimalchio a lui Petronius, a cărui soție măsoară banii cu banița (nummos modio metitur)[34]. Totuși soarta tragică a lui Crassus continuă să impresioneze.
Cum continuă să impresioneze și soarta tragică a unui alt bogătaș al antichității, Seneca filosoful. I s-a ordonat de către Nero, fostul său elev, să se sinucidă pentru că ar fi conspirat împotriva lui.[35] Poate că Nero se temea de influența acestuia sau îi voia doar averea, care era foarte mare. După relatarea lui Cassius Dio, ar fi avut aceasta se ridica la 75,000,000 de drahme[36]. Reluând calculul de mai sus, la paritatea puterii de cumpărare, suma s-ar ridica la 4,350,000,000 $.
Seneca ar fi putut să se gândească mai bine la propriul său sfat către Lucilius, corespondentul său:
„Liberează-te mai întâi de frica de moarte: acest jug ne apasă mai ales; apoi de frica de sărăcie. Dacă vrei să te convingi că nu e nicio nenorocire să fii sărac, compară între ele chipurile săracilor cu cele ale bogaților: săracul râde mai des și mai din inimă; nicio îngrijorare nu-l zbuciumă adânc; chiar dacă îl bate vreo grijă, ea trece ca un nor ușor. Voioșia celor care se cheamă că-s fericiți este prefăcută, pe când tristețea lor este adâncă, ca o cangrenă, și e cu atât mai adâncă, cu cât nu pot să-și dea pe față nefericirea, ci în chinurile care le rod până și inima trebuie să se prefacă fericiți. […]”[37]
Așadar teama de sărăcie este un motor psihologic aproape la fel de puternic ca teama de moarte. De frica ei, ne îmbogățim sau, cel puțin, am vrea să o facem, căci nici noi, nici Seneca, nici Crassus nu putem spune cu adevărat cât e suficient de mult ca să nu ne temem de sărăcie o viață întreagă. Dar și bogații sunt oameni. Pentru că nu suferă de lipsuri materiale, ne așteptăm de la ei să fie mereu fericiți și, pentru a-și confirma statutul, ei chiar joacă rolul fericirii, dar inima lor plânge.
[1] Numele unei telenovele mexicane din 1979 care s-a difuzat și în România. Acum există și un remake din 2022.
[2] Aici e un joc de cuvinte bazat pe legătura etimologică dintre rex (rege) și regere (a conduce).
[3] Am preferat traducerea etimologică a lui magister, care provine din rădăcina indo-europeană *méǵh₂s („mare”) și din sufixul de comparativ pe grad zero *-is.
[4] Cicero, Despre supremul bine și supremul rău, București, 1983, traducere de Gheorghe Ceaușescu (cu unele adaptări), p. 145. – Cicero, De finibus bonorum et malorum, III, 22, 75: semper sit necesse est beatus vereque omnia ista nomina possideat, quae irrideri ab inperitis solent. Rectius enim appellabitur rex quam Tarquinius, qui nec se nec suos regere potuit, rectius magister populi – is enim est dictator – quam Sulla, qui trium pestiferorum vitiorum, luxuriae, avaritiae, crudelitatis, magister fuit, rectius dives quam Crassus, qui nisi eguisset, numquam Euphraten nulla belli causa transire voluisset.
[5] Plutarh, Crassus, 2, 2
[6] 1 gram de argint pur = 0,7507 $. Sursa: https://www.metalepretioase.ro/curs_valutar_actual.html, consultat pe 29.10.2023.
[7] Cf. https://webapps.dol.gov/elaws/faq/esa/flsa/001.htm?_ga=2.35482657.1660219059.1698546444-1143074165.1698546444 consultat pe 29.10.2023.
[8] Cf. https://www.forbes.com/billionaires/ consultat pe 29.10.2023.
[9] Plinius Maior, Naturalis historia, XXXIII, 47, 134
[10] Horatius, Sermones, I, vv. 73-75:
nescis, quo valeat nummus, quem praebeat usum?
panis ematur, holus, vini sextarius, adde
quis humana sibi doleat natura negatis.
[11] Horatius, Opera omnia 2, București, 1980, p. 11, traducere de Al. Hodoș și Th. Măinescu.
