ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Alexandru Popp

Arta – o formă de nemurire

Nu știm ce l-a îndemnat pe un hominid din insula Java să zgârie pe o cochilie câteva linii geometrice acum jumătate de milion de ani. Nu știm măcar dacă aceasta este artă, dar sufletul nostru rezonează cumva la această succesiune regulată de linii. Copii fiind, cred că toți am încercat această tentație. Îmi amintesc primele desene netocmite ale copiilor mei și îmi dau seama că aici e ceva mai mult. Îmi sugerează mișcarea valurilor sau poate o melodie.

M-a fascinat, recunosc, de când am văzut primele fotografii ale unor opere de artă paleolitică faptul că le găseam frumoase, că puteam să rezonez cu creațiile unor oameni care au trăit într-un timp atât de îndepărtat că nici nu ni-l putem imagina. Și de atunci mai cred cu tărie că aceia care au pictat pereții peșterilor Altamira sau Cuciulat, precum și cei care au sculptat mici figurine de piatră sau os au căutat să lase urme durabile, ca atâția dintre noi.

Îmi amintesc un episod amuzant petrecut la întâlnirea la nivel înalt a Francofoniei (Sommet de la Francophonie) de la București, în anul de grație 2006. Imaginea simbol a conferinței era  Gânditorul de la Hamangia. Statueta ultracelebră în România nu era cunoscută tuturor participanților și credeau că e vorba de „o statuie a lui Rodin”. Nici nu e de mirare, asemănarea e izbitoare. Le Penseur, operă existentă în mai multe variante este o mândrie a Parisului. Trebuia să se numească inițial Le Poète[1], dar lucrătorii din turnătorie au început să-l numească Gânditorul, remarcând asemănarea cu statuia lui Lorenzo de’ Medici, opera lui Michelangelo Bunarotti. Cunoscută și sub numele de Il Pensieroso, această din urmă sculptură se află în Sacristia Nouă, parte a catedralei San Lorenzo din Florența.

Statueta cu pricina a primit numele sub care e cunoscută tocmai datorită asemănării cu capodopera lui Auguste Rodin. A fost descoperită într-o necropolă neolitică de lângă Cernavodă, în anul 1956. Ori, primul model de ghips a fost creat de Rodin în 1881. Gânditorul lui Michelangelo datează din 1525. Așadar, deși statueta neolitică de lut aparține unei culturi preistorice vechi de 7000 de ani, ea nu era cunoscută sculptorilor moderni. Să mai precizăm că numirea „de la Hamangia” este o confuzie cu contextul arheologic în care a fost găsită opera. E vorba de cultura Hamangia, dezvoltată de o populație de origine anatoliană pe teritoriul Dobrogei, atât în partea care aparține astăzi României cât și în partea bulgărească.

Imaginea unui om care se gândește ținându-și capul greu de idei într-o mână sau în amândouă ne este profund familiară. Toți am făcut asta măcar o dată în viață asta. Nu este singura reprezentare a acestei posturi, dar înainte de Renaștere, nu este atât de răspândită cum ne-am aștepta. În zilele noastre, o mulțime de oameni apar în această postură în pozele de profil de pe o carte, dintr-o revistă sau chiar din site-urile de socializare. Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei în latină, pare primul personaj care a fost reprezentat într-o poziție gânditoare, stând la masa de lucru cu capul sprijinit într-o mână. Căutând prima utilizare a acestui tip de reprezentare, am ajuns la concluzia că prima imagine binecunoscută este fresca lui Domenico Ghirlandaio numită San Girolamo nello studio[2] (1480) aflată în biserica San Salvatore in Ognissanti din Florența.

Așadar, începând din Renaștere, imaginea se răspândește tot mai mult, dar devine canonică abia după Gânditorul lui Rodin. Totuși, în cele mai multe reprezentări, inclusiv în sculptura lui Rodin, capul este sprijinit de o singură mână. Raritatea gestului redat de statueta de la Cernavodă în iconografia care arată persoane în plin proces de gândire ne incită să privim mai atent artefactul. Vom constata că personajul își ține fața în palme.

Am făcut un mic experiment. Am adoptat poziția respectivă și i-am întrebat pe copiii mei ce cred despre mine dacă fac așa. Prima lor reacție a fost că sunt cuprins de disperare. De-abia la a treia sau a patra încercare au ajuns la soluția: „te gândești”. Mi s-a părut un răspuns semnificativ, având în vedere că, în toamna aceasta, au văzut statueta expusă la Muzeul Național de Istorie din București și au avut prilejul să și atingă o replică a ei în același muzeu.

