Un strop de animație maghiară
Nunta este un eveniment fericit pentru acel cuplu care a decis să-și lege destinele, cum se mai spune, o zi fericită din viețile celor doi, dar și un prilej de bucurie pentru invitații lor și ocazia perfectă de-a fantaza și ei la cum va fi nunta lor, pe cine vor avea la rândul lor invitați. Dar nunta este ziua însurățeilor, sigur. Cei mai mulți dintre noi credem că un cuplu se căsătorește după ce au reflectat o vreme la această decizie și au ajuns la concluzia că amândoi își doresc să facă parte din această instituție atât de veche și de respectabilă. Dar ce se întâmplă atunci când unul din parteneri nu est sigur dacă vrea să facă acest pas? Dacă acel/acea partener/ă își pierde curajul pe ultima sută de metri și nu mai vrea să aibă de-a face cu acea nuntă? Oare noi decidem să facem acest pas deoarece asta ne dorim, sau deoarece asta își doresc ceilalți pentru noi? La asemenea întrebări relevante și acum încearcă să răspundă un lung-metraj animat maghiar din 1979.
Descoperit în The Guardian într-una din fazele mele de procrastinare și regizat de Kovásznai György, Habfürdő este o animație psihedelică ce nu ezită să discute dificultățile personale și profesionale cu care se confrunta acea clasa de mijloc recent creată de socialismul de tip sovietic din spatele Cortinei de Fier. Anna Parádi studiază neîntrerupt pentru examenul de la medicină, locuiește cu chirie în apartamentul unei văduve și zilele ei înseamnă manuale de anatomie și tocirea unor unor cuvinte din sfera biologiei. Într-una din zile, în apartamentul ei apare Zsolt, un bărbat de patruzeci de ani pe cale de-a se căsători. Zsolt o anunță pe Anna că nu vrea să facă acest pas, nu mai este sigur de nimic, acum crede că doar viitoarea soție și rudele ei îl împing spre această situație nouă. Zsolt este un designer interior, un decorator modern, deci un artist și un creator, un suflet sensibil și crede că nunta este un atac la libertatea unui om inocent. Anxietatea lui Zsolt crește până la isterie, încearcă să-și motiveze ezitarea prin evocarea unor diferite probleme de sănătate și de aici încolo vom vedea o animație suprarealistă, fluidă, personajele arată altfel aproape cu fiecare scenă, capetele lor cresc în dimensiuni, corpurile își schimbă forma imitând stiluri artistice din secolul al XX-lea și par desenate cu creionul chimic. Fluiditatea corporală a personajelor sfidează vârsta, într-un moment muzical Zsolt devine un bebeluș ținut în brațe de Anna, iar Anna când are ochii două puncte negre, când sunt mari ca personajele din anime. Zsolt este un artist, iar pentru artiști, se știe, viața burgheză, chiar și într-un stat socialist din secolul trecut, este un iad. Anna Parádi, în schimb, s-a obișnuit cu singurătatea ei, nu are prieteni, se duce singură la teatru și la cinema și viața ei înseamnă studiu ascet, neîntrerupt, parcurgerea tuturor etapelor de studii, ne anunță numărul de muzical din respectivele secvențe. O singurătate dureroasă, am spune, însă o imagine a singurătății în care trăiau femeile într-o țară socialistă din spatele Cortinei de Fier, nevoite să găsească un echilibru între responsabilitățile profesionale și viața personală.
Această atât de obscură animație, o minune a filmului animat din Ungaria socialistă arată provocările cu care se confrunta o societate recent urbanizată, urbanizarea și intrarea în modernitatea secolului al XX-lea însemnând și ciocnirea unor idealuri, așa cum ne informează secvența interviului tv. Să trăiești într-un oraș mare înseamnă responsabilități complet diferite și asumarea unui rol social, însă responsabilitățile se pot ciocni și așteptările sociale pun presiune pe starea ta mentală. Este mereu binevenit ca o societate să se dezvolte, prin urbanizare, oamenii să se mute la orașe, să primească apartamente frumoase, sau cu un anumit grad de confort și să contribuie și ei la progresul social. Dar cum să jonglezi cu responsabilități nu chiar convergente, deși aparent așa sunt? Mariajul, maternitate și muncă, bunuri personale? Realizată de studiourile Pannónia, Foam Bath (în engleză așa se traduce denumirea maghiară) ne familiarizează cu burghezificarea unei societăți socialiste, în speță cea maghiară. Viitoarea soție a lui Zsolt trece în revistă o panoplie de bunuri materiale primite drept cadou de nuntă și aflăm cât de mult apreciază electrocasnicele. Dar și de interesul ei pentru ce fel de mașini conduc cei apropiați. Există un happy-end, Zsolt chiar merge până la capăt cu căsătoria. Dar ce se întâmplă cu Anna? Povestea ei animată nu are un fimal fericit, ea nu se mărită, se plimbă prin Budapesta singură, însă intră la medicină. Există o membrană invizibilă în jurul nostru, crede Zsolt, de asta este atât de greu să formăm conexiuni cu ceilalți, îi răspunde Anna.
Poate că omul este ’the most physically developed organism in history’, așa cum anunță naratorul într-un număr muzical de la începutul animației, dar acest fapt nu ne scutește de singurătate și anxietate în fața deciziilor importante. Nu toți reușim să rupem acea membrană invizibilă din jurul nostru.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu ,,Un strop de animație maghiară’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 8-9 / 2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 