[12] Cf. Harry Thurston Peck, Harpers Dictionary of Classical Antiquities, New York, 1898, sub voce nummus; disponibil online la https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0062:entry=nummus-harpers, consultat pe 31.10.2023
[13] Cf. https://it.wikipedia.org/wiki/Aureo, consultat pe 31.10.2023
[14] Cf. https://www.metalepretioase.ro/curs_valutar_actual.html, consultat pe 31.10.2023
[15] Cf. https://www.zippia.com/advice/loaf-of-bread-costs-each-state/#:~:text=The%20average%20cost%20of%20a,and%20how%20we%20determined%20this și https://home.binwise.com/blog/how-to-price-wine-bottles#:~:text=The%20average%20price%20of%20popular%20table%20wine%20is%20between%20%2410%20and%20%2415, consultate pe 31.10.2023.
[16] Plutarh, Crassus, 4-6
[17] Plutarh, Crassus, 6,6
[18] Plutarh, Crassus, 6,7: ἐν δὲ Βρεττίοις λέγεται καὶ προγράψαι τινὰ οὐ Σύλλα κελεύσαντος, ἀλλ᾽ ἐπὶ χρηματισμῷ, δι᾽ ὃ καὶ Σύλλαν καταγνόντα πρὸς μηθὲν ἔτι χρῆσθαι δημόσιον αὐτῷ.
[19] Plutarh, Vieți paralele, vol. IV, București, 1969, traducere de N. I. Barbu, p. 67
[20] Plutarh, Crassus, 2. Următoarele pasaje provind din același capitol.
[21] Plutarh, Vieți paralele, vol. IV, București, 1969, traducere de N. I. Barbu, p. 62
[22]Idem.
[23] Cuvântul pentru bogat este în grecește πλούσιος, iar în latină dives.
[24] Idem, p. 63
[25] Plinius Maior, Naturalis historia, XXXIII, 47, 133-134: ex eadem gente M. Crassus negabat locupletem esse nisi qui reditu annuo legionem tueri posset. – „Din aceeași gintă, Marcus Crassus spunea că nu este mare proprietar dacă nu poate întreține o legiune din renta anuală”. (trad. n.)
[26] Ibidem.
[27] Caesar, De bello Gallico, I, 52, 7 – 53, 1: Id cum animadvertisset P. Crassus adulescens, qui equitatui praeerat, quod expeditior erat quam ii qui inter aciem versabantur, tertiam aciem laborantibus nostris subsidio misit. Ita proelium restitutum est, atque omnes hostes terga verterunt nec prius fugere destiterunt quam ad flumen Rhenum milia passuum ex eo loco circiter L pervenerunt. – „Cum a observat acest lucru, tânărul Publius Crassus, care era în fruntea cavaleriei, deoarece era mai puțin ocupat decât cei care se aflau în linia de luptă, a trimis în ajutor a treia linie alor noștri care erau în dificultate. Astfel bătălia a fost reluată și toți dușmanii au întors spatele și nu s-au oprit din fugă până când nu au ajuns la fluviul Rin, la circa 50 de mii de pași (circa 80 de kilometri n.n.) din acel loc.” (trad. n.)
[28] Plutarh, Crassus, 26
[29] Idem, 27
[30] Idem, 32.
[31] Idem, 31.
[32] Idem, 27, 4
[33] Plinius Maior, Naturalis historia, XXXIII, 47, 134
[34] Petronius, Satyricon, XXXVII
[35] Cf. Tacitus, Annales, XV, 61-64
[36] Cf. Cassius Dio, Historiae Romanae, 61b, 10, 3 (ed. Cary), online la https://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A2008.01.0593%3Abook%3D61b%3Achapter%3D10%3Asection%3D3, consultat pe 31.10.2023
[37] Seneca, Scrisori către Luciliu, București, 1967, pp. 241-242, traducere de Gheorghe Guțu. – Seneca, Epistulae morales ad Lucilium, LXXX, 5-6: Libera te primum metu mortis (illa nobis iugum inponit), deinde metu paupertatis. [6] Si vis scire quam nihil in illa mali sit, compara inter se pauperum et divitum vultus: saepius pauper et fidelius ridet; nulla sollicitudo in alto est; etiam si qua incidit cura, velut nubes levis transit: horum qui felices vocantur hilaritas ficta est aut gravis et suppurata tristitia, eo quidem gravior quia interdum non licet palam esse miseros, sed inter aerumnas cor ipsum exedentes necesse est agere felicem.
INDICAȚII DE CITARE:
Alexandru Popp, „Los ricos también lloran” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 