Semnificativ mi se pare și contextul arheologic, anume, găsirea artefactului într-o necropolă. Mai exact, în timpul lucrului la Canalul Dunăre-Marea Neagră, într-un mal surpat au apărut oseminte umane. În 1956, arheologii conduși de Dumitru Berciu au început o săpătură de salvare, iar un student, Sebastian Morintz[3], a găsit fragmente a două statuete din ceramică, care au fost supuse unui minuțios proces de restaurare. Dumitru Berciu publică descoperirea mai întâi pe scurt în prestigioasa revistă Antiquity[4], apoi în revista Dacia[5].

În articolul mai dezvoltat din Dacia, arheologul presupune că figurinele se găseau în același mormânt cu un schelet descoperit în apropiere. Cele două artefacte cunoscute acum drept Gânditorul și Femeie șezând îi apar lui Dumitru Berciu ca reprezentări ale unor persoane care par „«vivre» leur vie interieure”, dar atrage atenția că e greu să spunem că modelatorul neolitic este un precursor al lui Michelangelo sau al lui Rodin. Așadar, încă de la primele relatări ale descoperirii se făcuse asocierea cu Rodin. Totuși, arheologul încearcă să găsească o explicație a prezenței artefactelor în mormânt, referindu-se la obiceiuri funerare ale eschimoșilor, care îngropau figurine reprezentându-i pe defuncți, sau la cultul fertilității.

Totuși, atitudinea personajelor poate fi considerată și ca una de tristețe profundă. Bărbatul, răvășit de durere, își apasă obrajii în palme, iar femeia, cuprinzându-și genunchiul, pare că își caută o poziție de apărare în fața nenorocirii. Este doar o speculație, dar arta permite receptorului să ia în stăpânire opera printr-o interpretare personală. Iar o astfel de înțelegere ne apropie de o altă capodoperă neolitică, un vas antropomorf cunoscut ca Bocitoarea de la Parța. E vorba de un vas antropomorf care aparține culturii Banatului[6] și a fost descoperită la Parța, la 20 de km de Timișoara. Uneori este greșit atribuită culturii Tisa[7] și se spune că a fost descoperită la Hodoni, tot în județul Timiș.

Vasul a fost descoperit de Marius Moga[8], mulți ani director al Muzeului Banatului, și se află la Muzeul Național de Istorie a României. Ca și Gânditorul de la Hamangia, este datat în mileniul V î.Hr. Vasul de lut, probabil folosit pentru libații[9], are două guri, dintre care una este modelată antropomorf. Pare imaginea cuiva care își pune mâinile la gură pentru ca strigătul să se audă departe. În interpretarea care i-a dat și numele cel mai frecvent întâlnit, palmele lipite de obraji sunt un gest de tristețe, iar gura larg deschisă lasă să iasă un bocet. Cât despre asimilarea personajului cu o femeie, probabil a fost sugerată de forma rotunjită a vasului.

Dar vasul mai e cunoscut și ca Omul care strigă, fără îndoială asociat cu celebra pictură a lui Edvard Munch din 1893 în care putem să simțim toată teroarea angoasantă pe care o resimte omul modern. Și ca să încheiem acest cerc artistic, e de semnalat că Munch a pictat, în 1907, una dintre copiile în bronz ale Gânditorului lui Rodin aflate în parcul vilei doctorului Linde, la Lübeck.

Orice semnificație ar avea artefactele neolitice despre care am vorbit, orice ne-ar transmite operele de artă renascentiste și moderne, nu putem rămâne indiferenți când le privim căci, fără îndoială, într-un fel sau altul, ne regăsim în ele. Fie că ne despart 7000 de ani sau doar ceva mai mult de un secol de momentul în care au fost create, dialogul continuă să existe atâta vreme cât operele mai pot fi admirate. Creatorul și receptorul sunt astfel reuniți prin legăturile pe care le făurește apartenența la umanitate.

---

[1] cf. https://en.wikipedia.org/wiki/The_Thinker

[2] cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Jerome_in_His_Study_(Ghirlandaio)

[3] cf. https://www.youtube.com/watch?v=pyFmrZi5blE

[4] cf. https://www.cambridge.org/core/journals/antiquity/article/abs/neolithic-figurines-from-rumania/E41326AE7BB1466D96D7822C6B6F4841

[5] serie nouă IV, 1960, pp. 423-441

[6] cf. https://florin-anton.blogspot.com/2013/06/cultura-banatului.html

[7] cf. https://clasate.cimec.ro/Detaliu.asp?tit=vas-antropomorf&k=a67928e579cb42079a775789b5204df4

[8] Revista Muzeelor, 3, 1964

[9] cf. https://www.prehistory.it/sitoromeno/parta/parta_archaeological_excavations01.htm

INDICAȚII DE CITARE:

Alexandru Popp, „Arta – o formă de nemurire” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 12/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.