Ultraviolență cu puțin lapte
Trigger warning: violență, agresiune sexuală
Uneori, seara, obișnuiam să-mi încălzesc un pahar de apă înainte de culcare sperând că somnul mă va cuprinde mai repede și mă voi trezi dimineața odihnit și la turație maximă pentru ziua respectivă. Cei mai mulți dintre noi presupun că din acest motiv bem lapte seara, însă pentru unii se pare că a fi la turaţie maximă înseamnă ceva complet diferit de ce îşi imaginează cei mai mulţi dintre noi. Unii precum Alex DeLarge şi ai săi ,,droogs’’, mai precis. Îmbrăcaţi în alb, cu pălării specific britanice numite bowler hats pe cap, Alex şi ai săi amici Georgie, Pete şi Dim bântuie pe străzi şi agresează pe oricine le iese-n cale, intră în casele altora, ucid şi violează. Pentru ei, o zi productivă înseamnă, deci, sex şi violenţă. Dar înainte de asta, cei patru îşi încep ziua în lăptăria Korova, savurând câte un pahar plin cu lapte amestecat cu halucinogene, de unde violenţa extremă de care este capabil micul grup condus de Alex. Este vorba, bineînţeles, de cunoscutul sau infamul film al lui Stanley Kubrick, în funcţie de cine întrebi – A Clockwork Orange (1971).
Bazat pe romanul lui Anthony Burgess, premisa filmului presupune viaţa într-o lume distopică, un viitor nu prea îndepărtat în care statul s-a retras din viața oamenilor, străzile sunt nesigure, au devenit un teren de vânătoare pentru găști de tineri agresivi cu îmbrăcăminte specifică. Droogs conduşi de Alex se luptă cu o altă bandă de tineri delincvenţi, intră noaptea în casa unui scriitor, îl atacă şi o violează pe soţie; ulterior, Alex, de unul singur, intră în casa unei femei şi o ucide. Prins şi condamnat la închisoare, protagonistul acceptă să facă parte dintr-un experiment guvernamental menit să suprime pulsiunile violente la deţinuţii cei mai periculoşi. Tehnica Ludovico, aşa cum birocraţii de la guvern numesc procedura, înseamnă legarea de un scaun, prinderea ochilor cu cleme ca subiectul să nu-i poată închide şi expunerea continuă la imagini violente. Alex este astfel obligat să vadă imagini din lagărele de concentrare naziste, agresiuni sexuale, atrocităţi în faţa cărora nu poate închide ochii. Pe fundal se aude Simfonia a 9-a a lui Beethoven. Astfel condiţionat, Alex este eliberat din închisoare, guvernul aflat la putere anunţă că fenomenul violenţei nu mai este o problemă pentru societatea britanică şi Alex descoperă că, de fiecare dată când vrea să reacţioneze agresiv, simte greaţă şi rău fizic, apoi o senzaţie de leşin. Cu adevărat tragic pentru el este că simte această reacţie a corpului său şi când ascultă Simfonia a 9-a, opera sa muzicală preferată. Cu toate acestea, impulsurile agresive ale lui Alex nu au dispărut deloc, au fost doar oarecum adormite de tehnica Ludovico. Fanteziile agresive sunt declanşate de îndată ce un psiholog îi prezintă desene cu scenarii neaşteptate, precum o femeie întâlneşte doi bărbaţi. Ce fel de persoană este Alex DeLarge? Nu o persoană prea plăcută, asta e sigur.
