Viața e frumoasă când te-ai născut și ești în viață
Cel mai cunoscut film de Crăciun din toate timpurile (nu, nu este vorba de Home Alone, și nici Die Hard, probabil singurele filme cu acest subiect cunoscute acum de români) este și cel mai original dintre toate filmele care au această sărbătoare ca subiect. Este vorba, bineînțeles, de It’s a Wonderful Life (1946) al lui Frank Capra. Un film de Crăciun altfel, un film de Crăciun mai filosofic, cu întrebări grele și răspunsuri care ne vor emoționa pe toți. Oare cum ar fi arătat ceilalți și cum s-ar fi comportat, ce s-ar fi întâmplat cu ei dacă tu nu te-ai fi născut niciodată, deci nu ar fi existat influența ta asupra lor, nici relațiile pe care tu le-ai format cu ei?
George Bailey este un tip încrezător în propriile forțe, energic și visează să intre la o universitate mare, să ajungă la un salariu cu multe zerouri și să vadă lumea. Dar până să plece la universitate, locuiește în orășelul fictiv Bedford Falls și lucrează la firma de credit a tatălui său, oferind familiilor de muncitori credite accesibile prin care aceștia pot avea propriile lor case. La fel de important, acești muncitori pot scăpa de chiriile mari și locuințele de proastă calitate oferite de Potter, cel mai bogat om din orășelul lor. La fel de mult îi simpatizează și George pe muncitorii săraci din Bedford Falls încât, la moartea tatălui său, continuă le ofere credite ieftine și să le apere interesele în fața unui robber baron (termenul se referea la industriașii din SUA celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, care se îmbogățeau exploatându-și muncitorii și corupând instituțiile publice) ca Potter. Cu toate acestea, George nu vrea să trăiască la nesfârșit într-un orășel mic, și cu atât mai puțin să lucreze într-o companie mică, ci speră că, într-o zi, va fi un arhitect celebru care proiectează zgârie-nori într-o metropolă americană, să zicem New York. Cumva ar dori să-și pună planurile pe primul loc, dar descoperă că, oricare ar fi planurile și speranțele lui, tot nu-și poate părăsi orășelul. Mai ales după ce moștenește compania de asigurări a tatălui său. Însă munca nu ar trebui să ne acapareze viața și George Bailey, oricâtă amploare ar avea visele lui profesionale, se va căsători cu Mary (Donna Reed), femeia care îl plăcea încă din liceu. Așa cum se întâmplă de obicei, oricâte dorințe și-ar îndeplini cineva, eșecul nu-i niciodată prea departe.
Criza economică se declanșează și compania de asigurări trebuie salvată, apoi un fel de criză morală: rechinul imobiliar Potter îi oferă lui George un loc de muncă și un salariu incredibil de motivant la compania lui. George nu știe ce să facă, vrea o zi de gândire. În momentul în care dă mână cu cel mai bogat om din Bedford Falls îți dă seamă că, în marea schemă a tot ce înseamnă universul (‘in the whole vast configuration of things’), un loc de muncă bine remunerat din partea unui potentat veros nu înseamnă nimic, sunt lucruri mult mai importante de atât. Și într-adevăr sunt, Mary rămâne însărcinată, deci noua familie are nevoie de acea căsuță mult visată. Din nou, vremurile grele nu-s niciodată prea departe, afacerea de familie este amenințată din nou ca falimentul și George nu mai vede vreo scăpare. Simțindu-se părăsit de toți și răbufnind în fața familiei sale, protagonistul nostru vrea să-și pună capăt zilelor, moment în care noul lui înger păzitor intră-n acțiune. Clarence Oddbody este un înger care așteaptă vreme de două secole să-și primească aripile, deci lecturile lui au rămas la Mark Twain (da, se pare că-n rai se și citește, nu este doar Crăciunul mereu), iar cazul lui George Bailey este șansa lui de promovare celestă.