Deşi ecranizarea lui Stanley Kubrick este mai ambiguă, putem observa o societate segregată între o clasă de mijloc care locuieşte fără griji în case futuriste, complet indiferentă la existența oamenilor excluşi, săraci sau fără adăpost nevoiţi să doarmă pe străzi nesigure, agresaţi de bande violente. Clasa de mijloc nu mai pare deloc preocupată de ce se întâmplă în afara locuințelor confortabile în care-și exercită pasiunile artistice, serviciile publice s-au prăbușit și străzile sunt pustii și murdare. Alex însuşi provine din clasa de mijloc, familia lui trăieşte confortabil şi el se poate bucura de muzica lui Beethoven (Ludwig van, aşa cum se exprimă personajul) şi creşte un şarpe ca animal de companie. Simfonia a 9-a ar putea funcţiona ca un leitmotiv al filmului, un memento anunţându-ne că nici cultura înaltă nu este o stavilă împotriva violenţei așa cum credem cei mai mulți dintre noi, ba chiar agresivitatea extremă poate la fel de bine să însoţească cele mai înălţătoare creaţii ale culturii occidentale. Alex DeLarge are anumite sensibilităţi artistice, deşi sensibilităţi prezente la un psihopat antisocial a cărui plăcere este să provoace suferinţă. La capătul celor peste două ore de film, nu primim niciun răspuns satisfăcător legat de natura violenţei. Sunt unii oameni mult mai violenţi decât alţii, sau agresivitatea este sporită de realităţile sociale şi acţiunile guvernamentale? Dacă puterea statală descoperă şi foloseşte mijloace psihologice dubioase de-a eradica pulsiunile agresivităţii, nu va însemna că libertatea indivizilor este subminată?
Revenit în societate, fanteziile violente ale lui Alex se trezesc şi nu mai este clar dacă intervenţia guvernamentală cu metoda Ludovico a funcţionat, sau totul a fost o simulare din partea lui Alex pentru a reveni în libertate. Cât de polemic este acest film regizat de Kubrick reiese şi din interacţiunile lui Alex cu capelanul închisorii. Preotul este convins că interesul lui Alex pentru Biblie şi creştinism nu poate însemna decât că acesta a revenit pe drumul cel bun, credinţa este salvatoare ca întotdeauna. Doar că fantezia lui Alex funcţionează în aceeaşi polaritate de sex şi violenţă: fantazează cum ar participa și el la patimile lui Iisus (cum ar aplica violenţa, mai exact) și în general este atras de părțile violente din Biblie, lupte și sex cu slujnicele patriarhilor din Vechiul Testament. Ajută creştinismul şi religia în general la reducerea pulsiunilor violente? Se pare că religia singură nu poate cunoaşte cât de întunecată poate deveni sexualitatea masculină. Ceea ce este tipic şi pentru ceilalţi foşti droogs ai lui Alex, care sunt la fel de violenţi şi în rolul lor de poliţişti precum erau atunci când se îmbrăcau în alb, îşi puneau bowler hats şi terorizau străzile. Fiind un film regizat de Stanley Kubrick, se înţelege că vom întâlni imagini specifice, prezente şi în alte filme de-ale lui, precum ecranul complet roșu de la începutul filmului similar cu acele râuri sângerii care se scurg din lift în Overlook Hotel, în fiecare secvenţă personajul principal este plasat în mijlocul imaginii, geometria cadrelor este studiată de ochiul unui regizor exigent şi nepăsător faţă de siguranţa actorilor. Malcolm McDowell va rămâne mereu cunoscut pentru rolul lui Alex DeLarge, dar nu avea de unde să ştie asta în timpul filmărilor, când a suferit zgârieturi pe cornee în timp ce filma scenele de condiţionare mentală.
A Clockwork Orange a avut nenorocul să apară într-o societate britanică deja traumatizată de infracționalitatea ridicată din partea tinerilor, precum crimele în serie comise de cuplul Brady-Hindley. Reacţia publică ostilă şi acuzele presei că filmul său i-ar inspira pe alţii să-i imite pe droogs ai lui Alex şi să comită agresiuni l-au obligat pe Kubrick să ceară scoaterea filmului din cinematografe. A Clockwork Orange va fi relansat în cinematografele britanice după moartea lui Kubrick. Violenţa din acest film este la fel de şocantă şi acum, unele scene sunt greu de suportat, îţi va fi greu să te mai simţi protejat/protejată în propria casă după ce vezi acest film. Sau nu-l mai vei vedea cu aceeaşi linişte pe Gene Kelly cântând Singin’ in the Rain. Poate că nici nu vei mai asculta atât de inocent acea melodie Lana del Rey, Ultraviolence și le vei da dreptate acelor jurnaliști care au acuzat-o de justificarea violenței domestice. Se poate spune că aici este Kubrick în momentul său cel mai pesimist.
Poate că nu voi mai bea acea cană de lapte înainte de culcare.
INDICAȚII DE CITARE
Alexandru Ionașcu ,,Ultraviolență cu puțin lapte’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1 / 2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 