Descurajarea intensă prin care trece clientul lui îi lasă lui Clarence o singură șansă – aceea de a-i arăta lui George cum ar fi fost lumea dacă el nu s-ar fi născut deloc. Nu doar că nu mai are nicio identitate, nicio carte de identitate, niciun permis de conducere, nimic care să dovedească cine este. George descoperă cu uimire și furie crescândă cum nimeni din cei pe care i-a ajutat nu-l mai cunoaște. Toți cei pe care i-a ajutat să aibă o casă trăiesc acum în mahalalele deținute de Potter sau au murit în sărăcie, întregul orășel se numește Pottersville, nu mai există nicio casă construită de compania Bailey. Și mai dureros pentru George este să descopere că persoanele cele mai apropiate lui au murit sau nu-l recunosc: în aceste imagini, fratele lui a murit înecat deoarece el nu s-a mai născut să-l salveze. La rândul lui, toți cei din avionul comandat de fratele mai mic au murit în război deoarece nimeni nu i-a salvat. Privirea de groază de pe chipul lui George după ce nici măcar mama lui nu-l poate recunoaște anunță acele personaje îngrozite și fără speranță din The Twilight Zone (1959-1964). Sigur, să trăiești într-un fel de limb spiritual în locul vieții tale pământești din mijlocul celorlalți poate avea unele avantaje. George descoperă că urechea sa nu mai este afectată de un accident din copilărie și tot corpul lui nu mai are nicio urmă de uzură fizică, niciun semn că ar fi trecut timpul peste el.
Dar ce rost are să ai un corp perfect într-un limb etern, dacă niciun prieten, vecin, colegi de serviciu, foste iubite, nimeni din familia ta nu te-a cunoscut vreodată, nu ai putut fi în viața nimănui? Chiar și o casă veche în care te trage curentul e mai bună decât una pustie, funcționarii bancari nu mai sunt așa de temut și te bucuri pentru orice local care încă poartă același nume pe care-l știai. Nimic nu s-ar putea compara cu iubirea familiei și căldura căminului, mai ales când toți ce pe care i-ai ajutat îți sar la rândul lor în ajutor și-ți salvează compania de la faliment, iar pe tine de la primul Crăciun petrecut în spatele gratiilor. Poate că Universul e într-adevăr indiferent la viețile noastre, dar acesta e un motiv foarte bun să trăim alături de ceilalți și să le fim alături atunci când au nevoie. Nimic nu este permanent, nu știm dacă există vreo mare schemă a lucrurilor, dar nu putem trăi fără ceilalți, mai ales că, așa cum observă Clarence care și-a obșinut aripile, ,,viața fiecărui om atinge atâtea alte vieți’’ (Each man’s life touches so many other lives).
Acum, deoarece cel ce scrie aceste rânduri a citit prea mult pentru binele lui, o decriptare se cere. It’s a Wonderful Life face parte din acele filme ale regizorului Frank Capra în care viața tihnită-n familie și ajutorul oferit celorlalți sunt mai importante decât statutul social sau acea convenție numită bani. Precum acel Longfellow Deeds din Mr. Deeds Goes to Town (1936), și aici avem un protagonist imun la puterea socio-simbolică a banilor și ale cărui speranțe se adaptează la traiul în mica lui comunitate alături de toți cei cunoscuți lui. Conservatorism, vei spune? Da. Însă este un conservatorism vechi, înlocuit de multă vreme de un Tony Montana pentru care tot ce conta era să stea-n jacuzzi și să privească la un televizor de lângă el. Ceea ce îndeobște mai putem numi și neoliberalism incipient. Frank Capra introduce o serie de elemente din cultura pop americană și cunoscute, prin urmare, de toată planeta, precum cântecul For He’s a Jolly Good Fellow. Fie că recunoaștem sau nu că Frank Capra se află printre originatorii acelei trăsături atât de specifice cinematografiei americane precum happy-end-ul, filme ca It’s a Wonderful Life ne arată foarte bine ce înseamnă Crăciunul. La final, tot ce vei lua cu tine este ceea ce ai oferit (,, All you can take with you is that which you’ve given away’’).
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu ,,Viața e frumoasă când te-ai născut și ești în viață’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 12 / 2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 